DONNA ALBA - Roman de Gib I. Mihaescu, publicat in 1935, anul mortii scriitorului.
Majoritatea comentatorilor au vazut in Mihai Aspru, protagonistul romanului, un simplu caz de arivism social; Pompiliu Constantinescu este, de altfel, de parere ca "tema romanului este ea insasi vadit stendhaliana, tratind un caz autohton de ridicare a unui plebeu". Pe aceleasi coordonate ale interpretarii se inscrie, ceva mai lirziu, si Nicolae Balota, care vede in eroul lui Gib I. Mihăescu "un Sorel, un Rastignac", definindu-l, in cele din urma, ca pe un "Dinu Paturica al amorului".
Nu despre arivism social se cade insa sa vorbim, in cazul lui Mihai Aspru, ci, mai curind, de un arivism "estetic"; eroul aspira, cu alte cuvinte, nu spre o pozijie sociala mai inalta, ci spre o forma de existenta cu o incarcatura superioara de poeticitate. Se poate chiar spune ca arivismul "estetic" al protagonistului se indreapta adeseori intr-o directie cu totul opusa celei pe care ar urma-o un arivism social, in sensul ca, pentru Mihai Aspru, atractiv, din punct de vedere estetic pare sa fie si polul inferior al societatii. Nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca, in adolescenta, influentat de lecturile lui literare (indeosebi Mihail Sadoveanu, dar si Maxim Gorki ori Gogol), Mihai Aspru a incercat o foarte vie admiratie pentru lumea vagabonzilor fara capatii si a hamalilor de prin porturi: "Pe urma, pe unde n-am umblat. Am fost si la Odessa, numai asa, ca sa dorm o noapte pe chei." Mai tirziu, arivismul "estetic" al eroului se fixeaza, ce e drept, asupra clasei aristocratice, dar este cit se poate de evident faptul ca sentimentul ce-l stapineste intotdeauna este unul de curata admiratie.
Distanta ce separa modul de viata burghez de cel aristocratic este, de fapt, distanta dintre a concepe existenta ca munca si, respectiv, a o privi ca joc. Sigur, nu toate exemplarele intilnite de Mihai Aspru se conformeaza acestui canon; exista, din punctul acesta de vedere, si o aristocratie ce se lasa asimilata de burghezie; unei astfel de categorii ii apartine, intii de toate, Preda Buzescu (personaj ce se coboara pina la a o santaja, cu sume importante de bani, pe Donna Alba), dar si marele Georges Radu Serban (caruia Raoul ii reproseaza faptul ca se preocupa mult prea mult de latura practica a existentei:
"El spune, continua printul Raoul, vorbind de maestru - el spune qu'il faut tra ca adica am ajuns noi, aristocratia de singe n'est-ce pas am ajuns la acel coin de l'histoire cind trebuie sa ne amestecam in valmasagul social, si pentru ca nu se mai poate lutter avec l'epee, in schimb trebuie sa ne mentinem cu oricare dintre mijloacele moderne de lupta gasesc ca face prea mult exces, ca-l preocupa prea mult cistigul, pe el, care arc atita avere, cind ar trebui sa coboare acolo numai dus de amorul artei").
Cu atit mai pregnant vor iesi in evidenta exemplarele glorioase ale aristocratiei, cele care stapinesc in chip superlativ arta de a transforma existenta in spectacol pur; este cazul, desigur, al printului Raoul (cel care pune, mai presus de orice pe lume, placerea de a mingiia firele prelungi si line de par ale unei femei), este insa cazul, mai cu seama, al Donnei Alba (o Hedda Gabler valaha, pentru care moartea fiintelor celor mai apropiate - Tudor Buzescu, dar si Georges Radu Serban - trebuie sa imbrace forma unui spectacol), intreaga aceasta problematica este sustinuta printr-o naratiune trepidanta, foarte abil condusa, cu numeroase rasturnari de situatie si cu intorsaturi dintre cele mai surprinzatoare; nu intimplator, Vladimir Streinu lanseaza, in legatura cu acest roman, formula de "politism psihologic". Unii critici - intre care si G. Calinescu ori N. Manolescu - vor continua totusi sa considere ca Rusoaica reprezinta, de fapt, capodopera scriitorului.
