CERVANTES SAAVEDRA
biografie |
Cervantes s-a nascut la Alcala de Henares, un orasel in apropiere de Madrid. Nu se cunoaste data nasterii, in schimb se cunoaste data botezului sau, la 9 octombrie . Miguel face studii umaniste Ia Sevilla si Salamanca, datorita peregrinarilor tatalui sau. in 1569, cand vine in Spania ca legat papal, cardinalul Giulio Acquaviva (trimis pentru a-i prezenta lui Filip al II-lea condoleantele Papei cu prilejul pierderii infantelui Don Carlos) il ia pe Miguel ca valet. Astfel ajunge sa cunoasca Italia, care il farmeca. in 1570, cand sultanul Selim invadeaza Ciprul, Miguel se inroleaza in unitatile spaniole. Este ranit la Lepanto, la mana stanga, si ramane invalid pentru tot restul vietii.
in 1583 se casatoreste cu Dona Catalina de Palacios y Vosmediano, fiica unui proprietar sarac din apropierea Madridului. Scrie un roman pastoral, Galateea, si mai tarziu, o tragedie, Numantia. Prima parte din romanul Don Quijote apare in 160. in 1609 scrie Nuvele exemplare. Partea a doua a romanului Don Quijote intarzie sa apara. Dezamagit de o incercare de a continua cartea realizata de un oarecare scriitor al vremii, care semnase cu pseudonimul Avellaneda, Cervantes hotaraste sa-si termine opera. in 1615 apare partea a doua a romanului. Mai incepe lucrul la un roman, Persilles si Sigismunda, dar nu reuseste sa-l termine intrucat moartea il rapune pe neasteptate. Nu se stie cu siguranta daca a fost ingropat la Manastirea Trinitarienilor Desculti, intrucat nu exista nicio inscriptie sau piatra funerara care sa ateste acest fapt.
Prezentarea textului
GENEZA OPEREI Don Quijote de Miguel de CERVANTES SAAVEDRA |
Don Quijote este opera de capatai a lui Cervantes. in 1604, pe cand se afla la Valladolid, incepe sa lucreze la roman. Prima parte a acestuia apare in 1605 si constituie un eveniment literar, cunoscand un puternic succes. Continuarea romanului apare abia mai tarziu, in 1615.
Principala sursa a romanului a fost propria experienta de viata a autorului, caci el insusi, din cauza destinului de multe ori nu prea generos, putea fi numit "cavaler al tristei figuri".
UN HIDALGO SARAC DIN LA MANCHA |
Don Quijote este un hidalgo sarac din La Mancha, om cu mintea ratacita din pricina lecturilor insistente profilate pe un singur tip de carti, romanele cavaleresti, intre care Amadis de Gaula ocupa un loc de cinste. Astfel, sub influenta acestui gen de lecturi, Don Quijote porneste la drum ca un adevarat cavaler, incalecand pe Rosinanta, o martoaga, alegandu-si niste arme din carton si consacrandu-si faptele alesei inimii sale, Dulcineea din Toboso, de fapt o simpla taranca nu prea frumoasa, in drumul sau se opreste mai intai la un han unde il ia pe hangiu drept castelan. intalnind un taran ce-si batea servitorul legat de un copac, il obliga pe acesta sa-l dezlege si sa-i plateasca simbria. intalneste apoi niste negustori carora le cere sa o proclame pe Dulcineea drept cea mai frumoasa doamna din lume. Este insa grav batut si astfel trebuie sa se intoarca acasa, imbolnavindu-se. Prietenii lui stiu ca responsabile pentru dementa lui sunt cartile de aventuri, pe care se hotarasc sa le arda, crutand doar doua: Diana de Montemayor
si Amadis.
Dupa insanatosire, eroul hotaraste sa plece din nou, de aceasta data luandu-si un insotitor, Sancho Panza, pe care il convinge sa-i fie scutier, la niste mori de vant drept uriasi, cu care vrea sa se bata, iar in trasura pe care o insotesc niste calugari benedictini isi inchipuie ca se afla o printesa rapita. Pornind la atac impotriva convoiului, este din nou lovit.
Unor pastori care il adapostesc le tine discursuri despre varsta de aur a omenirii, cand "miscarile iubitoare ale sufletului se aratau cu naivitate, Jara ca cineva sa caute a le pune intr-o lumina mai buna, prin ocolul mestesugit al cuvintelor. Nu exista inselaciune, minciuna si rautate care sa se amestece cu inima deschisa si cu buna-credinta". De la pastori afla Don Quijole de povestea lui Grisostomo, care isi daduse viata pentru a obtine iubirea frumoasei pastorite Marcela. Dupa ce pleaca de la pastori, cei doi sunt atacati de pazitorii unor iepe, din pricina Rosinantei, care fusese atrasa de nechezatul acestora. O turma de oi capata in ochii celor doi aspectul unei armate dusmane, si o ataca. Ciobanii ii bat din nou.
Dupa o luna, el inca nu este vindecat de nebunie si incearca sa-l convinga pe Sancho sa porneasca din nou la drum. Pornesc spre El Dorado. Palatul Dulcineei nu se vede nicaieri si cand, spre a-l consola, Sancho ii arata cavalerului o taranca oarecare, acesta considera ca ceva necurat se intamplase si ca sub chipul had al aceleia se afla gingasa doamna a sufletului sau. Dupa un duel cu bacalaureatul Sanson Carrosco, un compatriot (deghizat in cavaler), invingatorul Quijote ataca un transport de lei care, obositi, nu reactioneaza. Don Quijote, "cavalerul tristei figuri"", se va autointitula de acum inainte "cavalerul leilor".
Quijote ii fagaduise de mai multa vreme lui Sancho guvernamantul unei insule, ca rasplata pentru osteneala si loialitatea lui. Ajunsi la castelul unui duce, acesta il determina pe Quijote sa-si tina promisiunea si-l numeste pe Sancho drept guvernator al insulei Barrataria. Sancho se dovedeste insa incapabil si renunta la inalta insarcinare ce-i fusese oferita.
Dupa o multime de alte peripetii, Quijote se intoarce in casa sa si cade intr-un somn greu. Cand se trezeste este vindecat de nebunie, intelege tot ceeaV;e facuse inainte si simte ca i se apropie sfarsitul. Sancho Panza il plange pentru ca ii placuse jocul nebunesc al stapanului sau, desi de multe ori el fusese cel care incercase sa-i arate absurditatea si inutilitatea tuturor actelor sale, in care, de altfel, se va complacea insusi. Don Quijote moare cu mintea vindecata complet, ca prin minune.
PRIMUL ROMAN EUROPEAN MODERN |
intr-un studiu inchinat Cavalerului de la Mancha din Cartea intalnirilor admirabile. Anton Dumitriu remarca faptul ca romanul Don Quijote al lui Cervantes urmareste cu exactitate scenariul initiatic de sursa medievala, multumita caruia don Quijote trece prin diverse experiente cautand sa ajunga la "starea reprezentata de varsta de aur" a omenirii.
Este don Quijote victima unei false perceptii a realitatii sau nu? El nu vede sau nu vrea sa vada realitatea?
Romanele cavaleresti si pastorale, filosofia neoplatoniciana sunt cand atacate, cand -paradoxal - folosite ca termeni de comparatie si elemente de constructie fundamentale. Astfel, prin romanul Don Quijote apare unul dintre primele romane moderne. Personajul don Quijote vorbeste si gandeste intr-o permanenta intertextualitate, dupa cum remarca si Mirela Roznoveanu in Civilizatia romanului: "Logosul lui don Quijote este preponderent logosul cartilor. () Exceptionalul tur de forta al naratorului pare a fi acela de a relata, in diverse registre de stil, trecerile bruste de la stilul inalt la cel cotidian (don Quijote injura cot la cot cu Sancho, iar acesta va incepe sa vorbeasca spre final cu «glasul» lui don Quijote), de la gravitate la parodie".
Tocmai pentru ca acest roman apare in momentul perimarii unui model (al realitatii si al romanului deopotriva) si al afirmarii altuia, eroul lui Cervantes este unul cu o personalitate duala, fisurata, un erou tragic ce lupta "nebuneste" sa pastreze inca in fiinta vechea lume. in cele din urma, planul realitatii si cel al fictiunii se afla pe acelasi nivel si se intrepatrund: realitatea se literaturizeaza, iar lumea reala isi pierde din calitatile ei imediate, eroul - de tip modern, de altfel - suferind o atractie irezistibila, victimizanta, spre un model. "Este oare un timp rau folosit acela petrecut pe drumurile acestei lumi, in dispretul desfatarilor ei si in singura cautare a asprimilor prin care cei buni urca pana la culmea cea mai inalta a nemuririi? in ce ma priveste, calauzit de steaua mea voi merge si de aici inainte pe drumul stramt al cavaleriei ratacitoare, ale carei savarsiri ma fac sa dispretuiesc bunurile acestei lumi, nu insa si onoarea. () Sunt indragostit, dar in limitele cuvenite cavalerilor ratacitori. () Intentiile mele au de-a pururi tinta scopurile cele bune."
LUPTA CU MORILE DE VANT
(fragment din roman)
"Vorbind ei asa, zarira deodata vreo treizeci- patruzeci de mori de vant, care se aflau pe toata campia aceea; si astfel, cum le vazu don Quijote, grai catre scutierul
- Norocul ne calauzeste pasii mai bine decat ne-am putea-o noi dori, caci ai in fata, prietene Sancho Panza, o priveliste care ne descopera treizeci si mai bine de uriasi, nemasurat de mari, cu care am de gand sa ma lupt si sa le fac la toti de petrecanie, si ce-om lua de la ei drept prada sa ne fie cheag imbogatirii; ca-i batalie dreapta, si inseamna sa-l slujesti pe Dumnezeu daca stingi samanta lor afurisita de pe fata pamantului.
- Ce uriasi? zise Sancho Panza.
- Acestia pe care-i vezi, raspunse stapanul sau, acestia cu brate cat toate zilele, ca sunt unii la care masoara cat doua leghe.
- la seama, luminatia ta, i-o intoarse Sancho Panza, ca astia care se vad aicea nu-s uriasi, ci mori de vant, iar ce iei dumneata drept brate sunt aripile, care, invartite de vant, misca pietrele morii.
- Se vede cat colo, raspunse don Quijote, ca nu prea esti citit cand e vorba de aventuri cavaleresti; sunt uriasi, si daca ti-e frica de ei, sterge-o de aici si pune-te pe rugaciuni, cat timp m-oi inclesta eu cu ei in lupta crancena si defel dreapta.
Si spunand asta, dete pinteni lui Rocinante, fara sa mai ia in seama ce-i tot indruga scutierul sau, Sancho, care-i dadea inainte cu strigatele, instiintandu-l ca, fara urma de indoiala, erau mori de vant, si nu uriasi cei pe care
_________________________ voia sa-i atace. Dara el era atat de incredintat
ca uriasi erau incat nici n-auzea strigatele scutierului sau Sancho, nici n-apuca sa vada, cu toate ca ajunsese la o palma de ele, ceea ce de fapt erau, ba inca le mai si probozea cat il tinea gura:
- Nu dati bir cu fugitii, miseilor si lepadaturilor, ca nu-i decat un singur cavaler cel ce vrea sa dea piept cu voi!
Starnindu-se tocmai atunci un pic de vant si incepand aripile uriase sa se miste, don Quijote spuse, cum vazu una ca asta:
- Chiar daca ati vantura voi mai multe brate decat uriasul Briareu, mie tot aveti sa mi-o platiti!
Cu aceste vorbe si incredintandu-se cu trup si suflet stapanei sale Dulcineea, pe care o ruga sa-l ajute in atare primejdie, se acoperi cat putu mai bine cu pavaza si, leganandu-si lancea in cumpanire, se napusti in galop, cat il tineau picioarele pe Rocinante, sa dea piept cu cea dintai moara care-i statea in cale. Si arzandu-i una cu lancea in aripa, vantul o roti cu atata furie incat facu din lance o scurtatura ce trase dupa ea si calul, si calaretul, care fu azvarlit de-a berbeleacul, ca vai de capul lui, pe camp. Dete Sancho Panza fuga sa-l ajute, cat il fineau pe magar picioarele, si cand ajunse la dansul, il afla lat, fara sa se mai poata misca, asa de cumplit busise cu el de pamant Rocinante.
- Vai de pacatele mele! se vaita Sancho. Nu fi-am spus eu luminatiei tale sa bagi de seama la ce faci, ca nu erau decat niste biete mori de vant, si ca numai cui ii umbla morile de vant in cap poate sa nu-si dea seama de asta?
- Taci, prietene Sancho, raspunse don Quijote, caci treburile razboinice sunt mai supuse decat oricare altele necontenitelor schimbari. Cu atat mai mult cu cat eu cred, si asta e adevarul, ca magul acela, Freston, cel care mi-a furat incaperea cu cartile, i-a preschimbat pe uriasii acestia in mori de vant, ca sa ma lipseasca de gloria rapunerii lor, atata vrajmasie imi poarta! Dar pana in cele din urma n-au sa aiba cine stie ce putere vrajitoriile lui afurisite impotriva spadei mele viteze."
|
BIBLIOGRAFIE:
Cervantes Saavedra, Miguel de - Don Quijote, in romaneste de Ion Frunzetti (partea I si versurile) si Edgar Papu (partea a Ii-a), prefata de G. Calinescu, E.L.U., Bucuresti, 1965; Calinescu, G. - Scriitori straini, E.L.U., Bucuresti, 1967.
