DON JUAN - Roman de Nicolae Breban. Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, . A fost scris in 1975 si face parte dintr-o proiectata serie de "romane scurte".
Autorul il considera "o aschie" din trunchiul mare al romanului Bunavestire si crede ca, o data cu el, "se incheie un ciclu, o virsta" in activitatea lui de romancier. Legatura cu Bunavestire este in primul rind una stilistica si mai putin una tematica.
Din punct de vedere tematic, romanul se apropie mai mult, asa cum s-a observat, de ingerul de gips.
Ceea ce retine atentia de la inceput in Don Juan al lui Nicolae Breban este scriitura, tipul de fraza, un stil mai putin intilnit in proza romaneasca, chiar daca intr-un interviu, cautindu-si precursorii, autorul a amintit in aceasta directie numele Hortensiei Papadat-Bengescu. Sint fraze lungi, intortocheate si precipitate, sustinute de o energie verbala anereu ridicata, niciodata slabita, si de o inventivitate inepuizabila. Furat de propriul sau discurs, de rostirea imbelsugata si expresiva, naratorul pierde uneori sirul gindurilor, cuvintele prea se imbulzesc in pagina, si e nevoie de o intrerupere a vorbirii, de un efort pentru a regasi ideea sau motivul initial. Naratorul nu este asadar unul impersonal, el are un fel al sau de a se exprima dupa care il recunoastem intotdeauna. Limbajul oral, expresiile familiare, impanate cu neologisme (frantuzisme mai ales) dau frazelor o savoare particulara, le insufla o "viata" a lor, lasind mereu impresia unei prezente, a unui narator ce vorbeste chiar la urechea noastra, a cititorilor. Se intimpla apoi - si inca in mod frecvent - ca naratorul sa preia limbajul personajelor, sa inceapa sa vorbeasca cu termenii lor, adoptind stilul indirect liber.
Uneori el chiar iese "la rampa", intrerupe fictiunea pentru a ni se adresa direct, pentru a dezvalui un aspect sau altul din laboratorul de creatie (povestesc greoi, ezitant, cu prea multe meandre, cu prea mult balast"). Unul dintre personaje, Nicolae Rogulski, vorbind despre arta de a povesti, formuleaza citeva principii simple si nu foarte originale, pe care se cladeste intreaga poetica a romanului Don Juan.
Personajul vorbeste despre nevoia ca "istoria sa prinda rotunjime si acea coerenta a armoniei", despre "dozarea necesara a efectelor, punctul culminant, «cupola», si apoi sfirsitul lin, panta usor descendenta". Un rol compozitional are in Don Juan episodul intalnirii dintre Rogulski si Cecilia, episod ce marcheaza o cezura, un interludiu, dupa cum ne avertizeaza insusi naratorul ("era timpul al doilea, secondo tempo"). Pe de alta parte, istorisirile lui Rogulski, aparent fara nici o legatura cu materia romanului, nu sint niste digresiuni oarecare sau niste paranteze, ci niste scurte naratiuni ce reflecta, refac "in mic" ceea ce se intimpla in "marea naratiune".
Prin aceasta tehnica a "punerii in abis", episodul functionarei de la posta, povestit de Rogulski, anunta evolutia pe care o va urma, peste putin timp, celalalt personaj important al romanului, Tonia Vasiliu. Principiul analogiei, pe baza caruia se constituie tehnica "punerii in abis", poate fi urmarit, la nivel stilistic, in frecventa, neobisnuit de mare, a comparatiei. Pentru a caracteriza o situatie, o stare de spirit sau un personaj, autorul recurge aproape invariabil la o analogie, afla un termen de comparatie potrivit si sugestiv. Cind este vorba de Rogulski, analogiile sint de obicei animaliere ("lup ce-si sticlea coltii si-si trimitea inainte risul lui carnasier", "rinocer rapanos", "mistret batrin, singuratec, ratacit de turma"), dar intilnim si analogii livresti sau mitologice (pentru Cecilia, barbatul iubit e o fiinta hibrida, un centaur).
Autorul isi cauta mereu termenii de comparatie in sfera biblicului, aratind, acum ca si altadata, o predilectie pentru episodul invierii lui Lazar din Betania. Don Juanincepe ca un roman evenimential, cu o scena "tare", in genul naratiunilor senzationale, dar foarte curind epicul se anemiaza, se reduce la citeva convorbiri telefonice, plimbari pe strada, intilniri in parc, ' la cofetarie, la serate, la un club de sah, si chiar intr-o circiuma. Nedorind sa-tii construiasca romanul in directia epicului, autorul va fi interesat mai mult de sfera constiintei, de ceea ce se petrece in mintea personajelor, in sufletele lor. Don Juan e un roman de analiza. Demonul analizei il stapineste pe narator in primul rand, dar nici personajele nu ramin in afara acestei pasiuni.
Cecilia, de pilda, face chiar o marturisire in acest sens: "Oh, nici nu stii ce placuta senzatie e sa te analizez, spuse ca, mingiind taurul pe blana sa. Sa te desfac incet, cu rabdare, in piesele tale componente, ca pe un ceas." Nu numai ea, dar si celelalte personaje sint intelectuali, minti superioare, care isi pun si incearca sa raspunda la intrebarile privind eternele probleme ale omului.
In demersul lor se sprijina pe citate din Hegel, Kant, Schopenhauer, Pascal, Nietzsche. filosofi ale caror idei le sint familiare. Personajele se definesc asadar prin gindirea lor, cu specificarea insa ca aceasta e conforma si in legatura cu intreaga lor existenta, am putea chiar spune ca e "dictata" de aceasta. Precum Dostoievski intr-unui din romanele sale, Nicolae Breban a inclus in Don Juan un eseu intitulat "Poemul obiectului uman", in care personajul principal, Nicolae Rogulski, se declara un adept al franciscanismului si al scriitorului rus amintit mai sus, considerat "ultimul mare barbar" si "ultimul mare ridicol". Nicolae Rogulski reprezinta, in roman, figura seducatorului, a lui Don Juan, dar e un Don Juan ciudat, deosebit de imaginea traditionala a acestui personaj.
In primul rind, infatisarea lui contrazice imaginea clasica a seducatorului. Picioarele lui sint disproportionat de lungi, degetele miinilor au unghiile prost taiate, dintii sai sint neingrijiti etc. imbracamintea sa n-are nici ea nimic atragator: profesorul poarta o camasa "oribila, de la confectii", pantofii au tocurile cam scilciate, pantalonii sint intotdeauna rau calcati s.a.m.d.
De altfel, Rogulski recunoaste el insusi ca nu este "un om modern", nu are adica obsesia curateniei, a igienei, a spalatului. Dimpotriva, lenjeria lui e intotdeauna intr-o stare deplorabila, hainele ii sint cam mototolite si cam de prost-gust. Dar daca, prin structura sa, Rogulski nu apartine evului modern, atunci in spiritul carei epoci traieste si gindeste el? Nesuporiind "ipocrizia acestui secol", profesorul se simte si.se considera "un fiu al Evului Mediu"'. Parerea lui e ca Evul Mediu a "redescoperit natura" si ca reintoarcerea la natura este singura salvatoare pentru omul de azi. Omul veacului nostru ar trebui sa redevina un adorator al soarelui, al apei si al vintului, ca slintul Francisc din Assisi. Rogulski se considera "un creator, cineva care trezeste la viata" si in acest sens se compara cu un mamos. Tonia Vasiliu, lobi, Rusul sint personaje carora Rogulski izbuteste sa le elibereze adevarul launtric, cel ascuns si in mare masura reprimat. Provenind dintr-o familia de mari avocati, deposedati de averile lor, retrasa de multa vreme sub carapacea conventiilor sociale si familiale, preferind intotdeauna vietile perfect adaptate, Tonia Vasiliu face elogiul ipocriziei ca mijloc sigur de aparare si conservare a fiintei.
Ceea ce o inspaiminta la Nicolae Rogulski este posibilitatea de-a fi tirita de catre acesta in vulgaritate. Pentru a-l tine la distanta, va elabora diferite strategii defensive, cum ar li aceea de a-l incuraja pe seducator sa se scufunde, pina la uitarea de sine, in povestire si descriere sau aceea de a-i abate atentia inspre prietena ei Cecilia. Cu toate acestea, Tonia nu va putea evita metamorfoza: modul ei de a trai si de-a intelege viata se va schimba radical sub influenta catalizatoare a lui Nicolae Rogulski. Cecilia, prietena Toniei, pare la prima vedere "o starleta de Hollywood", avea o "aparenta de star de music-hall sau de vedeta T. V.".
Ca si in romanul Bunavestire, Nicolae Breban lasa impresia ca isi cauta uneori personajele in universul kitsch-ului. Dincolo insa de aceasta aparenta, Cecilia da dovada de o inteligenta sclipitoare, angajindu-se in discutii pe teme grave, cum ar fi, de pilda, raporturile dimie iezuiti si jansenisti. Rolul ei in roman este acela de-a atrage atentia lui Don Juan, de a-i abate privirile astfel incit Tonia sa aiba ragazul sa scape de urmarirea lui. Ea ilustreaza tipologia "inlocuitorului", intilnila si altadata la N. B-, de pilda in Bunavestire. Don Juan nu este, desigur, un roman social. Cu toate acestea, personajele au o identitate sociala, doar schitata de cele mai multe ori, dar totusi sesizabila. Majoritatea provin din elita intelectuala a epocii comuniste, alcatuind un fel de burghezie "rosie", caracterizata prin-tr-un vag snobism occidental si prin tendinte "liberale" la fel de vagi. Reluind formula stilistica din Bunavestire si directia tematica din ingerul de gips, romanul din 1981 consolideaza orientarea analitica a prozei lui Nicolae Breban , acorda un spatiu mai larg desfasurarilor eseistice, accentuind intelectualismul ironic, cunoscut deja din cartile anterioare.
