DOINE SI LACRIMIOARE - 1842-l852.
Volum de poezii al lui Vasile Alecsandri, aparut la Paris in . Cuprinde trei cicluri de poezii: Doine, Lacrimioare si Suvenire.

In 1863 este reeditat la Iasi, adaugindu-i-se un al patrulea ciclu, Margaritarele.

Fizionomia astfel fixata a volumului ramine neschimbata la reeditarea in Opere complete din 1875 precum si in celelalte editii ale operei poetului. EI inmanuncheaza, in forma sa definitiva, poeziile romanesti din primele doua decenii de activitate a lui Alecsandri , aparute (cu exceptia Lacrimioarelor) mai intii in publicatiile periodice ale epocii: "Albina romaneasca", "Calendar pentru poporul romanesc", "Foaie stiintifica si literara" ("Propasirea"), "Album stiintific si literar", "Bucovina", "Romania literara", "Concordia", "Revista romana".

De la o publicare la alta, autorul a revenit asupra textelor cu modificari in general de natura lingvistica, tinzind spre estomparea caracterului prea moldovenesc al fonetismelor. Schimbarile de continut si expresie poetica sint mai putine si constau de obicei in unele substitutii lexicale (mai rar morfo-sintactice) menite sa sporeasca expresivitatea imaginilor sau sa fluidizeze versificatia.

Ciclul Doinelor cuprinde poeziile de inspiratie folclorica pe care Alecsandri le-a compus incepind cu anul 1843, dupa ce a avut revelatia marilor comori artistice ale literaturii populare orale.

El are in istoria poeziei romanesti din veacul al XIX-lea semnificatia unei pietre de hotar (lucru sesizat inca de Kogalniceanu la aparitia primelor texte), orientind-o spre izvoarele specificului national si proiectind totodata o personalitate poetica de o pronuntata originalitate pe fundalul romantismului de factura lamartiniana care dominase poezia deceniului al patrulea si va continua sa-si aiba reprezentantii si in perioada urmatoare.

In ansamblul lor.

Doinele definesc o noua estetica, dind glas de predilectie starilor de spirit majore, intemeiate pe o profunda dragoste de viata, o seninatate nu lipsita de luciditate si pe sentimentul integrarii firesti a omului in natura.

In Doine traieste o lume tinara, plina de elan vital si de optimism, sau manifes-tindu-si in forme energice si taioase nemultumirile. Temele dragostei si voiniciei (haiduciei) sint coordonatele esentiale ale ciclului, a caror fuziune intima e subliniata in mod programatic in poezia Doina, asezata de Alecsandri la chiar inceputul acestuia. Sora si hotul (cuprinzind o prefigurare a motivului din Fat-Frumos din tei a lui Eminescu), Hora. Strunga, Andrii Popa, Baba Cloanta se numara printre poeziile cele mai reusite, in care Alecsandri utilizeaza cu dibacie sugestii formale si de continut extrase din cintecele lirice populare, din balade si basme, sau din speciile gnomice (strigatura).

Poeziile presupun aproape toate, in text sau in subtext, o schita de scenariu epic, fiind modele pregnante de lirism obiectivat; cui poetic se intrupeaza in diferite personaje (haiducul, taranul, fata indragostita, batrina vrajitoare etc.) intre care se angajeaza uneori adevarate dialoguri. Citeva bucati sint propriu-zis epice (Altarul monastirei Pittna, Marioara Florioara), anuntind structura legendelor de mai tirziu. Vocabularul si mai ales abundenta diminutivelor, ca si predominanta versului scurt de 7-8 silabe, creeaza aparenta de imitatii ale poeziei populare; in realitate, o analiza mai profunda si mai atenta a versificatiei invedereaza preocuparea poetului cult pentru combinatiile ritmice, strofice si rimice mai variate si mai subtile, care depasesc cu mult stereotipia productiilor folclorice, uniformizate prin circulatie si necesitati mnemotehnice. Ciclul Lacrimioarelor accentueaza acest caracter elaborat al bucatilor, experimentind formule strofice, ritmice si compozitionale inca si mai diverse. Poeziile cuprinse in el au un caracter intim, constituind de fapt comentariul si istoria poetica a dragostei dintre Alecsandri si Elena Negri si mai ales a calatoriei tacute impreuna in strainatate in 1846-. Desi cele mai multe texte au un caracter "ocazional", ciclul a fost alcatuit, ordonat si completat dupa moartea Elenei, o data cu aparitia in volumul din .

Cu acest prilej, poetul ii da o structura simetrica, asezind la inceput Steluta (in editia din 1863 sub titlul semnificativ Dedicatie), iar la slir.sit La Venetia mult duioasa, conceputa in mod vadit ca o incheiere si o concluzie. Caracteristica cea mai pregnanta, a acestor poezii erotice este lipsa de conflict: poetul a fost un indragostit fericit, care n-a cunoscut suferintele incertitudinii sau ale tradarii, iar atunci cind moartea ii rapeste fiinta iubita, constiinta ineluctabilului ii tempereaza revolta si-i atenueaza expresia durerii. Alecsandri insa, - ca si intreaga noastra poezie din deceniul al cincilea - nu dispune de instrumente poetice destul de fine pentru a intona un cintec de dragoste realmente armonios si, mai ales, durabil. Natural, sincer si pregnant in proza intima a jurnalului francez din 1846-l847 nedestinat publicitatii, cind e constient ca "face literatura" poetul recurge la multe din poncifele romantismului minor si chiar ale "cintecului de lume". Merita totusi relevat sensul fundamental al tuturor poeziilor, anume ca iubirea nu constituie doar o simpla satisfactie a simturilor, ci innobileaza sufletul, precum si cele citeva fragmente si imagini inspirate, unele de rezonanta preeminesciami. ce pot fi extrase din texte cum ar fi Steluta, Asteptarea, 8 Mart, O seara la Lido, Pascand Bosforului. Celelalte doua cicluri ale volumului, Suvenire si Margaritarele, au un caracter eterogen, ordonind, in general in succesiunea cronologica a redactarii, poezii cu continut divers, materializat in varii formule prozodice si compozitionale. Gasim in ele poezii de dragoste, impromptu-uri de album, fabule, un basm versificat, oratii funebre in versuri, legende istorice sau fantastice, meditatii. Dominante ramin insa, din punct de vedere cantitativ si calitativ, poeziile inspirate de evenimentele social-politice contemporane si cele care exprima credinta autorului in inalta menire patriotica a poetului. Alecsandri a urmarit si a imortalizat in versuri adesea inspirate, cu solemnitate de oda si avinluri retorice de buna calitate, toate momentele si evenimentele cruciale ale istoriei contemporane, la care a participai, de altfel, si in calitate de om politic.

Dezrobirea tiganilor1 (1844) vede in aceasta recunoastere a drepturilor unei populatii obidite garantia accesului la libertate al propriului popor, Desteptarea Romaniei serveste drept imn "revolutionar moldovenilor la 1848, intoarcerea in tara da glas exultantei exilatului care-si revede patria, La mormintul lui Gr. Romalo si N. Balcescu murind depling pierderea unor tovarasi de lupta, suflete pure si exemple de patriolism ardent, Anul 1853 este o interogatie patetica cu privire la soarta tarii, inlr-un context european de mare complexitate si de grave consecinte, Moldova in 1857, Noaptea sfintului Andrii si Hora Unirei militeaza cu mijloace diferite (ameninta-tor-sarcastice in primele doua, exhortative in cea de a treia) pentru Unirea Principatelor. Caracteristica pentru lilosofia de viata a poetului este si La Sevastopol, in care se afirma increderea in biruinta finala a vietii si a binelui, in pofida tuturor sfisierilor si suferintelor. Cintice si sarutari si La poetii romani indeamna pe scriitori sa-si asume nobila menire de inainte-mergatori si insufle-titori ai maselor si subliniaza totodata inucdcrea poetului in eficacitatea artei sale (Caci poezia adinc rasuna/ intre popor!"). Temele fundamentale ale ideologiei pasoptiste isi gasesc in aceste poezii formularile cele mai pregnante, varietatea solutiilor imagistice si metrice, de cele mai multe ori fericit adoptate, asigurindu-Ie efectul de moment, dar si durabilitatea. Vocabularul poetului e bogat, versificatia bine stapinita, o fluenta ce risca uneori sa dea si impresia de facilitate le face usor memorabile.

In totalitatea sa, volumul Doine si lacrimioare ne infatiseaza imaginea unui poet care poseda o personalitate proprie, inconfundabila cu aceea a altor colegi de literatura si de generatie, cu un aport imposibil de neglijat la conturarea fizionomiei poeziei romanesti de la mijlocul veacului al XlX-lea si la deschiderea cailor ei de evolutie ulterioara, insemnatatea lui a fost sesizata inca de contemporani (C. Alecsandri Rosetti, Al. Odobescu, B. P, Hasdeu, I. Negruzzi, G. Virnav Liteanu), care au publicat comentarii elogioase pe marginea acestor prime poezii ale lui Alecsandri, relevind mai ales aportul lor la conturarea fizionomiei proprii a lirismului romanesc: "De atunci/ adica de la aparitia lor n. n./ poezia se romani" spune, de exemplu D. Bolintineanu. Poeziile din volumul Doine si lacrimioare au fost traduse de-a lungul timpului in mai multe limbi straine: franceza, germana, engleza, italiana, rusa, maghiara. Primele talmaciri (in franceza, datorate lui . li. Voinescu, si in engleza, de H. Stanley) s-au tiparii chiar in timpul vietii autorului si au determinat aparitia unor cuvinte de calda pretuire din partea unor filo-romani ca J. Michelet, Alecsandri Griin sau O. Vegezzi Ruscalla.

Scriitori romani