Dincolo de nisipuri de FANUS NEAGU (fragment comentat)



Dincolo de nisipuri
(fragment)


"Era in 1946, an de seceta cumplita.
Susteru nu mai vazuse un pic de tutun de patru zile. Ca sa fumeze, intr-o zi rupse un smoc de frunze de iedera din rugul care imbraca fatada casei, le farama intre degete si-si umplu luleaua. Avea ochii carpiti de somn, fiindca, desi era trecut de amiaza, abia se sculase din pat. «Al dracului, se gandi, pierzi o noapte la priveghi si nu-ti mai vii in fire pe urma doua zile». Nevasta, soacra, copiii lipseau de acasa. «Sunt dupa mancare, isi zise, s-au impartit prin sat ca faina orbilor». Si iesi in drum, mic si slab, cu camasa atamandu-i peste pantaloni. Avea pofta sa manance o legatura de laptuci: dormind, visase c-a plouat si ca i-a inverzit gradina de zarzavat ca in anii buni. De doua veri, de cand tinea seceta, nu se destepta o data fara sa pofteasca de mancare un lucru de care nu putea sa faca rost.«- Se vede treaba, isi zicea, ca visele se nasc in stomac si urca sa moara in gura. Bine-ar fi, zau, sa nu le aiba omul de loc.»
- Sustere, da, ma, si mie sa trag un fum.
II strigase dascalul satului. Despre dascal, toata lumea zicea ca si-a pierdut mintile din pricina foamei. Ziua intreaga sta pe marginea santului, cu picioarele adunate sub el, mesteca macris daca avea, si ingana intruna, uitandu-se la cerul gol de nori, un rand dintr-o carte de rugaciuni: «- Dumnezeule care dormi in padurea de dafini».
- Nu-i tutun, ma, ii raspunse Susteru, e o buruiana, pute si te ustura
pe gat.
Privi ulita in lung. In dreptul primariei, o femeie aduna baliga intr-o roaba ca sa lipeasca prispa casei. Sub salcamul de langa podisca data cu var, un caine se scutura de purici. La fierarie potcoveau un cal. Mirosea a
copita arsa.
Susteru coti incet dupa coltul gardului si cobori la rau. Se opri la santurile prin care altadata venea apa in gradina lui de zarzavat. Erau goale. Malul de pe fundul lor se uscase, crapase. Albia raului se intindea in sus ca o omida cenusie. Nisipul si petele galbene de lut pietrificat luceau pustii in soare. Radacini putrede atarnau in peretele malului dinspre sat. Dincolo, pe islaz, aliorul se incolacea de caldura. Pe un musuroi de tarana, alaturi de o tufa neagra de maracini, tistuia un harciog. Departe, pe varful unei movile, se zarea un calaret.
Susteru zgarie cu varful piciorului o cruce in nisip si rase. Cand era copil si facea o cruce pe pamant, zicea ca dedesubt galgaie un izvor. Prost mai era in tinerete! in fiecare an, in prima saptamana de primavara, se ducea pe izlaz cu un tarus sa scoata brandusi. Le vedea: albe, in doua foi, ca stropii de lapte cazuti din sistar - si se repezea sa le culeaga pe toate. Maica-sa ii zicea la plecare:
- Cate brindusi ai sa aduci acasa, atatia pui au sa scoata clostile noastre.
Si el o credea.
Calaretul zarit inainte pe movila se apropia in goana mare de sat.
- E nebun, zice Susteru vanturand mainile, omoara calul daca o tine tot asa pana la pod.
Observandu-I, calaretul carmi spre el si striga, aratand cu bratul indarat, ca vine garla. A plouat la munte si vine garla. Vine Buzaul.
Susteru nu intelese pe data ce i se spune, parca ii luase mintile si cand se dezmetici, celalalt era departe, se pierdea pe sub arcadele podului vopsit in rosu, disparea ca o naluca, in fulgerarile apei mortilor. Sezu o clipa, cautand cu privirile infrigurate in susul albiei, pe linia malului, si i se paru ca-l loveste in fata racoarea apelor pornite de la munte. Atunci sari santul si urca podul in fuga, mai mult de-a busilea, sufland greu pe gura. O maneca a camasii, imbacsita de sudoare, ii atarna de incheietura mainii ca un pansament desfacut. O smulse si o arunca.
Dascalul iesi inainte, aparandu-se de muste cu o creanga de salcam.
- Dascale, striga Susteru, vine garla, ma! trebuie sa dau luntrea la apa si sa curat santurile. Peste o saptamana mancam laptuci.
Intr-o jumatate de ceas, Susteru a scos luntrea din sopron si a tarat-o prin praful ulitei pana dincolo de rau. in vremea aceasta s-au prins sa bata clopotele bisericii. Bang-bang - clopotul mare; ding-ding - clopotul mic. Toaca nu suna. Toaca se bate numai la soboruri bisericesti.
Cand au batut clopotele, satul s-a mutat pe malul garlei. Barbatii au tabarat cu sapele si tarnacoapele sa sparga movilele de pamant care astupau intrarea in santuri. Femeile n-au coborat, se ingramadisera sub un otetar si tineau copiii langa ele, fiindca valurile puteau sa-i traga in valtoarea lor, din care nu mai e scapare. Nu se stie de ce aveau credinta ca garla, pornind de la munte, se lasa la vale insotita de un vant rau, aspru, ca de inghet, si se infiorau dinainte, ca jivinele plapande cand simt ca se apropie iarna grea. Doua dintre ele rostogolira cu mainile pana-n gura vadului un pietroi mare, cat o buturuga, ca sa fie acolo pentru spalat rufele. Jos, intr-o groapa, un batran intindea carlige de undit, legate de o sfoara prinsa de un tarus infipt in buza malului. in fiecare carlig atarna cate o jumatate de rama ca momeala. O fata se pieptana, rasfirandu-si parul castaniu in lumina soarelui si zicea un cantec trist ce aducea a bocet. in toiul lucrului, barbatii se opreau o clipa si-si suflecau pantalonii pana mai sus de genunchi, ca sa nu li se ude mai tarziu imbracamintea. Atata mai aveau, ce era pe ei, restul boarfelor le schimbasera pe malai la bogatanii si morarii din satele de sus. Ispravind de curatat santurile, Susteru trecu la vecini sa ceara tutun. Capata cat sa-si umple luleaua de doua ori. Dascalul se tinea in urma lui la un pas. Susteru ii intinse sa traga un fum. Pe urma pleca mai departe calcand incet pe marginea albiei, smucind mereu camasa sa-si acopere bratul gol, inrosit de soare. Cand dadu peste mosul ce intindea carlige, se facu foc de suparare si incepu sa tipe la el sa le ia de acolo, sa nu sperie pestele din prima zi.
- Ei, gata, am inteles, zise batranul linistit, le iau. Da' urli degeaba. Tu nu stii ca pestele merge numai in susul apei? intai sa ajunga Buzaul la Siret, si pe urma vine pestele aici.
-Asta asa e, recunoscu Susteru, uitasem. Poti sa le lasi.
- Lejas, raspunse batranul, ca, cine stie, poate tot pica vreun baboias. in groapa asta am prins odata un somn cat un porc.
- Pune mana si scoate-le, racni Susteru, infierbantandu-se din nou. Sa n-avem vorbe.
Se insera. Soarele cadea la orizont. Lumea, tot pe mal, nu se misca, dar incepuse sa-si piarda rabdarea. in cateva locuri femeile aprinsera focuri. Cadea noaptea."


Fragmentul de mai sus prezinta una din cele doua imagini cumulate de actiunea povestirii, cea diurna, ce se desfasoara sub semnul soarelui, de la amiaza pana seara tarziu. Debutul brusc al naratiunii {"Era in 1946, an de seceta cumplita", ce dura de doi ani,) anunta o realitate dramatica. Se creioneaza cadrul de viata al unei lumi elementare, stranii, amenintata de foamete, de saracie, ce traieste o psihoza colectiva - iluzia, mirajul apei.
Naratiunea se deruleaza la inceput lent, ca intr-un ritual al asteptarii incordate. Prezentarea lui Susteru, personaj reprezentativ pentru aceasta lume in suferinta, dar si intruchipare a sperantei acesteia, prin gesturi ritualice, cu visul sau compensatoriu si rememorarea nostalgica a copilariei, ca si presupusa nebunie a dascalului, prefigureaza laitmotivul povestirii - seceta.

Atmosfera tensionata este conturata prin cateva elemente-simbol, accentul cazand pe vaz, auz, simt olfactiv si tactil. Privirea lui Susteru descopera satul arhaic aproape pustiu, cu mirosul "de copita arsa", apoi raul, santurile prin care altadata venea apa in gradina de zarzavat. Prin imagini plastice (realizate prin epitete, comparatii, verbe sugestive), simboluri ale lumii vegetale si animale, autorul creioneaza un peisaj descompus de caldura, din care viata pare ca a disparut: malul de pe fundul santurilor "se uscase, crapase", "albia raului se intindea in sus ca o omida cenusie", "lutul pietrificat" lucea in soare, pe peretele malului "atarnau radacini putrede", "aliorul se incolacea de caldura', "langa o tufa neagra de maracini tistuia un harciog" etc.

Si totusi, acest loc, "malul garlei", este spatiul iluziei. Aici Susteru, rememorand credinte si practici stravechi cunoscute din copilarie, zgarie cu piciorul o cruce de nisip ca un gest magic de chemare a apei. Amintirea branduselor albe "ca stropii de lapte cazuti in sistar", alaturi de visarea si chemarea ploii, sunt acumulari ale sperantei personajului. Aici i se arata acestuia calaretul vestind venirea garlei, mesaj interpretat de Susteru sub impresia senzatiei: "/' se paru ca-l loveste in fata racoarea apelor pornite de la munte". in provocarea si intensificarea iluziei, calaretul ce ar putea dezlega apele poate fi un trimis, un vestitor sau un produs al imaginatiei incinse de caldura, disparand in "fulgerarile apei mortilor", matca tuturor apelor ce inconjura pamantul.

Vestea scoate satul din inertie. Ritmul naratiunii creste, predomina gesturile febrile si ritualurile redate prin succesiunea rapida de verbe. Susteru cauta "cu privirile infrigurate in susul albie f, actiunile sale sunt precipitate: "sari santuF, "urca podul mai mult de-a busilea, sufland greu", "smulse si arunca maneca camasif "scoate luntrea tarand-o la rau", participa alaturi de satenii adunati pe malul garlei la pregatirile de intampinare a apei. Actiunile oamenilor sunt proiectate in ipotetic, gesturile au valoare anticipativa. Tensiunea lui Susteru interfereaza cu cea a satului. Treptat, asteptarea oamenilor devine exasperare, doar Susteru vede si aude "linia apei posedat de mirajul apei. El organizeaza expeditia spre munte, in cautarea apei la izvoare, convins ca viata biruie intotdeauna, e vesnica.

Teme de lucru:

. Selectati din intreaga povestire elementele ce contureaza "obsesia apei" ca expresie a increderii in permanenta vietii.
. Argumentati, pe baza fragmentului dat, ca Susteru se incadreaza in realitatea arhaica a satului.
. Reliefati si comentati alte motive specifice prozei lui Fanus Neagu ilustrate de povestirea de fata.