Din lumea celor care nu cuvinta - volum de scurte povestiri, al lui Emil Gîrleanu - analiza



DIN LUMEA CELOR CARE NU CUVINTA - Volum de scurte povestiri, al lui Emil Girleanu; cele 38 de schije, mici bijuterii literare cum au fost numite pe buna dreptate, au l'ost publicate in parte, incepind cu anul 1907, in unele reviste si ziare ale vremii ("Convorbiri critice", "Viata literara si artistica", "Albina", "Fat-Frumos", "Convorbiri literare", "Falanga literara si artistica", "Luceafarul", "Universul", "Ramuri", "Tribuna"), iar in volum in 1910, la Editura Convorbirilor literare; dupa foaia de titlu, volumul are urmatoarea dedicatie:
"Am scris aceste schite ca sa Ie citesc Rodicai, cea mai iubita giza din lumea gizclor mele"; doua din aceste povestiri (Parasita si Calul) sint dedicate lui Ilarie Chendi, respectiv lui Corneliu Moldoveanu.

Volumul inspirat din viata celor care nu au cuvint, dar care vorbesc si gindesc, isi povestesc ca oamenii necazurile si bucuriile, cuprinde mici creatii ce condenseaza intr-un numar redus de pagini o actiune emotionanta, bogata in evenimente, redata cu sensibilitatea unui profund cunoscator al micilor intimplari petrecute in viata animalelor si insectelor.

E vorba de izbutite miniaturi, zugravite de un artist meditativ si sensibil, liric si delicat, ce au aproape intotdeauna un sens simbolic si o mare incarcatura afectiva, al caror continut este exprimat uneori cu humor de un scriitor stapin pe mijloace artistice subtile si moderne, ce foloseste o limba plina, de culoare. O mare parte a povestirilor isi plaseaza actiunea in spatiul domestic, lumea pasarilor de curte, a altor animale din acelasi perimetru familiar fiind vazut, in general, prin analogie cu viata omului, in curtea mea, de exemplu, propune o mica galerie, pitoreasca si plina de miscare, de personaje astfel modelate: cocosul e luptatorul, - "tantos, cu pinteni arcuiti, cu platosa penelor otelii" - , bibilica este "harnica ograzii cu bonetica alba tivita cu amici cu cercelusii de margean la urechi"; clostele sint, desigur, mamele hotarite sa-si apere puii, "gata sa sara in capul oricui s-ar apropia', ratele, "parca-s totdeauna vaduve, asa-s de ursuze", curcanul e "gramaticul" curtii, mijlocitorul si dreptul .judecator" etc. In Cucosul, protagonistul e "poet" si indragostit, alti "cucosi frumosi", vecini dar dusmani, se incaiera ca in basme, sub ochii spectatoarelor mindre de curajul "stapinilor" (Luptatorii).

Alte schite, precum Grivei, Parasita, Calul, Tovarasii, uzind de acelasi transfer de trasaturi, sugereaza existenta unor sentimente de solidaritate profunda intre animal si om: ciinelc, "care plingea, plingea cum pling oamenii, cu lacrimi fierbinti", se duce sa moara singur, cind ajunge batrin si neputincios, ca sa nu-i supere pe cei dragi; iapa ce si-a pierdut vederea se rostogoleste intr-o prapastie, pentru a pune capat milei stapinului; boii ocrotesc "cu umbra trupului trudit', odihna omului. Tot asa, in lumea larga a naturii, intimplarile imaginate de prozator sint orientate intotdeauna spre un "tilc", completind si rotunjind povestirea (T. Vianu).

Scrisa indeosebi pentru copii, cartea lui Emil Gîrleanu li se adreseaza si cu un scop pedagogic, vizind sensibilizarea acestei virste fata de inlatisarile cele mai semnificative ale lumii in curs de descoperire. Marinimia cocos-tircului care, ineintat de racoarea si frumusetea diminetii, cruta viata unei biete broscute (Marinimie), sacrificiul caprioarei ce se arunca singura in gura lupului pentru a-si salva iedul de la o moarte sigura (Caprioara), fidelitatea sotului ce-si urmeaza turturica impuscata deasupra valurilor (Nedespartite) primesc, astfel, un relief sensibil. "Morala" unora dintre proze avertizeaza si asupra dramatismului si fragilitatii vietii pindite mereu de pericole si amenintate de moarte (v. Cit un fir de neghina. Saracutul, Vulturul, O raza).

Este insa adesea prezent si sentimentul de ineintare si o particulara emotie a intimpinarii frumusetilor lumii: in general, atitudinea scriitorului este una de "pietate panteista" (T. Vianu), de "empatie adinca" si de identificare afectiva cu fiecare personaj" (I. Balu). Comentatorii cartii au apreciat la Emil Gîrleanu indeosebi arta sa de "miniaturist, de enlumineur" (E. Lovinescu), apropiindu-l de un Jules Renard, cu ale sale Histoires rtaturelles, ca ilustrind "apologul zoologic miniaturist" (T. Vianu), dar tara inventivitatea si stralucirea metaforica a scriitorului francez, dupa cura G. nu atinge nici performantele stilistice ale lui Arghezi, universul "boabei si al farimei". Creator al unui "suav bestiarium" (I. Balu), Emil Gîrleanu isi construieste totusi viziunea antropomorfa asupra "lumii celor care nu cuvinta', cu un remarcabil talent de observator si analist, de pictor pe suprafete mici, de narator si evocator caruia nu-i lipseste nici simtul dramatic, nici umorul tandru ori capacitatea de a transmite emotia lirica. Cum afirma M. Sebastian in 1928, cartea sa "se poate ceti fara concesii si Iara dezamagiri (). Nu e o carte buna; e mai mult si mai putin decit atit: e o carte frumoasa".