DIN CALIDOR. O COPILARIE BASARABEANA - Roman de Paul Goma, aparut la Editura Albatros, Bucuresti, .
Potrivit datelor frunizate de Cronologia redactata de Paul Goma si publicata in debutul mai multor volume aie sale (Arta refugii, 1991; Culoarea curcubeului '77, 1993 etc), romanul Din calidor a fost scris in doua variante: prima in 1983, a doua in .
In 1987, romanul apare, in traducerea lui A. Paruit, la Editura Albin Midiei, in Franta. Prima editie romaneasca apare in 1989, la Editura Dialog, Dietzenbach, Germania, volumul fiind o fotocopie dupa dactilograma autorului.
In mai 1990 e publicata, in versiunea Angelei Clarck, traducerea engleza a romanului la Readers International, Eondra.
In decembrie 1990, Din calidor apare in Romania, la Editura Albatros, fiind publicata (conform precizarii finale din carte: Paris, 1983) prima varianta a romanului.
Roman autobiografic, evocind copilaria basarabeana a lui Paul Goma, Din calidor are, in linii generale, o constructie de tip monografic, tentind sa refaca, pe linga imaginea copilului de odinioara, profilul satului natal, Mana.
In acest sens, romanul pare o replica - omagial-recuperatorie - la monografia redactata, cu decenii in urma, de mama autorului, invatatoare ce, avind constiinta misiei sale carturaresti, obisnuia sa noteze, in nelipsite caiete, datele fundamentale ale habitatului; caietele mamei dispar, insa, in imprejurari neelucidate, o data cu arestarea parintilor la Medias, in 1949, iar pierderea lor constituie, pentru autoare, o adevarata trauma (v. Sabina, 1991).
De la titlul atona capitole (Casa, scoala, Satul etc.) pina la prezenta unor date documentare (sociologice, istorice, etnografice etc), mai multe elemente concura la crearea unei structuri solide, de cronica responsabila, datoare sa marturiseasca despic o intreaga perioada istorica, pentru ca "Asa sintem noi, Romanii: dupa ce ca nu prea avem istorie, nici pe aceea, putina, nu ne-o cunoastem.". in interiorul acestui edificiu narativ, se gasesc, in schimb, subtile procedee de constructie ce dovedesc inca o data, in practica scriiturii, conceptia lui Paul Goma despre arhitectura muzicala a prozei, bazata pe legi de compozitie imprumutate din muzica (v., pe linga propozitiile de poetica implicita, diseminate in romane, si interviul acordat revistei "Vatta", Despre "Ostinato" si altele, ("Vatra", nr. 8/1992). Ca in toate operele autorului, e de semnalat si aici prezenta laitmotivului ("Stau in calidorul casei din Mana") care, prin frecventa repetare, asigura, pe linga caracterul poematic al romanului, o fenna coerenta in linia tematica, ce intoarce spre sine toate punctele de (aparenta) fuga, imbogatindu-se prin chiar variatiile (digresiunile) de discurs. Dispunerea capitolelor in succesiune urmeaza linia unui crescendo, cu treceri dinspre andante spre allegro (de la Casa, scoala ele. la tumultuoasele Vin Romanii!, Au venit Romanii!, Au plecat Romanii!), dupa cum nici tehnica contrapunctului nu pare straina compozitiei romanesti.
In aceasta canava compozitionala de mare fluiditate si suplete (mult indatorata rigorii tehnice, abil drapate), evocarea copilariei se revendica de la doua surse: propria memorie si amintirile parintilor, pentru ca "la urma urmei, de ce nu ar avea dreptul sa fie considerate memorie si lucrurile, evenimentele la care, lotusi, am fost martor, insa pentru ca in acel moment aveam mai putin de cinci ani, acum mi se spune ca atunci nu puteam inregistra, pastra - pentru acum?" Se detaseaza, astfel, doua planuri spatio-tem-porale: unul (preponderent) al copilariei petrecute in Basarabia, in timpul celui dc-al doiela razboi mondial si altul, complementar, ce - situat la Q virsia adulta, - il comenteaza si intregeste pe cel dintii, prin redarea dialogurilor de maturitate purtate cu parintii, in care protagonistul-povestitor are inteligenta de a-si rezerva, in continuare, un rol (provocator) de inocent.
Planul hermeneutic poseda, in economia naratiunii, si o valoare compensatorie: evenimentelor de altadata!, traite intr-un ritm intens, li se contrapune tihna colocviilor de familie, in care aceleasi evenimente, estompate in timp, devenite amintiri, sint reluate in raletiti ("la-o mai din urma, ca la amintiri nu ne grabeste nimeni", precizeaza mama). Evocata din iunie 1940 (cedarea Basarabiei rusilor) si pina in septembrie 1944 (cind basarabenii inteleg ca cedarea e definitiva), copilaria basarabeana cunoaste aspre incercari: dupa o tentativa esuata de refugiu in Romania, tatal (invatator in sat) este ridicat de NVK.D si, considerat mort, va li inmormintat simbolic de catre familie in 1941; de frica rusilor, mama si fiul se ascund in paduri, iar mai tirziu gasesc adapost intr-un sat invecinat.
Atrocitatea razboiului, cu confruntari armate.cu morti si raniti, cu spioni si judecati facute in pripa, nu lipseste din peisajul imediat al copilului. Cu toate aceste evenimente, inregistrate si pastrate cu acuitate in memorie, copilaria nu a fost resimtita ea o perioada a angoasei ori a traumei de nevindecat, ci - in mod paradoxal, probabil - ca o stare de gratie. Experientele limita sint valorificate, fortifiant, ca probe exemplare, initiatice; trecut prin ele, Iara a-si pierde inocenta, copilul cistiga in siguranta de sine.
El nu dobindeste, asadar, o maturitate psihica (ce, aducindu-l la o intelegere adulta a vietii, l-ar marca interior), ci o maturitate in planul actiunii. Aparindu-si mama in lata unui agresor, stind de vorba cu soldatii ori descoperind "eroii" (cadavrele ostasilor care, insa, "in veci nu pier, ei sint nemuritori!"), copilul se identifica cu un model eroic de existenta, in care virtutea suprema c curajul. Starea insasi de orfan nu e perceputa tragic; presupusa moarte a tatalui (imaginea tatalui pierdut e proiectata, de asemenea, intr-un registru mitizant eroic) atrage dupa sine, compensator, o protectie generalizata: "Gata, sint orfanei - cum zice Matusa Domnica. De-acum pot sa fac orice nazdravanie, orice dracarie (asa vorbeste Mos lacob), oamenii nu se supara, zic: - F. orfanei, saracu'". Orfanul devine, asadar, copilul divin sau fiul cosmic. Ocrotitor, universul copilariei (metamorfozat din infern in paradis) isi dezvaluie si dimensiunea erotica, pruncul fiind harazit sa cunoasca placerea jocurilor sexuale, sa primeasca (din nou, compensatoriu) caldura lumii prin caldura trupului de fata-femeie. Sint prezente, de asemenea, secvente ce plaseaza copilaria in spatiul feeriei, mai ales in acela in care partenerul de "calatorie" este bunicul adoptiv, Mos lacob.
Capitolul purtind chiar acest titlu (Mos lacob), replica explicita la Amintirile lui Creanga, da, in literatura noastra, unele dintre cele mai frumoase pagini pe tema copilariei, iar lectia fabuloasa pe care batrinul o tine copilului despre onomastica arborilor ar putea fi oricind antologabila intr-un manual de literatura romana. Daca plecarea din Basarabia in 1944 nu a insemnat iesirea din copilarie, ea a echivalat, insa, cu o schimbare (aceasta, resimtita tragic) de conditie existentiala: copilul a devenit, o data cu familia sa, refugiat. Orfanul avea sansa de a deveni copilul divin, Fiul Tuturor; refugiatul e condamnat sa ramina, intotdeauna, Strainul, Fiul Nimanui ("Nu-mi place, refugiat. Nu vreau, refugiat!" - este strigatul de revolta al fiului).
E prefigurata, astfel, in finalul cartii, problema fundamentala a vietii lui Paul Goma si isi gaseste totodata explicatia autobiografica tema majora a epicii prozatorului: tema refugiului, la care pot fi subsumate tema inchisorii, a exilului etc, tot atitea forme ale unui refugiu continuu, in care rezistenta celui izgonit isi are resursele si in energia micului orfan ce a locuit, pentru citiva ani, in paradisul din Mana.
In universul operei lui Paul Goma , Din calidor deschide un ciclu autobiografic ce mai cuprinde inca patru volume (ordinea este cea a cronologiei biografice, iar nu a aparitiei in volum): Arta refugii, l991,Astra (1992), Sabina (1991) si Roman-intim.
