Gabriela ADAMESTEANU
biografie |
Prozatoare, publicista, eseista, traducatoare, Gabriela Adamcsteanu s-a nascut la Targu-Ocna in 2 aprilie . A urmat liceul la Pitesti, apoi Facultatea de Limba si Literatura Romana a Universitatii bucurestene.
A debutat in revista "Luceafarul" in 1961, cu un fragment din romanul Drumul egal al fiecarei zile, care va vedea lumina tiparului abia in 1975 si va fi distins cu premiul "Ion Creanga" (pentru proza) al Academiei Romane. A lucrat ca redactor la Editura Enciclopedica Romana, la Editura Stiintifica si Enciclopedica, la Editura "Cartea Romaneasca".
A colaborat la revistele culturale ale epocii, a activat si activeaza in publicistica, fiind in momentul de fata redactorul-sef al revistei "22". In afara de volumul de debut, a mai publicat nuvele (Daruieste-ti o zi de vacanta, 1979; Vara-primavara, 1989); punctul cel mai inalt al creatiei sale literare este romanul Dimineata pierduta (1983), despre care criticul literar Gheorghe Perian afirma ca reprezinta o "realizare majora a prozei romanesti contemporane.
Prin discretia analitica si prin firescul descrierii comportamentale, proza autoarei reprezinta o radiografie a omului comun, aflat intr-o polemica surda si aproape insesizabila cu banalitatea proliferanta".
Monica Lovinescu considera Dimineata pierduta "un roman de deplina maturitate care situa pe autoare nu numai printre cei mai mari romancieri contemporani, dar si printre cei mai buni din intreaga noastra literatura". Romanul a fost dramatizat intr-un spectacol teatral care s-a bucurat de mult succs.
Prezentarea textului - comentariu
DOUA LUMI - Dimineata pierduta de Gabriela ADAMESTEANU |
Romanul evoca intr-un stil extrem de captivant perioada inceputului de secol XX, mai ales framantarile pe care razboiul le cauzeaza in randurile elitei romanesti, evenimentele fiind insa privite din perspectiva contemporaneitatii si a distrugerii morale.
Personajul principal este Vica sau - cum ii spun fostii stapani - madam Delca, femeie varstnica ce slujise in tinerete pe la diverse familii bogate. La batranete, dupa ce istoria i-a strivit pe fostii stapani, Vica nu inceteaza sa-i viziteze pe unii dintre ei, fie din curiozitatea rautacioasa a servitoarei care se vede in sfarsit pe picior de egalitate cu ei, fie din interese financiare, reusind sa stoarca in continuare mici avantaje materiale de pe urma lor. O supravietuitoare innascuta, marturisindu-si propriile principii de viata, opinii contrare comportamentului umil sau batjocurii disimulate, Vica este un simbol al vietii, asemenea lui Molly Bloom, neuitata eroina a lui Joycc (din romanul Ulise).
Prin intermediul vizitelor ei cunoastem o serie de personaje, mai ales pe Ivona, fiica fostei stapane, Sofia Ioaniu. Discutiile dintre cele doua, la inceput fortate, apoi interminabile, evocarile interioare, ascunse, amintirile trezite pentru scurt timp in memoria uneia sau a alteia desavarsesc tabloul-saga al unei familii de la inceputul secolului, de la radacinile ei si pana in clipa stingerii protagonistilor.
Astfel, cunoastem biografia Sofiei Mironescu, recasatorita Ioaniu, a surorii acesteia, Margot, si a sotului ei, Alexandru Geblescu, a unui prieten de familie, Titi Ialomiteanu, a Ivonei si a sotului ei, Niki, a fiului lor, Tudor, si asa mai departe.
IN CAUTAREA TRECUTULUI
(fragment din roman)
"D--aia nici nu-i vine sa plece, poate vine Nebuna si-i da drumu-n casa. Mai face cativa pasi, mai se uita la poarta, poate apare Ivona, dar-ar dracu-n ea de ca-lareata. Vezi ca d-aia a umblat ma-sa atat sa puie saua pe Niki, sa si-lfaca ginere. A umblat ea mult ca sa nu ramaie cu zbanghia de Ivona piatra-n casa, pai n-o stie ea dinainte sa se marite? Cum erea atunci, asa e s-acuma: slaba-slaba, si cu nasu lung, si cu dintii de cal, sa dai si sa fugi. Cati crezi ca s-a gandit s-o ia de nevasta?
D-aia nici ma-sa, de mica n-a suferit-o. He-he, era vicleana baba, era vicleana madam Ioaniu, si cat a fost in putere si cu mintea-ntreaga nu scoteai de la ea nimic. Erea vicleana ca vulpea si tacea ca mormantu. Da' odata tot a scapat-o gura.
Sta ele-amandoua, ea luruia la masina, baba era cocotata-n fotoliu, ca ti-ganu-mparat, si da-i si da-i cu povestile. De ce-mbatranea. o clipa nu-i mai tacea gura. Si tot cu barba-su de-al doilea, cu Ioaniu. Ani de zile tacuse malc, si nici numele nu i-l pomenise, da' acu, de cand lua pensie de pe urma lui, si la telefon tot asa raspundea:
- Alo! facea baba. Aloi Aici Sofia general loaniu
- E-te, sa ma pupi in cur, facea si ea. Da baba, de colo, vicleana:
- Ce zici? Ce-ai zis tu, Vica?
- Ei, nimic, ce sa zic, nu zisei nimic. Dracui si eu suveica asta.
- Ei, daca n-ai spus nimic
Si baba, da-i cu povestile inainte; cum fusese loaniu preferatu Iu Averescu, si cum l-a ranit la Predeal si la Marasti si el mai stie pe unde, si ce decoratii avea, si cum se-ntalnise ei si era ea jigarita si amarata si-mbracata-n negru dupa barbasu. Si cum el iar se amorezase de ea, ca fusese el mai-nainte, da nu-ndraznise sa-i spuie. Asta Iu mutu s-o spuie ca nu indraznise! indraznise ei mai multi, insirase ea, baba, destui la viata ei, ca fara foc e stiut ca nu iese fum, si alfel la ce-ar mai vorbi-o nebuna de Cristidoaia, care si ea, de la soacra-sa stie? Da' nu-i placea Iu madam loaniu sa povesteasca pan cate trecuse. Ea tot cu-ale ei Paris, si ce gelos era cand o ducea la baluri, la Cercu Militar Si Lulu-n sus, Lulu-n jos, cape el Gheorghe-l chema, numa baba il alinta Lulu. Lulu-n sus, Lulu-n jos, ca sucita, ca invartita
- Asa, zicea baba, au fost anii cei mai fericiti din viata mea! Totdeauna am avut placere sa ma distrez, dar nu stiu cum s-a facut, in tinerete n-am prea avut parte Am avut-o pe Ivona de cum m-am maritat, eram si eu tot copil, iar de nascut, am nascut atat de greu, ca am ramas speriata pe toata viata Cat a mai vrut pe urma Stefan (Mironescu, primul sot, profesor universitar - n.ed.^ sa mai am un copil, dar a staruit degeaba! De convins n-a reusit sa ma convinga Treizeci de ore m-am chinuit cu Ivona, nu mai stiam cand e noapte si cand e zi. In patul meu am nascut, imi facuse moasa niste haturi sa ma opintesc in ele, trageam de haturi si urlam Si toata casa umbla numai in varful picioarelor! Eram prea tanara, m-am speriat si n-am mai vrut sa aud de copii toata viata
- Eee, mai da-i incolo de copii! Ca mie mi-a parut bine la tinerete ca n-am putut sa fac Mi-a parut bine ca n-am avut pe cap si beleaua asta. Ce nevoie aveam io de copii? N-aveam io fratii care sa-i am de grije? N-aveam nepotii?
Da' baba n-o asculta. Daca incepea sa spuie, nu mai auzea nimic, si-i tot da-nainte cu povestile ei. Asa a fost si cand a scapat-o gura:
- imi placea sa ies in lume, si-mi placea sa primesc, imi placea la nebunie sa dansez Dar bietul Stefan avea o fire inchisa, el nu era deloc dansator, avea orele lui de lucru si biblioteca Si stii ce faceam? Diminetile, uneori, imi puneam patefonul, incuiam usa la camera, dansam singura, ma priveam in oglinda Ma gandeam ce-ar fi fost sa fi avut alt sot, cu care sa ma potrivesc, ma rog, stii cum se gandesc uneori femeile tinere, dupa ce se marita Dar trista nu eram, aveam o fire vesela-vesela. toata ziua radeam, asta i-a placut mai tarziu si lui Lulu, numai clopotelul tau se aude in casa, avea obiceiul sa-mi spuna. Si pe Ivona mi-era teama si s-o ating cu mana. Am fost atat de slabita la nastere, ca n-am alaptat-o, si ea, biata de ea s-a imbolnavit Era un copil cuminte, dar bolnavicios, si asa a ramas toata copilaria
Nu o placuse eapefii-sa, prea semana cu barba-su. Si ala, cumsecade, cum o fi fost, da' slab si cam batraior, si cu nasu lung; nu o placuse ea pe fii-sa, si toata viata trebuise s-o duca in carca. Da' a dracului ce erea, baba vicleana si rafinata, nici da-te mai incolo nu-i zicea fii-sii, acu, c-o ajunsese hatranetele, si stia care-i interesu ei, tacea malc; numai ei, care-i spunea tot, numa ei i-a povestit ca nu i-a placut de fii-sa."
|
In fragmentul antologat aici, se poate spune ca autoarea creeaza un contrast savuros si multiplu, apropiind doua moduri opuse de a vorbi, desi unite prin oralitate: Vica Delca foloseste un limbaj al periferici sociale - vulgar, colocvial, aspru, desi de o vitalitate si de o forta de exprimare incontestabile, in paralel cu limbajul destul de liber, insa purtand totusi patina educatiei pe care batrana doamna loaniu o pastreaza. Un alt nivel de receptare a textului literar il constituie contrastul dintre "scena" si "aparte"-uri. modalitatea aceasta de a sublinia dialogul prin monologul distructiv si critic, ce accentueaza si tcatralitatea prozei.
Fragmentul antologat, desi nu implica decat evenimente de ordin personal si anecdotic, are posibilitatea de a contura cu atat mai realist si mai "din interior" personalitatea celor doua personaje.
Tehnica narativa, asociind monologul interior cu discursul exterior pentru a analiza contradictiile comice, oralitatea, teatralismul, dar si perspectivele multiple ce oglindesc un portret unic, sau dosarele de existenta - toate frapeaza prin ingeniozitatea si prin profitabilul experientei narative.
Este uimitor cum atatea existente cuprinse in roman capata sub influenta istoriei (ar putea fi si Istoria un personaj-simbol in acest roman, asa cum ajunge in romanele lui Mircea Eliade sau Salcudeanu) o traiectorie imprevizibila de linie franta: Titi Ialomiteanu, oportunist si maleabil, incercand sa fie mereu in termeni buni si cu puterea, si cu opozitia, intai amantul nu prea incantat al Sofiei, apoi al lui Margot (care-si risca viata pentru el, ca urmare a obsesiei pe care a avut-o pentru Titi inca din adolescenta, din dorinta de a-si concura mereu frumoasa sora), si care e inchis el insusi o perioada, dupa care e eliberat si devine interesat de ce mai fac in viata fostii prieteni, ocupatie ce friza clar spionajul ori, cel putin, dezonoranta ocupatie de informator; Margot, care, casatorita cu play-boy-ul Alexandru Geblescu, este parasita de acesta impreuna cu Riri, fiica lor, pe care trebuie sa o creasca singura, sotul fugind in strainatate sa-si salveze pielea odata cu venirea comunistilor la putere, fapt ce a produs dezastrul familiei (bunurile confiscate, urmarirea, dosarul politic, jena si incercarile ei disperate de a ascunde aparentele). Sofia, recasatorita cu generalul Ioaniu, va avea si mai mult de suferit: casa instrainata unor proaspeti lideri politici, deposedarea de avere, necesitatea de a deschide o pensiune pentru a-si intretine fiica si nepotul parasiti de usuraticul avocat Niki, moartea in detentie politica a generalului si tarzia instiintare a familiei Iui.
Ca intr-un joc de sah, viata personajelor se interconditioneaza, insa cel mai marc efect distructiv il vor avea schimbarile politice care zguduie in profunzime biografiile personajelor, totul fiind relatat cu o sinceritate ce aproape ca transforma romanul - publicat in deceniul opt - intr-un act de disidenta.
Vica Delca, naratorul si focalizatorul existentelor celorlalte personaje, contabilizeaza in esenta toate evolutiile biografice ale fostilor ei stapani. Tot ea ne relateaza si finalul dramei; ne vorbeste despre accidentul lui Niki si moartea rapida a Ivonei, separata crud de fiul si sotul ei, dar si de lumea careia simtea ca-i apartine, indiferent de trecerea timpului.
Plina de o seva inexplicabila, Vica ramane aceeasi fiinta puternica pana la sfarsit, desi finalul romanului o va inchide precum pe un condamnat intr-o grota. Fara copii, batrana si deprimata, Vica ajunge sa sfarseasca intr-un spital, vizitata rareori de nepotul sau, inca pastrand intacta in minte imaginea unei lumi trecute si curgerea atator vieti.
Biografii fragmentare, combinari si asocieri de secvente de viata privite din unghiuri diferite desavarsesc imaginea unor existente distruse de istorie (moartea generalului Ioaniu, persecutarile politice asupra lui Tudor, detentia lui Margot, care-l ascunsese pe Titi Ialomiteanu, amantul ei cautat de Securitate) sau care au fost fortate sa supravietuiasca si sa treaca peste toate cu vointa (Sofia Ioaniu ramane fara avere, intretine o pensiune pentru fiica si nepotul ei).
Bibliografie:
Perian, Gheorghe - Scriitori romani postmoderni, E.D.P., R.A. Bucuresti, 1996; Simion, Eugen - Scriitori romani de azi, I-IV, Ma. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1974- 1989.
