DIDAHII - Culegere de douazeci si opt de predici tinute de Antim Ivireanul, mitropolitul tarii Romanesti, intre 1708 si 1716 la Bucuresti si Tirgoviste in unele duminici si sarbatori insemnate sau cu ocazia unor evenimente (de pilda, la inscaunarea sa ca nutropolit), pastrate in opt manuscrise (cel mai vechi datind din 1732) si publicate pentru prima data in 1886 de episcopul Melchisedec.
Didahiile au fost apropiate pe rind, fara temeiuri insa. de predicile venetianului Ilie Miniat (Melchisedec) si de Didahiile lui Hrisant Notaras (Nicolae Iorga). Exista, Iara indoiala, unele contingente cu cuvintarile acestora, dar ele se clatoresc folosirii acelorasi izvoare: Vechiul si Noul testament si o serie de lucrari ale scriitorilor si comentatorilor bisericesti.
Cultura vasta a predicatorului e scoasa in evidenta si prin citarea mai multor filosofi si scriitori greci: Anaxagoras, Aristo-tel, Democrit, Anaximandru, Ilcsiod etc. Valoarea Didahiilor e mult sporita prin desele raportari la realitatile contemporane autorului si prin grija deosebita acordata tinutei lor artistice, limba romana realizand prin ele un serios pas inainte in slefuirea ei. Predica lui Antim Ivireanul este elaborata cu multa atentie si prin munca asidua pe baza unui material luat din realitate si adresat realitatii.
De aceea, el nu trece cu vederea mizeriile, necazurile si suferintele cauzate de jugul turcesc si de nedreptatile din interior. Caldul patriotism strabate i induri le predicilor totdeauna cind e vorba de "cinstita tara" si de locuitorii ei. Pentru domnitor, in eare vede un conducator al multimilor, se roaga sa aiba parte de "lina pace, pina la adinei batrineje" si "sa snpuie pe toti vrajmasii cei vazuti si nevazuti". Dorinta de a-si vedea tara, pe care o compara cu o corabie pe valuri batuta de furtuna, salvata de sub jugul turcesc este evidenta si ea revine in mai multe ocazii, Astfel, doreste ca acelasi dcmnitoi sa o apere de "lupii cei vazuti si nevazuti". Ce ecouri vor fi avut aceste cuvinte rostite din amvon asupra ascultatorilor nu este greu de ghicit. Asprul rechizitoriu la adresa asupritorilor otomani se face simtit pretutindeni: "Caci avem case grele si vremea nu ne slujeste, ca sintem supusi sub jugul paginului si avem nevoi multe si suparari de toate partile", sau alta data: "Toti patimesc, toti sint in scirbe, toti suspina supt jugul cel greu al nevoiei". Dar mitropolitul roman nu condamna numai asuprirea externa, ci si pe raufacatorii clin interior. Nefiind cu nimic legat ele marii proprietari, el nu-i cruta deloc, aralind in mod deschis, toate nedreptatile si pacatele lor. In predica la dumineca vamesului, propovaduieste neincrederea in mila boierilor si face sa se perinde prin fata cititorului toate abuzurile acestora, recomandind tuturora sa fie drepti si corecti, "nu ca unii dintre noi ce fac jafuri si cite sint mai rele pe pamint".
Vorbind de spovedania din acea vreme a celor fatarnici, Antim Ivireanul face urmatoarele reflectii: "si cind mergem sa ne ispoveduim nu spunem duhovnicului ca mincam carnea si munca fratelui nostru, crestinului, si-i bem singele si stidoarea fetei tai cu lacomiile si cu nesajiul ce avem", Aceasta atitudine de om democrat, atcnl la durerile si greutatile celor multi este evidenta si in alta parte, Antim Ivireanul neputind trece cu vederea inegalitatile sociale: "Nu sa cuvine cinslea si lauda numai oamenilor celor mari si bogati, ca sint vreanici acestui dar si cei mici si smeriti. Ca macar ca cei mari stralucesc cu hainele cele de nuill pret si cei mici n-au cu ce sa-s acopoiv trupul; cei mari se odihnesc pe asternuturi moi si frumoase si cei mici se culca pe paminlul gol si pe pac; aceia insotiti de multime de slugi, iar acestia lipsiti, pustii si de ajulonu si de priiatini; aceia intre raslaiari si intre bogatii si acestia inlre primejdii si intre intristaciuni": insa, eu toate "aceste mariri despartite", conchide predicatorul, "nu sa cuvine celor mai mici mai putintica cinste si dragoste dec ii aceia ce sa cuvine celor mari si bogati". Prezent prin cuvintul sau in realitatea vremii, Antim Ivireanul e atenl la tot ceea ce se intimpla in preajma lui, rclevind atitudinea boierilor care jeluiesc si traiesc in desfatari. intr-una din predici el demasca latarnicia boiereasca: "Unii se ispoveduiesc de frica vreunor intamplari, altii pentru un obiciaiu, altii de rusinea omeneasca, altii de frica stapinilor; altii iara au cite doi duhovnici, unul la tara si altul la oras; la cel de la tara, ca la un om prost, spune pacatele cele ce socoteste ca sint mai mari. iar de la cel de la oras spune pacatele cele ce socoteste el ca sint mai mici, negutatorind si mestesurgind taina ispovedaniei".
Mai ales obiceiurile acelei vremi nu scapa atentiei marelui carturar. Sint anatemizate pe rind betia si desfriul, luxul exagerat al femeilor din inalta societate si imoralitatea cleiului, lipsa de respect fata de cei mai in virsta si lingusirea, falsitatea si inlrigaria.
Altadata, Antim Ivireanul ii cearta pe cei care au uritul obicei de a injura: " ce neam injura ca noi, de lege, de cruce, de cuminecatura, de morti, de comindare, de luminare, de suflet, de mormint, de coliva, de prescuri, de ispovedanie, de botez, de cununie si de toate tainele sfintei besearici si ne ocarim si ne batjocorim insine legea!".
Cunoasterea acestor amanunte creeaza certitudinea ca Antim Ivireanul a patruns foarte adinc in realitatile societatii contemporane. Surprinzator de indraznete sint la acest carturar bisericesc combaterea practicilor magice, ramasiteale cultului pagin. Oratorul se ridica impotriva stagnarii, a pretuirii a ceea ce este vechi, impotriva acelora care nu inteleg necesitatea innoirii, procedind ca viermele de la radacina hreanului, care nu vrea sa mearga la alte radacini mai bune, pentru motivul ca acolo "s-a pomenit". Prin talentul sau deosebit, mitropolitul muntean a contribuit la dezvoltarea genului oratoric romanesc. Fraza sa, de obicei lunga, e construita armonios. Ca in discursurile de cea mai buna calitate, predicile lui Antim Ivireanul abunda in propozitii interogative si in repetitii, cu scopul de a sublinia ideea principala, careia pentru a-i da plasticitatea foloseste adeseori expresii populare viguroase: "umblam ea niste cai sirepi, lar-de zabala si far-de rusine, pina vom cadea intr-o vreo prapastie si vom peri"; sau, cu citeva rinduri mai sus: "si sintem porniti cu totii spre rautati ca o roata cind da de vale si nu sa poate opri si sintem tot, cu totul, ca niste dobitoace necurate, tavalindu-ne in rasfa-ciunile cele spurcate si de nimica". Exasperat autorul conchide: "O, vai, de capetele noastre!" in privinta aceasta se pot face interesante apropieri cu unele specii populare, ca bocetul sau chiar basmul. De fapt lirismul atit de specific unora dintre creatiile populare strabate toate predicile lui Antim Ivireanul
Povestirea este naturala, curge inainte firesc, e improspatata cu imagini artistice plastice si frumoase. Ca sa nu lie prea abstract, nici prea monoton, sint introduse comparatii sugestive: "Doftorii cei desavirsiti si intelepti atunci mai mult maresc lauda mestesugului lor, nu cind cu hier si cu foc lupta patima sa o supue, dupa cum ne iaste legia razboiului, ce numai aceia ce patimeste cu apipaeri mingaioase si cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului si cele infricosate porunci ale mestesugului doftoresc sa le opreasca si oarecare zile cu mincari doftotvsti si hranitoare potolind durerile, sa arate pre acela ce patimeste mintuit de boala." invataturile apostolilor sint atit de multe "cit inlrec la numar nisipul marii si stelele cerului". Predicind in limba romana, desi strain, Antim Ivireanul a ajuns sa se exprime cu claritate, logica, eleganta, cursivitate si frumusete.
