- fragmente -
Ne adresam in special lui Andre Breton, trimitandu-i mesajul nostru cel mai arzator si, in acelasi timp, comunicam miscarii suprarealiste internationale cateva dintre rezultatele teoretice la care am ajuns in timpul acestor ultimi ani de singuratate, in neobosita urmarire a noilor solutii dialectice ce ne ingaduie sa depasim conflictul sfasietor existent intre noi si lume. []
Daca miscarea suprarealista a stiut sa reactioneze repede fata de deviatiile de dreapta care o inconjoara sau o combat, deviatii de oportunism politic sau artistic, ceea ce de altfel avusese loc inainte de 1939, an din care dateaza ultimele noastre informatii.'ne gandim ca e timpul de-a ne indrepta atentia si spre anumite erori care s-au strecurat in chiar interiorul suprarealismului. Cu toate ca mai putin vizibile, aceste erori ne par la fel de primejdioase pentru dezvoltarea dialectica a gandirii; de aceea, inainte de a trece la expunerea propriilor noastre precizari, credem ca trebuie sa semnalam anumite tendinte existente in suprarealismul ultimilor ani, tendinte ce risca, treptat, sa compromita efortul comun.
Aceste deviatii artistice, atasate din punct de vedere ideologic miscarii suprarealiste, sunt grupate de noi in urmatoarele rubrici generale: transformare lenta a descoperirilor obiective in mijloace de productie artistica si incercare de a propaga, intr-o maniera culturala, o stare data a devenirii gandirii suprarealiste.
In privinta existentei a ceea ce am putea numi "un peisaj suprarealist", credem ca, in acesti ultimi ani, nu suntem singurii care sa fie nelinistiti.
Nu ne gandim la intrebuintarea abuziva a suprarealismului, asa cum s-a intamplat demult, la cei care s-au folosit de un astfel de termen pentru un motiv sau altul. Este vorba de o intrebuintare mimetica a tehnicilor revenind in tot felul de productii chiar in interiorul miscarii, dar care, analizate de aproape, sunt lipsite de obiectivitate revolutionara.
Singura o necesitate obiectiva completa poate justifica intrebuintarea unei tehnici suprarealiste dupa descoperirea sa, precum o manie sau o stare de sugestie isterica. Dar noi credem ca este timpul sa reactionam impotriva tendintei de a considera anumite tehnici, obiectiv suprarealiste, ca mecanic transmisibile si putand fi utilizate la nesfarsit.
Exista descoperiri suprarealiste, dar nu exista maniere suprarealiste, aplicabile ca atare, ceea ce nu ar face decat sa inlocuiasca vechile si odioasele metode ale poetilor, ale pictorilor sau ale scriitorilor. Cu toate ca procedeele descoperite de catre suprarealisti, precum scriitura automatica, colajul sau delirul de interpretare, au o valoare obiectiva pe care n-am putea sa o exageram, intr-atat ne sunt de puternice acordul si admiratia fata de ele, este evident ca repetarea idealista a utilizarii lor le anuleaza orice valoare teoretica initiala si nu e justificabil din punct de vedere suprarealist, adica in ceea ce are mai dialectic in ea miscarea revolutionara. Caci, printr-o asemenea repetare artistica, tehnicile suprarealiste devin, in mainile celor care se lasa inselati de o interpretare atat de indoielnica a obiectivitatii, tehnici estetice si abstracte.
In vecinatatea suprareal ismului si chiar in interiorul lui, iar aceasta mai ales in pictura si poezie, se vad anumite date suprarealiste reluate, variate, refacute, iar existenta "peisajului" de care vorbeam constituie in ochii nostri o deviere artistica, primejdioasa din toate punctele de vedere. Acest manierism "suprarealist", foarte adesea involuntar, risca sa faca din suprarealism un curent artistic, sa-l determine sa fie acceptai de dusmanii nostri de clasa, sa i se acorde un trecut istoric inofensiv, intr-un cuvant, sa-l faca sa piarda latura incisiva care il insufleteste, trecand prin toate contradictiile lumii exterioare, acelea care au facut din revolutie ratiunea lor de a fi. Asadar, vedem in utilizarea nonobiectiva si rutinata a marilor tehnici suprarealiste o eroare ce conduce la deprecierea acestor descoperiri, care ingaduie tendintelor artistice de a se folosi in mod nedemn de asemenea valori revolutionare, ceea ce constituie o primejdie de moarte pentru dezvoltarea gandirii si a actiunii.
Transformarea descoperirilor obiective suprarealiste in tehnici artistice poate fi atasata la cea de-a doua eroare pe care credem ca trebuie sa o semnalam, eroare numita de noi tendinta de a propaga, in chip persuasiv, o stare data a miscarii suprarealiste.
Aceasta tendinta nu face decat sa o amplifice pe prima, dat fiind ca ea introduce suprarealismul intr-un fel de politica culturala. Antologiile "suprarealiste" exprima vizibil aceasta a doua deviatie, iar incercarea pe care ele o manifesta de a propaga mecanic descoperirile existente si de a le face sa reflecte datele obtinute nu poate fi considerata decat drept o trista tentativa de a determina acceptarea suprarealismul ui, fixandu-l intr-un moment oarecare al miscarii sale perpetue. []
Pozitia noastra fata de raporturile dintre constient si inconstient, asa cum au fost ele puse in lumina de catre vis si psihanaliza, sufera o schimbare dialectica, datorata atitudinii noastre generale fata de realitate.
Opozitia mecanica care ni se arata a exista intre constient si inconstient, in favoarea acestuia din urma, nu se mai pune in acelasi mod, in momentul in care ne situam cu adevarat pe pozitie antagonista. Datorita faptului ca inconstientul continua sa pastreze, partial, urmele mnezice1 regresive, intr-o oniromancie2 obsesionala (Trost, Viziune in cristal), noi ne opunem viselor, considerate ca cele mai revelatoare simptome inconstiente, atunci cand continutul manifest al acestor vise pastreaza resturile diurne reactionare.
Este limpede ca nu e nicidecum vorba de o alta elaborare secundara, cu rol cenzurai, ci doar de o incercare de a pune intr-un acord real viata diurna si viata nocturna, ceea ce ne pare imposibil, atata timp cat continuam sa acceptam orice vis in intregul lui, chiar in aspectele sale mnezice regresive.
Acceptarea oricarui vis, chiar cu continut reactionar, pentru unica ratiune ca este un vis si un simptom al inconstientului si, prin urmare, acceptarea anumitor scene onirice3, precum scenele de repetitie sau de castrare sociala, care contrazic definitiv pozitiile noastre ideologice, ne-ar conduce la un tabu pe care doar o pozitie mecanicista poate incerca sa o cultive.
Recunoscand intr-o maniera indescriptibil concreta identitatea de functionare a realului gandirii prin viata diuma, nebunie si vise, si nevazand in aceste trei modalitati decat distinctii artificiale intretinute de catre derularea gandirii in conditii exterioare neasemanatoare, noi incercam sa respingem influenta degradanta a laturilor sociale oprimante, nu trimitand mecanic viata diurna la vis si la nebunie, ci si printr-o atitudine critica fata de resturile diurne contrarii, conservate mnezic in aceste ultime stari. Nu putem accepta visele regresive, asa cum nu putem accepta nebuniile religioase, pentru ca increderea noastra in aceste grandioase instrumente revolutionare ne impiedica sa tainuim continuturi reactionare, la adapostul unei opozitii, care nu face decat sa indeparteze prin intarzieri mecanice apropierea vietii diurne de cea nocturna.
Cautand in acelasi timp functionarea onirica in viata diurna, cu toate consecintele explozive, ne apropiem de confruntarea deplina a existentei diurne cu cea nocturna, prin negarea separarii lor artificiale, ale carei prime trepte le ofera somnambulismul, automatismul si cateva alte stari exceptionale. []
Printre numeroasele procedee pe care le-am gasit, unele au fost prezentate partial, cu ocazia unei expozitii, in ianuarie 1945, si au fost descrise sumar in Prezentarea de grafii colorate, de cubomanii si de obiecte.
Ne-am ocupat mai pe larg de aceste procedee in lucrarile de specialitate {A oniriza viata, Puterea privirii, Cunoasterea timpului, Inifierea voluptuoa.ia) si nu putem sa le rezumam continutul in acest succint mesaj, fara a evita riscul de a neglija un aspect sau altul
Impingand automatismul pana la limitele cele mai concrete si mai absurde {supraautomatismul, talismanul-simulacru), obiectivand intr-o maniera neintrerupta hazardul si obligandu-l sa renunte la caracterul sau de raritate provenind din descoperirea obiectului gasit {obiectul obiectiv oferit, grafomania entoptica), ne indepartam ideea insuportabila de a nu il putea capta intotdeauna. Punand in relatie continua automatismul si hazardul {grafomania entoptica, vaporizarea), agravand sfasietoarea antinomie dintre subiect si obiect si accelerand, cu ajutorul simulacrului, al artificiului, viziunea activa si disperarea teoretica, solutia ei revolutionara dialectica, prin punerea subiectului intr-o pozitie receptiva de calitate onirica {miscarile hipnagogice*, tablouri pictate cu ochii inchisi) sau de calitate mediumnica5 {obiectanaliza, interpretarea catorva obiecte intr-o stare de usor somnambulism provocat de catre ele), am smuls tinuturi lumii obiective.
Utilizand procedee patologice (ecografic stereotipie) si punand la indemana functionarii reale a gandirii aparate mecanice, precum pantograful si masina de taiat hartie (pantografia6, cubomania), am incercat sa depasim raceala cauzalitatii universale.
Fara a avea mijloacele necesare pentru a putea sa o prezentam in toata amploarea ei teoretica, noi ne afirmam inca de acum dorinta de a regasi corespondentele stiintifice (cosmologice) ale atitudinii noastre si ne dam seama ca pozitia suprarealista este de acord cu numeroasele descoperiri care sunt, aparent, indepartate de ea. Noi suntem, subiectiv-obiectiv, de acord cu descoperirile care exercita asupra noastra o fascinanta atractie, precum geometria noneuclidiana, a patra dimensiune, miscarile browniene, cuantele si spatiul-timp, tot asa cum suntem partial de acord cu biologia nonpasteuriana, reprezentata de pozitia heracliteana a homeopatiei.
Speram sa vedem apropiindu-se, intr-o maniera concret activa, aceste cercetari stiintifice, cu siguranta prea particulare pentru a fi complet juste, si incercam sa gasim mijloacele delirante necesare unei asemenea apropieri, in materialismul fulgerator si malefic al magiei negre. in Legea gravitatiei am incercat, intr-o'maniera disperata, sa dam un caracter obiectiv dorintei de a intalni imaginea universului, fortand incercuirea defavorabila a naturii.
Separati inca unii de altii, ne gandim la acordul secret care trebuie sa existe intre vis si a patra dimensiune, intre luxura si miscarile browniene, intre privirea hipnotica a iubirii si spatiul-timp. In acord cu stiinta in aspectele ei atractive si criptestezice, miscarea suprarealista isi tulbura, in acelasi timp, rigiditatea matematica, avand o siguranta care aminteste de calatoriile somnambulilor catre interiorul propriului lor mister, identificat o clipa cu destinul secret al umanitatii.
Traversat zi si noapte de o suita nesfarsita de negari din ce in ce mai iritante, din ce in ce mai pretioase si devorante, inegalabilul instrument de cucerire care este materialismul dialectic exalta nebuneste foamea noastra neostoita de realitate si musca feroce din carnea neagra si captiva a omului.
Acoperite de sange, oasele lui palpitande par acum lungi cristale suspendate.
(Dialectica dialecticii, 1945, pp. 8-l2, 25-30)
Traducere de Gabriela Duda - GHERASIM LUCA, D. TROST
