in Despre natura lucrurilor, Lucretiu isi propune sa explice originea si formarea lumii. Toiul este insa cladit pe conceptia sa despre om, cu referire speciala la datoriile lui morale fata de sine si fata de viata.
La baza constructiei poemului se gasesc idei din filozofia lui Epicur.
Lumea este, in conceptia lui Lucretiu, de natura materiala si toate lucrurile au la baza lor un izvor real, ale carui insusiri se percep senzorial si rational, izvor care se numeste materie.
Materia, care reprezinta esenta lucrurilor si a fiintelor, este vesnica si in permanenta transformare.
La randul ei, materia se constituie din atomi, diferiti unii de altii, dar supunandu-se cu totii acelorasi legi. Din miscarile atomilor in vidul infinit se nasc corpurile, producandu-se intre ele iluxul si refluxul vietii si al mortii.
Omul este material, ca si sufletul sau, deci muritor, caci orice combinare de atomi sfar seste prin a se descompune in elementele ei. De aceea, oamenii nu au dreptate cand se tem de moarte. Moartea este o lege comuna. Totul in lumea minerala, vegetala si animala decurge din proprietatile atomilor si din mecanismul lor de agregare.
Lucretiu combate conceptia mistica si religioasa. Religiile - ca si superstitiile - au Ia baza lor erori generate de conceptii primitive, irationale. Adevarata pietate trebuie sa stea in altceva decat in rugaciuni si prosternari, in gesturi de ritual, in sacrificari de animale, si anume, in puterea noastra de a privi lucrurile direct, in natura lor, cu un spirit linistit, egal, senin, eliberat de superstitie si de idei preconcepute.
