DESCULT - Roman de Zaharia Stancu scris "din primavara anului 1947" pina in "penultima luna a lui 1948".
Unele episoade publicate initial ca "Schite scurte" in "Contemporanul".
A aparut in volum in decembrie . A cunoscut nu mai putin de 16 editii romanesti (la fiecare editie am mai taiat, am mai adaugat ceva") si 36 de aparitii peste hotare. A fost tradus in 24 de limbi, in Europa, Asia, America, romanul fiind una dintre cele mai raspindite opere ale literaturii romane dincolo de fruntariile tarii.
Marcind adevaratul debut in proza al lui Zaharia Stancu ("carti de proza mai scrisesem si chiar mai publicasem, dar nu mai pusesem pe ele nici un pret"), Descult s-a bucurat inca de la aparitie de o buna primire, atit din partea criticii de intimpinare, cit si, se pare, a publicului cititor, faptul constituindu-se, cum avea sa noteze o comentatoare, intr-un veritabil fenomen de "sociologie a receptarii".
Cartea va insemna o cotitura in cariera literara a lui Zaharia Stancu si va reprezenta, in alta ordine de idei, "un moment interesant in dezvoltarea prozei romanesti contemporane.
Sintagme ca "roman memorialistic", "Bildungsroman", "roman liric" etc. au fost utilizate nu o data in tentativa de a se ajunge la o circumscriere si o definire cit mai riguroasa a materiei proteice a acestei carti. Romanul a cunoscut doua versiuni: cea din 1948 care, in intentia autorului, consta, in principal, din re-memorarea rascoalei de la 1907 ("cred ca acest eveniment a marcat decisiv orientarea mea in viata") si o alta, substantial augmentata, cu episoade care fusesera publicate anterior ca piese de sine statatoare.
In forma sa definitiva, Descult se structureaza dintr-o succesiune de intimplari-cadru ncrelationatc aparent, dar focalizind subteran in jurul unui ax ordonator dat de "formarea morala" a lui Darie, "la legea aspra a vietii" (Eugen Simion). Devenirea lui Darie, personajul narator si deopotriva martor, e urmarita din copilarie pina la patrunderea in virsta adolescentina si despreinderea de mediul comunitatii rurale in care acesta se Formase.
Secvenjele-evcniment se succed in imediata relatie eu fluxul uneori capricios al memoriei personajului. Iara a fi respectata logica fireasca a naratiunii si tara, pe de alta parte, o consecventa in ordinea atitudinii filosofice fata de receptarea acestor evenimente. Faptele sint relatate eind din perspectiva copilului actanl ori martor, cind din aceea a unui Darie matur, caic le decanteaza retrospectiv din perspectiva experientei dobindite, a convingerilor sale morale si uneori politice. Romanul imbina, observa Nicolae Manoiescu, "doua perspective intr-o unica voce: aceea a copilului de odinioara (emotionata, limitata, "autentica") si aceea a adultului de a/i "superior si chiar tendentios informata)".
Aceasta a doua perspectiva, continua criticul, "joaca, in raport cu aceea contemporana evenimentelor si infantila, rolul unei instante de control social-politice, nu pur si simplu estetice.
Ea "rescrie", deci, "istoria, o corecteaza sau pur si simplu o completeaza". "Aceasta rescriere" nu este insa "fatisa", "ei discreta, ascunsa, insidioasa (s. a.) {Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc). Darie este un copil ..insemnat de destin" ("schiopirlea", "Dinto-sul"), de o adinca sensibilitate, receptiv la impactul cu lumea si inlimplarile ei, avid sa traiasca. impartasind viata alor sai, el parcurge experiente existentiale decisive ("1907, seceta, razboiul, ucenicia s.a.) ce il vor marca definitiv, grabind procesul sau de maturizare. La intrarea in virsta adolescentina, Darie este un om formal, gala sa-si asume viata, sa ia pieptis obstacolele, oricare ar li ele, sa biruie. Finalul romanului indica desprinderea lui Darie de "colectivitatea formativa", desprindere echivalind eu o evadare din toposul matricial, anuntind, totodata, incheierea procesului de maturizare a protagonistului. Romanul va Ii, deci, intr-o sectiune fundamentala a lui, un lung, complex si nu o data sinuos "story" al modelarii lui Darie, al initierii lui in enigmele lumii acesteia. Cresterea si maturizarea se desavirsesc intii in cadrul familiei si apoi in acela mai cuprinzator al comunitatii satesti. Lumea evocata de S. va fi cea a satului romanesc din Cimpia Teleormanului din primii ani ai secolului nostru. E o lume nelinistita, mocninda, adusa din pricina mizeriei in pragul disperarii, gata sa reactioneze violent si justitiar pentru a recupera dreptatea de multa vreme ultragiata ("Brazda ingusta si adinca).
E o viata de patimiri, zbuciumata, de un tragism rascolitor, al carei tablou prinde contur in principal din confesiunile lui Darie. Datorita mizeriei, comunitatea infometata intra inlr-o profunda criza de identitate, tinde sa se dezintegreze iremediabil, e amenintata cu extinctia. Imprimat pe retina, filtrai de sensibilitatea "de o ascutime neobisnuita, ce vibreaza ca o coarda la cea mai superficiala atingere" a copilului martor, totul apare redi-mensionat, in tuse ingrosate; teritoriile dintre real si ireal devin incerte, iar fabulosul si senzationalul, fantasticul si grotescul asalteaza realitatea cea mai concreta, verificabila social. Traiul oamenilor e unul auster: parintii lui Darie, un Ujupar, un Tita Uie, un Ududui, un Ovidenie etc. ("in fapt porecle semnilicind lipsa de identitate sociala) se gasesc intr-o continua, epuizanta, dar si eroica batalie cu neajunsurile vietii. Pamintul e neindestulator, casele sint insalubre, hrana saracacioasa. Oamenii isi vind boierului ori ciocoiului munca, se inglodeaza in datorii pe care nu le mai pot plati. O psihologie colectiva a deznadajduirii, dar si o mentalitate a vietuirii cu orice pret, ca singur si ultim ideal al existentei, par sa domine multe din intim-plarile istorisite in roman.
Oamenii din Cimpia Teleormanului au o infatisare "sumbra si salbatica", sint inaspriti de necazuri, desen-sibilizati, s-ar parea, la durerile semenilor.
Brutali si, uneori, violenti, au vorba iute si sfichiuitoare, amara, rastita, "coltoasa", si, totusi, dincolo de gesturile aprige si de cuvintele repezite, ghicim o sensibilitate a protagonistilor ("in afara de Darie, romanul nu are personaje cu adevarat memorabile) abia retinuta, simtim prezenta unui tip de umanitate genuina, generoasa, dar, iata, grav periclitata de contextul social interogat de autor. O omenie funciara si o caldura a sufletului ("sa ne gindim la mama lui Darie) nealteralc de nici o conjunctura, oricit de tragica ar fi ea, razbat din paginile cartii. Dincolo de tablourile sumbre, desenate in tonuri voit intunecate si provocate de evocarea vietii taranesti din preajma si din timpul rascoalelor de la 1907, "simbolul fundamental" al cartii, mesajul ei de adincime e unul tonic, al biruintei vietii, sperantei si al triumfului unor vremuri mai bune. Veritabilele poeme lirice ("Iarba s.a.), tare intersecteaza naratiunea clin loc in loc, au tocmai aceasta functie: de a sublima fortele vitalului, atotputernicia lor, de a da o "proiectie cosmica" faptelor cotidiene, in curgerea neintrerupta a vietii. Alaturi de dimesiunea "sociologica" a romanului, comentariile critice amintesc si de una "etnografica". Satul isi are ritmurile sale existentiale, de extractie ancestrala, reliefurile sale spirituale incastrate in cutume si legi nescrise, in cintece si balade, basme si legende, in povestiri glorificind un trecut viforos. Spiritualitatea aceasta de tip folcloric a satului va contribui in chip esential la modelarea lui Darie, la fortificarea sentimentului de apartenenta la comunitate, de incadrare in sirul generatiilor ("legatura cu stramosii, cu neamul, e mereu afirmata in carte).
Compozitional, romanul are o structura libera, o arhitectonica . mozaicata. Nucleele epice, secventele romanesti se deruleaza intersectate frecvent de nenumaratele episoa-de-incident, in functie de modul cum se aglomereaza1 iniimplai ile Fn amintirile personajului narator, de ocurenta capricios-subiectivii a faptelor. Zaharia Stancu se apropie oarecum prin aceasta "tehnica a asocierii" de "libertatile de creatie" ale romanului actual. Descult este si din acest unghi o scriere moderna, si in citeva privinte chiar novatoare.
Discursul narativ e discontinuu, ingaduind trecerea de la o idee la alta, jocul liber al imaginatiei, anularea oricaror bariere dintre realitate si fictiune. "Polimorfismul structural al acestei proze", cum o definea L.eon Baconsky, referindu-se la discursul pio/.astic stancian in intregimea lui, este pus in valoare printr-o scriitura ale carei coordonate definitorii par a II "notatia scurta, sacadata", recurentele "frazeologice", "torsiunile" si "rasturnarile de topica". Repetitiile si reluarile la nivelul vocabulei ori sintagmei, intreruperile operate in fluxul narativ, elementele de oralitate imprima o anumita tensiune si un anume patetism discursului, il atmosferi-zeaza si ii dau ritm, creind, cum s-a mai spus, "impresia exprimarii spontane a relatarilor trepidante, pe nerasuflate" ("D. Micu - N. Manoicscu). Este, dupa opinia noastra, evident ca Zaharia Stancu si-a propus sa scrie un roman "cu tendinta", polemic si, am adauga, in buna masura, tezist, spre a satiface comanda sociala a momentului. Faptul acesta, scade, desigur, valoarea romanului, dar nu-i anuleaza total noutatea si originalitatea. Descult ramine, totusi, un reper in evolutia prozei romanesti din ultimele cinci decenii postbelice.
