DECORUL SPERANTEI - Volum de versuri de Victor Felea, aparut la Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1988.
Construita pe temeiul constant al unei programatice simplitati, poezia Iui Victor Felea configureaza, in genere, un univers al imaginarului ce sta sub semnul discretiei aproape absolute, in care dezideratul anonimatului si autenticitatea trairii reprezinta elemente fundamentale ale unei mutatii poetice ferita cu grija de excesele unei poeticitati "afisate", "de faleza" (adesea prezente in lirica deceniului al optulea). Imaginarul poetic al lui Victor Felea consuma segmente ale cotidianului, fara a ceda insa voluptatilor naturaliste, intrucit functia spatiului citadin este cel mai adesea una secundara, contextuala; spatiul ce convine prin excelenta vocii poetice este mai degraba spatiul inchis, celula - un spatiu al confesiunii ca act liric simptomatic, asigurind o ascendenta fundamentala liricii lui Victor Felea in-cadrabila lirismului de notatie, "conturai, pe la mijlocul deceniului al saselea, in jurul revistei "Steaua", ostil marilor dezlantuiri metaforice // dar nu si unei anumite ritualizari a gesticulatiei si dictiunii, admitind chiar rafinamente manieriste in plastica detaliului" (Ion Pop), poezia lui Victor Felea sustine "un univers propriu, nespectaculos, in care ritmul mai degraba estompat al cotidianului (contemplat de obicei de la fereastra odaii securizante) se Iasa surprins intr-o atmosfera de reverie calma // ce evita mereu sa se proclame in termenii unei retorici zgomotoase" (ibid.).
Volumul Decont sperantei cuprinde trei cicluri de poeme (Parcela anonima, Aproximatie despre poem si Decorul sperantei) si debuteaza liric in nota marturisirii, lipsita d^ ostentatie, acreditind ideea demersului textual ca traseu apostolic si, in acelasi timp, ca si caic initratica (intru intelegerea de sine si de lume), pe coordonatele "fericitei" asumari, din partea subiectului, a "plamadei" comun.; - explicit deziderat al anonimitatii. Un traseu ontologic, asadar, care inchide insa in sine latente spectaculare, de formula bonapartista
"Eu sunt cel care merge pe jos/ Mereu pe jos catre tinta ascunsa // Pe drumul de pulbere/ Prin palida viata comuna/ Cautind sa-nteleg ce sc-ntimpla/ Cu semenii mei si cu mine // Fericii ca ma stiu de aceeasi plamada/ Cu loji si cu toate/ Un soldat anonim precum cei din razboaie /../ si-n ranita mea/ E un vraf de poeme"
Pieton. |
Poeticul, la Victor Felea , tine de doua resorturi fundamentale, gindirea si fiintarea, mobilul fundamental al "Fiintei lirice" fiind facerea textului poetic. Demersul intelectiv acrediteaza ideea de "poezie pura, pecetea de aur/ A fiintei tale inconfundabile" ridicata "la rangul generos al adevarului" (Ce repede), in timp ce "fiintarea in lume" ofera eului ocazia de a detecta prezenta evanescenta, implicita, a poeticului in universul cotidian. Traseul textului da seama de o consubslantiali-zare, o osmoza subiect liric-subiect mundan, operind un transfer de poeticitate asupra "lumii ca tot", in care eul liric, ca parte, are functia de "receplacol al starii de gratie"; sensul demersului (interogativ) este acela al configurarii unei metafizici (in fond) a obiectului cotidian, dublata de o transsubiectivizare a viziunii, prin care se proiecteaza in supraindividual existenta si esenta poeticului:
"Poezia (noastra) cea de toate zilele
Exista ea oare intr-adevar
Asa cum exista lumina de soare
Sau casele, iarba si strazile
Cine e pregatit s-o descopere
in chiar semenii sai intr-un gest
in trasaturile fine ale unei fizionomii expresive
in chiar obiectele care s-au adaptat
in cele din urma obisnuintelor noastre
si ne insotesc rabdatoare
.,.
Acela e binevenit printre noi
El stie fara-ndoiala
Ca poezia cea de toate zilele
Exista" (Poezia cea de toate zilele). |
Contactul cu lumea, cu obiectualul, genereaza o poetica a revelatiei - fulgurante, pasagere ("Sunt gata sa ma lansez in aventura cuvintelor // La un pas de viata banala, concreta / Un raid nearticulat/ dar clipa ma trage in jos/ Silabele albe capricioase/ / lata incep sa-si acopere fata" - Intorcindu-ma din oras), o poetica a pasivitatii, in fond, cu implicatii intertextuale ("Precum un T. S. Eliot la pinda").
Grefa culturala nu oculteaza insa naturaletea, autenticitatea confesiunii, notatia fiind aceea a unei stari profund umane, iar concilierea ("cu sine) extrem de veridica
("cercul noptii
S-a inchis deja iar constiinta
in zadar mai bombanesti
ne vom impaca in curind si vom participa
La alte jocuri stranii ale vietii", Cercul noptii). |
Alaturi de procesul revelator si in acelasi sens al unei veridicitati atent urmarite, poetica mastii potentiale, a a/ter-ului posibil, a lui "altcineva" (sursa in genere fecunda de speculatii), apare la Victor Felea doar ca resort al demonstratiei autenticitatii voluntare a subiectului ("dar nu doresc sa fiu/ decit ceea ce sunt - un om al candorii" - Ma integrez). Apelul la categoriile impresioniste ("jocul frumos/ al suratei") configureaza poetica unei temporalitati-festin {La masa de gala), ritualizata ("blind ritual"), ce nu deconstruieste fiinta in totalitate, ci o scindeaza (intru esentializare) intre "Cel-care-trece" si "Cel-ce-ramine", pe suportul notatiei elegiace. Eul refuza a ceda "contextului delirant si ambiguu" vazut "din unghiul nelamurit/ si ciudat al Destinului", si inca mai observa "cum lumina de vara aseaza/ O aura diafan senzuala" peste o "anonima parcela de lume" (Parcela anonima). Dintr-o alta perspectiva, finitudinea fiintei (determinata strict intre "a fi" si "a avea") genereaza o criza a subiectului ("rezultat derizoriu" al propriei Vieti, vazuta ca "aparitia bizara/ Indecisa si destul de straina" - Ca un fel de aparitie), exclus (caci "martor de jos/ Al ascunsei conditii umane") dintr ,,-o lume de oameni ai marelui Praxis" (Cu cine oare), constrins la a recunoaste "un fel de trista esuare/ A fiintei mele", cautind refugiu in spatiul compensativ al oniricului, pasibil de "sensuri miraculoase" (Nu e de mirare), imaginarul poetic al crizei desemneaza un spatiu de nuanta simbolista (agresat de "umezeala rece de afara"), unde nevroza clauslrofoba generala de limitarea eului beneficiaza de suportul unui discurs esen-tializat, epurat de balastul /er/newro-ului sau interpretarii si prin care starea este comunicata frust: "ma transform incetul cu incetul/ intr-o biata faptura terestra/ Fixata fara scapare/ intr-o singura forma urita si strimta/ intr-o singura viata/ intr-un rol mediocru/ Lipsit de surprize" (Faptura terestra).
Climatul crizei subiectului creator sta sub semnul indeciziei ("Prins si respins // Linga pamint/ Linga cer") - o criza a de-vocalizarii, marturisind despre mistica ratata a poeticii ("Sacerdot tara greci/ in golul cuvintului" - Printre ele).
Solutia va li intoarcerea la dezideratul anonimatului si explicitarea unui traseu ontologic asumat, camuflat sub falsa interogatie asupra sensului scriiturii ("Ca si altadata - aici la periferie/ Se-aude numai rumoarea anonimatului" - Aici la periferie). Tentatie irezistibila pentru creatorul contemporan, tematizarea actului poetic nu lipseste din volumul lui Victor Felea. Aproximatii despre poem ("in care poetul se arata preocupat' de secretele artei sale/ cautind sa observe cum se naste/ si din ce se naste poemul") este textul ce functioneaza, asadar, ca arta poetica explicita, vorbind (la modul poesc, aproape) despre geneza si tehnicile "lirismului pur", inferat din trimiterile intertextuale la Barbu ("un ritm sintagmatic ivit din spontane/ pulsatii - din 'jocul secund' al hazardului"), precum si din imaginea laboratorului "de cea mai subtila constructie" (implicita simbolistica alchimica).
Ideea de "cosmos artefact", in competitie cu lumea, este dublata de tentatia demiurgica, intrerupta insa printr-o afereza ironica a discursului: "si poetul incheie aici/ primitivele sale aproximatii despre poem". Evanescent, inefabil, "volatil", poemul "se ofera" ca structura eterica, supracategoriala ce se lasa "participata" in cuvinte, intr-un proces "pulsa-toriu" (este evident apelul la ritmul Fiintei, nasterea poeziei fiind, asadar, o serie de "iluminari", un proces al revelatiilor succesive). Atasata la acestea, poza gratuitatii actului poetic - o poza reusita, de altfel (in Relaxare) - precum si ideea (postmodema?) a textului "ce se face pe sine" (Aspecte) dau masura unui volum care, dincolo de citeva alunecari in cliseu (Exploratori, La marginea unui vis, Drumuri), propune un lirism al impresiei subtil echilibrat prin tehnici tinind de stricta actualitate poetica si caracterizat printr-o profunda autenticitate a notatiei.
