Decameronul - opera a scriitorului italian Gio-vanni Boccaccio



Decameronul (in greaca veche - "10 zile") a fost scris, cu aproximatie, intre anii 1350-1355.

in realizarea capodoperei sale, Decameronul Boccaccio s-a inspirat dintr-o culegere de nuvele medievale italiene, intitulata II Novellino -Culegere de nuvele. Din aceasta lucrare el a preluat numeroase motive, teme si subiecte, pe care apoi le-a adaptat noilor tendinte si conceptii ale epocii sale. "Nuvelele existau", noteaza Francesco De Sanctis in Istoria literaturii italiene, "la toate popoarele latine, sub nume diferite, dar nu exista inca nuvela, si cu atat mai putin nuvelistul care sa fi alcatuit din povestirile acelea o unitate, trans formandu-le intr-o lume organica. Lucrul acesta l-a facut Boccaccio, si din povestiri diferite ca timp, ca moravuri si ca tendinte el a facut lumea vie a timpului sau, societatea contemporana, ale carei tendinte el insusi le avea pe toate, atat pe cele bune, cat si pe cele rele."

Povestea cu cadru are vechi traditii orientale, foarte cunoscuta fiind in acest sens seria de basme O mie si una de nopti, unde cadrul il constituie istoria Sehe-rezadei, care ii spunea sotului ei in fiecare noapte cate o poveste.
Boccaccio isi insuseste aceasta formula (cea a povestirii cu cadru), imaginand zece tineri (sapte femei si trei barbati) care, de teama ciumei ce bantuia in Florenta (in anul 1348), se refugiaza intr-o vila din afara orasului si, spre a face ca timpul sa freaca mai repede, spun zilnic fiecare cate o poveste, vreme de zece zile.
La baza celor 100 de povestiri stau doua teme fundamentale: cea a iubirii si cea a cultului inteligentei. Sunt abordate si alte teme, printre care cea mai importanta fiind cea anticle-ricala.
in Decameronul regasim ridiculizate toate viciile si slabiciunile omenesti: minciuna, aroganta, coruptia, credulitatea, zgarcenia, precum si clasele sociale (contemporane autorului) carora le sunt atribuite aceste vicii - preoti, calugari, mici burghezi, mestesugari efc.
Decameronul este o vasta fresca a vietii societatii italiene din epoca lui Boccaccio, o satira indreptata impotriva a tot ceea ce evul mediu respecta cu strictete. La baza operei sta noua atitudine fata de viata a Renasterii, optimista si realista, care respinge "misticismul, asceza si starea contemplativa, preferandu-se in schimb modul de traire activa in lumea exterioara, printre placerile, dar si vicisitudinile vietii contempo rane, modul de acceptare a lumii materiale, a naturii, de inclinatie spre natural si instinctul plin al vietii" (Ovidiu Drimba, Istoria literatu rii universale, voi. I).