"DE VORBA CU MINE INSUMI" DE ION MINULESCU referat





Generatia de azi datoreaza multe din perversiunile ei cin-taretului Romantelor pentru mai tirziu : el i-a turnat in suflet otrava dulce a indoielii, care dizolva tot ce paruse frumos si vecinie, el a aruncat asupra lucrurilor ei sacre lumini bizare si profanatoare, el i-a inecat, apoi, sufletul pustiit in valul salbatec al senzatiei orgiace momentane. Si daca uneori parea cam dulceag paharul de hidromel ce-i intindea noul poet, lumea a primit totusi cu oarecare respect pe acest Alcibiade, care nu se multumea sa-si plimbe cu impertinenta eleganta bizara si sa reteze coada cinekii sau cintarit cu aur - pentru ca cetatea intreaga sa se intrebe de ce a facut-o -, dar avea si indrazneala de a batjocori cu mina impie statuiele zeilor stramosesti.

Cintecele lui profane, si totusi profetice aproape in avin-tul lor nou, trezira din nenorocire ecouri mincinoase si cetatea se umplu de aparitiile simiene ale falsilor Alcibiazi. care scurtau si ei coada catelusilor lor ; dar erau jalnici de-a binelea atunci cind iau sa infrunte si ei, cu aere titanice. pe zeii stravechi. Imitindu-i gesturile sacramentale si atitudinile sibiline, ei au redus la maniera poezia minulesciana, careia nu-i lipsise nici sinceritatea, nici puterea, au profanat-o, au compromis-o.
Dar nu s-ar compatimi singur cel ce - ca eroul din Pleaca berzele, imi pare - ar iubi din nou, fiindca n-ar mai recunoaste-o, pe aceea pe care el a parasit-o de mult si in urma au profanat-o multi altii ? Ori acel care, reva-zindu-si cravata veche - daruita lacheului si purtata de acesta cu insolenta boiereasca - si placindu-i iarasi, i-ar cere-o inapoi, ca s-o poarte dinsul ? Oare fiindca Minulescu azvirle cum pe umeri mantia albastra a bardului din Romante - dar mantia nu virgina, ci uzata de atunci de atitia arlechini, care au deochiat-o -, oare de aceea armoniile noi din De rba cu mine insumi par oarecum trezite si cauta zadarnic sa-si deschida drum spre inimile noastre ? Asa se pare, si cu atit mai mult cu cit de numele lui Minulescu lumea legase ideea noutatii virgine; cu cit gustul normal, care nu se satura niciodata de apa limpede si vie, se scirbeste la urma urmei, rfnd ii servesti eternul hidromel, chiar de ar fi "hidromelul Walkiriei".
Asadar, cea dintii lipsa a cintecelor de acum este de a nu aduce nimic nou - lipsa neiertata pentru o poezie ca a lui Minulescu. De nu im cumva sa privim ca o noutate nota quasi-democratica din Nocturna, m afla aceleasi vechi motive, pe care dupa Romante le-au terfelit atitia - acelasi ton profetic, aceleasi resemnari tragice si nebunii orgiace -, intr-un cuvint aceeasi reluare, "acelasi etern inceput", care,

E doar profanarea acelor Sfirsituri
Traite
Si-apuse cu cei din trecut !

(Romanta ultimei seri)

Dar puterea cuceritoare dinainte nu se mai simte in aceste motive decit arareori, in scinteieri de gindire si izbucniri de induiosare ca acestea :

Trec vagabonzii,
Trec stapinii gradinilor fara stapini.
Trec antipozii fericirii patriarhalilor barrini,
Trec anonimii omenirii,
Trec corifeii poeziei si preistoricii gindirii,
Trec regii primului dezastru si-nvinsii primului regret,
Trec vagabonzii -
Parodia nedumeririi lui Hamlet.
(7rec vagabonzii)

Pareri de rau, pareri de rau
- Stigmate vechi, cicatrizate, In Domul sufletului meu
Pasiti solemn, invesmintate

In scumpe-odajdii dc-arhiereu
Pasiti solemn, discret si rar
Ca niste pilcuri, fragmentate,
Dintr-un cortegiu funerar.
(Romanta aprocrifa)
In genere, insa, avintul virgin al Romantelor a facut loc inspiratiei factice, care se simte cu deosebire in cintecele profetice si autocelebrante : Ecce bomo, Alea jacta est etc. Era atita foc sfint in increderea in sine a "noului venit" ; dar sunt aproape insolente aerele profetice de acum :

In craniu port Imensul, stapin pe Univers.
Si-n vers inta celui din urma Ne-nteles

Si adevarata cheie a poeziilor de acum ale lui Minulescu e in Alea jacta est :

Am plecat
Necunoscutul mi-a zis : vino, te astept ;
Am plecat in explorarea unor semne de intrebare
Si-am pasit cu majestatea ultimului intelept
Pragul vechilor legende

Ei bine, care e intelepciunea pe care o recolteaza cel ce a pornit asa de grav in explorarea tainei universului ? Este constiinta bombastica a valorii extraordinare a eului sau :

Da
Sunt Domnul celor vesnic plutitoare-n infinit
- Celor ce plutesc pe mare

Da
Sunt Domnul celor vesnic plutitoare-n infinit.

Dar acest ton jicneste prin afectatia lui aproape insolenta si - ce e mai rau - e sustinut direct prin unele procedee manieriste, care ramasesera in ul al doilea inainte la Minulescu, dar devin acum element constituit»* al poeziei sale. Unul din aceste procedee e de a rosti lucrurile simple, uneori truismele, cu ton sibilin :



Eu sunt ce n-a fost inca nimen idin toate cite au fost,..
(Romanta necunoscutei)
- Supremul deapururi.
- Eternul deatiteaori.
- Cu magica-mi bagheta uriase,
Stapina hotaririlor eterne,
Destept maturatorii albelor orase
S-adorm intirziatii negrelor taverne - s.a.
(Romanta soarelui)

Si potentarea sistematica a expresiunii, cu scopul de a produce iluziunea maritoare a fondului, devine mai jicnitoarc atunci cind impertinenta sonora a tonului intra de-a dreptul in contrazicere cu fondul cintecului, numai spre a lasa sa tisneasca intr-insa eul exuberant al poetului. Cind ne asteptam sa vedem peisagiul trist al unei dimineti ploioase si aspectul tragic al unui tren de marfa ce-si tiraste calvarul ureind o panta -- nu ne izbeste oare crud sa vedem cum peisagiul acesta devine un simplu prilej de exhibitie insolenta a eului minulescian ?

Monocromia dezolanta a unei dimineti ploioase
Mingiie agonia trista, dar grava a unui tren de marfa
Ce-si fluiera impertinenta prin trei supape ofticoase
Si urca panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfa intr-o capela funerara,
Cu miros de faclii de ceara Si vagi parfurnuri de tamiie,
Eau de (Jologne, Si chiparoase)

Procedeul suprem al manierii minulesciane este introducerea elementului transcendent : eternul sau infinitul se coboara foarte des in versurile poetului nostru, care, spre a putea sa le incapa, se dilata in uriase flatus :

Da -
Simt Domnul celor vecinie plutitoare in infinit.


Iata formula cea mai fericita a poeziei de acum a Iui Minu-lescu. Da-Domnul-vcsnic-plutitor-infinit : nimic nu lipseste, nici ca inteles, nici ca ton, acestui vers edificator, pentru ca el sa fie quintesenta pretentiilor "poeziei noua" romane.
Daca aceste sonoritati de vas gol nu ne-au mirat prea mult la restul simbolistilor nostri, alunecarea lui Minulescu pe aceasta cale ne surprinde prea dureros, ca sa nu-i cautam explicatia. Ea sta, poate, in insasi modalitatea pe care o investeste la poetul nostru plasmuirea poetica. Cum era de asteptat intr-o poezie negatoare a conturului si a simtirii precise, Minulescu isi reda sufletul nu atit in acele imagini plastice care fixeaza si limpezesc o stare sufleteasca, precit in imagini de asociatie sugestiva - imagini plutind in jurul lucrului, largindu-l, topindu-l la nesfirsit - si mai ales in imaginile ditluente, care rezida prea putin in cuvintul in sine si in cuprinsul sau afectiv si notional, si prea mult in imbinarea ritmica, in combinarea metodica a cuvintelor, usurate de o buna parte din balastul lor notional. Prin simpla frin-gere a versului traditional, poetul romantelor realiza imagini pur muzicale de un efect neobisnuit :

O, de-ati putea porni si i
Pe unde-am fost !.,.
Sa rataciti ne-ntrebatori
Si ne-ntrebati.
Si vinturati pamintul tot in lung
Si-n lat,
Si fund de vai
Si virf de munti necercetat
Sa cercetati
Ne-ntrebatori
Si ne-ntrebati
O de-as putea sa va spui tot
Dar nu -
Plecati
As vrea sa dorm
S-as vrea sa mor.
De-ar fi sa pot muri curind si mai usor.
(Romanta celui ce s-a intors)

Imaginea muzicala inchidea, insa, in ea ispita insiruirii neinfrinate a cuvintelor - valorificate poeticeste numai dupa neile ritmice.

N-ai fost cea dintii.
Esti insa cea din urma -
Si destul
Pentru amanta celui care poate totul - tot ce vrea
Si ai fost.
Cit timp ?
Atit cit am vrut
Triptic baud, III)
Glasul morilor de apa,
Glasul morilor de vint,
Sa-] asculti de dimineata pina-n seara,
Ore intregi si zile intregi ;

Sa-l asculti supus ca-n clipa cind rbeste inspirarea.
Sa-l cunosti,
Sa-l intelegi,
Sa-l inveti pe din afara
Si sa-l cinti si tu cu apa,
Si sa-l cinti si tu cu vintul.
Caci e glasu-n care cintul
Plasmuieste indestularea !

De aceea sint atitea din cintecele de acum care ramin departe de inima noastra, fiindca intre ele si noi se iveste fantoma razbunatoare a cite unei romante din trecut, pe care au ucis-o, pastisind-o. Cind citim Tripticul banal, regretam una din Romantele fara muzica; in Romanta Yacturilor ne intristeaza naufragiul celor trei corabii vechi. Iar inainte, cintecul straduintei eterne si zadarnice, at cu Romanta noastra din poeziile vechi, este simptomul cel mai trist al inspiratiei obosite, care din eforturi excesive scoate gesturi incoherente.

Ar trebui sa disperam de unul din poetii nostri adevarati, daca Minulescu ar sta acum intr-adevar "de rba cu el insusi". Dar ne-am incredintat ca pretentia aceasta e iara temei, cind, dupa lumul sau de acum, am recitit Romantele. Si l-am iubit prea mult pe cintaretul Romantelor pentru mai tirziu, ca sa-i putem ierta de a se fi cobont sub el insusi.

(Din l. Cronici literare, 1915, cap. : Doi maestri simbolisti.)











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani