Gala Galaction este pseudonimul literar al lui Grigore Pisculescu, nascut la 29 aprilie 1879 in comuna Didesti, judetul Teleorman. Este prozator, memorialist si traducator. Elev al Liceului "Sf. Sava" din Bucuresti (1890-l898), editeaza revista poligrafiata "Zig-zag". Debuteaza in 1896 cu schita Pe terasa, publicata in "Adevarul ilustrat". Acum leaga prietenii dc-o viata cu Tudor Arghezi, N.D. Cocea si Vasile Demetrius. Student al Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti (1898), o abandoneaza dupa un an in favoarea Facultatii de Teologie (1899-l903). Devine doctor in teologie in 1909.
Debuteaza in anul 1914 cu volumul Bisericuta din Razoare. in 1922 este hirotonisit preot, iar din 1926 este profesor la Facultatea de Teologie din Chisinau. Pelerinajul la Ierusalim din anul 1926 ii inspira volumul Scrisori catre Simforoza. in pamantul fagaduintei (1930), dupa cum a doua calatorie la muntele Athos, din 1933, este punctul de plecare al sectiunii Marile de Miazazi si Sfantul Munte din volumul in gradinile Sf Antonie (1942). Dupa 1944, joaca un rol activ in viata literara si politica: vicepresedinte al Societatii Scriitorilor Romani (1947), membru al Academiei (1947), deputat in Marea Adunare Nationala (1948). Moare la 8 martie 1961 in Bucuresti si este inmormantat la Manastirea Cemica.
Opera sa de prozator cuprinde nuvelele si povestirile din volumele Clopotele din Manastirea Neamtu (1916), De la noi, la Cladova (1924), Caligraful Tertiu (1929), Nuvele si schite (1934) si romanele Roxana (1930), Papucii lui Mahmud (1932), Doctorul Taifun (1933), La raspantie de veacuri (1935). Un amplu Jurnal apare postum. Sunt de remarcat de asemenea lucrarile teologice ale lui Galaction. A tradus singur Noul Testament (1927) si, in colaborare cu preotul Vasile Radu, Biblia (1938). Publicistica ii este adunata in mai multe volume: La tarmul marii (1916), O lume noua (1919), Raboji pe bradul verde (1920), Toamne de odinioara (1924), Mangalia (1947), Oameni si ganduri din veacul meu (1955). Activitatea de biograf si de traducator implineste bibliografia unui mare om de cultura.
Opera a aparut, pentru prima data, in nr. 3, din aprilie 1910, al revistei "Viata sociala", in care scriitorul publica si alte creatii: in padurea Cotosmanei, Gloria Constantini, Langa apa Vodislavei, Dionis Grecoteiul, Andrei Hotul, Viteazul Jap. Aparitia lor intr-o succesiune rapida si intr-o tinuta artistica inalta a asigurat notorietatea literara a autorului, constituind cea mai reprezentativa parte a creatiei sale.
De la noi, la Cladova este o nuvela care a fost apoi incadrata in volumul Bisericuta din Razoare, aparut in 1914 la Iasi. intr-una din marturisirile sale literare, Galaction atragea atentia asupra noutatii operei: "Jalea crestina care pluteste asupra acestei nuvele, tragica problema de constiinta care incendiaza pieptul lui Popa Tonea erau, pe vremea aceea, in literatura romana, lucruri nemaiincercate".
Prin tema abordata in aceasta opera scriitorul se incadreaza in linia traditionalista a literaturii, dar prin procedeele artistice folosite trece alaturi de modernisti ca Al. Macedonski, D. Anghel, T. Arghezi.
Un sentiment mistuitor.
Nuvela trateaza tema iubirii si se realizeaza pe cateva motive cum ar fi cel al pacatului si cel al chemarii inalte. Subiectul se constituie din aspecte care nu respecta o succesiune fireasca si care urmaresc indeosebi firul gandurilor si sentimentelor personajului principal, pe baza de monolog. Cititorul afla despre zbuciumul sufletesc al lui popa Tonea in care s-a cuibarit un sentiment mistuitor, de care cauta sa se elibereze prin fierbinti rugaciuni. Om casatorii, avand cinci copii si mare daruire fata de cele sfinte, popa Tonea este cuprins de dragoste pentru sarboaica Borivoje, tanara sotie a lui jupan Troico, negustorul sarb din Cladova sarbeasca. Dragostea se instaleaza in sufletul preotului in mod fulgerator, in timpul miruirii enoriasilor in prima duminica de dupa Paste, ea aparand ca un "nor de la cel viclean".
Troico venise sa-i ceara preotului cu imprumut o mie de franci, si astfel cele doua familii vor petrece impreuna drumul de la biserica si pranzul din duminica aceea. Pentru a-si primi banii inapoi, popa Tonea se va duce la Cladova, trecand Dunarea cu barca, cu Petre Dusan, desi stie ca nu din mare nevoie de bani se aventureaza noaptea, cu "cutiuta cu sfintele" in san, dupa ce-l spovedise si-l impartasise pe mos Simion.
Gasind-o acasa numai pe Borivoje, dupa ce primeste banii lasati de jupan Troico, popa Tonea afla, din putina romaneasca vorbita de sarboaica si din starea ei, de dragostea fierbinte pe care i-o poarta: "- Sezi de vorba cu noi, parinte, repeta cu greutate Borivoje, fortandu-separca sa-si aduca aminte de o lectie de romaneste, inadins si trudnic invatata. ()- Tu stii, parinte Tonea, ca eu te iubesc pe tine. ()- O! eu te iubesc mult pe tine" Popa Tonea stia ca si "inima lui s-a imbolnavit de neasteptata si naprasnica boala", dar isi facea mustrari de constiinta si-si punea speranta in ajutorul lui Dumnezeu: ,,«0, stapane sfinte! Pune in preajma mea custodia sfintilor voievozi si ajuta-mi sa fiu puternic fara de cruzime si uman fara de intinare!»" El ii va spune tinerei femei mistuite de dragoste ca, in afara unei iubiri ca pentru o sora sau ca pentru o fiica a Bisericii, altceva intre ei ar fi ,jpacat mare" si, stergandu-i lacrimile si inchinand-o ca pe un copil si rostind asupra ei o rugaciune, pleaca spunand: "- Acum ma duc sa plang pe cununa biruintii mele!" El se zbate intre sentiment si datorie, punand intrebari la ale caror raspunsuri nu poate ajunge, dar care arata fragilitatea fiintei umane: "preabunule; de ce ai plamadit din lut acest ulcior al fapturii noastre, cand de atatea ori este porunca sa arda intr-un foc cu mult mai puternic decat poate sa rabde? De ce tocmai din lut acest ulcior, cand este scris in voia ta ca el sa poarte in el dumnezeiescul mir al cunoasterii tale, al sfintei Evanghelii si al infricosatei sfintei liturghii? Pentru ce nu l-ai facut. Stapane, din piatra ori din fier, cand ne era dat sa-l purtam pe un drum atat de greu?"
Afland ca Borivoje e bolnava, popa Tonea trece din nou Dunarea, ca si cum ar fi fost chemat, si ajunge la capataiul femeii care "murea fiindca voia sa moara, murea din iubire". Acum, ceea ce nu fusese posibil in viata lor pamanteasca se realizeaza in rugaciune si credinta: "Atat cat tinura rugaciunile introductive si zguduitoarea molifta de dezlegare, Borivoje fu fericita atat cat ar fi putut sa fie intr-o jumatate de veac!"
Popa Tonea, iubind nespus, dar neputand sa se abata de la menirea sa, inlesneste, prin rugaciuni, trecerea dincolo a sufletului femeii a carei dragoste-i este interzisa: "Si in noaptea aceea, din «Sfanta Scriptura». in romaneste, pe care Borivoje o cumparase ca sa invete limba, popa Tonea. pana la ziua, a pus, in rauri de lacrimi, stalp dupa stalp, cei patru stalpi - cele patru evanghelii, cele patru vecinice cuvinte ale credinti! noastre mai presus de pricepere si ale conduitei noastre mai presus de lumea aceasta".
IDEALISM SI PURITATE.
Preotul Tonea este preotul ideal, prins intr-o lupta intre sentiment si datorie, asemenea personajelor din tragedii. Lupta devine dramatica; ea se transforma intr-o grava problema de constiinta care se deruleaza pe parcursul catorva luni si se sfarseste cu victoria ratiunii. Pentru el, mai important e ce se va intampla cu el si cu Borivoje in lumea de dincolo decat pe pamant, si aceasta traire il inalta spre puritate: "JVe vom revedea! Ne vom revedea negresit! Acolo unde iubirea vaji intru imparatia sa, fara restrangeri, fara obstacole si fara lanturile acestui trup intunecat".
Borivoje, ca personaj, e idealizata; ea traieste o iubire fara margini si moare din dragoste. Mai mult decat ca e frumoasa si ca se exprima cu greu in romaneste, cititorul nu afla despre ea. Dragostea este rugul pe care ea arde complet, purificandu-se.
Intre cele doua personaje, autorul pune Dunarea al carei aspect subliniaza sentimentele: ,D)unare, Dunare! Cat de frumoasa esti, cat de ispititoare si de racoare trebuie sa fie in fundul tau, cand in mine e atata arsita"
Nuvela este ilustrativa pentru stilul lui Galaction. O mare valoare capata monologul interior in care se disting numeroase interogatii si exclamatii retorice, ele lasandu-si amprenta asupra stilului. Un alt element caracteristic este muzicalitatea care-l apropie pe autor de simbolisti.
Intr-un studiu din "Viata Romaneasca" din 1914, privitor la nuvela De la noi, la Cladova, criticul Garabet Ibraileanu afirma: "D-l Galaction in ce priveste natura talentului sau, e un subiectiv, un liric, in ce priveste tema predilecta, e un cantaret al pasiunii amoroase si al naturii; are asupra vietii o conceptie de crestin ortodox"
SUFLET ZBUCIUMAT
(fragment din text)
"Inima ce-ti pierzi cararea cand esti pe cel mai neted drum si te crezi pe drumul cel mai neted cand esti gata sa dai in rapa, incotro ma impinge razvratirea ta? Spre stanga ma cheama fericirea (desarta, inselatoare!), dar cu puteri de spaima, cu brate de omat, cu piept de trandafiri si de jaratic. Spre dreapta ma cheama datoria, onoarea, trecutul, credinta casatoreasca si preoteasca si sus de tot, pe munte, in nourii posomorati ce-l incununa, acela in a carui mana sunt cele sapte stele si din a carui gura iese, fulgeratoare, sabia cea de ambele laturi ascutita O, nenorocitul! De-as putea sa mor aici la rascruce, sa nu mai voiesc sa vreau sa ma decid nici spre stanga, nici spre dreapta Dunare. Dunare!
Cat de frumoasa esti. cat de ispititoare si cat de racoare trebuie sa fie in fundul tau, cand in mine e atata arsita si ce leacuri de dragoste am auzit ca stii sa pregatesti! De n-ar fi convingerea-mi mai mare decat tine, ca din fundul tau inainte se deschid portile iadului, dincolo de care focul este, de data aceasta, vesnic si plansul cat aminul, dar fara lacrimi, fara suavitatea plansului."
|
BIBLIOGRAFIE:
Calinescu, G. - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, editia a Il-a, Ed. Minerva, Bucuresti, 1982; Vianu, Tudor - Arta prozatorilor romani, Ed. Minerva, Bucuresti, 1981.
