DE LA NOI LA CLADOVA - Nuvela de Gala Galaction. A aparut mai intii in revista "Viata sociala", anul I, nr. 3, aprilie 1910, fiind apoi inclusa in sumarul volumului de debut al scriitorului, Bisericuta din Razoare (Editura "Vietii Romanesti", Iasi, 1914).
Desi a continuat sa scrie pina dupa ultimul razboi mondial, Gala Galaction apartine, ca scriitor, epocii de dinaintea primului razboi. Piesele de rezistenta ale operei sale, cele care-i asigura si-i definesc locul in literatura romana - consensul opiniilor critice e aici unanim - sint nuvelele si povestirile scrise in tinerete, in intervalul 1902-l910, publicate in revistele "Literatura si arta romana" (1902, Moara lui Califar), "Linia dreapta" (1904), "Revista idealista" (1907, Copca radvanului), dar mai ales in "Viata sociala" a lui N. D. Cocea, in decursul unui singur an, 1910 {De la noi, la Cladova, in padurea Cotosmanei, Gloria Constantini, Linga apa Vodislavei s.a.). 1910 este anul pe care, in amurgul vietii, cind de mult isi epuizase "vina" si isi incheiase existenta vie ca scriitor, Gala Galaction il califica drept "anul biruintei mele literare" (Jurnal, 28 decembrie 1942). Obsesia si substanta celei mai bune parti din literatura lui G. fructifica fie reprimarea, fie consumarea unui hybris, erotic de cele mai multe ori, alteori social ori indeterminat, global.
Solutionarea conflictului, inexorabil generat de aici, oscileaza intre etic (religios) si estetic, ceea ce se rasfringe decisiv t;i asupra valorii artistice, oscilanta si ea, de la caz la caz, in functie de optiunea implicata.
In cazurile de reusita majora, numite mai sus, sublimarea hybris-ului, orientata estetic, mizeaza, ca in tragedie, pe efectul de ca~ tharsis, de "purificare a patimilor", a "pasiunilor", prin consumarea lor imaginara, in fictiune, pina la ultimele consecinte: moartea, de cele mai multe ori. Solutia antreneaza, in mod necesar, capacitatea de reprezentare concreta a manifestarilor acestor "patimi" in fenomenalitatea lor unica, individuala, asadar o acuta perceptie si o bogata experienta sau imaginatie a realului, precum si, fireste, resurse de expresie, iscusinte de limbaj pe masura. Or, tocmai acestea sint calitatile indeobste recunoscute nuvelisticii lui G.: vitalitatea si vivacitatea "meridionala", uneori pitorescul personajelor si al cadrului actiunii (perceptia peisajului indeosebi, natura manifestindu-se la unison cu starile sufletesti ale personajelor), talentul de povestitor si stiinta de analist al pasiunilor violente, in fine, darurile de "stilist": culoarea si savoarea cuvintului, stapinirea tuturor registrelor limbii, a tuturor rezervelor ei lexicale (in special "parfumul" arhaismelor si "izul" regionalismelor aflindu-si in G. un rafinat degustator) etc.
Firesc si necesar se racordeaza explicatiei, in acest context, zestrea spirituala acumulata in satul copilariei, ori "baia de real" prilejuita defensorului eclesiastic de frecventele-i peregrinari profesionale "pe teren", pe meleagurile ce cadeau sub jurisdictia Episcopiei Olteniei si a Curtii de Arges.
In Moara lui Califar, prima lui reusita majora, "ispita" ori hybris-vl vizeaza global o "capatuire", o "procopseala", o revansa asupra lumii prin stapinirea puterii si averilor lumii "acesteia", ispita diavoleasca pentru care protagonistul, Stoicea, va plati, cathartic, cu viata. Aceeasi sanatoasa dialectica estetica, lasata "in legea ei", actioneaza finalmente cathartic si in cazul cuplului Mura Lautarul - domnita Oleana care, in Copca Radvanului, platesc cu viata consumarea unui hybris erotic, agravat prin apelul la serviciile magiei negre; si in cazul patimasului Gheorghe Catalina sau al nesabuitei cadine Soleima din povestirile omonime, damnati ai erosului si ei; si in cazul triunghiului Frusina - Badea - Constantin Fierascu din Gloria Constantini, unde demonul erotic, transsubstantializat fantastic in flama albastra jucind fascinant deasupra aurului nefast, ii duce pe toii, inexorabil, la pieire; de asemenea, in cazul impulsivului lordache Cojocarul, al carui cap cade. Linga apa Vodislavei, ca "ispasa" pentru un alt fel de hybris, generat temperamental dar consumat social: violenta. Exigentele metabolismului estetic sunt supuse unei incercari ceva mai anevoioase in cazurile de "pacat" refuzat, de "ispita" ori de hybris, reprimate prin stavila moralei (religioase, de cele mai multe ori): in drumul spre pacat. Plecarea Drozileiei, O stea prm fereastra lui Manolas, "Mi-e draga Nonola!" si altele, mai putin implinite, nu pot umbri reusita deplina din De la noi, la Cladova.
Destinul cuplului Borivoje - popa Tonea, in care autorul insusi va fi putut descoperi mai tirziu tulburatoare valente premonitorii ("Azi este 30 noiembrie /19197, stil vechi ti-aduci aminte? Astazi moare Borivoje.,." -Jurnal, voi. II, p. 80), ramine o demonstratie de forta artistica, o proba de vitalitate estetica proprie unui scriitor capabil sa "inghita", sa "digere" si sa asimileze "teza" in doze letale pentru altii. La izbucnirea pasionala a frumoasei si ispititoarei tinere Borivoje din Cladova sirbeasca ("Tu stii, parinte Tone, ca eu te iubesc pe tine"), "crestinul cu inima curata, preotul cel mai vrednic de pe plaiurile Mehedintilor, liturghisi-torul cel plin de evlavie si de inalta constiinta" gasea in sine taria de a rezista ispitei si de a iesi invingator din crincena-i inclestare launtrica de impulsuri contrarii: "Borivoje! si mie mi-esti draga, scumpa mea, dar ca o fiica a Bisericii si ca o sora ce-mi esti intru Iisus Christos. Gindeste-te, Borivoje, ca numai astfel de iubire poate sa fie intre noi. Sint preot si tu esti maritata. Am sotie si tu ai barbat. Slujesc Sfinta Liturghie si tu traiesti cu barbatul tau E pacat, Borivoje, pacat mare!" Paradoxal este ca, departe de a cadea astfel in fastidios ori chiar in ridicol, scriitorul reuseste, dimpotriva, sa confere credibilitate psihologica si consistenta a concretului, "carne si singe", ambilor termeni antagonici situati in ireductibil conflict, atit pasiunii, deci, cit si ratiunii.
"Un bun narator de intamplari enigmatice, fabuloase, cu o bogata figuratie demonologica, e Gala Galaction , revendicat de critica mai noua pentru realismul lui , cand, cine ai citeste Iara prejudecati nuvelele vede de andata ca ilustrul teolog izbuteste mai ales in povestirile ce depasesc cadrul realist si notatia exacta"- observa Eugen Simion. Chiar si acelea mai apropiate de formula prozei obiective, Gloria Constantini, De la noi, la Cladova, capodopere, indiscutabil, ale genului, au asemenea momente tulburi cand descriptia aluneca in fantastic, imaginativ, dand sentimentul unei vieti ireale, misterioase, de fuziune a lucrurilor si de sublimare a pasiunilor. Castul Popa Tonea si focoasa Borivoje, despartiti de morala crestina, asi unesc sufletele sub epitrahil antr-un extaz, purificai de pasiunea carnii: "'Ne vom revedea! Ne vom revedea negresit! Acolo unde iubirea va fi antru imparatia Sa, Iara restrangeri, fara obstacole si fara lanturile acestui trup Intunecat!' Cu ochii orbi de lacrimi, cu inima an tumult, preolul se apropie de pat si acoperi pe Borivoje cu epitrahilul. Si ceea ce omeneste nu fusese cu putinta si ceea ce Borivoje dorise pana la moarte, fara ca sa se amplineasca, se implini sub conditia atotdivina si atotcurati-toare a religiei lui lisus Christos. Borivoje isi puse capul pe pieptul sfasiat al preotului crestiin si in ceasu-i din urma trai , fara pacat, loala fericirea pe care ar fi putut sa i-o dea, cu dobinzi atit de grele si de amare, iubirea pamanteasca!
Atat cat tinura rugaciunile inlroductive si zguduitoarea molitfa de dezlegare, Borivoje fu fericita atat cat ar fi putut sa fie antr-o jumatate de veac! 'Domnul si Dumnezeul nostru lisus Hristos, cu darurile si cu Indurarile iubirii sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiica Borivoje, si sa-ti lase tie toate pacatele; si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data mie, te iert si te dezleg de toate pacatele tale' si mainile iertarii, in numele Sfintei Treimi, se Impreunara pe capul penitentei si imbratisara acest cap mult iubit cu singura imbratisare ingaduita.'" " in anul 1910, zagazurile teologiei mele s-au frant si un naboi de povesti si de epopee s-a revarsat in campia literaturii romanesti in acest an, am scris: De la noi, la Cladova, Gloria Constantini, Linga apa Vodislavei, in padurea Cotosmanei si altele."
Pasajul, frecvent citat, face parte dintr-o cunoscuta Marturisire literara datand din .
Ceea ce insa nu marturisea atunci scriitorul si marturiseste doar astazi, postum, Jurnalul sau, este secreta si dramatica sublimare a pasiunilor din care toate s-au ivit: privite retrospectiv, prin prisma evenimentelor ce vor irupe catastrofal, nu peste mult (1914-l920; v.
In special Jurnal, voi. II, pp. 45-88), an biografia autorului, toate aceste magnifice nuvele si povestiri, intrate definitiv an fondul de aur al literaturii romane, apar drept ecouri sau roade estetice ale unei inversunate "lupte cu ingerul": victorii de moment, nesigure, in plan existential, dar - ceea ce ramane - victorii sigure, definitive, an planul artei. La cativa ani, doar, de "anul biruintei mele literare", inextricabile impasuri existentiale aveau sa-i clatine, dupa toate semnele, Increderea an eficienta exorcizarii estetice a demonilor, facandu-l sa aleaga calea "ispasirii" printr-un sever "canon" autoimpus (traducerea Bibliei), sterilizam literar, din nefericire. Dar, dincolo de multele pagini ce-ar putea interesa doar istoria bisericeasca, Jurnalul scriitorului G. intereseaza literar prin trasaturile inedite cu care adanceste - abisal - portretul moral si psihologic al omului G. Iar aceasta noua Intelegere a autorului deschide dintr-o data si o noua, nebanuita falie anspre profunzimile operei, acolo unde mocneste ascuns dar iradiant nucleul ei generator si integrator.
