1. Divina Comedie - "catedrala si mormantul Evului mediu" (G. Carducci). Explicati de ce poate fi comparata cu o catedrala gotica cu 3 nave. Explicati titlul, tinand cont atat de final cat si de stil. Divina Comedie, expresie a viziunii renascentiste.
2. Cele 4 sensuri ale operei (stabilite de Dante insusi in Il convivio/ Banchetul):
- literal - calatoria poetului (viu fiind) in cele trei tinuturi ale lumii de dincolo, calauzit de Virgiliu (simbol al ratiunii umane) in Infern si Purgatoriu, si de Beatrice (simbol al ratiunii divine) in Paradis;
. alegoric - sufletul lui Dante, poet ales, se mantuie cu ajutorul celor doua calauze;
- moral - ii avertizeaza pe oameni cat de usor se poate pierde calea cea dreapta (padurea intunecata) si cat de greu se rascumpara drumul drept, al intoarcerii pe calea virtutii, fara o profunda meditatie asupra destinului si fara continutul si lungul studiu al lucrurilor divine si umane;
- anagogic (suprasensul) - opera dantesca reprezinta tenebroasele conditii ale umanitatii medievale si necesitatea de a le depasi, urmand preceptele Imperiului in domeniul lucrurilor temporale si Biserica, in al celor spirituale;
3. Geografia mitica a Divinei Comedii : Cum s-a format Infernul si unde? Ce se intampla cu materia dislocata? Planetele, cerurile. Cromatica.
. Descrierea Infernului, a bolgiilor sale. Pedepsele pacatosilor. Fragmentul Francesca da Rimini si Paolo Malatesta.
( Alexandru Balaci - Dante, Editura 100 + 1 Gramar, Bucuresti, 1995; pp. 184-251)
Italia se poate pentru totdeauna mandri de a fi daruit lumii pe autorul uneia dintre cele mai mari capodopere ale literaturii universale. Un poet care a indraznit in plin ev mediu, teologal si scolastic, sa se ridice deasupra lumii si s-o judece dupa legile inflexibile ale adevarului. Divina Comedie cuprinzand toate laturile vietii societatii italiene din acea epoca de tranzitie a secolului al XIV-lea, cu toate contradictiile ei, este expresia artistica cea mai desavarsita a acestei epoci si prima uriasa manifestare a noului spirit in literatura care tinde sa devina realista.
Divina Comedie este o interferare a vietii generale cu cea individuala, o marturisire in care realitatea este transfigurata de catre arta. Poetul in fata lumii se destainuie cu indrazneala si sinceritate. Daca in literatura medievala anterioara scriitorii se aplecau asupra propriului suflet, pentru a se intreba fara a raspunde, Dante Alighieri este primul creator literar care a indraznit sa-si raspunda la intrebari, sa se marturiseasca. De aceea Divina Comedie are drept centru al lumii istorice si al cele fantastice aflate in simbioza pe autorul insusi, ea fiind o splendida autobiografie psihologica, cel mai sincer poem, sinteza intregii vieti anterioare a lui Dante. Dante Alighieri reduce in personalitatea sa, care imbratiseaza toate aspectele multiforme ale realitatii contemporane, intreaga psihologie a vremii. Aceasta reducere a universului la unitatea psihologica umana este o alta caracteristica a creatiei dantesti si ea ii asigura caracterul universal, permanenta valorii si actualitatea.
Divina Comedie poate fi considerata cel mai maret monument literar al evului mediu, chintesenta gandirii si cunostintelor omului din veacul de mijloc, gata sa-i intoarca spatele, spre a-si indrepta privirile catre viata noua a Renasterii. In ea au fost cuprinse toate aspectele realitatii, tutto lo scibile, intrega stiinta, intreaga istorie Florenta, Roma, Imperiul Roman si Biserica.
Comparata cu o catedrala gotica cu trei nave, Divina Comedie este un grandios poem, un inceput al unei noi limbi si literaturi nationale, precum si sinteza tuturor creatiilor minore ale poetului. Comparatia care a fost facuta intre Divina Comedie si o catedrala gotica indica verticalitatea, spiritul ascensional, inalta fantezie compozitionala a creatorului italian. Amestecand voit genurile literare, epopeea, lirica si drama, opera dantesca este expresia constiintei colective a poporului italian, tematica sa este viata practica, politica, istorica, religioasa, culturala a acestui mare popor.
Plecand de la traditiile atat de frecvente in evul mediu ale viziunilor de dincolo de mormant, Dante intrebuinteaza in uriasa sa constructie poetica toate materialele stiintei contemporane, traditiile si legendele lumii Antichitatii pagane, amestecate cu elementele sacre.
Divina Comedie este descrierea calatoriei lui Dante prin imaginarele taramuri catolice de dincolo de lume, prin Infern, Purgatoriu si Paradis. Dar calatorind in aceasta fantastica lume a mortilor, Dante duce cu el toate pasiunile celor vii. Sufletul marelui poet calator nu este al unui om izolat, ci este reprezentativ pentru lumea intreaga. El nu este un rece simbol, o abstracta figura alegorica, ci ramane mereu el insusi, omul viu. Morala lui este vie, permanenta, e viu ca cetatean, ca florentin si exilat pe nedrept. La vederea si la auzul cuvintelor omului care printr-o extraordinara gratie, datorata in primul rand artei sale, calatoreste viu prin Infern, Purgatoriu sau Paradis, sufletele celor morti renasc intr-o clipa, traiesc din nou puternic, ca pe pamant, redevin oameni cu totul vii, cuprinsi de vijelioasele pasiuni si sentimente ale vietii.
Beatrice Portinari, Forese Donati, Cavalcanti, papa Bonifaciu al VIII-lea, Robert d'Anjou, Filip cel Frumos, Charles de Valois, familiile Cerchi si Donati, Florenta antica si contemporana, istoria intregii Italii, istoria lui Dante cu patimile si ura sa, cu razbunarile si cu iubirea sa sunt tot atatea fete si aspecte ale vietii multiforme zugravite in Divina Comedie. Astfel, in mijlocul nenumaratelor productii teologice ale evului mediu, apare acum pentru prima data descrierea naturii pamantene, apare omul intreg, apare istoria si societatea cu viata ei integrala. In felul acesta, lumea de dincolo de harti, lumea "cealalta", descrisa atat de realist de Dante, depaseste, in esenta ei, abstractiunile doctrinare si mistice.
Dante Alighieri si-a intitulat capodopera Commedia. Atributul de divina i-a fost acordat poemei de catre marele prozator italian Giovanni Boccaccio, primul lector public al operei dantesti, ca un omagiu datorat extraordinarei, supranaturalei ei frumuseti artistice. Dante si-a intitulat opera Commedia pentru ca, potrivit normelor poetice medievale, spre deosebire de tragedie, care are un inceput vesel si un sfarsit catastrofal, oribil, tragic, commedia, dupa un inceput dureros, incurcat, ajunge la un deznodamant "prosper", fericit. Dante si-a intitulat opera commedia si din punctul de vedere al expresiei lingvistice, pentru ca, spre deosebire de tragedie, care era scrisa in ceea ce se considera stilul inalt, in limba latina, comedia sa este scrisa in 'volgare', in limbajul 'umil' al poporului italian.
Topografia Divinei Comedii.
Astronomia si geografia evului mediu aseaza planeta Pamant, imobila, in mijlocul Universului, urmand sistemul geografic al lui Ptolemeu, sustinut si de oamenii bisericii, potrivit si preceptelor Bibliei crestine. In jurul Pamantului se rotesc 7 planete (Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter si Saturn), pe 7 ceruri sau orbite concentrice, a caror marime este mereu crescanda. Acestor ceruri ale planetelor le urmeaza cerul stelelor fixe si asa-numitul primul mobil, primul motor care a generat impulsul miscarii universale. La inaltimi ametitoare, deasupra tuturor cerurilor se afla, infinit, Empireul, sediul dreptfericitilor si al divinitatii creatoare, cu care se va confrunta in final poetul si omul Dante Alighieri.
Pamantul este impartit intr-un emisfer al uscatului si alt emisfer al apelor. In centrul emisferului uscatului, langa cetatea Ierusalimului, Dante imagineaza gura Infernului. Infernul este o imensa prapastie, care este sapata pana in miezul planetei, in forma de palnie, de con rasturnat, cuprinzand 9 cercuri, ca 9 trepte, mereu mai inguste. Acest imens abis infernal s-a cascat atunci cand Lucifer, primul inger razvratit impotriva lui Dumnezeu, invins, a fost precipitat in haos. Atingand pamantul, materia terestra, de oroare, s-a retras in sine, excavand astfel vasta palnie a Infernului. De cealalta parte a pamantului, la antipozi, in emisferul apelor, Dante imagineaza o insula singuratica, pierduta in noianul necuprins al infinitului ocean. Aici se inalta Purgatoriul - un munte foarte inalt, creat din materia terestra dislocata din prapastia Infernului. Impartit in 9 mari brane, muntele Purgatoriului se termina cu un minunat platou impadurit, cum este Paradisul pamantesc, strabatut de fluviile Lethe si Eunone, care acorda uitarea. In jurul Pamantului care sta nemiscat in centrul Universului, se misca in perfecta armonie, cu diferite viteze, pe cercuri concentrice, planetele. Ele formeaza al treilea taram al lumii de dincolo, Paradisul, impreuna cu Empireul in care marea fantezie a lui Dante il plaseaza pe Dumnezeu si cetele ingeresti.
O corespondenta simetrica exista intre topografia, arhitectura tinuturilor de dincolo de mormant si poema dantesca. Domina numerele 3, 9 (simboluri pitagorice) si 10, numarul care era considerat in vremea aceea simbolul perfectiunii. Divina Comedie este impartita in 3 cantice, corespunzatoare celor 2 tinuturi ultraterestre, Infernul, Purgatoriul, Paradisul. Fiecare cantica este impartita in 33 de canturi. (33 x 3 = 99 de canturi, toate dedicate calatoriei lui Dante). Lor li se adauga prologul, cantul de introducere generala. Deci sunt in total 100 de canturi (patratul numarului perfect 10). Metrica Divinei Comedii este alcatuita din strofe de 3 versuri, tertina inlantuita.
Infernul este divizat in 10 parti: campia intunecata + 9 cercuri in care isi ispasesc vinile damnatii), in 10 parti si Purgatoriul (tarmul marii, coasta muntelui, 7 brane, gradina paradisului pamantesc), la fel de simetric (1 + 9) este construit si Paradisul (9 ceruri mobile si Empireul, imobilul sediu al divinitatii). Pana si divizarea versurilor in cantice e aproape perfecta. Din cele 14233 de versuri ale poemei, Infernul are 4720, Purgatoriul 4755, iar Paradisul . Pe aceeasi axa arhitectonica verticala se gaseste Dumnezeu in centrul Empireului si razvratitul Lucifer, infipt in centrul pamantului, in apele inghetate ale fluviului infernal, Cocit. Toate cele 3 cantice sfarsesc cu cuvantul stele. Constructia de catedrala a operei da impresia ca a fost calculata si masurata de un perfect arhitect.
Despre Divina Comedie s-a spus ca este poema catolicismului medieval. La Dante de cele mai multe ori religia nu este pura credinta, ci mai ales poezie. Dante a aruncat pe papi in Infern si Biserica a primit cea mai puternica lovitura a istoriei sale. Biserica lacoma de bunuri vremelnice, uzurpatoare a drepturilor Imperiului, este izbita vijelios de unda patimasa a poetului impartitor de justitie. Atacurile sale la adresa Bisericii corupte vor da nastere unei literaturi anticlericale, care va cunoaste in Italia o mare dezvoltare, de la Divina Comedie a sa, de la Decameronul lui Boccaccio, pana la literatura de azi.
Cromatica operei.
Infernul are ca ton fundamental intunecatul amestec de rosu si negru, cu cele mai diverse combinatii. In Purgatoriu culorile sunt mai palide, cenusii, verzi, albastre, apar acum marea, muntele, gradinile. In Paradis exista culorile cele mai luminoase, stralucirea orbitoare. In Infern poezia este aspra, apta sa emotioneze profund, sa umple ochii de lacrimi, inima de tremurul spaimei. Se traieste intens intr-o stare de continua neliniste, de suferinta si durere. Aerul este opac, apasator, miasmele isi gasesc corespondenta in sunete grave.
Stilul in care este scrisa Divina Comedie este concis, energic. Dante si-a scris capodopera in 'volgare', in limba poporului, pentru ca a dorit sa fie inteles de un cerc cat mai larg de cititori. Astfel literatura inceta sa fie un apanaj al doctilor. Desi nu el a fondat 'vulgara', el a purtat-o de la inceput la o uriasa inaltime artistica. Dupa aparitia Divinei Comedii exista o limba literara italiana, deasupra dialectelor, flexibila si energica.
Prin toate aspectele mentionate pana acum, Divina Comedie poate fi pusa in strans raport cu arta Renasterii, care are ca fundamentala caracteristica tocmai viul interes pentru viata, pentru lumea reala si are omul drept centru al preocuparilor sale. Dar Dante nu poate fi inca numit poet al Renasterii, ci un precursor, pentru ca arta sa cunoaste si o serie de limite care-l situeaza intre ultimii reprezentanti ai evului mediu, cum ar fi alegorismul, simbolismul mistic, crestin. Scopul didactic marturisit, alegoria, este naratiunea despre sufletul lui Dante si al tuturor sufletelor oamenilor care aspira catre bine. Alegoria, caracteristica a artei medievale, nu atinge, cu interferarea sa, forta artistica a poemei. Dante a utilizat monstrii si demonii, figuri ale Antichitatii (Minos, Cerber, Caron, Centaurii, Titanii etc.), schimbandu-le functiunile, amestecand voit elementele sacre cu cele pagane in demonologia sa.
Reflectand in adancime realitatile vremii sale, luptand impotriva imixtiunii papilor in domeniul puterii temporale, demascand tristele moravuri ale clerului, Dante a putut sa traseze in linii precise si contururile unui viitor stat italian unificat. Cu aceasta constiinta nationala, Dante s-a ridicat deasupra zidurilor cetatii medievale privind spre Italia, s-a ridicat deasupra catolicismului pe care l-a judecat sever, dupa legile adevarului si ale dreptatii.
Cantul al XVII-lea al Paradisului infatiseaza o minunata autobiografie a poetului, in care Dante declara inalta sa misiune: a fost ales sa spuna adevarul si pentru aceasta a intreprins el calatoria sa in Infern, Purgatoriu si in ceruri. Tot in aceste versuri el face o alta marturisire de credinta, aratand ca a nu fi conformist, a-i biciui pe cei puternici in numele adevarului inseamna a da mari probe ca esti demn a fi onorat de posterioritate. Tot aici, Dante da singur cea mai inalta si frumoasa definitie a Divinei Comedii, socotind-o ca o furtuna care bate peste cele mai inalte culmi, peste papi si imparati, peste toti puternicii pamantului.
Dante este un precursor al Renasterii prin: permanenta dragoste si admiratie pentru umanitatea antica (c. IV al Infernului este o glorificare a antichitatii, o reevocare a celor mai mari figuri in cultura acelor timpuri, de la Socrate, Platon, Democrit, Thales, Anaxagora, pana la Euclid, Avicenna sau Averroes. El il exalta in permanenta pe Virgiliu ca pe cea mai inalta glorie latina); folosirea din abundenta a miturilor si personajelor mitologice ; amestecul voit al elementelor biblice (sacre) cu cele pagane; dezvoltarea conceptiei active a omului pana la individualism (Dante e o personalitate foarte constienta de propria sa valoare - frecvent el va aminti ca a fost, viu, in ceruri, cu un orgoliu care nu poate fi numit catolic. El pregateste astfel confruntarea finala pe care o va avea cu Dumnezeu. A se confrunta cu divinitatea, a-l privi pe creatorul biblic al lumii direct in fata, asa cum face Dante in final, este o indrazneala care distruge din suprastructura teologala a evului mediu si care-l prezinta pe Dante ca un direct precursor al Renasterii.)
