CUNOASTERE DE NOAPTE - Roman de Alexandru Ivasiuc - referat referat





CUNOASTERE DE NOAPTE - Roman de Alexandru Ivasiuc, aparui in .

Prin factura, acest al treilea roman - in ordine cronologica - al lui Alexandru Ivasiuc apartine inca celei dintii epoci a creatiei sale, epoca definita indeobste (dar nu pe de-a-ntregul adecvat) printr-o trasatura a "eseismului".

Exista, totusi, in Cunoastere de noapte. anumite elemente ce vorbesc deja in chip destul de elocvent despre coordontele pe care proza lui Alexandru Ivasiuc va avea sa se inscrie, in continuare; desi aceste elemente tin, deocamadata, de o sfera strict tematica si tipologica. il avem in vedere, mai presus de orice, pe protagonistul romanului, Ion Marina, un "inalt functionar intr-un minister-cheie", asadar un adevarat "tehnician al puterii", un prim exponent al unei familii de personaje prin care literatura lui Alexandru Ivasiuc va ajunge curind sa exceleze.

Calitatile native ale personajului, pe de o parte, precum si altele, dobindite si rafinate prin chiar exercitiul puterii, pe de alta parte, fac din Ion Marina una dintre cele mai convingatoare intruchipari literare ale autoritatii, in perspectiva umana si sociala, insusirea lui de capetenie pare sa fie aceea de a mentine sub control lucrurile, oamenii, situatiile si - nu in ultimul rind chiar pe sine insusi, performanta cu atit mai importanta, cu cit eroul are de strunit "o energie furioasa, nedomolita, ce uneori izbucnea in afara, aproape spre spaima celor care-l cunosteau".

Iar constiinta acestei puteri, Ion Marina o are cu prisosinta, ceea ce-i da, in majoritatea imprejurarilor, un aer linistit, calm, o siguranta de sine ce "determina retlex respect si ascultare". O remarcabila vocatie de a fi "sef, de a conduce, vadeste Ion Marina si sub raportul puterii de decizie; eroul este "un om capabil sa dea solutii", ceea ce nu pare sa fie intru totul strain de o anumita inclinatie mentala de a simplifica, de a transa complexitatea, "limitind cu un gest (avea si o miscare a miinii special pentru asta), posibilul de imposibil, realul de imaginar, certul de incert". Ion Marina nu arc, hotaril lucru, temperamentul unui visator, si tocmai in virtutea acestui fapt izbuteste el sa devina atit de eficient. Produs desavirsit al mecanismelor puterii, Ion Marina are sa ne apara insa, deopotriva, si ca o victima a acestora. Anumite speculatii, in aceasta privinta, sint indreptatite mai cu seama de reactiile pe care si Ie descopera personajul intr-o situatie relativ inedita pentru el, o situatie ce nu mai tine de angrenajul puterii, ci este mai degraba una general omeneasca. Este vorba, mai exact spus, de vestea dramatica pe care o primeste Ion Marina, Ia un moment dat, in legatura cu boala incurabila de care sufera sotia lui, Stefania: "Acum" - ii comunica medicul neinduratoarea sentinta - "cel mai important lucru este starea psihica a bolnavei. incolo, nu mai e nimic de facut. Trebuie mentinuta asa, sa se simta cel putin bine, macar pina nu apar durerile. Sa i se spuna ca totul va decurge bine, ca nici macar nu e nevoie de operatie, asa cum s-a crezut la inceput.

A fost o greseala si lucrurile se vor aranja de la sine. Cel mai important lucru ramine starea ei psihica, sa nu fie impinsa spre disperare". Readus, cu atita brutalitate, pe un teren al omenescului si al sensibilitatii, Ion Marina va afla despre sine - nu fara stupoare - ca nu mai are capacitatea de a conferi evenimentului un sens intim si personal, de a-l resimti in chip plenar si profund. Asa cum, pentru eroul din In cautarea timpului pierdut, moartea bunicii ramine multa vreme o idee abstracta, o idee de care sensibilitatea protagonistului nu ia cunostinta decit mult mai tirziu, tot astfel, pentru Ion Marina, moartea iminenta a sotiei sale ramine, la rindul ei, o abstractiune: "ea nu prindea fata, raminea ciudat de abstracta". Eroul trece printr-o lunga si chinuitoare criza, atunci cind isi da seama ca "nu-si putea reprezenta moartea nevestii sale".

Aceasta grava -- si alarmanta - carenta a interioritatii si omenescului este pusa de scriitor pe seama unui anumit tip de integrare a protagonistului in angrenajele puterii; fiindca, intr-adevar, in virtutea functiei sale, Ion Marina apartine unei complexe ierarhii sociale, dar modul lui de participare se rezuma la "a-si face datoria". Ion Marina urmeaza, intr-un fel, pe aceasta latura, sfaturile pe care le primeste de la rutinatul Valeriu Trotuseanu, care ii cere sa se supuna comandamentelor transmise de ierarhie, suprimind in intregime, in sine, nevoia subiectiva de intelegere, de a patrunde "rosturile superioare"; "Exista niste motive in plus, pe care nu ti le pot spune, motive bine gindite, care ne depasesc pe amindoi" - il invata Valeriu Trotuseanu; si continua: "Asta e adevarul adevarat, exista undeva niste ratiuni superioare, bine cintarite". Si, mai departe, intr-o discutie ce implica in subtext principiul hegelian al ratiunii subiective, ce terbuie sa se supuna Ratiunii obiective - dar numai printr-un act de consimtire libera: "Spune dumneata, spune" - divagheaza Valeriu Trotuseanu, de pe pozitii accentuat anti-subiective - "ai incredere ca singur stii ce e bine si ce e rau, stii ce trebuie si ce nu? ()



Acest adevar e deasupra, mult deasupra, e legea si necesitatea si nu bietele noastre pareri si indoieli. Daca mereu ne-am intreba, te intreb eu, unde am ajunge? Acesta e adevarul adevarat. Nu micul, ridicolul adevar individual, pe care poti sa-l cuprinzi dumneata si ti-e ingaduit sa-l afli". Iar Ion Marina - in masura in care apartine mecanismelor puterii - este supus unor presiuni ce urmaresc sa-I transforme intr-un simplu instrument de executie, impersonal, vaduvit de orice interioritate. Principalul simptom prin care se traduce aceasta opacitate a sensibilitatii fata de intimplari cu caracter personal e o pronuntata tendinta de "a atomiza", de a percepe, adica, detaliile si de a nu putea cuprinde si semnificatiile globale. Ion Marina distinge cu foarte multa limpezime "barbia rasa" a doctorului care ii comunicase stirea, remareind chiar "citeva fire ramase pe buza de jos"; halatul doctorului avea nasturii cusuti "cu ata alba", in cruce, iar unul din bratele acestei cruci era "mai gros", iar celalalt "mai subtire".

Pe fruntea doctorului se desenau "patru pliuri largi", iar, la cuta din mijloc, conturul era sapat "mai adinc si mai intortocheat". Toate aceste infinit de marunte detalii refuzau insa de a se integra intr-un sens global: "Toate lucrurile astea se chemau spital, dar nu se imbucau, n-aveau legatura unul cu celalalt, si de aceea numele plutea pe deasupra, fara sa poata sa le unifice". Subiectul romanului il da, propriu-zis, tocmai acest indelung si delicat proces de reumanizare si convertire personala, pe care il parcurge Ion Marina, cel care fusese, pina nu demult, numai un simplu instrument in cadrul mecanismului abstract al puterii. Tratamentul consta dintr-o rememorare si retraire a iubirii eroului pentru Stefania, a vietii lor comune; este vorba insa de o retraire intrucitva "miscata" a trecutului, o retraire - de fapt - a adevarului subiectiv al acestuia:

"I s-au intimplat, le traise, e adevarat, dar numai atit ().
Dar toate acestea le facuse doar rapid, raspunzind la semnale, actionind rapid, acoperind consecinta si ecoul unui act, cu actul urmator, cu fapta care-i urma. Pe cind acum, dupa douazeci si mai bine de ani, nu actionase, ci gindise, daca asta inseamna cumva gindire, fiecare scena in parte, descompusa". Aceasta retraire a trecutului va avea darul de a-i restitui eroului propria viata, pe care el atit de putin si-o traise, la drept vorbind, astfel incit, la sfirsit, lui Ion Marina i se va parea ca "fiinta Stefanei era prezenta pentru prima data". Cunoastere de noapte poate fi socotit drept un foarte interesant exercitiu pregatitor pentru citeva din marile romane ce vor urma, indeosebi Pasarile (1970) si Iluminari (1975).












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani