Este indiscuil ca orice barbat ar dori sa-si lege viata cu femeia pe care si-o inchpuie; insa, dupa cum este firesc, nu toti si-o inchipuiesc in acelasi fel. Si dupa cum superioritatea unui om se cunoaste dupa idealul ce-si propune in viata, tot astfel si conceptia lui despre iubire si amanta atarna de delicatetea simtirii si imaginatiei lui. insa aceasta nu trebuie sa se admita in mod absolut, caci sunt atatea si atatea fapte reale, care o dezmint. Si nu sunt tocmai rare cazurile in care oamenii superiori, unii chiar de geniu, au fost robii unei iubiri pentru niste femei ordinare. Goethe, care s-a rasfatat in femei frumoase, a devenit amantul si apoi barbatul Cristianei Vulpius, femeie de cea mai mediocra calitate. Jean-Jacques Rousseau, de asemenea. Tot astfel Moliere, Heine etc. Este trist si surprinzator cum oamenii de aceasta superioritate intelectuala s-au putut cobori pana la asemenea femei. Unii au fost si mai prejos; astfel, Auguste Comte a fost inamorat "nebun" de o femeie care mai inainte fusese ceea ce francezul numeste in mod urat une marchande de voluptee.
Sa fi avut ei oare o astfel de conceptie despre amanta? Probabil ca nu; insa fara indoiala ca fiecare dintre dansii trebuie sa fi avut anumite slabiciuni prin care ele, femei dibace, au stiut sa-i incatuseze. Si se stie ce sunt catusile amorului; in atie cu ele, acelea ale osanditilor la munca silnica sunt ca niste fire de par.
Eminescu n-a fost robul unei pasiuni atat de puternice pentru nici o femeie. Amorul pentru Veronica Miele nu l-a inlantuit pana in acest grad, cu toate ca o iubea. Sufletul lui n-a fost cu totul coplesit de aceasta iubire, dupa cum de altfel nici iubirea lui pentru dansa nu a avut totdeauna aceeasi intensitate. Adesea a fost intunecata de indoiala, de scepticism, care erau nota dominanta a caracterului sau.
Trebuie sa recunoastem ca din scrierile lui, conceptia ce o avea pentru iubire si amanta este destul de vaga. Totusi rezulta din ea ca dansul era foarte setos de amor, ca orice sentimental; iar, daca avem in vedere numai cele ce ne spune dansul, nu pretindea cine stie ce calitati distinse de la amanta. Setea de amor se desprinde din cele mai multe poezii ale sale si se observa destul de adesea cum sufletul sau era mereu obsedat de imaginea unei amante, care foarte des pare a fi fost mai mult fictiva decat reala.In putine versuri este atat de puternic exprimata setea lui de amor ca in acelea in care spune:
Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi ti blonde plete?
Cu o suflare racoresti suspinu-mi.
C-un zambet faci gandirea-mi sa se-mbete.
Fa un sfarsit durerii vin' la sanu-mi!
Acolo unde ne asteptam ca idealul lui Eminescu despre iubire sa fie mai limpede si mai categoric, il gasim destul de vag. Voim sa vorbim despre Scrisoarea IV, unde tocmai despre aceasta este vorba. in adevar, dupa ce poetul ne arata printr-un lou admirabil, cum s-ar fi inteles si practicat amorul in trecutul indepartat; dupa ce pune in antiteza starea de atunci cu deplorabila stare actuala, dansul incheie spunand:
Da visam odinioara pe acea ce m-ar iubi,
Cand as sta pierdut pe ganduri, peste umar m-ar privi.
As simti-o ca-i aproape, si as sti c~o inteleg
Din sarmana noastra viata am dura roman intreg.
Ce calitati sufletesti dorea Eminescu amantei sale? Dansul nu spune nicaieri; caci numai impartasirea iubirii nu poate fi socotita drept calitate. Cand este vorba de calitatile trupesti, desi nici atunci nu este categoric, insa este ceva mai explicit. Amantele cantate si visate de dansul au toate ochi albastri si parul blond. Astfel este in Luceafarul, Floare Albastra, Seara pe deal. Despartire, inger si Demon, Lasa-ti lumea ta uitata, Diana, Dorinta, Craiasa din povesti. Din valurile vremii, Strigoii, Venere si Madona, Calin, Scrisoarea IV.
Poate ca am gresi, daca am sustine ca dansul a cantat pe o anumita amanta. Amantele din poeziile lui Eminescu sunt insesizabile; el pare ca a descris mai mult un tip de amanta, decat pe amanta insasi. Este drept ca unii sustin ca ar fi cantat pe Veronica Miele. Chiar daca ar fi astfel, in orice caz conturul sau - daca s-ar putea numi astfel - nu este destul de bine precizat. Nu este un motiv ca, deoarece dansa avea ochii albastri si parul galben, pe dansa a cantat-o poetul nostru. De altfel, iata cum ne-o descrie domnul Petrascu, atunci cand ea era in varsta de 17-l8 ani.
"Obrazul ii era rotund si frumos, fruntea alba, neteda si inteligenta, parul galben - idealul poetului - ochi de un albastru deschis, nasul delicat, gura mica, umeda si senzuala."1
Indiscuil ca Eminescu adesea se va fi gandit si la dansa, cand s-a inspirat; indiscuil ca amorul acesta al lui, atat prin partile lui fericite, cat si prin cele dureroase, i-a servit ca un izvor de inspiratie, - insa de aici pana la sustinerea ca el a cantat-o categoric pe dansa, este o departare destul de mare.
Ceva mai mult. Ceea ce dovedeste ca Eminescu s-a gandit mai mult la o amanta ideala decat la cea reala este ca, inainte de a fi fost inamorat de Veronica Miele, dansul vorbeste de amante cu ochii albastri si parul blond. Astfel este in gingasa lui nuvela La aniversara, publicata in 1870; astfel este in Sarmanul Dionis, in Fat-frumos din lacrima, in Geniu pustiu.
Un deosebit farmec ce-l au scenele de amor descrise de Eminescu, sta in completa lor lipsa de vulgaritate, in delicatetea lor cea mai rafinata, in pudicitatea - daca voiti -cu care dansul le descrie.In scrierile sale mai mult decat in orice ni se infatiseaza ca un delicat si un pudic. Departe de a gasi la dansul descrierea violentei acestei grozave pasiuni care este amorul, dusa pana la lubricitate. - Alfred de Musset a mers pana acolo, incat a descris spasmul genezic. Sunt celebre urmatoarele lui versuri din Namouna:
Un leger tremblement, - une paleur extreme,
Une convulsion de la gorge - un blaspheme,
Quelques mots sans raison balbuties tout bas,
Cest tout ce qu 'on voyait; sa maitresse ele-meme
N'en sentait rien, sinon qu 'ii restait dans ses bras
Sans haleine et sans force, et ne repondait pas.
Nimic din toate acestea nu se observa la Eminescu. La dansul amorul se exprima in sarutari si imbratisari, fara ca sa aiba voluptatea caracteristica firilor senzuale. In felul cum canta si exprima el amorul se observa oarecare naivitate si inocenta, insa impreunate cu adanca simtire si dragalasenie. Cateva exemple:
Din valurile vremii, iubita mea, rasai,
Cu bratele de marmur', cu parul lung balai
Si fata stravezie ca fata albei ceri
Slabita e de umbra duioaselor dureri!
Cu zambetul tau dulce tu mangai ochii mei,
Femeie intre stele si stea intre femei.
Si intorcandu-ti fata spre umarul tau stang.
In ochii fericirii ma uit perdut si g.
Cum oare din noianul de neguri sa te rump.
Sa te ridic la pieptu-mi. iubite inger scump.
Si fata mea in lacrimi pe fata ta s-o plec,
Cu sarutari aprinse suflarea sa ti-o-nec
Si mana friguroasa s-o incalzesc la sin.
Aproape, mai aproape, pe inima-mi s-o tin.
S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci.
Cu ochii mari in lacrimi, cu mani subtiri si reci.
Cu bratele amandoua de gatul meu te-anini.
Si parc-ai vrea a-mi spune ceva, apoi suspini.
Ar striga si nu se-ndura,
Capu-i cade pe-al lui umar.
Sarutari fara de numar
El ii soarbe de pe gura.
Numai luna printre ceata
Varsa apelor vapaie.
Si te afla stransa-n brate.
Dulce dragoste balaie.
Fruntea alba-n parul galben
Pe-al meu brat incet s-o culci.
Lasand prada gurii mele
Ale tale buze dulci.
Dupa cum este firesc, manifestarile iubirii dintre amantii descrisi de Eminescu, sunt la fel cu acelea ale propriei sale iubiri.
Cum am spus deja, nu gasim in poeziile lui descrisa voluptatea, insa iubirea, adeseori casta - intrucat o iubire poate fi astfel - iar cateodata de o mare intensitate. Iata, de exemplu, cum descrie dansul imbratisarea lui Calin cu amanta sa:
Unu-n bratele altuia tremurand ei se saruta.
Numai ochiul e vorbaret, iara limba lor e muta
Ea-si acopere cu mana fata rosa de sfiala,
Ochii-n lacrimi si-i ascunde intr-un par ca de peteala.
Iar in Scrisoarea IV:
Peste capul blond al fetii zboara florile, o ploua:
Ea se prinde de gntmazu-i cu manutele - amandoua
-Si pe spate-si lasa capul: "Ma uimesti daca nu mantui.
Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvantu-i".
O particularitate care se mai observa la poeziile lui Eminescu este ca foarte adesea sentimentul amorului - chiar atunci cand nu este nenorocit - este impreunat cu o nuanta mai mare sau mai mica de durere.
Adevarul e ca duiosia prea intensa ne face sa varsam lacrimi, amorul, chiar satisfacut, are la unele persoane ceva atat de tandru intr-insul, incat ii face sa ga, nu de durere, insa de bucurie. O particularitate ciudata a unor suflete omenesti.
Imi amintesc de marturisirea lui Jean-Jacqnes Rousseau, in Confesiunile sale, cand spune ca dupa ce a posedat pe mult iubita lui amanta, D[oam]na de Warens, i-a inundat sanul cu lacrimi. Este adevarat ca celebrul literat francez era o fire exceptionala; tot astfel a fost si Eminescu, si tot astfel sunt si amantii din scrierile sale. Asa, am vazut cum Sarmanul Dionis este cuprins de un sentiment de tristete cand observa ca iubita sa Maria ii da un semn de iubire. in nuvela La aniversara este vorba despre doi indragostiti, aproape copii: ea, de 14 ani; el, de 18. De obicei, la aceasta varsta, amorul este caracterizat prin zburdalnicie. Cu totul altfel este cazul cu dansii.
"O noapte de iarna cu luna.
De cand te-am vazut, de cand stii tu - caci tu stii ca eu te iubesc - si totdeauna aceasta raceala, cand esti singura cu mine; totdeauna ma silesti sa vorbesc niste lucruri pe cari nici nu le asculti Esti rea la inima, Elis!
- Domnule! zice ea, stapanindu-se si stand bat inaintea lui - vrei sa ma inveti cum trebuie sa ma port?
- Si cu toaate astea - zice el incet si dureros - luna infrumuseteaza lumea pentru amorul nostru.
Ea se uita sus si ochii ei umezi de dulci lacrimi straluceau in luna. El ii cuprinse talia si se uitau amandoi, nu gandeau nimic. Era ceva atat de dureros, atat de fericit in toate, in tot sufletul lor, - ai fi ras si ai fi s, daca i-ai fi vazut astfel.In fine incepura a rade - doi copii - radeau cu lacrimile in ochi. Si era atat de argintos rasul ei si gurita atat de frumoasa! i-ai fi baut apa din gura.
- tu, formal te-am oprit, am fagaduinta ta ca nu ma vei saruta niciodata. - Asa-i?
- Asa!
- Ca sa nu mai zici ca eu nu te iubesc - zise suparata -ci sa zici ca eu te iubesc - repeta cu o rusinoasa gratie Astazi astazi isi simti cuprinsa talia, inchise ochii, lasa capul pe umarul lui, si era aproape sa moara. O! te iubesc n-ai stiut niciodata cat te iubesc! Glasul ei era dulce, plin de lacrimi, sfintit de cea dintai sarutare.
- Tu esti un inger indaratnic dar un inger Surasul obraznic, ochiul curios, cochetaria vesela
se-ntorc pe rand dup-acea sarutare chiar linistea. Ea-si tinea bratul dupa gatul lui."1
Cum s-ar putea explica la Eminescu aceasta tristete cu care amorul este impreunat? Daca ne referim la psihologia sufletului sau chinuit inca din varsta cea mai frageda, ea nu trebuie sa ne surprinda. Convins, pe de o parte, de eterna schimbare a tuturor; neincrezator, pe de alta, in sine si in oameni, - dansul, chiar cand gusta din fructul rar si nepretuit al amorului, nu era atat de adanc absorbit de aceasta sublima pasiune, incat sa uite cu totul lumea de ganduri dezolante in care - lucru straniu! - sufletul sau parca se complacea. Si cum dansul nu se putea cu totul depersonaliza, a atribuit eroilor sai aceeasi mentalitate.
Oamenii inzestrati cu o simtire prea delicata si care s-au gasit in imprejurari care i-au expus la brutalul atac al semenilor lor trupesti, incep de timpuriu a se dezgusta de lume, punandu-se cat mai la adapost de loviturile ei. Si cu toate ca foarte tineri, dansii nu mai pot gusta complet nici o placere; iar singurul lucru la care aspira mai mult, este linistea. in categoria lor a fost Taine, marele aristocrat al gandirii. Dezgustat de timpuriu de brutalitatea si infamia omeneasca, desi in varsta numai de 21 de ani, dansul nu mai aspira decat la calmul sufletesc, pe care ti-l procura munca intelectuala. Si este semnificativa urmatoarea parte dintr-o scrisoare a lui catre Prevost-Paradol:
"Le calme! Entends-tu ce que c'est? Cest le bien supreme, parce que c'est l'action facile et reglee. Eh! mon ami, ii faut bien que j'agisse ainsi! Mon unique desir est de travailler sur moi-meme, pour valoir un peu mieux tous Ies jours, afin de pouvoir regarder en dedans de moi sans deplaisir."1
Ei bine, acest calm atat de pretios pentru suflete la fel ca al lui Taine, Eminescu nu l-a putut avea niciodata, fie poate intrucatva din cauza raului organic care-l mina incetul cu incetul, fie mai cu seama din alte cauze externe. Sufletul sau ajunsese in asa stare, incat chiar amorul devenise pentru dansul ceva incomodam. iar cat de mare era setea lui de liniste si, pe de alta parte, cat de zbuciumat ii era sufletul, dansul o marturiseste sfasietor de dureros in celebra sa Oda:
Nu credeam sa-nvaf a muri vrodata;
Pururi tanar, infasurat in manta-mi.
Ochii mei-naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Cand deodata tu rasariti in cale-mi,
Suferinta, tu, dureros de dulce
Pana-n fund bani voluptatea mortii,
Ne-nduratoareo!
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus
Ori ca Hercul inveninat de haina-i.
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele marii.
De al meu propriu vis mistuit ma vaiet, Pe-al meu propriu rug ma topesc in flacari
Pot sa mai re-nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii turburatori din cale,
no iar in san. nepasare trista.
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!
