Inclusa in nuvela fantastica Sarmanul Dionis, poezia e creatoare de atmosfera. Elementul descriptiv-evocator se imbina cu meditatia, realizata ca monolog ironic, cu subtile elemente de umor.
Pus pe seama personajului titular al nuvelei, boem insingurat si sarac, monologul desfasoara pe cateva planuri imagini ale spatiului interior al odaii, ale conditiei sociale a eroului, dorintele si existenta lui precara. Fara a ramane la nivelul discursiv al monologurilor evocative, textul are, in primul rand, un pronuntat caracter afectiv pe care elementele compozitionale il exprima sugestiv: interjectii (una dintre ele deschide poemul), suspensie, interogatii, implicarea persoanei I, suita de verbe la conditional-optativ.
Intr-un moment de ragaz, vegheat de lumanare si infrigurat in odaia invadata de paianjeni, plosnite si pureci, cu motanul blazat alaturi, Dionis viseaza la o cana cu vin, la o tigara, indura frigul si percepe spatiul inconjurator cu simturi acutizate: lumanarea e pe sfarsite, fereastra scartaie, miauna motanii in pod, roiuri de plosnite calatoresc sub privirea contemplativa ingaduitoare a adolescentului poet. inscenand acest cadru si atribuindu-i valente comic-duioase, el face din vietatile minuscule "personaje" intr-o lume a necuvantatoarelor, in care se situeaza el insusi, facand haz de necaz. in aceasta lume, Jntr-un roi mai de un stanjen II Au iesit la promenada - ce petrecere gentila! I Plosnita ceea-i batrana, cuvios in mers paseste; I Cela-i cavaler e iute oare stie frantuzeste? I Cea ce-ncunjura multimea i-o romantica copila", in acelasi context, poetul vorbeste motanului: "Mai motane, I Vino-ncoa sa stam de vorba, unice amic si ornic. I De-arfi-n lume-un stat de mate, zau! ca-n el te-as pune vornic, I Ca sa stii si tu odata, boieria ce-i, sarmane!".
Monologul ia, din loc in loc, forma discursului dubitativ. Supozitiile si inscenarea umoristic-ironica se intalnesc: ,De-arfi-n lume numai mate - tot Poet as fi? Totuna: I Mieunand in ode nalte, tragic miorlaind- un Garrick, I Ziua tologit la soare, pandind cozile de soaric, I Noaptea-n pod, cerdac si stresini heinizand duios la luna".
Ipotezele merg mai departe, reducere la absurd a unei situatii in alt context ideale: filosof de-as fi - simtirea-mi ar fi vecinie la aman! I In prelegeri populare idealele le apar I Sijunimei generoase, domnisoarelor ce scapar, I La arat ca lumea vis e-un vis sarbad- de motan". In acest univers fictiv, copie a lumii umane, poetul supraliciteaza sensuri a caror coerenta e pe masura lumii familiare a fiintelor umane, lume fara capatai si discontinua in atitudinile sale esentiale. Totusi, nota ironica insoteste aceste imaginari de situatii absurde. Jocul inscenarii impinge la limita aceasta duplicitate (motanii raman fiinte primare): "O, motani fara de suflet!" Dar poetul li se adreseaza si, sub aceasta preluare de rol, e ironia omului care isi simte congenerii lipsiti de spirit, doritori sa verifice materialitatea divinitatii: " Vreti sa-! pipaiti cu laba?".
Somnul ramane refugiul care abstrage fiinta celui nefericit din suferinta cotidianului: ,Somn, a gandului odina, II O, acopere fiinta-mi cu-a ta muta armonie, I Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna: I De-oi petrece-nca cu mate si cu pureci si cu luna, I Or de nu - cui ce-i aduce? -Poezie - saracie!". Monologul reverbereaza pana la a deveni un dialog incomplet, ramas in asteptarea raspunsului.
Poezia aceasta este unul dintre textele accentuat romantice prin recuzita sa si prin tonalitate, prin imaginile afectiv-senzoriale, prin ideatica boema si prin dispozitia meditativa.
Fara sa coboare in profunzimea ideilor filosofice, mai ales ca este un poem de tinerete. Cugetarile sarmanului Dionis recurge la efecte poetice de ornamentatie stilistica, intre care epitetul, comparatia, metafora, sau inversiunea sunt dominante. Semnificatiile poeziei se imbogatesc, insa, prin corelare cu cele ale nuvelei, prin raportare la sensibilitatea eroului. Romantice, acestea sunt coordonatele unui discurs in care elocvent ramane aspectul compozitional si cel emotional. Tematic si ideatic, textul se pastreaza in spatiul confesiunii disimulate, pe coarda poeticii senzorial-afective, cu ecouri in sentimentalitatea adolescentina.
In cautarea armoniei, alternativa la frustrarile individuale ale fiintei, poetul defineste indirect o stare: aceea a melancolicei visari de lumi armonioase si prea indepartate pentru posibilitatile unei societati nestatornice si rau alcatuite, in care poetii sunt destine ratacite.
