CRUCIADA COPIILOR - Drama de Lucian Blaga, publicata in . Premiera absoluta are loc la 16 aprilie 1930, pe scena Teatrului National din Cluj.
Actiunea acestei drame se petrece "intr-o cetate de hotar, pe Dunare in jos", la anul 1212; veacul e zbuciumat, iar lumea crestinatatii este bintuita de "un nou eres", care - dupa esecul expeditiilor razboinice ale cavalerilor cruciati - reaprinde sperante si stirneste noi exaltari.
In tinuturile indepartate ale lui soare-apunc, infloreste ideca unui "mars al Inocentilor"; sub povaja unor calugari, copiii isi parasesc familiile si caminul, lasind pustii cetatile, si pornesc pe jos, pe cursul apelor ("Vin pe Rin in sus si pe Dunare in jos, zile si saptamini in sir tot coboara, pe Ron si pe Vistula, pe Elba, pe Tisa cea alba, pe Murasul moale si pe Cerna noastra de totdeauna"), intr-o "cruciada a copiilor", stapinita de un singur vis, acela al eliberarii Ierusalimului, in drumul lor, cetele de copii poposesc intr-o cetate dunareana, unde exaltarea lor se raspindeste, ca o molima rea, facind sa li se alature si copiii locului.
Inlimplarea stirneste o indirjita reactie de impotrivire din partea mamelor, care lupta pentru a-si pastra pruncii prin preajma. Conflictul care se naste, astfel, este, in viziunea lui Lucian Blaga, mai curind unul de mentalitate; autorul evidentiaza, pe de o parte, modelul religios al catolicismului apusean, al carui exponent este, in piesa, calugarul Teodul, calauza copiilor cruciati.
Proprie catolicismului i-ar fi, se pare, tendinta lepadarii de omenesc si inversunarea impotriva naturii; e semnificativa, pe aceasta latura, marturisirea pe care calugarul Teodul o face Doamnei cetatii: "Nu sint eu om, Maria ta. Calugarii nu trebuie sa fie oameni. Sint flacara intr-un trup biciuit". Spre deosebire de Teodul, slujitorii credintei rasaritene -- staretul ortodox Ghe-nadie si Dascalul - se inchina unui Dumnezeu mult mai "uman", rosturile bisericii neajungind niciodata sa intre in conflict cu rosturile oamenilor; aceasta "organicitate" a credintei rasaritene transpare si din reprosurile pe care staretul Ghenadie le indreapta impotriva catolicismului: "E o nebunie! Un pacat ce striga spre tarii. O pata vesnica pe porfirul bisericii ce ingaduie si se incalzeste de asemenea ispravi. Nu e intiia oara ca Roma se lasa ispitita si trasa in cursa de Satana! - si mamele! Cum sa mai aiba liniste?
Cum sa mai doarma? isi cauta toate copiii si nu le vor mai gasi nici mormintele! Ce stea a rasarit deasupra noastra de-a adus fapte cum lumea n-a mai vazut? Papa de la Roma a binecuvintat cruciada celor mici. Se stia de mult ca Papa are judecata tulburata, dar cine ar fi putui banui ca si inima i s-a intors pe dos de nu mai simte ca oamenii!". Eroarea catolicismului ar consta asadar intr-o indepartare de natura si de umanitate. Ramine de vazut insa cit de canonica este viziunea lui Lucian Blaga asupra ortodoxiei rasaritene, ca religie organica si infratita cu viata; oricum, din cuvintele Dascalului, de pilda, s-ar parea ca avem de a face mai de graba cu un ortodoxism puternic contaminat de clementele cultului pagin dionysiac: "Gesla Dei per francos - asa numesc strainii faptele cruciatilor. Vom putea oare numi si drumul copiilor tot asa? Gesta Dei per pueros - Alta data pe timpul acesta era bucurie mare prin podgorii, pe toate dealurile. - Zeii cu chip de Jap nu cereau asemenea jertfe, copiii se-mpodobeau cu vila rosie". Finalmente, piesa isi propune sa demonstreze (intr-un spirit cu desavirsire neibsenian) ca orice intreprindere, orice fapta care nu cinsteste indeajuns viata si pacatuieste fata de aceasta este pe de-a-ntregul soi lila esecului; tot astfel si "cruciada copiilor". Minati de exaltarea lor sacra, copiii nu vor ajunge, totusi, niciodata sa vada Ierusalimul. Cetele lor vor fi decimate de foame, de lipsuri si de grelele incercari ale drumului.
Nici pe Radu, copilul Doamnei, nu il asteapta un sfirsit mai bun; ramas in Cetate, tinut prizonier de propria lui mama, indirjita impotriva lui Teodul, Radu se va stinge, mistuit de boala sacra. Dincolo de un anumit tezism de suprafata (tezism de care Lucian Blaga era constient si de care a incercat sa se apere, insistind asupra unor laturi secundare ale conflictului - - de pilda, conflictul mama/ copil si referindu-se la "sterila dialectica catolic-ortodoxa"), textul piesei se remarca printr-o incontestabila forta dramatica.
