Strict formal, Creanga de aur este un roman istoric, de mai mica intindere, incadrabil langa Zodia Cancerului, Nunta domnitei Ruxanda, Fratii Jderi, Nicoara Potcoava s.a. in fondul sau, se constituie ca roman filosofic pigmentat cu o tragica poveste de dragoste. O definitie adecvata ar fi aceea de roman-basm, sugerata de autorul insusi atunci cand se refera la o creatie similara, Izvorul Alb, volumul al 1l-lea din Fratii Jderi: "Am convingerea ca romanul, in ultima analiza, trebuie sa fie ce era basmul mamei, ori al bunicii in copilaria noastra".
Dupa ce publica un fragment in "Adevarul literar si artistic" din aprilie 1933, sub titlul Calendarul (varianta a primului capitol), Mihail Sadoveanu definitiveaza romanul in cateva luni. Este dat la tipar in decembrie, acelasi an, si se difuzeaza abia in februarie 1934, fara ecouri deosebite in presa vremii.
Constructia epica. Ideologia romanului |
Cu o arhitectura traditionala. Creanga de aur se structureaza in 17 capitole, dintre care cel introductiv indeplineste functia prologului, cu timpul fixat in contemporaneitatea autorului. Actiunea se petrece in Dacia prefe-udala si se desfasoara intre 780 - 797, mutandu-si locul in functie de avatarurile personajului central: pe Muntele Ascuns (cap. II - III), in Bizant (cap. IV - XVI), din nou la Munte (cap. XVII).
Primul capitol reprezinta efectiv o introducere in ideologia romanului si in conceptia sadoveniana de tip arhetipal, asociata cu o conventie literara renascentista - ca la Cervantes, de pilda - a manuscrisului preluat si transcris. Autorul prezumtiv al "fictiunii poetice" se face cunoscut in persoana batranului profesor Stamatin care, in 1926, conduce un grup de studenti intr-o expeditie speologica spre inima Carpatilor, "in tara necunoscuta' - o ,/egiune neviolata" cu aspect paradisiac. Dupa moartea "mentorului", in alta expeditie din 1930, se gaseste in biroul sau un manuscris adresat naratorului care va transcrie in continuare aceasta poveste de dragoste "cu toate ciudateniile pe care domnu Stamatin le-a intretesut in ea".
Speologul Stamatin - reprezentand vocea autorului in naratiune - nu cerceteaza rocile, cum marturiseste, ci cauta pestera Magului, exponentul civilizatiei dacice. Referindu-se la regresiunea spre elementar - remarcata prima data de G. Calinescu drept esenta creatiei sadoveniene -, Alexandru Paleologu observa ca aceasta conceptie nu este una naturist-rousseauista, fiindca decurge din nostalgia originarului, din "vointa de a conserva un anumit tip de civilizatie" (Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu). Civilizatia arhaica, asa cum o intelege Sadoveanu, este cea primordiala nedegradata si recuperarea ei nu inseamna paseism, ci tentativa de regasire a modelului arhetipal: "Nostalgia arhetipurilor este in fond o anamnesis platoniciana si presupune mitul eternei reintoarceri. Sadoveanu nu poate fi inteles fara mitul eternei reintoarceri" (ibidem). Ar fi de adaugat ca ideologia romanului s-a sedimentat deopotriva sub influenta elementelor de filosofie a istoriei de la Vasile Parvan si de filosofie a culturii de la Lucian Blaga. In viziunea lui Stamatin - expusa intr-un lung monolog -, magul pe care il cauta practica .grafia sacra a cunoasterilor spirituale" pe vremea regilor daci: "Batranul mi-a deschis intelegerea eresurilor, a datinelor, a descantecelor, a vietii intime a poporului nostru, asa de deosebita de civilizatia oraseneasca. Acest neam traieste inca in trecut'. El este ultimul Decheneu, pastrator al credintei in Zamolxis.
Subiectul. Motivul calatoriei initiatice |
Povestea istorica incepe in anul 780 d.Hr., cand "batranii legii vechi", "monahii lui Zamolxis", urca pe "muntele cel ascuns" spre pestera Magului, al treizecisidoilea Decheneu, preot al Daciei vechi. Locul este sacru, tainuit, si nimeni, in afara monahilor alesi, nu poate patrunde in aria lui. Batranul mag nu se arata pamantenilor de la campie decat la cinci sau sapte ani o data. Spre a intretine magia locului, Sadoveanu nu denumeste muntele, dar este vorba, evident, de Kogaionon, muntele sacru din mitologia geto-dacica, unde se afla sanctuarul lui Zamolxis sau locuinta marelui preot dac. Muntele Ascuns a fost identificat de unii cercetatori in masivul Omul, si prozatorul insusi face o trimitere, fugara, in finalul povestii: Egipteanul, dupa porecla lui cea noua, era din neamul oamenilor balani de sub muntele Om".
Mahnit de inlocuirea religiei vechi cu crestinismul, batranul preot pagan -comparat, pe buna dreptate, de Al. Paleologu cu magul eminescian din poemul Strigoii - il alege, dintre ucenicii sai, pe Kesarion Breb spre a-l trimite intr-o expeditie initiatica. Mai intai, trebuia sa petreaca sapte ani in Egipt, spre a se initia in filosofia egipteana, dupa care trebuia sa se opreasca in Bizant, de unde se propaga "noua lege" a ortodoxiei: ,As dori sa aflu daca popoarele lor sunt mai fericite si daca preotii legii noua au sporit c-un dram intelepciunea".
Partea cea mai substantiala a romanului se refera la cunoasterea vietii din Bizant, unde Kesarion traieste aproape zece ani. Secretul initierii sale in misterele egiptene ramane intact, intrucat romancierul pastreaza conventional taina, nerelatand cei sapte ani petrecuti in Egipt. La inceputul capitolului al patrulea, Kesarion Breb al anului 787 intra in Bizant, insotit de slujitorul sau, munteanul Constantin, si de asinul intelept Santabarenos (descins aievea din romanul antic latin). Bizantul se infatiseaza "Egipteanului" ca un paradis, chiar daca inselator: "Intre cerul ca o bolta de peruzea si intre lucirea de oglinzi a Propontidei toate erau intocmite sa para un paradis. Insa toate cele omenesti sunt parere si sub lumina viermuiesc putreziciunile". imparateasa Irina - "luptatoarea pentru ortodoxie impotriva arienilor" - care a preluat conducerea imperiului dupa moartea lui Leu-imparat, inlocuindu-l pe fiul imatur, reinnoise credinta si ii izgonise pe iconoclasti. Era ajutata de credinciosul sfetnic Stavrikie postelnicul si de sfantul episcop Platon de la manastirea Sakkoudion din Bithynia. Doar Constantin cel tanar este "apasat de plictis" si stapanit de demon, indemnat "la destrabalarea trupului" de intrigantul prieten Alexie Moseles.
Capitolele urmatoare ale istoriei bizantine (V-IX) stau sub semnul cautarii miresei. Pentru a-si tine fiul departe de prigonitorii iconoclasti", imparateasa ii cere episcopului Platon sa-i caute "o sotie nu numai cea mai frumoasa si cea mai dorita, dar si cea mai binecredincioasa intru ortodoxie". Episcopul, inzestrat cu har divin, iluminat de Sfanta Maria, are previziunea fecioarei alese, care s-ar afla printre nepoatele cuviosului Filaret, un filantrop scapatat din Amnia, pe malul Pontului Euxin. Kesarion Breb ii promite episcopului, cu care se imprietenise, ca va pleca in cautarea miresei". "Eu ma voi duce sa caut mireasa. Ajuns la curtea lui Filaret, Egipteanul - cum il denumesc localnicii care "ii atribuiau in taina puteri imprumutate de la Demon" - o cunoaste pe nepoata acestuia, Maria, care il face sa exclame admirativ: "O! vedenie a frumusetii eterne". Este momentul declansator al iubirii interzise. in acest punct, prozatorul introduce motivul Cenusaresei, intr-o forma contaminata de povestea bizantina. Kesarion probeaza condurul adus cu sine care se muleaza perfect pe piciorul Mariei. Dar spre Bizant se vor indrepta douazeci de tinere alese dupa aceeasi proba. Cea preferata, in cele din urma, este tot Maria din visul lui Platon, portretizata de autor ca o zeita: ,Era prin urmare un dar al cerului. Era o armonie mladioasa. Erau ochii plini de adancimea placerilor. Constantin cunoscu fi el ca aceasta trebuie sa fie aleasa si o dori numaidecat, cape o jucarie".
Dupa nunta imparateasca, insa, se ivesc semnele infernale in Bizant. Sub stralucirea aparenta a vietii bizantine "se vadesc lucruri nu tocmai bine mirositoare". Constantin isi paraseste adesea sotia, petrece noptile in desfrau si comploteaza cu polemarhul Alexie. imparateasa Irina afla de complotul acestora, il ameninta pe Constantin cu moartea si il obliga sa se caiasca, in timp ce complicele lui se refugiaza in Armenia. Conflictul nu se stinge totusi. Batranul Lahonodracon, fostul strateg al lui Leu-imparat, ratacitor prin Tra-cia, se razvrateste contra imparatesei si, impreuna cu Alexie, pregatesc ostile sa ocupe Bizantul. Auzind vestea, garzile imperiale conduse de capitanul Carol si batranul Arnulf o detroneaza pe Irina, il surghiunesc pe Stavrikie si il instaleaza pe tron pe desfranatul Constantin. Maria, ajunsa imparateasa, isi infrunta sotul si il refuza cand ,Jmparatul se intoarce la dansa".
Dupa un an, Constantin o iarta pe mama sa si o reprimeste cu onoruri imparatesti in palatul sau din Augusteon. in alaiul ei se afla, insa, si amanta lui, Teodota, care devine curand "imparateasa a treia". Maria, care se simtise de la inceput jertfita, este inlaturata si inchisa in palatul de la Halki. intre timp, moare sotia lui Filaret, Teosva, si la inmormantarea ei are loc intalnirea decisiva dintre cei doi indragostiti nemarturisiti, Breb si Maria. Este, fatalmente, "ceasul plecarilor si despartirilor". Constient ca dragostea ascunsa (precum muntele) i-a adus Mariei nefericirea ("nefericirea nu ti-a adus-o purtarea imparatului, ci iubirea med'), Kesarion nu poate evita momentul renuntarii. El trebuie sa-si indeplineasca misiunea sacra, ca si Eneas din Eneida lui Virgiliu, care o paraseste pe Didona. Lupta dintre datorie si iubire se consuma surd, in cele patru-cinci intalniri fugare dintre cei doi, incheindu-se inevitabil cu sacrificiul iubirii.
"Creanga de aur": simbol al cunoasterii si intelepciunii |
Nu intamplator, sintagma titulara, "creanga de aur", apare o singura data in corpul romanului, continuta in replica de despartire a eroului adresata Mariei:
Iata, ne vom desparti. Se va desface si amagirea care se numeste trup. Dar ceea ce e intre noi acum, lamurit in foc, e o creanga de aur care va luci in sine, in afara de timp.
Creanga, cum se vede, desemneaza iubirea imateriala si eterna, contopirea spirituala dintre doua fiinte carora le e interzisa iubirea trupeasca prin destinul lor de exceptie. Drumurile lor se despart -explica Kesarion -, fiindca o imparateasa ramasa fara sot se refugiaza, cernita, in insula Principilor,-iar el, initiatul, trebuie sa respecte legamantul sacru si sa primeasca investitura Magului. Al. Paleologu identifica in creanga de aur un simbol similar cu cel din cantul al Vl-lea al Eneidei, simbolul intelepciunii si cunoasterii: "Creanga de aur, adica vascul, adica intelepciunea si cunoasterea, l-a ajutat pe Kesarion Breb sa poata iesi din infem impreuna cu imparatita Maria pe care tot el o adusese acolo. Despartirea lor in spatiul terestru si unirea lor prin creanga de aur () este iesirea lor din infernul in care au trebuit sa coboare (caci alesii trebuie sa coboare in infem) si intrarea lor, prin durere, in ordinea definitivei intelegeri, care e cea mai mare iubire" (Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu).
Despre viata infernala din Bizant relateaza romancierul, intr-o forma comprimata, si in penultimul capitol. Este reprodusa aici o scrisoare de la cuviosul Teodor de la manastirea Sakkoudion care ii aduce lui Breb vesti cumplite: Maria a fost exilata la Prinkipo, Platon a fost ucis de ostile lui Constantin care atacasera manastirea, dar, in cele din urma, Constantin este si el prins, din ordinul batranei imparatese, si orbit de gade.
Conditia exemplara a protagonistilor |
Deasupra faptelor lumesti se inalta, insa, Kesarion Breb, pregatindu-se sa urce pe Muntele Ascuns si sa preia atributiile celui de-al treizeci si treilea Decheneu: "Se ducea acum intr-o calatorie fara intoarcere () stiind ca va fi cel din urma slujitor al muntelui ascuns". Numele personajului este, desigur, simbolic. Pentru ca eroul se vadeste din familia cezarilor (kesart), prin conditia sa imperiala de mag calauzitor. Al doilea nume, subliniaza vechimea neamului sau si legatura indestructibila cu natura primordiala, brebul (castorul) fiind un animal disparut, care traia odinioara in tinuturile romanesti. Portretul eroului se contureaza in fictiune exact cum l-a proiectat creatorul sau, care marturisea intr-un interviu din 1955: "Kesarion Breb aduce din vechime un ideal de intelepciune inalta, el fiind un conducator spiritual hranit la scoala filosofica a Orientului antic, precum acel imparat caruia i s-a spus imparatul-filosof, Marc Aureliu, care punea la temelia filosofiei sale cunoasterea de sine, prin care omul poate gasi drumul spre desavarsire"
In romanul lui Sadoveanu coabiteaza vechile carti populare de intelepciune cu elemente ale umanismului bizantin. Cu ajutorul expresiei stilizate, indelung elaborate, prozatorul recreeaza atmosfera arhaica a Daciei. Personajele se exprima in fraze ornamentate si ceremonioase, uzand de "o vorba inflorita si dulce" - cum o caracterizeaza Platon, completat, mai apoi, de Kesarion: "Putem sa vorbim deci cu dulceata de ceea ce este al nostru, lasand pe oamenii neluminati sa se certe pentru vorbe". Tudor Vianu remarca, in sensul acesta: "Exprimari de acelasi fel, cu forme prevenitoare ale curteniei, cu aluzii subtile, cu maxime intercalate in vorbire, intampinam peste tot locul in Creanga de aur, sau in Divanul persian, si ele intregesc timbrul special al acestor scrieri" {Arta prozatorilor romani).
Definit de critici fie ca "roman-parabola", fie ca "romanul intelepciunii stravechi" sau "utopie dacica", Creanga de aur se prenumara, fara indoiala, printre cele mai valoroase opere sadoveniene. N. Manolescu, vorbind despre utopia cartii la Sadoveanu, distinge in tesatura romanului istoric structura parabolei, punand semnul egalitatii intre lumea bizantina si fascism: "Universul concentrationar pe care Camus, in 1940, il inchipuie in Oranul antebelic, Sadoveanu il zugraveste, cu sapte ani mai devreme, in capitala lui Constantin Isaurianul, care este o mare inchisoare"
