Scris in anul 1871, acest poem ne introduce in poetica lui Rimbaud.
in Corabia beata Rimbaud descrie simbolic experienta poetica la care viseaza: sa scrie o poezie absoluta, capabila sa fixeze intr-un limbaj poetic nou, veritabila alchimie verbala, substanta insasi a universului, ascunsa in spatele unei retele infinite de aparente.
Corabia este obiec-tul-simbol in care se intruchipeaza subiectul poetic. Avem de-a face cu un poem narativ, caci aici corabia este cea care isi povesteste propria aventura, ce "a vazut" si ce "a simtit" dupa ce s-a desprins de maluri, avantandu-se singura in necunoscut si ratacind intr-o lume aflata dincolo de marginile firescului ("Corabie pierduta sub parul marii, impinsa/De vanturi in eterul lipsit de paseri; eu/Nici de-ale Hansei panze n-as Ji putut Ji prinsa;/Scheletu-mi beat de apa ar fi plutit mereu").
Corabia simbolizeaza cautarea adevarului absolut, dincolo de limita realului, dincolo de rezistenta spiritului si a simturilor, dincolo de suferinta.
Poemul se incheie cu exprimarea sperantei intr-o viata plina de simplitate si puritate, departe de tot ceea ce este meschin si degradant: "De mai doresc vreo apa din Europai parca/Baltoaca neagra, rece, pe care-n asfintii/ Un trist copil, pe vine ciucit, impinge-o barca/ Plapanda ca un flutur de mai, abia ivit.//O, nu mai pot sa lunec prin vraja voastra, valuri/ Menite carausii bumbacului sa fiti. /Nici sa infrunt trufia drapelelor, pe maluri, /Nici sa plutesc sub ochii pontoane-lor, cumpliti!".
