Copilaria face parte dintr-o trilogie cu caracter autobiografic, alaturi de La stapani (1915/1916) si Universitatile mele (1923).
Copilaria ne infatiseaza conditiile deosebit de dificile, in care a crescut si s-a maturizat Alexei Peskov (adevaratul nume al lui Maxim Gorki).
Murindu-i tatal ca urmare a unei "glume" facute de cei doi cumnati ai sai (Miska si Iakov l-au imbrancit pe acesta intr-o copca, ba-tandu-1 cu bulgari de zapada si strivindu-i degetele sub calcaie), micutul Alexei este nevoit sa se stabileasca, impreuna cu mama sa, in casa bunicului Vasili Vasilievici, care detinea un atelier de vopsitorie.
in casa bunicului domneste insa o atmosfera de vrajba generala: unchii sunt mereu pusi pe harta, in vreme ce bunicul ii domina cu indarjire. La putina vreme dupa sosirea lui Alexei in aceasta casa, el va cunoaste cruzimea bunicului, fiind batut in nenumarate randuri, cu sau fara motiv. Singura fiinta care incearca sa-1 ocroteasca si sa-i ofere un strop de dragoste este bunica sa, Akulina Ivanova.
Nenorocirile se tin insa lant in gospodaria bunicului: Tiganus, calfa in atelierul de vopsitorie, moare din pricina unuia dintre feciorii lui Vasili Vasilievici, care il pusese sa duca o cruce de stejar, fiind strivit sub greutatea acesteia; indarjirea batranului de a nu imparti averea il determina pe un alt fecior sa dea foc vop-sitoriei, incendiind tot ceea ce agonisise batranul de-a lungul intregii sale vieti. Dupa acest tragic eveniment familia se va destrama, incetul cu incetul: feciorii (Miska si Iakov) isi vor risipi averile in chefuri nesfarsite; bunicii, firi opuse, dupa repetate certuri, vor decide ca fiecare sa traiasca dupa voia lui. Alexei, singur, pare a fi "copilul nimanui". Mama sa, Varvara, (kipa ce se va recasatori cu un student "intarziat" si fara bani, va muri in urma batailor bestiale ale sotului.
Constient de timpuriu de tot ceea ce se petrece in jurul sau, Alexei isi va pune mereu intrebarea: "De ce?". Aceasta intrebare il va obseda si il va insoti pe maidanele pe care le va colinda, pentru a strange oase de vita, carpe, hartii, cuie, scanduri, spre a le vinde apoi pe cateva copeici. Va munci din greu inca din momentul in care bunicul i-a spus: "Ei, Lexei. nu esti nxeda lie sa te port la gat. Du-te si tu de-ti gaseste un stapan".
in ciuda grelelor lovituri primite de la viata, Alexei Peskov isi va pastra neintinata marea sa dragoste fata de oameni, increderea in viata, puterea si frumusetea sufleteasca.
Despre anii copilariei sale scriitorul nota: "Cand ma gandesc la copilaria mea, ma asemuiesc cu un stup de albine in care tot soiul de oameni stersi au adus intruna, ca albinele, mierea cunostintelor si gandurilor lor despre viata, imbogatindu-mi sufletul, fiecare cu ce se invrednicea".
