Numita inca din anii '30 ai secolului trecut "marea noastra europeana", Hortensia Papadat-Bengescu (1876-l955) este o autoare care a scris, ca si Camil Petrescu, o proza abila, ca tematica, loare estetica si formula narati, cu aceea a marilor romancieri ai epocii moderne: Virginia Woolf, Henry James, Gertrude Stein, Marcel Proust. Marcheaza astfel sincronizarea romanului romanesc cu literatura europeana.
Interesul autoarei se indreapta mai ales inspre lumea interioara a individului, spre zonele intunecate, spre maladiile trupului si ale sufletului, dar mai ales spre psihologia complexa a personajului feminin. Hortensia Papadat-Bengescu a cristalizat o teorie referitoare la existenta "trupului sufletesc", potrivit careia suferintele sufletesti se reflecta in existenta trupului, tarele psihice se exteriorizeaza fizic in fapturi bolnave, degenerate. Astfel se explica numarul mare de cazuri clinice, de fiinte dominate de suferinte patologice din romanele ei.
Gen: epic
Specia: roman modern
Opera si contextul cultural
|
Proza narati semnata de Hortensia Papadat-Bengescu poate fi impartita in doua etape, in functie de formula narati adoptata, de cautarile personale legate de metoda de creatie si de ideologiile literare ale epocii:
1. Etapa I, a debutului si a primelor volume,'marcata de influenta lui Garabet Ibraileanu si a revistei Viata romaneasca.
Volume: Ape adanci (1919), Sfinxul (1920), Femeia in fata oglinzii (1921), Balaurul (1923), Romanta provinciala (1925), Desenuri tragice (1927).
Caracteristici: proza subiecti si lirica; preferinta pentru analiza psihologica; naratiune la persoana I; monologul liric interiorizat, ca si la Marcel Proust; interesul pentru "studiul femeii".
.Studiul femeii mi-a parut intotdeauna mai interesant decat ai barbatului, fiindca la barbati faci intotdeauna inconjurul faptelor si faptele sunt rareori prea interesante, pe cand femeia are o rezer bogata de material sufletesc, in cautarea caruia poti pleca intr-o aventuroasa cercetare plina de surpriza." (din vol. Ape adanci)
2. Etapa a ll-a, marcata de apropierea de gruparea modernista si de cenaclul "Sburatorul", condus de criticul literar Eugen Lovinescu, unde autoarea isi citeste textele.
Volume: romanul Logodnicul (1935) si cele patru romane care alcatuiesc Ciclul Hallipilor: Fecioarele despletite (1926), Concert din muzica de Bach (1927), Drumul ascuns (1933), Radacini (1938) - in spiritul cronicilor de familie, asa cum sunt ciclul Comanestenilor de Duiliu Zamfirescu sau Forsyte Saga de John Galsworthy.
Caracteristici: epicul se obiectivizeaza, renuntand la elanul liric si subiectiv; discursul narativ trece la persoana a lll-a; citadinismul; locul monologului liric interiorizat este luat de personajul-reflector ( mai jos), care preia din atributiile naratorului subiectiv, filtrand lumea printr-o privire personala.
Cu toate aceste caracteristici, romanul Concert din muzica de Bach se inscrie in randul romanelor "ionice", deci moderne, din perspecti tipologica a criticului Nicolae Manolescu ( modulul "Romanul. Evolutie si tipologie").
Nicolae Manolescu: "Daca trebuie sa alegem intre aceste doua procedee - exteriorizare a sufletului si interiorizare a lumii - pe cel mai plin de consecinte pentru proza Hortensiei Papadat-Bengescu, o putem face fara sa ezitam: desi intaiul, spuneam, s-a bucurat exclusiv de atentia comentatorilor, de ieri ca si de azi, semnificativ cu aderat este cel de al doilea; caci germenele din care vor rasari marile romane nu e acela liric si confesiv, al sufletului care-si cauta iesire in lume, ci acela reflexiv, al constiintei oglinda a lumii. Si cu asta ne aflam deja la confiniile ionicului." (in Arca lui Noe, editia a ll-a, Editura Gramar, 1998, p. 302)
Hortensia Papadat-Bengescu ilustreaza, prin cartile ei, conceptia lui Eugen Lovinescu despre evolutia prozei romanesti si despre trasaturile romanului modern: a) trecerea de la rural la urban - statutul social al personajelor trimite la burghezia de mijloc si chiar la burghezia cu pretentii aristocratice, posesoare de averi considerabile; cadrul spatial este al marelui oras, al saloanelor, al caselor cu marchiza, al conacelor boieresti; ocupatiile personajelor vizeaza in primul rand activitati mondene, de oameni cu bani sau cu oarecare dare de mana, care organizeaza petreceri si concerte, fac vizite, isi cumpara si amenajeaza case etc; b) trecerea de la subiectiv la obiectiv, de la proza narati de factura romantica, in care prezenta naratorului (omniscient sau nu) se impunea mereu, direct, in text, analizand situatii, tragand cititorul de maneca, judecand personajele, la cea moderna.
Romanul mai are si alte trasaturi care ii confera un caracter modern, cum ar fi predilectia pentru analiza psihologica, pluriperspectivismul, problematica extrem de complexa, explorarea zonelor liminale ale sufletului uman.
Abordarea operei literare
|
Tematica: Romanul construieste o lume pestrita, populata de snobi, parveniti, personaje grotesti, marcate de o puternica patologie, din categoria vechilor aristocrati sau a celor de curand acceptati, prin mezaliante, in aceste cercuri ori din clasa de mijloc, a burgheziei cu pretentii si capital. Si infatiseaza, mai cu seama, o lume de senzatii, trairi, reflectii ale acestor personaje atinse, in majoritate, de maladii fatale, incurabile, ale sufletului sau/si ale trupului.
Compozitie si structura
Titlul trimite la subiectul romanului: destinele familiilor Draganescu, Rim si Maxenfiu se coaguleaza in jurul unui eveniment mereu amanat din cauza unor intamplari neprezute: concertul din muzica de Bach pe care Elena Draganescu il organizeaza la ea acasa si la care este invitat un muzician vestit, Marcian. Concertul este, astfel, un pretext narativ, romanesc, o modalitate de a structura materialul epic si de a sili un liant transparent al povestirii.
Inceputul cuprinde vizita pe care Mini o face la noua locuinta a prietenei ei, doctorita Lina Rim, o modalitate de a intra in atmosfera si in culisele vietii de cuplu a familiei Rim. Doctorita, bondoaca, vesnic gafaind, muncea in cabinetul particular pentru a spori bunastarea familiei, in timp ce Rim, sotul ei, universitar si ipohondru, exersa la vioara si se lasa ingrijit de Sia, "un bloc impermeabil, care slujea de adapost unor ganduri putine, dosnice, incapatanate".
Cuplurile din roman, realizate prin casatorii din interes, se destrama si se refac destul de rapid, tinzand catre impliniri sentimentale in afara relatiei oficiale. Se formeaza astfel triunghiuri conjugale: Elena, casatorita cu DFaganescu, aspira la o existenta superioara alaturi de Marcian si muzica lui; Ada, dispretuindu-si sotul, printul bolnav Maxenfiu, isi cauta implinirea erotica alaturi de Lica Trubadurul, pe care il face profesor de echitatie si care deveni, mai tarziu, deputatul Basile Petresco; Rim aspira la o relatie cu "infirmiera" lui, Sia, fiica pe care sotia, doctorita Lina, o nascuse in secret inainte de casatorie in urma unei relatii cu Lica Trubadurul. Gemenii Hallipa, exemple "monstruoase" ale degenerescentei, au, amandoi si simultan, o relatie amoroasa cu Sia. Complicatiile care rezulta dupa o sarcina nefireasca si dupa o interventie chirurgicala nereusita duc la moartea acesteia. inmormantarea este un prilej pentru ca toate personajele, aflate in relatii oficiale de prietenie sau de rudenie, sa se intalneasca si sa conduca pe ultimul drum trupul neinsufletit al fetei.
Romanul are o constructie contrapunctica, in module care alterneaza si care constituie uri narative diferite:
- unul al familiei Rim (doctorita Lina si sotul sau), care traieste mizeria unei vieti conjugale neimplinite, in care fiecare exploateaza slabiciunile celuilalt;
- unul reprezentat de eforturile Elenei Draganescu-Hallipa in vederea organizarii concertuluksi idila acesteia cu muzicianul Marcian;
- modulele structurate in jurul Printului Maxentiu si al Adei, cu doua focare de interes: boala printului si povestea de dragoste dintre Ada si Lica Trubadurul;
- gemenii Hallipa si monstruoasa istorie a relatiei cu Sia, sfarsita cu moartea acesteia.
Perspecti narati: In naratiunea auctoriala, dominanta in proza din etapa a doua de creatie, Hortensia Papadat-Bengescu introduce un alt tip de prezentare a faptelor si a lumii interioare, si anume personajele-reflectori. Prin constiinta acestora se filtreaza lumea: portretele, faptele, evenimentele sunt prezentate din perspecti lor subiecti. In Concert din muzica de Bach, personajele-reflectori Mini si Nory interiorizeaza lumea si prezinta, prin prisma unei constiinte feminine, dispuse catre interogatie, conversatie de salon sau chiar "barfa" ca intre "prietene", pe celelalte personaje. Tehnic, naratiunea se desfasoara astfel in forma stilului indirect liber: "Mini se simtea dezarmata. Orice interventie aparea de prisos. Se interesa de profesoratul lui Lica. Nu si-l putea inchipui Dar Lina declara ca Lica e tot baiat bun si dragut ca inainte, cu toata situatia lui asa de frumoasa Cam ridicola buna Lina, in ader! Asadar, Lica se schimbase fara sa se schimbe. E acelasi care fluiera de mult pe langa garduri, care deunazi fluiera pe Sia sub fereastra Rimilor, care fluiera usor pe buze in atelierul domnului Paul si intre dinti in urechea printesei Ada."
In Concert din muzica de Bach, vocea narati auctoriala alterneaza cu vocea personajului-reflector si cu alte voci narative, se imbina, se suprapun. Ca urmare, discursul se ambiguizeaza: aceeasi scena - spre exemplu cea in care Ada Razu-Maxenfiu i-l prezinta sotului pe Lica Trubadurul, ca viitor "chambellan d'ecurie" pentru caii ei de curse -este prezentata, in stil indirect liber, din perspecti printului Maxenfiu ("Cat era el de ocupat in dimineata aceea cand Ada il deranja!"), continua cu o scurta consideratie interioara a lui Lica (,,«E dus pe copca!» - gandea sumar Lica") pe care doar un narator omniscient si omniprezent o putea exprima in acest mod si sfarseste cu o posibila perspecti a Adei Razu asupra aceluiasi fapt. Este vorba, deci, de o constructie polifonica, de o multiplicare a perspectivelor narative, ceea ce echileaza, de fapt, cu o viziune moderna asupra artei narative.
Tipologic, personajele din roman pot fi inscrise in randul snobilor (Elena Hallipa-Dra-ganescu, Ada Razu, devenita printesa Maxentiu), al parvenitilor descinsi din Mitica Ramatorian al lui Nicolae Filimon si din schitele lui Caragiale (Lica Trubadurul), in randul bolnavilor inchipuiti, snobi la randul lor, cu meschine, maladive, tardive si derizorii elanuri erotice (Rim) s.a. Insa nu atat tipurile conteaza, nefiind vorba de un roman traditional, cat mai ales senzatiile si starile sufletesti ale personajelor, reactiile lor fata de propriile maladii si de ceilalti.
Aproape toate personajele poarta insemnele unor boli, simultan ale trupului si sufletului, sau, conform teoriei autoarei, ale "trupului sufletesc". Sia este debila mintal, "un bloc impermeabil", gemenii Hallipa sunt niste degenerati, printul Maxentiu este bolnav de ftizie si face din urmarirea atenta a bolii preocuparea lui principala. Boala evolueaza si Maxentiu trece de la iubirea de sine, ura fata de ceilalti si totala indiferenta (odata cu hemoptizia), la un fel de misticism al ultimei perioade, petrecute la sanatoriul din strainatate: "Pentru el interiorul era accesibil. Nu-I vedea asa cum vede chirurgul un trup inchis, il vedea cu un fel de facultate tactila, ca si cum pe fiecare parte a trupului sensibilitatea ii dezvolta mii de ochi intorsi inauntru. Chiar in somn urmarea ce se petrece acolo ca o veghe razbind in intuneric. Doctorul, credea Maxenfiu, stia putin lucru, nu cunostea decat procesele mari, evidente, ale bolii. El insa stia orice tremurare de fibra, stia legatura prin care acea fibra duce rezonanta spre alte centre si de acolo spre sfanta sfintelor -plamanul - acolo unde totul converge pentru rau si pentru bine. Orice vibratie avea acolo ecouri mici, iar uneori galgaieli de ape ce puteau deveni cataracte."
Reflectia permanenta asupra propriului corp, supravegherea celor mai mici reacfii, analiza senzafiilor nu au corespondent decat in romanele unui alt scriitor interbelic, Max Blecher.
Personajele Hortensiei Papadat-Bengescu traiesc la doua niveluri ale existenfei:
a) unul al mastilor, al rolurilor sociale, al conventiilor, al relatiilor de suprafata, acceptate, oficiale;
b) altul al pulsiunilor ascunse, al trairilor vicioase, al relatiilor ilicite, al bolilor destatoare. Fiecare personaj are o masca si o fata ascunsa, un secret rusinos. Fiecare relatie conventionala si unanim recunoscuta ascunde una ilegala, imorala, dar care incearca sa resileasca un echilibru sentimental, psihic al fiintei. Ex.: Lina isi abandonase cand fiica, pe Sia, pe care o accepta apoi ca servitoare si "infirmiera" pentru Rim, fara sa spuna nimanui, nici Siei, aderul nasterii sale; Elena, gazda concertului, este mai mult decat o amfitrioana pentru muzicianul Marcian, de care se indragostise; Ada il angajeaza pe Lica Trubadurul ca profesor de echitatie, dar spera sa si-l faca amant.
Nicolae Manolescu: "Exista in Concert o anume dificultate de a se tine dreapta cumpana dintre impulsurile primare ale fiecarui personaj in parte si necesitatea de a fi respectat codul colectiv si implicit: intre familie si "restul lumii". Tensiunea e psihologica si deopotri sociala. Indica in tot cazul existenta unui continut sufletesc puternic, chiar daca rudimentar, asadar a unei individualitati rebele care impiedica de pilda pe calculata Ada, pe seducatorul Lica sau pe tuberculosul Maxentiu sa se plieze pana la capat, fara ezitare, normelor grupului lor social." (in Arca lui Noe, editia a 1l-a, Editura Gramar, 1998, p. 330)
Tehnici de caracterizare: Personajele se caracterizeaza atat indirect, prin ceea ce fac si spun, cat si in mod direct, de cele mai multe ori de catre personajele-reflectori. Astfel, exista anumite epitete atribuite unor personaje, care le individualizeaza, le definesc structura profunda sau initiala a personalitatii si le ataseaza o "eticheta" de care nu mai pot scapa: "buna Lina" (care totusi isi abandonase fata), "olimpica Elena" (care insa se indragosteste nepermis de Marcian - "cunostea si ea unele emotiuni"), "Ada fainareasa" (devenita, dupa casatorie, printesa Maxentiu), "feminista Nory" etc.
Concepte operationale folosite: autor, caracterizare, compozitie, constructie, incipit, personaj, perspecti narati, roman modern, naratiune, subiect, titlu, tema.
