AMINTIRI DIN COPILARIE - Capodopera memorialistica a lui Ion Creanga.
Alcatuita in etape, apare antum doar fragmentar.
Partea I, datata "Bucuresti, 1880, septembre", e publicata in "Convorbiri literare", 1 ianuarie 1881; Partea a II-a, in "Convorbiri literare" I aprilie 1881; Partea a III-a, datata "Bucuresti, 1881, septembre", in "Convorbiri literare" 1 martie 1882; Partea a IV-a, publicata postum in Scrierile lui han Creanga, voi. II, Iasi, .
Discursul autodiegetic acopera perioada primilor 16 ani din viata scriitorului (1839-l855), Iara sa se refere la fiecare din acestia in parte.
Sint mentionati ca atare doar 1848, cu "cinstita holera", 1852, sfintirea paraclisului spitalului din Tirgul Neamtului, si 1855, sosirea iinala in "cieriul" Socolei. Intervalul, din care "lipsesc" primii 2-3 ani, Iara amintiri, se refera la anii de scoala si peripetiile din spatiul copilariei humulestene.
Prin structura tetradica, legata de simbolismul anotimpurilor, dar si al crucii, ca si prin marcajele temporale gravitind in jurul sarbatorilor ciclului pascal, Amintirile prefigureaza, in abisul textului, patimile din existenta ulterioara anului . Scrierea a fost dedicata "D-soarei Livia Maiorescu" si, conform Dictionarului lui V. Cristea, intruneste 151 de personaje.
O sintagma a scriitorului - Vremuri si oameni - ar putea constitui subtitlul Partii intii, unde, intre doua panouri dedicate prezentului scolar, in care invatatura e obiect de persuasiune, exercitata de "neobositul parinte" impreuna cu badita Vasile, sau dorinta (a mamei), autorul intercaleaza un amplu monolog al lui David Creanga, prin intermediu] caruia configureaza arborele genealogic al slirpei crengiste, originara din Transilvania. Cuvintele bunicului mai cuprind o micronuvela cu subiect "din vremea zaverei" si un patetic elogiu al cartii: "Mu, sa nu Ii stiut a ceti, de mult as li innebunit, cite ;tm avut pe capul meu. Insa deschid Vietile Sfintilor si vad atitea si atitea si zic: Doamne, multa rabdare ai dat alesilor tai! Ale noastre sint flori Ia ureche pe linga cele ce spune in carti-. Din carti culegi multa intelepciune". intemeierea scolii din Humulesti - ca incipit prestigios al Amintirilor - e surprinsa in ambianta sonora ("vuia satul de vatale in toate partile") a unei lumi active, deschisa spre viitor, tot atunci si in concomitenta cu gesturile de perpetuare a memoriei stramosilor ("ce mai de pomi s-au pus in linterim").
Pomenirea hramului bisericii Sf. Nicolai introduce doua din temele specifice rememorarii scriitorului: timpul circular si lumea ("dascali si popi si vladici si straini, si tot soiul de oameni din toate partile"). Fata de ipostazele curente ale copilului "tigoare de baiet, cobait si lenes, de n-arc pareche", "clampanind" ceaslovul, examinat in "simbata procitanici", cind eroul-narator se desprinde din anonimatul scolarilor - una, stranie, atrage atentia in episodul holerei de la ". Flagelul e evocat sumar, in stil cronicaresc, ca prim contact cu moartea. Imaginea focalizata de scriitor il infatiseaza pe Nica, iesit la pirleaz, "cind treceau cu mortul", "boscorodind cu cimilitura" textul unui deseintec de reprezentare a mortii si a spiritelor mortilor, dintr-un spatiu detasat de lumea terestra ("valea socilor"), sau, poate, vorbele unui stravechi rit magic de imblinzire a demonilor mortii ("budihacea").
Memoria mai retine aici, in supraimpresiune, conturul copilului "incarcat de covrigi, mere turture, nuci poleite, roscove si smochine din pomul mortului". "Jocul" cu moartea revine in partea a Ii-a, la scaldat, unde Nica, "inmormintat cu nasip", va fi "prohodit" de tovarasii lui de joaca. Biograful de mai tirziu al scriitorului, N. Timiras, autorul unei reconstituiri, dupa documente vechi, insemnari si marturii inedite, va consemna in 1933, citind dintr-0 scrisoare, urmatoarea impresionanta scena: "Cum sta la masa, Ion Creanga intinse mina si lua o carte de pe polita de la plafon. O deschise, tresari si intoarse lila de la inceput. Ce sa vezi? Era prohodul diaconilor Si l-a citit cu glas tare, tot intr-un plins si suspin, pina ce-a terminat de citit tot prohodul". Finalul primei parti a Amintirilor, plasat in preajma Pastilor, impune, prin duminica de Florii, - frumoasa zi de primavara timpurie preschimbata intempestiv intr-o vijelie cumplita, cu "ninsoare si picla pina in pamint" - metafora scindarii vietii scriitorului in doua emisfere comunicante. Tot aici, torta bradului aprins in noaptea de pomina petrecuta "intr-o infundatura de munti" instituie una din coordonatele de baza ale imaginarului Amintirilor - simbolismul focului. Acestuia ii va fi subordonata partea a Ii-a, aproape integral. Aici, vatra focului, slujita de "divinitatea" materna, e centrul solar ce reuneste toate fiintele - "parintii si fratii si surorile si copiii si copilele megiesilor", toate , jocurile si jucariile pline de hazul si farmecul copilariei". Un veritabil sediu al vietii care dainuie si se perpetueaza, reperul existential mereu invocat la maturitate ca sursa unei inepuizabile plenitudinii "Toate imi mergeau dupa plac, lara leac de suparare, de parca era toata lumea a mea!" O vara "bruegheliana" nesfirsita - ciresele, scaldatul, pupaza din tei, torsul la umbra nucului de inegalabila exuberanta vegetala - "prin luncile si dumbravile cele pline de mindrete, dupa cules rachitica de lacul galbenele, sovirv de umplut fiori, dumbravnic si sulcina de pus printre straie" -, si prisos de roade, cind "se scutura ovasul cela pe jos". Un anotimp luminos, ritmat de marile sarbatori dedicate Soarelui si focului, grupate, potrivit calendarului pastoral, la miezul verii, acolo unde patroneaza, ca un adevarat Helios, Sintilie.
Universul unei bunastari imediat accesibile; "lemne la trunchiu sint; slanina si faina in pod este de-a volna; brinza in putina, asemine; curechiu in poloboc, slava Domnului!" Ograda copilariei - ca incinta miraculoasa a unui altar "apolonian": "Iesi, copile, cu parul balan, afara si ride la soare, doar s-a indrepta vremea si vremea se indrepta dupa risul meu. Stia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face" Contrapunerea, pe aceeasi pagina, a unor scurte reflectii auctoriale "caci sprintar si inselator este gindul omului", "insa vai de omul care se ia pe ginduri! Uite cum te trage pe furis apa la adinc, si din veselia cea mai mare cazi deodata in uricioasa intristare!" - cu efectul relativizarii aduse de perspectiva unei alte virste - are menirea de-a justifica intoarcerea obsesiva a gindului la "locul nasterii, la casa parinteasca din Humulesti, la stilpul hornului", la copilarie, "caci ea singura este vesela .si nevinovata", in tentativa recuperarii unui paradis pierdut - "virsta cea fericita". Pe de alta parte, in felul acesta, trecutul evocat se arata ca prefigurindu-si viitorul. O replica fugitiva a mamei pare chiar a prevesti pe scriitor din copilul care isi priveste tinta in ochi parintii, de parca are de gind "sa-i zugraveasca". O concluzie mucalita - "jdruncen si cheltuiala" - rezuma cuprinsul parlii a IlI-a, inchinata peripetiilor dintr-o perioada imediat urmatoare, petrecuta la scoala catihetica din Falticeni. Cadrul initial de contrast e, si aici, satul natal, prezentai in liniamente topografice memorabile. Un vast panoramic rotit desupra punctelor cardinale inscrie Humulestii in tiparele unui imens amfiteatru natural, de unde ceea ce transpare "nu-i un sat laturalnic, mocnit si lipsit de privelistea lumii, ca alte sate". "Treacat" spre manastiri, locul e fixat pe axa unei vechimi istorice relative, potrivit reperelor onomastice ale textului (Sobietzki, Brincoveanca etc.) Totodata, tranzit spre iarmaroace si hramuri faimoase, ce revin la datele fixe din calendarul Sfintilor anotimpurilor, satul apare angrenat in caruselul unui alt fel de timp, al vesnicei reintoarceri. inradacinarea intr-o atare curgere sezoniera a vremii reprezinta sursa echilibrului lumii statornicite pe malurile Ozanci "de atitea veacuri".
In ordinea continuitatii ideale a existentei, o vechime la fel de autoritar proclamata e de regasit, ulterior, in jurnalul lui Radu Petrescu, unde lumea, vazuta de pe prispa taranului transilvanean ca din stoa inteleptilor Porticului (Marc Aureliu), se prezinta ca "locuinta a luturor". Echivalata cu "trezirea" in satul detinator al "privelistilor lumii", copilaria e reinviata de eul subiect si obiect al Amintirilor intr-un cadru unde, astfel, scriitorul inceteaza, temporar, de a mai fi la discretia timpului. Cit de profund uaieste Ion Creanga sentimentul infinitului o atesta, inaintea altor simboluri spatiale din opera sa, intruchiparea vestitei cetati a Neamtului, surprinsa, dincolo de zarea peisajului moldovenesc accesibil sensibilitatii constiente, ca uimitoare plasmuire "ingradita cu pustiu, acoperita cu fulger", asa cum in poezia epocii doar la Macedonski acea gradina-oaza, "imprejur de care nimic, nimic decit pustie" - ar mai sugera ca locuire inlr-un orizont spatial specific hejiunii. "Apetitul de cadru", propriu spiritului tutelar al unei opere concepute in bojdeuca de "pe marginea nesfirsirii" (G, Calinescu), va intilni, insa, marile prilejuri de manifestare in teritoriile basmului, prin zborul fantastic "de-a curmezisul pamintului, pe deasupra codrilor, peste virful muntilor, peste apa marilor, spre ostrovul zinelor", ori in contrarianta viziune incercuita de "sitisca" lui Ochila perimetrul a carui ultima circumferinta, trasata de Soare in rostogolirea dupa deal, desemneaza marginile unui univers de coexistenta a lumilor, cu vazutele si nevazutele lor in continua prefacere si neincetata miscare. Prin alternarea frecventa a planurilor generale cu cele de detaliu, rememorarea restituie viziunea caleidoscopica a lumii in citeva secvente memorabile: prim-planul lui Ghica-voda rostindu-si discursul inaugural, prin care confera scolii si bisericii prioritate intre "izvoarale mingaicrii si ale fericirii sufletesti"; viziunea scenografica a unor interioare (casa ciubotarului Pavel, odaia crismaritei din Rada-seni), repertoriile culinare de vacanta, pregnanta atitor gesturi ("clacusoara" dascalilor). "Procopsirea de invatatura" la catiheti - "pune mina pe afistat mai rapede si vin acasa" - e sistematic ironizata prin etalarea "avantajelor" popiei (plata "dintaritului") dar si a putinei rivne spre osteneala a candidatilor.
Zvonul desfiintarii catihejilor si razletirca llacailor tomnatici incheie, "aproape de Paste", partea a III-a.
Prin plasarea evenimentului deschiderii scolii in fruntea Amintirilor se inaugura o cadenta existentiala mereu sesizabila ulterior in clipe ce urmeaza sa decida soarta copilului. Dorinta suverana a mamei, increzatoare in steaua fiului sau, convinsa ca acesta "are sa petreaca intre oameni mari", dar si imbold de permanent zeflemitoare testare paterna, pretext de solemna alocutiune domneasca si chiar hazard, adueindu-i fata in fata pe Eminescu. revizor scolar, si C, institutorul apreciat pentru metodele sale progresiste, invatatura atot-prezenta presupune, prin revers, naduful tineretii constrinse de carturarie la aeel "umblet din scoala in scoala, mai mult, ia, asa, de frunza frasinelului". Tot ea va constitui motivul plecarilor repetate, mereu mai lungi si ajxn definitive din copilaria humulesteana. Aducerea aminte restabileste, din perspectiva "harului" confirmat, silueta unei individualitati ce-si tatoneaza "vocatia invizibila". Desavirsirea acelei "tainice chemari" decide indepartarea de sat, toamna, cind vine vremea plecarii la Socola. Traversarea postelor lungi de pina Ia Iasi, cu privirea intoarsa "intr-o cautatura jalnica" spre Muntii Neamtului, denota insa rnai mult decit "caderea" din paradisul "virstei de aur" in timpul profan. Panoramarea piscurilor montane "de unde purced izvoarale" hiperbolizeaza debutul noii vieti, plasindu-l in profunzimea acvatica a inceputurilor grandios-hidrogonice.
"Fintina", "vilcica", "dumbrava" au fost lasate in urma; spatiul ce se deschide plenar sub ochii copilului are anvergura tarii imprejmuite de "Dunarea mareata". instrainarea - ca tema consolidata prin aportul aluziilor biblice (dimineata taierii capului sfintului Ioan Botezatorul) si al orologiilor cosmice ("Gainusa-i spre asfintit, rarijile de-asemine") depaseste cadrul de fapt biografic imediat ("stramutarea" din "birlogul" taranului de munte la cimpie), dobindind proportii de "surgun" cosmic, proiectat pe fundalul "constelatiilor din Septentrion".
Daca "raritele", ca parte a "corabiei de lumini" "a Orionului, reprezinta in astronomia populara Toiagul sau Cingatoarea craiului, putem spune ca pribegia, dar si viitoarea celebritate (o vorba preferata a lui Ion Creanga era "is imparat acu") fusesera scrise in stelele sub care copilul purcede in lume. Acelea despre care zodierii, "cautati" pentru Nica de ilustra sa mama, dadusera de stire mai demult, inca la inceputul Amintirilor. Prin Ion Creanga in literatura noastra, plecarea din copilarie va coincide cu apusul Pleiadelor. Iminentul rasarit al Luceafarului de ziua, vestii in text de Zaharia, se cuvine interpretai jinind seama ca luceferii, la romani, sinl stelele mari ce deschid si inchid portile noptilor. Ultima secventa a Amintirilor nocturna, din "cieriul" Socolei reinscreaza protagonistul in multimea adunata la mas sub "plopul de judecata".
