COMEDIA ZORILOR. Patru tablouri din Comedia adolescentei - Comedie de Mircea Stefanescu, scrisa in anul 1928, publicata la editura Vremea din Bucuresti in 1930, Premiera piesei a avut loc la 6 februarie 1931 pe scena teatrului bucurestean "Maria Ventura", in directia de scena si decorul lui Victor Ion Popa.
Considerat "intemeietor al comediei lirice romanesti" in perioada interbelica, M. St. cultiva un teatru al actualitatii, pastrind structura dramatica traditionala. Atmosfera epocii transpare sub unda de duiosie si lirism in care autorul transcrie destinele personajelor sale. Piesa dezvolta o actiune lineara cu patru personaje, axata pe motivul "Un baiat iubea o fata", care se petrece "intre doua apusuri de soare si intr-un singur decor, de atmosfera intima: odaia lui Vlad." Simplitatii decorului ii corespunde simplitatea actiunii.
Tinar cu o existenta boema si cu ambitii literare, Vlad, surprins de intilnirea cu erosul ("un capitol foarte misterios, pe care nu-l putem lamuri") nu are curajul sa-,si marturiseasca sentimentele pentru Mami. Sensibilitatea juvenila exacerbata, dublata de luciditatea aliata mereu in stare de veghe si cenzura, refuza indiscretia si vulgaritatea. Prin frazarea adesea sacadata, eliptica, urmata de puncte de suspensie, dramaturgul se insinueaza abil in psihologia tinarului indragostit timid si sincer, lucid si ezitant, temator si inclinat spre o tristete visatoare ("lumina de o clipa a ochilor i se topeste intr-un suris trist si descurajat"), autentic fiind el, tara deci sa mimeze si sa joace, numai in compania celor doi buni prieteni ai sai, Puiu si Radu. Interiorizarea iubirii face imposibila comunicarea, sentimentul prieteniei pentru tinara fata dezarmeaza crosul, fiind vorba aici de ataraxia sentimentului, de iubirea-contemplatie, iubirea-vis, iubirea poetizata, traita in stare pura.
Sint puse in valoare doua conceptii despre iubire exprimate de Vlad si de pretinsul cinic Puiu, una contemplativa, alta activa, una idealizata, a visului, cealalta a realului. intimplarile de la serata din casa fetei sint rememorate de Vlad impreuna cu cei doi prieteni ca si cind s-ar constitui intr-un pretext pentru un subiect de piesa, deschisa raminind doar inventia finalului.
Piesa, si cea intentionala si cea reala, nu poate li tratata decit ca o comedie, "Pentru ca la virsta noastra, reflecteaza unul dintre personaje, in asa-zisii zori ai vietii, orice am face, orice am drege, sintem in plina comedie!" Aici se afla insasi ideea operei. Reconstituind cu prietenii evenimentele din ajun, lui Vlad i se sugereaza sa scrie o piesa pe care o transforma inerent in comedie catarctica si benefica totodata, tineretea insasi se preteaza la comedie, drama unica a celor patru tineri fiind faptul ca nimeni nu-i ia in serios. Seria scenelor de teatru in teatru continua cu reconstituirea acelorasi evenimente din perspectiva fetei. Se stabileste astfel o relatie intre text si sentimentul lui Vlad de interiorizare a textului intr-o excelenta scena de tandrete cenzurata, plina de gratie si inventivitate. Fata venise sa-i aduca la cunostinta cu jena si emotie - lovitura de teatru - casatoria cu un altul, "chelbos" si bogat, din dorinta egoista a parintilor, astfel ca idila este anulata ca posibilitate si aici se sfiYseste comedia zorilor, cei doi evoluind in continuare ca "suflete paralele" spre o epoca a maturatiei.
Cei trei tineri sint salvati, tine sa sublinieze autorul, gratie tineretii si optimismului lor vital, certitudinii ca dupa apus vor veni din nou zorile:
"Comedia zorilor usuca lacrimile apusurilor Si viata merge mai departe." "Comedie a adolescentei si a plinsului cu soare", cum o definise sugestiv Eugen Jebeleanu inca din 1931, ea parcurge experienta initiatica a patru tineri care traiesc intre deziluzie si speranta, candoare si inechitatea regulilor sociale, imaginatie si inflexibilitatea unei ordini pe care nu o pot transcende, dar careia ii raspund prin increderea tinereasca in viata si prin vis. S-a accentuat nu o data autenticitatea personajelor, franchetea tonului si indeosebi prospetimea unui dialog suplu si alert (Perpessicius vorbea despre "arabescuri de dialog vivace si substantial"), tehnica de compozitie directa, Iara artificii exterioare, aparjinind unuia dintre cei mai veritabili dramaturgi romani din epoca interbelica, cu vocatia constructiei, "cautator de stil scenic", cum intuise exact V. I. Popa, Cititorul este fascinat si astazi de lumea de altadata a gramofoanelor si seralelor, a boemei bucurestene, de parfumul unei epoci revolute. Indiscutabil, Comedia zorilor este piesa cea mai buna a lui M. St. .
