Am asistat cu o tristeta abia soptita la progresiva impotmolire a Contimporanului, la penibila decrepitudine a colectiei sale din ultimii cinci ani. Nu era numai raspunderea acestei publicatiuni fata de increderea pe care la inceput o suscitase in cateva spirite inrudite Cu tineretea noastra; nu era numai amaraciunea unui elan tinut tot mai mult in anticamera, ci o sovaire in plus, o izolare mai adanca, o garantie mai putin ca sangele incrustat cu arabescuri de nouri, ca edelvaisul1 de fildes al spiritului ar putea tine piept falimentului, oricarei tensiuni inalte, suvoiului de prostie generala. Micile observatii de fine de an, aluziile trecute prin acidul sulfuric al vestiarului nostru n-au putut folosi.
Pentru lamurirea atitudinei noastre - desi l-am publicat pe pictorul Marcel Iancu - si pentru risipirea oricarei confuzii intre noi si revista domnului Vinea, tinem sa facem cunoscute mai jos citatele contradictii ale Contimporanului si sa-i indicam acestuia locul pe care singur si l-a determinat.
Contrastul dintre desenul publicat pe prima pagina a acestei reviste si atacurile de pe ultima impotriva oricarei manifestari noi, pretentia de a se mentine intr-un spirit de indrazneala si de inventie in totul contrar sumarului si colaboratorilor sai, elogiile aduse Adevarului literar si poalelor albe ale Otiliei Cazimir, ale carei versuri semnate Emil Rigler-Dinu, Camil Petrescu, Paul Papadopul le reproduce adesea; si mai ales abilitatea de a-si insusi numai foloasele si parada unor atitudini de arta (n-am uitat vizita lui Marinetti), care presupun in primul rand sacrificiu si singuratate. Si totusi, nu ne putem dumiri cum se poate alatura - in paginile unei reviste care a sustinut candva o viziune noua - domnul Marcel Iancu, fostul revolutionar de la Ziirich, principesei Marthe Bibescu.
Daca domnului Vinea- al carui temperament poetic nu-l punem acum in discutie - nu i-am cerut niciodata o atitudine de froa-da - cunoastem ezitarile Domniei sale -, in schimb domnul Marcel Iancu - a carui bunastare materiala l-ar fi putut pune la adapostul atator concesii, atator scaderi fata de sine - poate fi tinut responsabil de inconsistenta si lamentabila zvarcolire a Contimporanului.
Proclamarea, cu sfidarea oricarei consecvente, a celor mai indraznete principii pentru a le terfeli pe contrapagina, fratietatea, in aparenta, cu cele cateva spirite razlete din Europa, pentru a aduce in acelasi timp laude lui Vasile Savel, nu va mai putea continua.
Sa se stie o data pentru totdeauna: contimporanul nu are nimic comun cu entuziasmul si tineretea noastra, cu arta si cu spiritul pe care singuri le reprezentam aici, in aceasta ora.
Si mai avem de adaugat: Chiar daca n-ar fi dubioasa flagranta atitudine a Contimporanului, miscarea pe care ar voi s-o reprezinte, constructivismul, si in care s-a fixat de la aparitia lui, e cu totul straina de vederile actuale ale lui unu, caic isi revendica o conduita cu lotul rupta de realitate, cu totul in afara utilitarismului construc-tivist, rezolvit in arhitectura, si care clatina in havuzele visurilor apele unor viziuni desfacute de orice probleme si continuitati situate dincolo de poem si de semitrezie.
(unu, nr. 29, sept. 1930)