COLECTIUNE DE POESII VECHI -
Volumul I, Bucuresti, . ingrijita de Al. I. Odobescu, editia intruneste prima data in volum poezia lui lanache, Alecu si Nicolae Vacarescu. Antologia mai cuprinde, alaturi de "cintece vechi" populare, selectii din Psalmii lui Dosoftei, din poezia lui . Barac, C. Conachi, B. P. Mumuleanu, A. Beldiman, si poezii ale lui Iancu Vacarescu (v. Colectie din poeziile domnului marelui logofat Iancu Vacarescu).
Varianta balcanica a liricii galante occidentale, erotica Vacarestilor corespunde unui mod de viata propriu protipendadei din epoca fanariota, unei atmosfere sugestiv evocate de anecdota savuroasa citata de Odobescu in studiul sau, Poetii Vacaresti. Scrisa pentru trebuinte personale (ale rudelor si prietenilor), fara a fi destinata publicarii, ea analizeaza si da expresie unor stari de spirit provocate de iubire. Pandant al aparitiei constiintei lirice romanesti, erotica, la inceputurile ei, sta sub semnul unei inclinatii spre interiorizare si intimism, al preferintei pentru solitudine, in spatiul inchis al alcovului, intr-un decor domestic, efeminat, marcat de senzualitate si rafinament.
Ipostazele demersului erotic penduleaza intre adorarea iubitei si elogierea superlativa a farmecelor ei, intre decantarea suferintelor si chinurilor pricinuite, dragostea si declaratiile, infiorate de senzualism, insotite de gesturi teatrale, lamentatii patetice, simboluri si metafore ce sugereaza acte de devotiune si fidelitate. Retorica acestei poezii dispune de topoii clasicismului intirzial, derivati din poezia anacreontica, saphica sau nasoniana, reactualizata la noi de literatura neogreaca (Hristopoulos, Rigas, Fotino etc). Registrul erotic e abordat si in stilul poeziei moderne italiene (Petrarca, Dante), al idilei (Metastasio) sau al micii poezii franceze (Dorat, Delille, Paray, Colardeau etc). Ecourile din lirica antica si moderna, ca si cele din folclorul romanesc, sint captate din cinte-cul de lume european, prelucrat si raspindit de lautarii profesionisti. Reunite in caiete manuscrise (condicuje, mismasuri), versurile Văcărescu cunosc o larga difuzare si audienta, devenind, in urma circulatiei, creatii anonime, regasite in culegerile lui A. Pann.
Preocupat de ornamentarea discursului, de gasirea unor solutii prozodice sau licente stilistice, Ianache Văcărescu compune versuri didactice (sententioase), pentru a ilustra in ,;Observatiile" sale reguli, definitii si mai ales modele, "chipuri" de versuri ori figuri de stil. in Istoria prea puternicilor imparati otomani, intercaleaza versuri encomiastice sau critice (satirice) la adresa unor sultani turci. Lirica sa ocazionala (moliile, stihuri intru slavirea lui Alex. Moruti si a cismelelor sale), este lipsita de fior poetic. Reputatia acestui "Anacrcon al romanilor" se justifica prin erotica sa pe teme si motive anacreontice, reluate de poezia neogreaca a veacului al XVlII-lea, transpuse intr-o figuratie mitologica, conventionala.
Poetul traieste cu o sensibilitate fragila emotia erotica, in jurul careia prolifereaza o "mitologie" a durerii, a chinului, a suspinului si a jertfei. Motivul romanului cavaleresc, dragostea-boala, unul din componentele cintecelor de lume, patrunde si in lirica Văcărescu Partitura erotica creste de la alegoria inrobirii ("un soim prins in latisor") pina la proportiile unei pasiuni ardente, resimtite ca durere si placere in acelasi timp. Defularea emotiei prea pline pretinde un limbaj poetic adecvat: oluri. linguiri si un intreg arsenal al umilintei devin prin repetare manierism al eroticii si caricatura a pateticului, "Complexul" Ianache Văcărescu (E. Si-mion) se manifesta cu deosebire in cautarea mijloacelor capabile sa exteriorizeze emotia. Devenite stereotipii ale ornamentarii, diminutivele (Spune inimioara, spune, Tu esti puisor canar), acrostihul (Zoico, mor) si alegoria (intr-un copaci zarifior) dilueaza sentimentul. M. Scarlat il considera pe poet un creator prolific de automatisme si clisee, mai putin suparatoare in opera sa fata de ceea ce ele vor deveni mai tirz.iu la urmasii sai, prin exces si rutina. Cele mai izbutite poezii de dragoste (Amanta turturea, intr-o gradina), cu puncte de plecare in folclorul romanesc, se remarca prin sinceritatea, candoarea si delicatetea sentimentului, prin gratia suava a alegoriei, prin armonia, concizia si simplitatea imaginii. Fiul Iui Ianache, Alecu Văcărescu, numit de Văcărescu Popp "Ovidie al romanilor", este, prin excelenta, cintaretul iubirii. Eliberat de "complexul" tatalui sau, el isi valorifica darul improvizatiei, cu deplina constiinta a disponibilitatilor sale erotice (literare).
Erotica sa, adeseori de circumstanta, este un mijloc de seductie, prin proslavirea farmecului, "nurului" femeii, a frumusetii si gratiei, unite cu "hazul", datorat calitatilor ei spirituale: virtute, incredere, statornicie, incununai de intelepciune. Amestec de spiritualitate si teluric, poezia lui Alecu Văcărescu vadeste inclinatia spre rellexivitate, intr-o solitudine, asociata doar cu apa si verdeata.
In atare momente, fidelitatea si statornicia femeii sint puse sub semnul indoielii si al suspiciunii. Asezat in "spatiul sacru" al iatacului, chipul iubitei, reflectat infidel de Oglinda, se rasfringe cu intreaga lui frumusete in privirea indragostitului, in traditia petrarchismului, poetul roman oficiaza un veritabil cult pentru ochii femeii, "plini do nuri si de simtire". Frumusetea lor inefabila, enigmatica, ii inspira o admiratie extatica, aproape mistica, comunicata prin formula gratioasa a complimentului, minuit cu abilitate si dezinvoltura, plasat uneori in schema grafica a acrostihului sau a distihului (tristihului), "brodat" cu languroase aluzii pe turbanul, cordonul ori saricul iubitei. Exemplara prin unicitate (Singura esti numai una, N-ai potrivnica sub soare), ea il atrage cu forta unui "magnit", il pune in "lanturi", declansind "focul" patimii, cu tot sirul de chinuri: "suspinuri", lacrimi, nesomn, dureri, lesinuri etc. Oficierea acestui ritual al complimentului include robia ca "stare de gratie" a indragostitului. Suferinta, senui al unei inalte virtuti e suportata cu umilinta si traita, asemenea lui Eminescu, ca o "suferinta, dureros de dulce".
Nici Nicolae Văcărescu nu ocoleste erotica, desi n-are dexteritatea fratelui Alecu si subtirimea parintelui sau, Ianache. Atmosfera poeziei lui ne aminteste de predecesori: acelasi sentimentalism patetic, clamat prin vaiete, ofuri, jeluiri, suspine.
Temperament mai potolit, moralist auster, poetul nu se complace in vapaia pasiunii si, in numele unei conceptii sui generis despre starea ideala a iubirii, cere "milostivire" si "blindete". intelegerea sensului vietii in lumina acestui sentiment, impartasita si de nepotul sau Iancu, e glosata in termenii unei deductii logice, pusi in ecuatia aforismului:
"A trai lar-a iubi,
Ma mir ce trai o mai fi!
A iubi far-a simti,
Ma mir ce dragoste-o fi!");
sau ai antinomiei
("in rai Iara tine e moarte! e ghiata!
s-in iad linga tine e bine! e viata!
").
Atinse de aripa melancoliei, versurile Un pic de nadejde aduc o modificare in peisajul liric al Văcărescu , prin patrunderea peste conventia clasica a unei atmosfere preromantice. Abordind, ca si M. Costin, vechea tema "fortuna labilis", poelul o transpune intr-o tonalitate elegiaca, cu acorduri grave si cu o melodie ce prevestesc eminesciana Marina est. Monotonia liricii Văcărescu e intrerupta si de vibratii patriotice: de la legatul insuflejitor lasat "olironomilor sai trupesti" de lanache Văcărescu (Testamentul literar), la cantecul de vomicie al lui Nicolae Văcărescu (Durda), o prefigurare a temei haiducesti din ciclul Doinelor lui Alecsandri. Predispozitia spre meditatie, potentata de experienta, ii abate si pe Alecu Văcărescu de la erotica la satira ori parodie (Satira. Tatal nostru parodiat, scrise in greceste), unde complimentul facil, gratios, elegant e inlocuit cu gestul demascator si cu verbul violent al pamfletului. Spirite intemeietoare, "matinale", acesti "oameni ai inceputului de drum" in poezie, deschid, prin exercitiile lor, inaintarea spre "amiaza" liricii noastre moderne.
