CIULEANDRA Roman de Liviu Rebreanu.
Publicat la Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1927, e curind tradus in mai multe limbi: Ciuleandra. La danse de l'amour et de la mort, traduil et adapte du roumain par B. Madcleine et Marina Bousquet, Paris, Editions Baudiniere, [1929J; Ciuleandra. Traduzione di Venere Isopescu. Prefazione di Giulio Bertoni, Perugia-Venezia, La Nuova Italia, [1930]; Ciuleandra. A dan va do amor e da morte. Tradusao de Lobo Vilela, Editorial Gleba, Lisboa, [1940]; in 1933-l934 e lipani in foileton, la Cleveland-Ohio, in ziarul "America".
Nucleul romanului e, dupa marturia autorului din Jurnal, subiectul unei nuvele intitulata Nebunul ("unul care vrea sa se faca nebun si la urma devine aievea"), proiectat "de vreo 15 ani".
In bruioane se incearca, pe linga Nebunul, alte citeva titluri: Treisprezece, Ceasul rau. Nenorocirea, Matraguna.
La 8 aug. 1927, Liviu Rebreanu noteaza, in Jurnal, dupa ce incheiase transcrierea romanului: "Ciuleandra asta, pentru mine, o o opera in care se exprima si se clarifica o taina sulleteasca mare, e cazul, des repetat, al iubirii pina la crima Tratai simplu, tara complicatii, poate sa nu multumeasca pe amatorii de actiuni intortocheate si haleiante, dar eu asa am simtit-o () in sfirsit ce pot sa stiu? De n-ar avea nici un succes, mi-e mai draga Ciuleandra, fiindca in ea sint instincte." Taina (prin care Rebreanu desemneaza, deopotriva, misterul creatiei, misterul vietii si al mortii sau misterul psihologic) si instinctul sint termeni recurenti in vocabularul autorului. Romanul se vrea explicarea unei asemenea taine - a "clipei de nebunie" care conduce la crima. Puiu Faranga, ultimul vlastar - debil daca nu degenerat - al unei vechi familii aristocratice, isi sugruma, inexplicabil, sojia, pe care o iubeste. Internat de latal sau la un sanatoriu de boli nervoase unde urmeaza sa simuleze nebunia pentru a scapa de raspundere penala, Puiu Faranga e pus, pentru prima dala in viata, fata in fata cu el insusi si incearca sa se inteleaga, sa inteleaga mobilurile ascunse ale crimei pe care a savirsit-o.
Anamneza, dirijata medical, dezghioaca, strat cu strat, personalitatea celui ce se numeste pe sine "Puiu Faranga", pentru a patrunde in adincurile Iara de nume ale fiintei care i-au dictat gestul. Rememorarea incepe neamenintator, declansata de albul ninsorii: "Apoi, ca intr-un caleidoscop, ii aparura numai scene cu zapada din viata lui. Se vedea mititel" Treptat, amintirile se ordoneaza in jurul unei obsesii ascunse, in jurul manifestarilor unui instinct al cruzimii, in care eroul nu se recunoaste pe sine, cel care "in treizeci de ani n-a avut sa-si impute nici o brutalitate". Instinctul ii apare ca o fatalitate dictata, ereditar, de singele unui neam prea vechi - asadar ca o vina transindividuala. Cautind "in trecut momente in care s-a manifestat instinctul varsarii de singe", eroul isi aminteste, cu spaima, "placerea grozava de-a privi, pe eind era un prichindel, cind se taiau pasarile pentru bucatarie. Cum se napustea sa puna mina pe corpul (ara cap ce se zvircolea si sarea ici-colo improscind cu singe in toate partile".
Anamneza aduce asadar la suprafata o inslinctualitate ascunsa, o voce transindividuala ce se manifesta printr-o serie de motive, comune si altor creatii ale lui Rebreanu: singele, vocea straina, nebunia ctc. Pentru Puiu Faranga ramine insa de solutionat o a doua intrebare esentiala: de ce a ales-o ca victima pe Madeleine, frumoasa, resemnata lui sotie, care-i tolera toate infidelitatile cu aerul ei de melancolica absenta si cu blinda ei indiferenta? in cursul anamnezei apare, mai intii reticent, intamplator parca, mai apoi din ce in ce mai insistent, un nou motiv, care devine o obsesie: motivul Ciuleandrei, dansul straniu, extatic, dansul pe care toti trei eroii reuniti la sanatoriu (Puiu Faranga, gardianul sau, Andrei Leahu, si doctorul Ursu) il cunosc, dar nici unul nu si-l reaminteste, sau nu vrea sa si-l reaminteasca. Dorinta de a reconstitui dansul uitat devine, treptat, principala obsesie a eroului, substituindu-se amintirii obsedante a crimei si slirsind prin a-l cufunda in beatitudinea nebuniei in clipa cind ritmul uitat e reconstituit si dansat pina la uitare de sine ("De alaturi se auzeau pasii lui Puiu, neosteniti, intr-un ritm saltaret, stimulati de o melodie gifiita, ca respiratia unui bolnav pe moarte"). Ciuleandra constituie explicatia ascunsa si devine expierea crimei. Caci dansul uitat fusese prilejul cu care, intr-un sat argesean, Puiu Faranga o intilnise pe Madali-na, viitoarea sa sotie Madeleine. Conform vointei tatalui sau, care spera intr-o regenerare a familiei prin casatoria lui Puiu cu o taranca, Madalina fusese adoptata si educata de matusa viitorului ei sot, in vederea acestei casatorii.