Citadela sfarimata - drama in trei acte de Horia Lovinescu referat





CITADELA SFARIMATA - Drama in trei acte de Horia Lovinescu, Bucuresti, E.S.P.L.A., . Premiera piesei: 12 aprilie 1955, la Teatrul National din Bucuresti.

Impulsul liminar ce sta la baza genezei acestei piese pare sa fie unul de origine autobiografica, intrucit, asa cum marturiseste insusi dramaturgul intr-un interviu din 1964, "orice lucrare are doua istorii, una cunoscuta, deschisa, si alta mai obscura, tinind de framintarile intime, uneori inconstiente si adesea nemarturisite ale autorului". Se prefigureaza astfel existenta unor implicatii de ordin psihanalitic, caci sub imaginea obiectiva a dezagregarii familiei burgheze, prezente in piesa, se ascunde "de fapt nevoia mai intimi a autorului de a se elibera el insusi din cercul infernal al Citadelei", act ce reprezinta un moment de ruptura in existenta sa personala si o tentativa de purificare spirituala.

H. L. este un dramaturg cu un destin artistic neobisnuit, intrucit Citadela sfarimata practic, realul sau debut - devine, imediat, un moment de referinta in teatrul postbelic, dupa cum ramine, pina astazi, "cheia" intregii sale creatii, deoarece aici se cristalizeaza toate motivele esentiale care il obsedeaza pe autor.

Astfel, Citadela sfarimata constituie, in descendenta teatrului european de la sfirsitul veacului al XlX-lea si inceputul secolului nostru, o interesanta drama de familie, cu toate repercusiunile de rigoare: dezagregarea treptata a unui clan, a unei "citadele", apoi conflictul dintre generatii, problematizarea casatoriei, relatiile complexe dintre frati etc. Drama, a carei actiune se petrece de-a lungul a unici ani (actul I in 1943, urmatoarele doua in 1948), circumscrie crepusculul caricatural al burgheziei si al aristocratiei (se pot detecta, in acest sens, unele similitudini de viziune cu Scrinul negrii al lui G. Calinescu), precum si momentul cristalizarii unei noi intelectualitati (reprezentata in piesa prin savanta Dinescu, Petru, Caterina, Irina). Citadela Dragomirescu este surprinsa in grandoarea si ruina ei, cu tabieturile, maniile, orgoliile si iluziile specifice familiei burgheze. Se retine indeosebi Grigore Dragomirescu, seful casei onorabile, "marele imbecil", observat cu cruzime din faza discursurilor ele "om cu principii", pina la aceea, penibila, de senil iubitor de abtibilduri (in special "cele cu iepurasi").

In alte interioare si in alte vesminte, cu alte formule, reapare, in fond, micul-burghez fixat, o data pentru totdeauna, de catre Caragiale: jupin
Dumitrache si binecunoscuta lui obsesie (..
nu uita onoarea familiei mele, care-i unanim recunoscuta") sau retoricul Cajavencu cu "falitii" sai ("Avem si noi unchii nostri"); tot asa, in mici scene de familie, se desfasoara, intretaiata de exclamatiile de admiratie ale noii coane Efimita ("Tot tinar a ramas Grigore. Si destept"), tactica si strategia acestui modern conu Leonida: "Sa-ti explic eu ce-a fost la Stalingrad. O capodopera a stiintei militare germane, domnule. Uite aici" etc. Dar acestea sint doar citeva din aspectele pitoresti care definesc decaderea iremediabila a unei familii. Adevarata substanta a piesei e legata de destinul tragic al Iui Matei Dragomirescu. Citadela sjarimata este o drama cu doi seducatori, unul, Grigore, care seduce la nivelul lumii lui mic-burgheze, avind spectatori pe masura (Emilia, Adela, Costica, Gattescu), si altul, Matei, la un nivel superior, grav, cu admiratori de alta natura (Petru si Irina).

Oricit ar parea de paradoxal, Matei, ironicul fermecator, este fiul "marelui imbecil" ce-si fascineaza auditoriul ("Ce iirumos vorbeste!", exclama Emilia, ascultindu-l pe Grigore). Seducatorul Matei Dragomirescu, arhetip al tuturor intelectualilor anxiosi ai lui Horia Lovinescu. , a atras cele mai teribile sentinte din partea criticii (si a autorului inclusiv). A fost etichetat ca "antiumanist", s-a vorbit despre "filosofia lui malefica", despre "monstruozitatea" gindirii sale, impunindu-se ideea, ajunsa jalnic cliseu, a unui infamant personaj. E aici o trista neintelegere. Matei, asa-zisul "antiumanist", este, de fapt, un tipic reprezentant al "generatiei tinere" interbelice (se si spune, in piesa, ca ar 11 "o stea a tinerei noastre intelectualitati"), Filosofia sa, oricit de fulgurant expusa de autor, reprezinta in esenta o Lebensphilosophie, deconspirata fara dubii do conceptele sale predilecte: trairea, "marea aventura?.', riscul, experienta sinuciderii, ratarea, imoralismul etc. Matei face parte din acea "noua generatie" interbelica, pentru care, cum a observat G. Calinescu, "filosofii se pretuiesc nu in opera lor reala de gindire, cit in actiunea lor sugeratoare": de aceea, e si firesc ca Matei sa aspire a fi una din acele "calauze de spirite", gratie farmecului sau intelectual, cit si datorita vocatiei lui de "modest Pygmalion". Matei - prin care se configureaza revolta impotriva tatalui, adica contra spiritului mic-burghez - incurajeaza, la Petru si Irina, impulsul spre o experienta huliganica (termenul trebuie inteles in sensul consacrat de Mircea Eliade), cerindu-le sa dea contur de creatie organica vietii lor; or, cum ii explica Matei fratelui sau Petru, trebuie sa-i dai existentei tale un sens superior, "rcalizindu-te" si "facind din viata ta un lucru plin de frumos, care sa nu semene cu viata astora", a mic-burghezilor vegetativi.



Vina decisiva, ca si drama lui Matei, provine dintr-o alta cauza decit filosofia sa, din faptul ca c, in ade%'ar, un ginditor pur, un juisor care, inapt sa ia contact cu viata, naufragiaza in lirosolie, devenind, in primul rind pentru sine, un "plasmuitor de miraje". El iese din stirpea hilar-tragica a ibsenianului Ulrik Brendel, descoperind, ca si ilustrul sau predecesor, ca "palatul de cristal" al ideilor se topeste in aer ca orice himera. Titlul dramei e multiplu in semnificatii: citadela e, mai intii, conform lui Grigore Dragomirescu, acea burgheza "casa serioasa, respectabila" ce rezista "in calea valurilor vietii", in al doilea sens, dupa Bunica, in pura traditie a "dramei lui Ibsen, un fel de "cavou" ("Pfui! ce aer inchis e aici!"); apoi, cum spune Irina, un gen de "inchisoare" ("Casa asta e ca o cusca"); in fine, in ultimul sens, legat de destinul lui Matei, citadela ideilor pure, in contact cu realul, devine si ea tot o citadela sfiirimata, deoarece esecul eroului ilustreaza falimentul reflexiei gratuite. Sigur, Matei, precum Ulrik Brendel, devine un mistificator, un "escroc", dar aceasta n-are nimic de a face cu nivelul jos al acelor penibili escroci de talcioc (gen Costica si Adela), la care Horia Lovinescu. isi coboara personajul, facind din drama generica a ginditorului una meschin-conjuncturala.

Cum a observat si N. Manoloscu, "adevaratul personaj compromis" de catre autor este Matei, care se rateaza si din "absenta unui spatiu prielnic de a se desfasura". Matei reprezinta - in ciuda eforturilor incorecte, neloiale ale dramaturgului de a-l "ucide" moral si fizic ("Pe Matei l-am spinzurat nu pentru satisfeajia spectatorului, ci pentru a mea, personala!" exi lama odata autorul) - punctul cel mai de sus al gindirii lui Ii. L. Eroul ilustreaza cazul tipic al unui uomo.finito (preluam doar partial termenul in sensul inteles de Papini), pe care il regasim mereu, sub alte fatete, in intreg leatrul lovinescian.

Omul sfirsit nu e neaparal ratatul, ci cel a carui existenta e practic incheiata, fiind, in supravietuire, propriul sau parazit, inca tinar, Matei este surprins in stadiul in care cel ce s-a nutrit de gindirea sa si l-a urmat, adica Petru, se desparte de el si il reneaga. Odata inlluenta lui Matei anihilata, Petru il considera pe fratele sau mai mare un om sfirsit ("Tu nu mai ai nimic, Matei. Esti o balta statuta.") Astfel, in Citadela sfarimata se materializeaza pentru prima oara cuplul antinomie al fratilor din teatrul lui L., avind ca model, ironic dezvaluit de catre Matei, pe acela al lui Aleosa si Ivan Karamazov. Fratii, oameni neintregi, nu pot fiinta decit in coexistenta, fiecare e "singur si nepereche" taia celalalt, ei nefiind decit partile despicate ale tatalui si degajind totdeauna un sentiment ambivalent unul fata de celalalt, de ura in iubire (ca Matei si Petru, ca Vlad si Toma din Moartea mini artist, ca, in forma lor mitica, Abel si Cain din Jocul vietii si al mortii in desertul de cenusa etc). Cu Citadela sjarimata, una dintre cele mai importante creatii ale teatrului postbelic, Horia Lovinescu. inaugureaza un teatru de probleme, cu un real rafinament ideatic. Totodata aici se cristalizeaza motivele centrale ale operei sale, atit din perioada realista a dramaturgului, cit si din perioada sa simbolica.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani