Ciocoii vechi si noi (fragment)
Capitolul XII Una la mana!
"Pe cand se petreceau acestea in casa boiereasca, arendasul se intorsese de la targ si se informase despre aspra cercetare facuta in lipsa-i; el era coprins de frica, caci toate abuzurile despre care vorbiram erau in adevar savarsite de dansul.
Astepta dar pana ce ramase Paturica singur, apoi intra in odaie si, printr-un compliment demn de un pasa cu trei tuiuri, felicita pe ciocoi de buna venire.
Ciocoiul il primi cu un aer foarte sever si, fara sa-l pofteasca sa saza sau sa-i raspunza la compliment, ii zise:
- Bune sunt astea, chir Cristodore? (Acesta era numele arendasului.) Astfel iti pazesti domnia-ta legaturile zapisului de arenduire?
- Da' ce am gresit, cocoane Dinule, de te-ai suparat pe mine?
- Ma mai intrebi inca ce ai gresit? Priveste!
Arendasul citi foile de ispasa si se spaimanta de marimea sumelor ce vazu intr-insele.
Ciocoiul, observand ingrozirea ce pricinuise arendasului, ii zise mai linistit:
- Eu n-am ce sa-ti fac; trebuie in douazeci si patru de ceasuri sa-mi raspunzi suma coprinsa in ispasa, caci am porunca sa-ti pui bumbasir doua ortale de slujitori. Ramane la domnia ta sa-ti alegi, din doua una: ori sa platesti de bunavoie, sau prin sila.
- Dar bine, cocoane Dinule, ma lasi sarac pe drumuri!
- Nu voi sa stiu nimic despre aceasta. Platesti banii cu binele sau 'ac pitac la ispravnicie si-ti pui in spinare o suta de slujitori? intelegi romaneste?
Grecul pleca capul in jos si, dupa ce se gandi catva timp, zise:
- Sa facem cum e bine, cocoane, ca e pacat de Dumnezeu sa ma dai pe mana zabetului.
Dinu, care voia sa ajunga la aceasta concluziune, privi pe grec cu un fel de mirare, apoi ii mai zise:
- Fie cum zici! Ispasa se radica la o suta de pungi de bani. Cat dai dintr-aceasta suma?
- Douazeci de pungi, cocoane.
- Este putin, foarte putin. Nu priimesc.
- Fie treizeci, sa nu mai fie vorba.
- Mai jos de cincizeci nu priimesc nici o lascaie. Te multumesti ori fac pitacul?
- Haide, fie! raspunse grecul scotand din san o punga verde, lunga de doi coti, si deznodand-o cu acea intristare ce simt amantii cand se despart de iubitele lor. Numara cele cincizeci pungi de bani in mahmudele, dodecari, funduci si rubiele; apoi, dupa ce saluta pe ciocoi, iesi din casa oftand si jurandu-se pe toti santii ca va scoate acei bani indoiti din pielea bietilor sateni."
|
In romanul sau, N. Filimon cauta sa realizeze o adevarata tipologie a ciocoiului "din toate tarile si mai cu seama din (ara noastra", dand personajului sau, Dinu Paturica, valoare de simbol. intr-o "viziune epica schematica" (I. Negoitescu), substanta romanului sta in incercarea de a da concretete tipologicului, in adaptarea modelului la realitate.
Actiunea se desfasoara pe durata catorva ani (1814 - 1821), zugravind ascensiunea si prabusirea lui Dinu Paturica, tipul ciocoiului vechi, pornit de la umila postura de ciubucciu, pana la cele mai inalte demnitati. Evolutia eroului e situata intr-un cadru vast, care infatiseaza dinamica diferitelor categorii si institutii sociale specifice: ciocoi, boieri, targoveti, negustori, taranime, domnitor. "Romanul nu e o fresca, ci un document al epocii, chiar in sensul de documentar. Filimon vede mereu moravuri, fizionomii, matrapazlacuri, intr-un cuvant, trasaturi. El catalogheaza si dizerteaza pe marginea lor" (Radu G. Teposu). in acest sens, Dinu Paturica e realizat nu "ca un personaj oarecare, ci ca o expresie tipologica a unei intregi categorii sociale", mai precis, morale: arivistul. "Pretinsul realism al lui Filimon nu vine din limbaj, comportament si moravuri, caci acestea sunt mai degraba o inventie artistica in marginea unei viziuni" (idem).
Ajuns in "pamantul fagaduintei". Dinu Paturica devine ciubucciu la curtea postelnicului Andronache Tuzluc, ciocoi fanariot a carui cariera hazata pe intriga si prefacatorie se pregateste s-o continue, prin perfectionare.
Literatura joaca, pentru Paturica, un rol esential, acela de model, chiar daca, din fidelitate exacerbata fata de prototip, personajul degradeaza modelul vrand sa-i verifice consistenta in plan real. Confident al stapanului. Dinu Paturica ajunge, din pa2nic al iubirii acestuia, mare vataf de curte, indeletnicire care i se potriveste ca o manusa pentru scopurile urmarite. Plecarea sa la mosiile lui Tuzluc este un prilej de a ni se arata starea incredibil de grea a taranilor exploatati de arendas. Sunt descrise nu pedepse, ci torturi, pe care noul vataf le consemneaza minutios, pentru a trece in buzunarul sau despagubirile datorate taranilor.
in fragmentul citat. Dinu Paturica se confrunta cu arendasul mosiei Rasucita, reusind sa creeze impresia unui om onest care cauta sa faca dreptate taranilor asupriti in numele stapanului sau. Arendasul intelege intentiile vatafului (de altfel, deconspirate cititorului de naratorul omniscient, malitios, care-si vede cu ochi rai personajul inca de la inceputul actiunii, urmarindu-l cu evidenta superioritate, pandindu-l in ce are el mai abject), insa nu indrazneste sa se tocmeasca prea mult deoarece nu-l cunoaste, si plateste stiind ca isi va recupera banii "pe pielea bietilor satenF in vreme ce Paturica insusi pune banii bine, multumit ca i-a inselat pe toti. El joaca aici un rol si, ca orice actor abil, mizeaza pe efectul decorului, al costumului, al gesturilor si al cuvintelor: intra in scena "cu un aer maref, se arata compatimitor ascultand plangerile taranilor si devine sever si neinduplecat cand ia banii arendasului. Pentru a sugera viteza si eficienta cu care actioneaza proaspatul vataf al postelnicului Andronache Tuzluc, Filimon mentine ritmul rapid al naratiunii, evenimentele (audienta, cercetarea la fata locului, plata foii de ispasa) fiind permanent sustinute de dialogul care contureaza caractere si conflicte, si totodata descifrate, explicate prin valoarea lor paradigmatica, ilustrativ-simbolica, in comenta-°ul auctorial cu mesaj moralizator (justitiar). Stilul narativ nu are consistenta Si detasarea obiectivitatii proprii prozatorilor maturi. Limitele estetice, inerente inceputurilor, se transmit si expresiei literare. Prezentarea faptelor sufera de retorism, de tonuri melodramatice sau de interventia subiectiva a autorului, care teoretizeaza, moralizeaza si foloseste stangaci neologismul alaturi de un cuvant mai vechi.
Teme de lucru:
. Aratati in ce masura scena confirma parerea lui Pompiliu Eliade ca ignoranta si nesiguranta zilei de maine au dus, in timpul domniilor fanariote, la "indiferenta completa fata de tot ceea ce se cheama interesele tarii (). Este epoca egoismului ingust si tara limita - este epoca vietii de azi pe maine".
. Urmariti "jocul" eroului, atitudinile si cuvintele sale, motivandu-le. Numiti trasaturile de caracter observate.
. Alegeti un segment narativ si analizati-i structura lexicala (arhaisme, neologisme, efectele lingvistice ale combinatiilor lexicale).
