Ciocoii vechi si noi - comentariu - roman de Nicolae Filimon referat





CIOCOII VECHI SI NOI SAD CE NASTE DIN PISICA SO ARICI MANINCA -
Roman de Nicolae Filimon, aparut in "Revista romana" din 1862-l863 si in volum, la Bucuresti, in 1863.

Varianta din volum se deosebeste dc prima doar prin unele corecturi stilistice si modificarea numelor unor personaje secundare, destinata sa evite posibile confuzii intre protagonisti.

Romanul publicat reprezinta in mod evident doar prima parte a unui proiect mai vast, in care Nicolae Filimon intentiona sa zugraveasca tipul parvenitului "de la ciocoiul cu anteriu si cu calamari la briu al timpilor fanariotici, pina la ciocoiul cu frac si manusi albe din zilele noastre".

Actiunea romanului se desfasoara intre 1814 si 1825, urmarind vicisitudinile ultimelor domnii fanariote, miscarea revolutionara a lui Tudor Vladimirescu si evenimentele primei domnii pamintene si zugravind, pe acest fundal politic, ascensiunea si decaderea a doua personaje care reprezinta ipostazele fundamentale ale ciocoiului de la inceputul veacului trecut: postelnicul Andronache Tuzluc, venit in tara in suita domnului Caragea, si Dinu Paturica, ridicat "din opinca" prin lingusiri, furturi si tradare. Boierul fanariot, aflat in culmea succesului sau social la inceputul romanului, decade lent dar implacabil datorita cheltuielilor nesabuite, dezinteresului fata de administrarea propriei averi si, mai ales, datorita pasiunii devorante pentru chera Duduca, o curtezana care se aliaza cu vataful Dinu pentru a-i "minca averea".

El sfirseste ruinat si nebun, intretinut in ultimii ani de viata din mila fostului sau vataf de curte, Gheorghe. Paturica, incepindu-si cariera de la postul marunt de ciubucciu in casa postelnicului, ajunge vataf de curte, e rasplatit pentru bunele-i servicii cu o functie la samesie si cu rangul de stolnic, se casatoreste cu chera Duduca dupa ce l-a ruinat pe Tuzluc, iar in cursul evenimentelor turburi din 1821 il serveste pe Alexandru Ipsilanti (inclusiv uneltind asasinatul lui Tudor Vladimirescu), ajungind astfel ispravnic peste doua judete. Rangul atins, ca si averile acumulate prin inselarea stapinului si prin stoarcerea nemiloasa a taranilor, nu-l pot feri insa de prabusirea ce vine o data cu instalarea domnului pamintean, Grigore Ghica, holarii sa faca dreptate taranilor jeluitori; Dinu Paturica va muri in chinuri in ocna parasita de la Telega. Ca o contrapondere morala si moralizatoare, romanul ne infatiseaza si ridicarea "din opincar, mare spatar" a lui Gheorghe, care, izgonit de Tuzluc pe nedrept, intra in slujba banului C, boier roman de vita veche, si, in cele din urma, ca rasplata a slujbei credincioase si a marii sale rectitudini morale, o va lua in casatorie pe fiica acestuia.

Maria, fiind astfel definitiv asimilat marii boierimi pamintene. Intriga romanului antreneaza si o serie de alte personaje, de mai mica sau mai mare importanta: chir Costea Chiorul, negutatorul veros care ia parte la toate masinatiunile lui Dinu Paturica, o bogata fauna de ciocoi de la diferite curti boieresti, reprezentanti ai protipendadei fanariote, acoliti ai lui Paturica, capitani de-ai lui Tudor s.a. Un oarecare rol joaca si personaje atestate istoric: domnul Caragea, Alexandru Ipsilanti, capitanul Macedonski, Grigore Ghica, cu ale caror actiuni politice se intretaie biografiile eroilor imaginari. Autorul furnizeaza cititorilor o serie de repere spatio-temporale dintre care unele nu au realitate decit in interiorul romanului (intervalele de timp, definite ca atare, scurse intre diferitele episoade ale actiunii, descrierea caselor lui Tuzluc etc.) dar altele lind sa-l racordeze duratei istorice si spa|iului obiectiv (date calendaristice precise, referiri la evenimente istorice verificabile, infatisarea curtii domnesti, a teatrului sau a gradinilor de agrement ale Bucurestiului s.a.m.d.).

Cele doua tipuri de repere se combina intr-o retea suficient de densa pentru a da cititorului iluzia realista, mai ales ca sint sustinute si de substantiale descrieri de ambianta, care pun cu profit la contributie pitorescul si suculenta termenilor arhaici.

Cadrul si modul de viata al romanilor la inceputul secolului al XIX-lea descrise de lilimon ne ofera o imagine unitara si caracteristica: natura e numai pe jumatate domesticita de om, manifestindu-se inca in toata vitalitatea sa in intinsa padure a Vlasiei, dar si in spatioasele si luxuriantele gradini particulare si publice; gospodariile au o inlatisare pe jumatate rurala, cu livezi mari si acareturi numeroase, chiar daca sint asezate in capitala; casele (inclusiv palatul domnesc si edificiul pentru teatru) sint zidite masiv, ornamentate greoi si lara subtilitate si mobilate semioriental; obiectele de uz curent, imbracamintea si podoabele demonstreaza si ele o opulenta primitiva si o eleganta lipsita de gust, sau de un gust cu totul diferii de cel ce se va impune in a doua jumatate a secolului, ori tradeaza o mizerie neagra. Oamenii sint lipsiti de subtilitate si fac uz de o viclenie rudimentara, eficienta totusi, intr-o societate in care domina bunul plac si abuzul.

Din acest punct de vedere, trasaturile personajelor sini puternic acuzate, ele functionind mai putin ca indivizi concreti si mai mult ca prototipuri.

Ascensiunea lui Tuzluc s-a intemeiat pe capacitatea sa de a aduce servicii josnice membrilor familiei Caragea, cea a lui Paturica pe umilinta prefacuta, hotie calificata si nerusinare imperturbabila; chera Duduca trece de la statutul de tiitoare la cel de sotie tara sasi modifice citusi de putin comportamentul, iar chir Costea este tot timpul protagonistul sau factorul adjuvanl al unor afaceri suspecte. Personajele pozitive sint la fel de monocorde, dar mult mai putin convingatoare. Banul (se gindeste in exclusivitate la demnitatea si fericirea tarii si-i sprijina pe tinerii merituosi dai lipsiti de mijloace pina la a accepta casatoria fiicei sale cu unul dintre ei; Maria sufera cu inocenta de dragostea a carei implinire ii pare la inceput interzisa, dar line si discursuri patriotice anii fanariote (cu totul neverosimile in contextul educatiei si rolului conferit femeilor in al doilea deceniu al veacului trecut, o observase inca Pantazi Ghica!); Gheorghe nu numai ca "parvine" exclusiv prin calitatile sale de inteligenta si munca constiincioasa, dar il si intretine in ultimii ani ai vietii pe stapinul care-l izgonise in mod rusinos si respecta atit de mult obiceiurile si prejudecatile sociale, incit renunta tara nici o lupta la femeia iubita; in finalul romanului doar pronia cereasca si, mai ales, marinimia auctoriala il fac sa-si ajunga "tinta aspiratiunilor sale".



Trama romanesca, nu excesiv de complicata, dar cuprinzind totusi numeroase episoade colaterale si citeva distorsiuni temporale, se bazeaza pe un sistem de anticipari si de rapeluri narative, cu destula dibacie insinuate mai ales in cuprinsul dialogurilor, uneori atribuite insa franc vocii auctoriale. Aceasta din urma isi manifesta in permanenta prezenta in roman, incepind cu textele de escorta (dedicatia si prologul) si continuind cu introducerea unor episoade si capitole sau cu comentariul moralistico-filo-sofic al unor scene sau intimplari.

Ca si cum nu ar avea destula incredere in cititorul sau prezumtiv, Nicolae Filimon intervine cu lamuriri si sublinieri, oferind informatii directe referitoare la mobilurile ascunse ale unor gesturi si actiuni, la semnificatia unor decizii sau cuvinte ale personajelor sau la caracterul lor reprezentativ pentru o anumita categorie morala, sociala sau istorica.

Procedeul apare pina in finalul pilduitor al romanului, pe care autorul nu se poate abtine sa nu-l expliciteze, de parca i-ar simti, instinctiv, caracterul putin verosimil si convingator.

Ciocoii vechi si noi este insa, in ciuda propensiunilor realiste, decelabile mai ales la nivelul amanuntului, un "roman cu teza", iar ideea pe care o serveste si Spre care converg di feri lele sale componente demonstreaza mai curind buna credinta si ilu/iile eticiste ale autorului, decit foarte exacta sa patrundere in intimitatea reala a proceselor sociale.

Caracterul didactic si demonstrativ al romanului este servit si de un alt procedeu de constructie utilizat de Nicolae Filimon, si anume sistemul corespondentelor, simetric concordante sau antitetice, in conceperea inventarului de personaje (si destine ale acestora), ca si in reali/arca unor scene sau descrieri. Protagonistii principali alcatuiesc o schema binara, pozitiv-negativ, angelic-demonic, in carc-si gasesc in cele din urma locul si personajele secundare si episodice. Acest mod de concepere si grupare a lor duce si la aparitia unor scene si momente contrastante sau corespunzindu-si reciproc si in mod simetric, menite sa scoata in evidenta trasaturile eroilor, sau determinate de acestea. Uneori, acesle scene sint dispuse in imediata succesiune, ca pentru a le face si mai vizibila corespondenta, alteori, mai rar, se afla la o oarecare distanta, si anume atunci cind ilustreaza la/e diferite, desi strins legate si interconditionate, ale dezvoltarii actiunii si evolutiei soartei personajelor.

In aceeasi situatie de corespondenta simelric-rcciproca se afla si citeva dintre descrierile din roman. Toate aceste procedee nu servesc numai te/a morala a autorului, ci conduc si la realizarea unui text coerent si bine inchegat, in care stingaciile inceputului se pierd, estompate de indeminarea naratiunii, dar mai ales de faconda dialogurilor si de pregnanta tablourilor de gen, care reinvie sub ochii cititorului intreaga substanta a unei epoci si lumi de mult apuse, in Ciaeoii vechi si noi conflueaza citeva maniere literare diferite. Se poate observa in primul rind influenta romanului popular de tip Al. Dumas sau li. Sue, cu sistemul sau de personaje puternic polarizat, cu convingerea in existenta unei justitii imanente si idealul social dcniofil dar indestul de naiv, cu predilectia pentru o intriga relativ complicata, cuprinzind urzeli tenebroase si menajind lovituri de teatru spectaculoase. ExisTa insa in romanul lui Nicolae Filimon si o linie balzaciana, manifestata prin intentia de realizare a unei fresce sociale, prin atentia acordata decorului si ambiantei in care se deslasoara actiunea, prin capacitatea de apropiere a realitatii pe cale vizuala si incarcatura de substanta concreta a frazei, prin dramatismul destinelor prezentate; de marele romancier francez aminteste in buna masura si portretistica, autorul caraeteri/indu-si eroii mai ales prin trasaturi fizice si elemente exterioare de comportament, care reprezinta insa gesturi si atitudini functionale nu numai sub raportul individualizarii, ci si al realizarii proiectiei starii sociale in personaj. Aceasta tendinta artistica este sustinuta si subliniata si de I ei i ce am putea numi gustul documentarismului arheologic de tip odobescian, care-l face pe Nicolae Filimon sa eonipulse/e si sa puna la contributie documente autentice de epoca, la care face referiri precise in note, si sa acorde o atentie deosebita minutiozitatii reconstituirii pina la cel mai mic detaliu a "scenelor de gen". Prin toate trasaturile sale distinctive romanul lui Nicolae Filimon poate fi considerat textul care incheie, si incununeaza, epoca inceputurilor romanului romanesc modern. O data cu el s-a terminat perioada uceniciei si a tatonarilor, specia si-a dovedit viabilitatea si posibilitatile, romancierul se poate lansa in cele mai complicate si temerare tentative.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani