CIOCOII VECHI SI NOI SAD CE NASTE DIN PISICA SO ARICI MANINCA -
Roman de Nicolae Filimon, aparut in "Revista romana" din 1862-l863 si in volum, la Bucuresti, in 1863.
Varianta din volum se deosebeste dc prima doar prin unele corecturi stilistice si modificarea numelor unor personaje secundare, destinata sa evite posibile confuzii intre protagonisti.
Romanul publicat reprezinta in mod evident doar prima parte a unui proiect mai vast, in care Nicolae Filimon intentiona sa zugraveasca tipul parvenitului "de la ciocoiul cu anteriu si cu calamari la briu al timpilor fanariotici, pina la ciocoiul cu frac si manusi albe din zilele noastre".
Actiunea romanului se desfasoara intre 1814 si 1825, urmarind vicisitudinile ultimelor domnii fanariote, miscarea revolutionara a lui Tudor Vladimirescu si evenimentele primei domnii pamintene si zugravind, pe acest fundal politic, ascensiunea si decaderea a doua personaje care reprezinta ipostazele fundamentale ale ciocoiului de la inceputul veacului trecut: postelnicul Andronache Tuzluc, venit in tara in suita domnului Caragea, si Dinu Paturica, ridicat "din opinca" prin lingusiri, furturi si tradare. Boierul fanariot, aflat in culmea succesului sau social la inceputul romanului, decade lent dar implacabil datorita cheltuielilor nesabuite, dezinteresului fata de administrarea propriei averi si, mai ales, datorita pasiunii devorante pentru chera Duduca, o curtezana care se aliaza cu vataful Dinu pentru a-i "minca averea".
El sfirseste ruinat si nebun, intretinut in ultimii ani de viata din mila fostului sau vataf de curte, Gheorghe. Paturica, incepindu-si cariera de la postul marunt de ciubucciu in casa postelnicului, ajunge vataf de curte, e rasplatit pentru bunele-i servicii cu o functie la samesie si cu rangul de stolnic, se casatoreste cu chera Duduca dupa ce l-a ruinat pe Tuzluc, iar in cursul evenimentelor turburi din 1821 il serveste pe Alexandru Ipsilanti (inclusiv uneltind asasinatul lui Tudor Vladimirescu), ajungind astfel ispravnic peste doua judete. Rangul atins, ca si averile acumulate prin inselarea stapinului si prin stoarcerea nemiloasa a taranilor, nu-l pot feri insa de prabusirea ce vine o data cu instalarea domnului pamintean, Grigore Ghica, holarii sa faca dreptate taranilor jeluitori; Dinu Paturica va muri in chinuri in ocna parasita de la Telega. Ca o contrapondere morala si moralizatoare, romanul ne infatiseaza si ridicarea "din opincar, mare spatar" a lui Gheorghe, care, izgonit de Tuzluc pe nedrept, intra in slujba banului C, boier roman de vita veche, si, in cele din urma, ca rasplata a slujbei credincioase si a marii sale rectitudini morale, o va lua in casatorie pe fiica acestuia.
Maria, fiind astfel definitiv asimilat marii boierimi pamintene. Intriga romanului antreneaza si o serie de alte personaje, de mai mica sau mai mare importanta: chir Costea Chiorul, negutatorul veros care ia parte la toate masinatiunile lui Dinu Paturica, o bogata fauna de ciocoi de la diferite curti boieresti, reprezentanti ai protipendadei fanariote, acoliti ai lui Paturica, capitani de-ai lui Tudor s.a. Un oarecare rol joaca si personaje atestate istoric: domnul Caragea, Alexandru Ipsilanti, capitanul Macedonski, Grigore Ghica, cu ale caror actiuni politice se intretaie biografiile eroilor imaginari. Autorul furnizeaza cititorilor o serie de repere spatio-temporale dintre care unele nu au realitate decit in interiorul romanului (intervalele de timp, definite ca atare, scurse intre diferitele episoade ale actiunii, descrierea caselor lui Tuzluc etc.) dar altele lind sa-l racordeze duratei istorice si spa|iului obiectiv (date calendaristice precise, referiri la evenimente istorice verificabile, infatisarea curtii domnesti, a teatrului sau a gradinilor de agrement ale Bucurestiului s.a.m.d.).
Cele doua tipuri de repere se combina intr-o retea suficient de densa pentru a da cititorului iluzia realista, mai ales ca sint sustinute si de substantiale descrieri de ambianta, care pun cu profit la contributie pitorescul si suculenta termenilor arhaici.
Cadrul si modul de viata al romanilor la inceputul secolului al XIX-lea descrise de lilimon ne ofera o imagine unitara si caracteristica: natura e numai pe jumatate domesticita de om, manifestindu-se inca in toata vitalitatea sa in intinsa padure a Vlasiei, dar si in spatioasele si luxuriantele gradini particulare si publice; gospodariile au o inlatisare pe jumatate rurala, cu livezi mari si acareturi numeroase, chiar daca sint asezate in capitala; casele (inclusiv palatul domnesc si edificiul pentru teatru) sint zidite masiv, ornamentate greoi si lara subtilitate si mobilate semioriental; obiectele de uz curent, imbracamintea si podoabele demonstreaza si ele o opulenta primitiva si o eleganta lipsita de gust, sau de un gust cu totul diferii de cel ce se va impune in a doua jumatate a secolului, ori tradeaza o mizerie neagra. Oamenii sint lipsiti de subtilitate si fac uz de o viclenie rudimentara, eficienta totusi, intr-o societate in care domina bunul plac si abuzul.
Din acest punct de vedere, trasaturile personajelor sini puternic acuzate, ele functionind mai putin ca indivizi concreti si mai mult ca prototipuri.
Ascensiunea lui Tuzluc s-a intemeiat pe capacitatea sa de a aduce servicii josnice membrilor familiei Caragea, cea a lui Paturica pe umilinta prefacuta, hotie calificata si nerusinare imperturbabila; chera Duduca trece de la statutul de tiitoare la cel de sotie tara sasi modifice citusi de putin comportamentul, iar chir Costea este tot timpul protagonistul sau factorul adjuvanl al unor afaceri suspecte. Personajele pozitive sint la fel de monocorde, dar mult mai putin convingatoare. Banul (se gindeste in exclusivitate la demnitatea si fericirea tarii si-i sprijina pe tinerii merituosi dai lipsiti de mijloace pina la a accepta casatoria fiicei sale cu unul dintre ei; Maria sufera cu inocenta de dragostea a carei implinire ii pare la inceput interzisa, dar line si discursuri patriotice anii fanariote (cu totul neverosimile in contextul educatiei si rolului conferit femeilor in al doilea deceniu al veacului trecut, o observase inca Pantazi Ghica!); Gheorghe nu numai ca "parvine" exclusiv prin calitatile sale de inteligenta si munca constiincioasa, dar il si intretine in ultimii ani ai vietii pe stapinul care-l izgonise in mod rusinos si respecta atit de mult obiceiurile si prejudecatile sociale, incit renunta tara nici o lupta la femeia iubita; in finalul romanului doar pronia cereasca si, mai ales, marinimia auctoriala il fac sa-si ajunga "tinta aspiratiunilor sale".