CINTICE TIGANESTI -- Poezii de Miron Radu Paraschivescu.
Versuri din Primele (1926-l932) anuntau deja, prin cultivarea crosului si stangaciei rafinate, poemele din Cintice tiganesti (1941), volum reprezentativ, care-l impune pe poet in constiinta publicului prin cele 14 "cintice" si "balade" ce alcatuiesc nucleul editiilor ulterioare: Cintic de fata mare, Amar, Cintic de lampa. Fata necajita, Cintic de nunta, Nevasta mincinoasa, Cintic de dor si de of. Blestem de dragoste, Rica, Cintic de fata neagra, Cintic de luna, Viana, Cintic de poterasi. Epitaf.
Editia din 1957 adauga Cuvintul editorului plus Romanta, Trista e viata de mort, Hanny, Cintic de paj si amplifica Epitaful dupa modelul anton-pannesc. Editia urmatoare, din 1958, pastreaza piesele de mai sus - sectionate inca in 1957 in Cintice de lume si Balade - adaugindu-se O pasare si Romanta disperata. Tot acum se definitiveaza Epitaful. Li primul volum clin Scrieri (1969) numarul pieselor se ridica la 29, prin aditionarea - la cele de mai sus - a titlurilor urmatoare: Timplarul priceput, O drama, La calu balan, Olteneasca, Rugaciune, Piciorul tradat, Marioaro de la munte, Despartite turturele, Terente si Titina. intre reeditari, notabila este aceea din 1972, ilustrata si machetata de Marcel Chirnoaga: ea cuprinde, in esenta, poemele din editia 1957 la care se adauga sase din Scrieri I (dintre care una cu titlu schimbat: De groapa in loc de Timplarul priceput), plus doua inedite (Cintic de mierla si Romanta marina), culegerea totalizind un numar de 26 de poezii si certificind astfel interesul constant al poetului pentru aceasta modalitate lirica cu antecedente in Anton Pann, in folclorul de mahala dar si in sonurile poeziei lui Ion Barbu sau Tudor Arghezi. Toate editiile, incepind cu aceea din 1941 pastreaza motto-ul extras din Jurnalul intim al lui Mateiu Caragialc: "ca uneori cite un nimic aducindu-mi aminte de unele, scap din vedere ca ale lumii sint toate, imi uit de ale mele, si cad pe ginduri si-mi vine sa zic cu cintecul: "Arza-l focul, Bucuresti!".
Am vrut doar, scrie poetul in Cuvintul editorului, sa aduc un omagiu sufletului atit de bogat al mahalalei noastre dintr-a carei creatie am si imprumutat multe subiecte in carticica de fata". Autodefinindu-se, cu ascuns orgoliu, "mai mult talmaci de versuri din alte limbi" si "incereind sa schiteze, nu din puterea fanteziei, ci doar ca un iconar-ucenic dupa zugraveala unui mare mester, profilul liric al mahalalei" (Ibidem), Miron Radu Paraschivescu reabiliteaza - intr-o polemica sui-generis - cintecul lautaresc dar si grupul etnic "deportat si ucis in lagarele transnistriene". Asa se si explica preluarile "intr-o forma pe de-a-ntregul libera" din Romanceros gitan (1924-l927), culegerea admiratului poet spaniol Garcia Lorca.
Adeseori ele depasesc modelul iberic prin amestecul de brutalitate si rafinament estetic, impletit cu ecouri venite din "raiul beteag" al Florilor de mucigai sau din ermetismul barbian. Nevasta mincinoasa (La casada infi-el), Cintic de fata neagra (Romance sonambulo), Cintic de luna (Romance de la luna, luna) si Cintic de poterasi (Romance de la guardia civil espanola) ilustreaza de fapt o alchimic personala, schitata inca in versurile din Primele (1926-l932). Truculenta verbala, atitudinea de frondeur, candoarea mimata, voluptatea hipertrofiata, erosul exprimat instinctual si prezenta tragicului se imbina in dozaj "paraschivesc" restituind, in culori crude, o lume de periferie si, mai ales, o atmosfera. Placheta din 1941 fixeaza astfel intr-o plastica de neuitat expresia suburbana distilata in "cintic" si "balada", precum si vitalismul debordant dar subtiat, adesea, la fiorul metafizic. Aditionarile ulterioare - numarind totusi putine titluri memorabile fata de editia princeps - nu schimba tonalitatea lirica de baza ce fructifica vechiul cinlec "de inima albastra" in traditia lui Pann si tincturat, pe alocuri, cu malitia lui Caragiale (Cintic de lampa), linia micului romantism in descendenta modelului eminescian (Cintic de paj) si notele fierbinti din romancero-ul spaniol. Plccind, cum inspirat remarca Serban Cioculescu, "de la viziunea romantica a unei "cavalerii rusticane" pe portativ tiganesc", M.R.P. creeaza o umanitate purificata prin suferinta si in care zeflemeaua se preface in filosofie de viata, subliniata epicureic:
| "Cit traiesti poci sa n-ai straie, Dar cind mori nu-s cum se face Chiar de n-ai avut lascaie S-o gasi cin' sa te-mbrace Cu camasa, pantalon, Guler stail si papion, Ca sa poci dormi in pace. Da' eu spun: si rupt in coate insa viu, pe cit se poate!" (Trista e viata de mort). |
| "in pridvor sta visatoare fata neagra, neagra floare, paru-i rosu ca de singe, ochii-n roua parc-ar plinge. si in bucle, dulcea luna i-a pirostrit o cununa ca o para de laclie, dar ea n-o vede, n-o stie" (Cintic de fata neagra). |
| "Iese luna din poiana gatita ca o codana; aiurit, neclatinat, o mindreje de baiat, cu ochii de pietre rare, o priveste cum rasare. si prin noaptea tulburata, trece luna dezmatata, trece si nu sta deloc, curva de sidef si foc si-si despoaie, gemene, titele de cremene". |
| "Lampa cu flacara mica, doar de tine mi-a fost frica, noaptea pe soseaua-ntinsa, ca nu te-oi vedea aprinsa, cum steteai ca o lalea, ca o lacrima si-o stea, in geam la gagica mea" (Cintic de lampa). |
| "tiganic, Tiganie, doar cin" te-a iubit te stie! Doar in mine mai traiesti, dantuind negre povesti" (Cintic de poterasi). |
| "Dar de-o fi si-o fi sa vii, iar in brate sa ma tii,, Vedea-te-as tot cum te stiu: nalt, balan si cilibiu, ochii arzoi ca focul; Aduce-mi-te-ar ghiocul". |
