CINTECE DE DRAGOSTE SI MOARTE
- Volum de poezii de Adrian Maniu, publicat in 1935 la Bucuresti, Editura Cultura Nationala.

Cuprinde douazeci si sase de poezii, dintre care zece au fost publicate in "Revista Fundatiilor Regale", nr. 7/1935 (Cu fruntea in mina) (sub titlul Elegie, in seara asta, Pingarire, Furtuna de toamna. Bal mascat) si nr. 11/1935 (Semne in noapte,Intrarea la schit.

Viata de cimitir, Sah. incheiere). Poezia Bal Mascat aparuse mai intii in ziarul "Seara", in 1914, sub titlul Dansul mortii. Tot in "Seara", si in acelasi an, a fost tiparita poezia Noapte nebuna, cu titlul Noapte de mai multe ori si Primavara desarta (sub titlul Primavara futurista si intr-o varianta mult diferita de cea din volum).

In seara asta s-a publicat prima data in "Noua revista romana" (1914) cu titlul Vreau seara asta, apoi in "Flacara", cu modificari, in . Viata asta trece "a aparut in "Flacara" (1916), sub titlul Cintec monoton, in revista "Gandirea" (1922) s-a publicat mai intii poezia Tirziu de tot, in ciclul Razboiul.

Celelalte poezii au intrat direct in volum (Cantec de dragoste moarta, Seara de aur, " Cantec de noapte la mare, cel din urma dar, Scaldatoarea, Amurg de toamna, Cules tirziu, Fata pindarului, Greierul si santinela. Priveliste de sjirsit. Planeta moarta). Cu exceptia poeziei Seara de inghet, sumarul volumului va 11 reluat in "editia definitiva" de Versuri (1938), cu unele modificari.

In editiile urmatoare, Cintece tacute (1965) si Scrieri 2 (1968), textele vor cunoaste numeroase interventii ale autorului.

Acest ultim volum de versuri originale al lui Adrian Maniu (mai tirziu va fi vorba mai mult de "rescricri" ale acelorasi texte), a fost apreciat ca un adevarat "breviar al liricii sale, o concentrare savanta a tuturor posibilitatilor sale poetice" (P. Constantinescu). S-a remarcat, in acest sens, continuarea directiei ilustrate de pastelurile din Linga pamint (1924), prezenta unor motive folclorice cu caracter decorativ, a ciclului de "poeme macabre" si a celor caracterizate de P. Constantinescu drept "ortodoxa iconografie in cuvinte". Nota de relativa noutate a fost identificata in "lirismul mult mai direct" (Ov. S. Crohmalniceanu), predominant elegiac, exprimind "starea grava a modernilor in fata mortii, care este pentru ei sfirsitul definitiv" (VI. Streinu). Atmosfera autumnal-crepusculara, mai veche in poezia lui Adrian Maniu, devine acum mai acuta. Un Amurg de toamna sugereaza pustiirea generala si lincezirea, ruina, inghetul, osteneala clopotelor, soarele cazut, "duhul negurii (care) privegheaza", o tensiune a angoasei in fata golului cosmic: "Un lastun/ Ca nebun/ Da tircoale/ Lunii goale"; o Priveliste de sjirsit vorbeste despre ncimplinirea zborurilor si "moartea de pretutindeni" a celor "plamaditi din noroi"; in Planeta moarta, deformarea expresionista a peisajului, cu note de macabru, serveste aceleiasi sugestii fundamentale:

"in ceruri oarbe, prin pustiu necontenit, I'ara primaveri si toamne, Iara apus si rasarit, Rostogoleste piatra arsa, vatra batrina Cu bubele muntilor de foc stinse-n virteje de jarina Cimitire desfundate ridica cosciuge cascate, Risipind schelete-mpodobite cu rinjet si nestemate".

Citeva din aceste elegii au tonalitati argheziene (v.

In seara asta si, mai ales, incheiere, cu care se inchide volumul: "Se stinge gindul, putrezeste mina./ Singele inimei ingrasa jarina./ Cine ramine, vada intreaga zadarnicie. / Nici macar suflet sa nu fie?// De ce am cintat, de ce am suferit,/ am pacatuit, am iubit,/ m-am trudit si m-am zbuciumat?// invierea e lara indreptatire"). Una dintre cele mai expresive poezii ale cartii, Tirziu de tot, lizibila deopotriva in cod biblic si "mioritic", dar facind ecou si realitatii tragice a razboiului, sta sub seninul aceluiasi sentiment al mortii definitive si lara speranta:

"Marie, nu-ti mai cauta baiatu, Fiul tau a murit pentru noi toti, Din mormint nu poti sa-l mai scoti, Nici tu, nici altul, ca asa e datu. Zadarnic cauti sa alegi; din cruci razlete, Care-i a lui au fost atite, si ce sint crucile? Toate crucile doborite Au lasat o mama, au pierdut o tinerete, Toti seamana, la toti: o tigva boltita, Priviri scobite, laici rizind mut. La toti care au ramas. La toti citi au trecut De pacate, durere, ispita. Pasul lui, la fel cu al strainului; Cum un bob de roua, seamana bobului de roua. Inima a taiat-o plugul in doua, Si o sug in pace, buruienile cimpului, Iar din buzele care |i-au supt pieptul uscat, S-a facut praf, de cizme calcat".

Lirica iubirii compune, cum suna un titlu de poem, un "cintec de dragoste moarta", in decor romantic simbolist, cu "drumuri ratacite.., in toamna asta cu miros de ceara" si cu o gestica usor conventionala, cu o recuzita "datata": "Cu fruntea in mina, dorind de tine,/ ascult povestea trecutului,/ in toamna asta, in care au murit gherghine,/ si a ramas mireasma lutului". Nu lipseste nici cadrul "traditionalist ("Am venit sa ne sarutam,/ in asta biserica paraginita/..,/ intre icoanele din negurata zugraveala,/ esti alba auriu"). Mai apropiate de pastelurile din Linga pamint sint poezii precum Intrare la schit sau Furtuna de toamna, in care se impune pregnanta notatiei plastice, in culori mai degraba sumbre. Chiar si in Scaldatoarea, remarcabil prin prospetimea viziunii picturale, s-a putut vedea un "poem bucolic cu impulsuri dionisiace si totusi realizat in tonuri stinse si in imagini silnice, crispate" (I. Negoitescu). Printre reusitele certe ale volumului se situeaza si suita de poeme narativ-descriptive de inspiratie macabru-po-esca. Bal mascat e una dintre piesele de rezistenta ale acestui ciclu in care fantasticul funebru romantic, prelungit in simbolismul "decadent" (care l-a marcat si pe Adrian Maniu, la debutul cu poemele in proza din Figurile de ceara - 1912), se imbina cu viziunea grotesc-expresionista:

"Gatit in frac rosu se uita la ceas si ride scheletul cu sfredel la nas. Afara deodata incepe furtuna Luminile-n torte se sting cite una, Din coardele harfei se sparge o struna. Un ropot in ceruri dogeste si tuna.., Iar toti invitatii, din negrul salon, Privesc plini de groaza, prin masti de carton. Doar fulgere repezi, apar si dispar. Un doctor ia singe din piept in pahar"

Transpusa in peisaj, aceeasi atmosfera poate li regasita in poezia Cules tirziu: "E noaptea culesului, fara de facle,/ Matanii desirate cern cenuse prin vie,/ Ciolane calca rodul in harnicie,/ Terciuind singe in teascuri racle").

La rindul ei, balada fantastica Fata pindartdui, exploatind si un filon folcloric, se impune printre poemele de referinta ale lui Adrian Maniu : invocatia magica a iubitului pescar, inecat sau doar tradator al fetei care-l asteapta intr-o stare de tensiune provocatoare de halucinatii, conduce spre deznodamintul tragic: uciderea "strigoiului", "cu plumb si pucioasa prin pieptul iubitului". Poetul asociaza magistral aici elemente din recuzita fantasticului si descintecului popular, compunind o atmosfera incarcata de "semne" rau prevestitoare intr-un decor construit cu stiinta recunoscuta a "pictorului" in cuvinte. Stilul specific lui Adrian Maniu defineste, inca o data, un spirit estet, mimind un anume "primitivism" prin apelul la elemente de "oralitate" si stingacia studiata a versului, cu dificultati topice si rupturi ale notatiei punctuale, indicind o superioara constiinta de "artizan", in "actul de a impaciui - cum observa G. Calinescu - sentimentalitatea cu ideea artificiala pe care si-o face despre poezie".

EDITII: Drumul spre stele. Bucuresti, 1935; Versuri, Bucuresti, 1938; Cintece tacute. Bucuresti, 1965; Scrieri, 2, Bucuresti, 1968; Versuri, Bucuresti, 1979, edi|ie, postfata si bibliografie de G. Ghcorghita.

Scriitori romani