CINTAREA MUNTILOR Volum de versuri de Magda Isanos, publicat in 1945, de catre Ministerul Artelor.

Desi aparuta postum, cartea a fost pregatita de autoare, a carei personalitate gireaza astfel optiunea editoriala pentru cele treizeci de titluri si coerenta volumului.

O parte dintre poeme fusesera publicate in periodice, inainte de aparitia volumului Cintarea muntilor. Astfel, in "Tribuna poporului" din 1944 apar: Astept anul unu (nr. 43), Aceste mini (nr. 78), Muntii lumii, pe inima mea (nr. 69) si ultimul fragment, al V-lea, din Prin el am cunoscut norodul, sub titlul Mastile galbene (nr. 7). Revista "Victoria" publica in 1944: Doamne, n-ajung piti' la tine? (nr. 12), Ospat (nr. 32), Am vazut si eu oameni plecind (nr. 3, publicata si in "Orizont", nr. 9 din 1945), iar in numarul 162 din 1945 apare Mama. Poezia Dumnezeu, cu titlul ingerii, apare in nr. 729 al revistei "Vremea", in 1943, iar De-am fi-mpartit pe dreptate, in 1945, in "Revista Fundatiilor Regale" (nr. 3). Cu o strofa in plus ("Sa fie cald in curtea mea si bine/ ca sub copaci in rumena amiaza./ Dar versurile singure s-aseaza/ si ca un vis sta zarea linga mine") si cu un alt titlu (Poem), poezia Florile si fiecare sens luminos al lumii apare in 1939 in "Jurnalul lilerar". Poeme din Cintarea muntilor au fost traduse in limbile: maghiara, rusa, engleza, franceza, germana, italiana.

Ca si in cazul lui Labis, lectura poemelor Magda Isanos ramine arestata de somnul imprimat asupra operei de catre un destin tragic. Moarta inainte de publicarea celor mai multe dintre volumele sale si, mai ales, inainte de rotunjirea destinului sau creator, Magda Isanos se inscrie involuntar, ca figura, intr-o traditie care mitizeaza Tinarul Poet, traditie deschisa de insusi Eminescu. Tocmai din aceste motive, receptarea poeziei sale este amenintata de intreaga gama de clisee menite sa "cimenteze" o statura (si o statuie!) pe care, de regula, creatorul a detestat-o si care ar fi menita sa anatemizeze orice blasfemiatoare intentii demitizante. incereind insa sa separam (atit cit este posibil) poezia Magda Isanos de imaginea foarte tinerei poete suferinde, va trebui sa recunoastem o identitate lirica extrem de bine conturata, o valoare artistica suficient de reala pentru a rezista si in urma demolarii cliseelor. Al doilea volum al autoarei, Cintarea muntilor defineste, poate, cel mai bine forta versului Magda Isanos, daca nu intreaga sa creatie, deoarece marturiseste masura subtila in care, la Magda Isanos suferinta si plinsul acesteia ("De-am limpartit pe dreptate/ toate durerile lumii,/ cit pe inima mea, cit pe inima ta,/ eu n-as muri asa tinara" - De-am fi-mpartit pe dreptate) se combina cu un optimism funciar, solar, ("Cintecul e-n mine ca-n voi tacerea./ ii banuiesc uneori puterea" - Cint) si cu militantismul mesajului ("Atunci, de ce stati?/ Iata: dac-as sti ca murind eu/ ati porni mai degraba,/ pumnalu-i gata./ Oameni, dati-mi drapelul!" Nu pot intelege de ce).

Feminitatea liricii autoarei, mereu prezenta, este una "de substanta, ceva natural, [] insa Iara pic de dulcegarie", va defini P. Constantinescu versul particular al Magda Isanos , pe cind poeta se afla inca in viata. Cu Cintarea muntilor, poeta isi ia in serios, mai mult ca oricind, rolul de tribun, de voce prin care curge o "chitare" care apartine, prin putere si amploare, "muntilor", altora. Poezia sensibila, intim panteista, care o prinde atit de bine, este abandonata aproape total in favoarea versului-manifest, a unor cadente whilmaniene. Acesta este, crede poeta, singurul mod viabil de a scrie poezie in vreme de razboi, intr-o epoca ce generalizeaza si consacra tensiunea, criza la rangul de mod de a exista. Chiar si drama personala trece intr-un plan secund si nu se dezvaluie decil ca accident individual al unui destin colectiv. "Poezia noua" in serviciul careia autoarea se aseaza "se naste si capata glas" din "singele multimii", deci dintr-un fluid vital menit sa unifice energiile individuale, dar in acelasi timp sa rascoleasca viscere si sa reinstituic valori.

Voce a multimii, poeta se simte indreptatita sa postuleze: "Nu vom vorbi despre flori/ care se deschid si surid dimineata./ Ci despre zbuciumul nostru si viata/ care asteapta cintarefi nenfricati."

Paradoxal este modul cum, in lirica M. L, senzualitatea si modul feminin, intuitiv, de a percepe si de a trai lumea nu se concretizeaza in poezii de dragoste. La o privire exigenta, vom constata ca acestea lipsesc cu desavirsire (daca lasam la o parte primele creatii, care nu se ridica prin nimic deasupra unei poetici comune). Situatia este de natura sa contrarieze ochiul obisnuit cu lirica feminina din orice epoca, cu atit mai mult cu cit acuta constiinta a mortii apropiate (atit de prezenta in versurile poetei) ar fi de natura sa orienteze optiunea tematica spre lirica de dragoste. Pasionalitatea relatiei cu lumea este, in schimb, investita de poeta in alta directie, si anume aceea a trairii voluptuoase, energetice, a arderii in nume colectiv. H. Badescu explica lipsa poeziei de dragoste din lirica Magda Isanos prin faptul ca dragostea nu reprezinta viata in totalitatea ei si ca, prin urmare, poeta recurge la o solutie la fel de totala: "daca moartea mizeaza anularea totala a fiintei ei [], raspunsul nu poate'fi decit o miza la fel de mare: viata." Cintarea muntilor este un volum al dimensiunii supralicilale, al exploziei la scara generalizata si, psihanalitic vorbind, un soi de compensatie aleasa de autoare in schimbul unui timp refuzat, o compensatie a duratei prin intensitate. Nu intimplator simbolul adus in prim plan inca din titlu este muntele, verticalitatea care sparge tiparul banal al existentei orizontale si reprezinta "nu in ultimul rind", in expresia lui C. Ciopraga, o "metafora a Eului cumulativ, care-si asuma destinele comunitatii":

"Ce-ar li si tu sa te-nalti cu mine, peste munti inalti, sa fim, impreuna, holda si soare in alte cimpii, viitoare?" (Zariti vesnicul munte?).

Masivitatea, asociata si ea simbolului amintit, este pastrata de Magda Isanos doar in masura in caic se inscrie intr-un "program" general al reprezentarii la scara augmentata.

In rest, este contracarata si transformata in impetuozitate prin cintare. Cintecul, o alta obsesie a poetei si, in consecinta, un alt lcilmotiv al volumului (si nu numai), este retinut nu alit prin atributele sale sonore, cit mai ales prin cele care trimit la combustia aproape mistica a actului artistic. Astfel, cintarea este de fapt o energie suplimentara, un soi de dainion "stapinitor, si nicidecum un rezultat al creatiei artistice. "Cint ca privighetorile oarbe" scrie Magda Isanos, dezvaluindu-si astfel aceeasi credinta intr-un poet-voce, numai ca, de asta dala, este vorba despre un poet pe care nu "singele multimii" il anima, ci un "cintec" involuntar acceptat ca stapin:

"Nu stiu. fiu sorb cintecul sau el ma soarbe. Atit de sus ne inaltam citeodata Sufletu-mi arde de-o llacara infricosata. Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu asa arde sufletul meu." (Cint).

Volumul pune in pagina cel mai bine vocatia apostolica a poetei: preocupata de "toate vestile mari", de destine colective, de dramele "umbrosilor oameni", "saracii pamintului", de apropierea "anului unu", a "noului veac", autoarea Cintarii muntilor a capatat in voce inflexiuni oraculare, mesianice, a deprins o gestica ritualica, grandilocventa, astfel incit da impresia ca traieste fiecare clipa in pielea unui eu care nu cunoaste identitatea cu sine.

"Eu e un altul" defineste raportarea poetei la sine ca alteritate (in sens pronuntat social), dupa cum ne lamureste poemul larta-ma frate ("Fratele meu, ce bine le-asemeni/ Cu mine!"), sau, pe de alta parte, ca particula a unui organism urias, ca in Oamenii ma uimesc ("Multime, nu ma goni, ca voi sint si eu"), tn Testament pentru fata mea, muntele dobindeste insa o alta dimensiune: el este de asta data o axis mundi, un altar unde viitorului ii este inchinata viata noua, intr-un scenariu cu rezonante biblice: "Copila rina, vino pe crestetul muntilor,/ coronita, cununa,/ sa te-ncredintez viitorului."

Exista, in Cintarea muntilor, mai multe ecouri care o apropie pe Magda Isanos de un Tudor Arghezi (dupa cum un vers ca "Ma scald in zi ca un copil in riu", din alt ciclu, anticipeaza accentele solare ale poeticii biagiene, iar Ileana Malancioiu rescrie, la dimensiuni mult acutizate, filonul tragic al poeziei Magda Isanos), atit la nivelul optiunii tematice (v. Cintarea omului, si interesul acesteia pentru manifestarea sociala a umanitatii), cit si la nivelul mai subtil al tonalitatii versului (v. nuantele imprecalive ale unor poeme-manifest, revoltate, sau nuantele senzuale, calde, ale poeziilor despre natura si viata). intr-o poezie precum Florile si fiecare sens luminos al lumii regasim, mai mult decit in Testament penau fata mea, sensurile unei arte poetice ale carei refrene activeaza instantaneu lectura Testamentului arghezian:

"Florile si fiecare sens luminos al lumii sa poposeasca-n cartea mea deschisa, si ca-n pamintul milei si-al minunii, sa-nvie-aicea pasarea ucisa. Mi-i dor sa scriu de-o dreapta dimineata si ma-nlioara lila tara semn; mi-i dor sa sap in inimi, ca-ntr-un lemn, un nume ce-l purtam cu totii: Viata".

Dincolo de optiunile sociale sau politice ale autoarei, poezia Magda Isanos capata individualitate si unitate tocmai prin reflexul unei stari de constiinta consecvente in cautarea, atit in fiecare detaliu, cit si in intreg, a unui "sens luminos al lumii".

Scriitori romani