Chira chiralina - povestire in trei parti de Panait Istrati - comentariu referat





CHIRA CHIRALINA - Povestire in trei parti de Panait Istrati.

Apare pentru prima data in revista "Europe", la 15 august 1923, la Paris, in limba franceza. Este publicata pentru prima data in limba romana in 1924, la editura "Adevarul" din Bucuresti, intr-o traducere anonima.

Descoperit si format ca scriitor de Romain Rolland, Panait Istrati proiecteaza initial un roman fluviu, pe modelul Jean-Christophe. La sugestia scriitorului francez, abandoneaza partial acest proiect, isi fragmenteaza proza, paslrind insa, ca unitate de legatura, figura personajului Adrian Zografi, erou comun al tuturor textelor sale. Povestirea Chira Chiralina urmeaza astfel sa faca parte dintr-un ciclu mai amplu, cuprinzind si Mos Anghel, Haiducii si Domnita din Snagov. Primele doua capitole ale povestirii, Stavru si Chira Chiralina, sint scrise in 1922 si trimise lui Romain Rolland spre a li citite intre 13 si 22 decembrie. Ultimul capitol, Dragomir, va li redactat dupa stabilirea contractului cu editura Rieder din Paris, Apare in volum la 3 mai 1924, in limba franceza, in colectia "Prozatori francezi contemporani", insotita de prefata entuziasta a lui Romain Rolland, intitulata Un Gorki balcanic, prefata ce insotea textul si la publicarea lui in paginile revistei "Europe", precum si de o prefata a autorului, in care precizeaza tema generala a viitoarelor sale carti si evolutia livresca a personajului Adrian Zografi. Prima traducere si publicare in limba romana, aparuta in 1924, denatureaza textul. Chira Chiralina va ti republicata in romana zece ani mai tirziu, in 1934, in traducerea autorului.

In aceasta formula povestirea va mai li reeditata in 1934 si 1957 (v, infra).

Grupate sub titlul Povestirile lui Adrian Zografi, cele trei capitole ale textului istratian se conformeaza strict, din punctul de vedere al tehnicilor narative, speciei literare pe care o repezinta. Fascinatia actului povestirii se instituie ca urmare a realizarii clasicului ritual preparatorial, cuprinzind elementele specifice de spatiu si timp, precum si procesul de investire a personajului narator cu functia "povestitoare".

Cadrul povestirii il constituie naratiunea despre eroul Adrian Zografi.

Trama povestirii este reprezentata de traseul existential al personajului Stavru. Dupa o prezentare sumara si mai degraba aluziva a situatiei familiale a lui Zografi, personaj marcat de o genealogie incerta (este "copil din flori"), o figura insolita se insinueaza in schema narativa - Stavru, o ruda ostracizata a familiei, personaj exotic si misterios, un "calator" prin excelenta, in spatele caruia pare a se ascunde o istorie pe cit de spectaculoasa, pe atit de scandaloasa. In compania lui, Adrian Zografi si prietenul sau Mihail intreprind o calatorie ale carei popasuri vor servi drept pretexte pentru revelarea exoticei povesti a prozei istratiene. Primul capitol (Stavru) scoate la lumina motivatia ostracizarii personajului. Marcat dureros de semnul pacatului (este pederast), Stavru se intoarce in tara de obirsie, dupa un lung periplu in strainatate (actiunea este plasata in a doua jumatate a secolului trecut), pentru a incerca sa-si intemeieze o familie.

Tincuta, logodnica sa, imagine a feminitatii angelice, este fiica unei familii burgheze tipic dunarene.

Sub protectia unei false identitati si cucerit de feminitatea gratioasa a fetei, patrunde prin casatorie in cercul familiei. Incapabil de a-si indeplini functia maritala si prin concursul unui martor care dezvaluie adevarata sa identitate, personajul devine subiectul unui scandal ce va culmina prin fuga sa in strainatate si sinuciderea Tincutei. Al doilea capitol (Chira Chiralina), printr-o eludare a logicii tempo-ralitatii, prezinta un segment anterior al vietii personajului Stavru (pe numele sau real Dragomir), si anume copilaria si adolescenta sa. Este relevata de aceasta data motivatia conjuncturala a caderii intru pacat a eroului: fiu al unei femei voluptuoase si instinctuale, Dragomir si sora lui, Chira Chiralina cresc in atmosfera dionisiaca a unui eden pagin, transformat in rastimpuri intr-un cosmar prin intruziunea violenta a tatalui si fratelui mai mare.

In urma uneia dintre salbaticele incursiuni punitive ale acestora, mama este mutilata si se sinucide.

Ramasi in grija unor unchi, frati ai mamei (figuri exotice de briganzi levantini), copiii clameaza razbunarea asupra tatalui si fratelui, Pusa in practica, actiunea duce la moartea acestuia din urma si a unuia dintre cei doi unchi.

Pe fondul alienant al unor atari atrocitati, cei doi frati devin o prada usoara pentru turcul Nazim, traficant de fete pentru haremurile din Constantinopol si de baieti pentru propriul viciu.

Chira dispare, vinduta, iar Dragomir ramine condamnat la prizonierat si perversiune. Capitolul ultim (Dragomir) relateaza epopeea dramatica a ratacirilor acestuia prin lumea Orientului apropiat, un spatiu exotic intins de la Constan-tinopol si pina la Damasc si Liban, intr-o disperata cautare a surorii pierdute si in permanenta victimizat de josnicia umana.

0 data cu aparitia lui Barba Iani, negustor grec, ce ii ofera eroului o salvatoare protectie morala, dimensiunea tragica a periplului sau este abolila temporar; nu insa si calatoria, care continua (in doi) pina la moartea negustorului, moment in care Dumitru-Stavru se intoarce in tara, pentru a deveni subiectul, din nou tragic, al episodului descris in primul capitol. intreaga odisee a personajului sta sub seninul chipului absent, transfigurat mistic, al surorii (Chira Chiralina), obsesie ce se constituie in mobilul fundamental al miscarii prin lume a eroului. Sursa naratiunii din Chira Chiralina este o balada eponima din zona Brailei (tinutul de bastina al autorului), ce o infatiseaza pe Chira Chiralina crismarita. Prozatorul foloseste insa foarte putin exemplul baladei populare, din care preia doar sentimentul tragic din variantele care mizeaza pe culpabilitatea Chirei, procedind in rest la o resemantizare realista, "prozaizind" balada, modalitate prin care I. a "repoetizat inlr-un mod specific tipurile canonice" (Al. Oprea). Devenita personaj central in proza istratiana, mama Chiralinei este un caracter vital, pasional, masculin, inrudit indeaproape cu personajele din dramele istorice (Vidra lui B. P. Hasdeu sau Doamna Chiajna, din textul lui Al, Odobcscu). Fiinta instinctuala prin excelenta (o instinctualitate ce-si gaseste un suport insolit in chiar dogma crestina), personajul "nu cunoaste un proces de interiorizare mai adinc; contradictia legiferata de epoca moderna dintre instinct si constiinta ii e straina" (Al. Oprea). Violenta pasiunii erotice se gaseste in contradictie flagranta cu o existenta de semicaptivitate, autoasumata. Perpetuarea acestei contradictii va conduce la extinctia personajului.



Figura fiicei, Chira Chiralina, vine sa ia locul obsesivei dependente materne in existenta lui Dragomir. Crescuta intr-un mediu hibrid, pregatita pentru voluptate, cu aptitudini de odalisca otomana, Chira Chiralina "imagineaza visuri solare, incendiate de culorile Levantului, Calea din realitate spre vis e pirtia de apa a Dunarii, oglindii hipnotica in care, privindu-se, eroii isi uita parintii //, atrasi spre un iluzoriu Eldorado" (M. Vaida). Exercitind asupra fratelui o fascinatie neobisnuita, figura Chiralinei va deveni efigia solara a peregrinarilor acestuia prin lume, intr-un proces continuu de cautare de sine, prin repetate tentative de identificare cu alter ego-ul sau feminin. Dintr-o atare perspectiva, a dublului, ratacirile personajului Dragomir vor constitui o reflexie a periplului necunoscut al Chiralinei, un proces de "fiintare prin procura", in lumina chipului ritualic al unei "prezente absente". Motivele fundamentale in Chira Chiralina sint cel al calatoriei in spatii exotice si cel al fatalitatii destinului. Spirite nomade, romantice, eroii lui Panait Istrati sint guvernati in permanenta de tentatia miscarii. Motivul drumului, al calatoriei, al personajului "ratacitor", desemneaza o dinamica a figurilor istraticne ce da seama in ultima instanta de o fundamentala tentatie (obsesie) a libertatii, care ia Qe formele calatoriei cu un scop desemnat, fie ale vagabondajului, suprema afirmatie a mobilitatii "per se". Calea personajelor este intotdeauna initiatica.

Pe drumul cautarii de sine este permanent prezenta insa imaginea traumatizanta a solitudinii, caci necesitatea de socializare a erojlor este sistematic blocata de erorile de conduita si decreptitudinea morala a semenilor, de unde dimensiunea tragica a istoriilor, existentiale ale personajelor. Ca univers compensam-, spatiul exotic ofera mereu masura liumusetii lumii, ipostaza ce poate justifica pina Ia urma ideea calatoriei "in sine si pentru sine". Voluptatea descrierii in textul istratian, ce dubleaza intotdeauna voluptatea povestirii unei intimplari, este nediscriminatorie: spatiul natural sau spatiul citadin sint in egala masura de o pregnanta coloratura levantina. in aceste spatii traseul destinului personajelor se desla.soara pe coordonatele unui determinism uneori crestin, uneori psihologic, cel mai adesea mistic, ce amplifica la rindul sau nota de tragism a tramei. Tehnicile narative ce stau la baza textului (caracterul ternar al povestirii, bazata pe intercalarea de episoade, timpul elastic, ritualurile povestirii etc.) sint dublate de o "perceptie" (G. M. Pintea), ce desemneaza o modalitate subiectiva de realizare a portretelor, bazata pe sintetizarea informatiilor colectate tot din interiorul textului de catre vocea auctoriala. Stilul islratian este un rezultat paradoxal al dezinteresului fala de manierisme al autorului. Bl se constituie in chip spontan din avalansa si, mai ales, din autenticitatea povestirii, prin intermediul pigmentului lingvistic levantin si al dezinvolturii discursului, ceea ce tace ca textul lui Panait Istrati sa fie receptai cu entuziasm in literatura franceza, unde isi face debutul.

Rezultat al unei fuziuni "intre eposul popular si eposul oriental al celor o mie si una de nopti" (Perpessicius), Chira Chiralina este cu certitudine cea mai celebra bucata literara istratiana, incadrabila in tipologia literaturii de calatorie si aventuri, ilar si in posibile contexte ale prozei romantice, istorice, psihologice sau chiar naturaliste.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani