CHINUITII NEMURIRII - Roman de Victor Papilian. Trilogia lui V, P., profesor de anatomie la Cluj, autor al unei prodigioase opere insumind foarte multe titluri, a fost elaborata intre anii 1941 si . Ramase in manuscris, cele trei romane au fost publicate mult mai tirziu, la editura Scrisul Romanesc din Craiova: Marius Lelut in 1976, Gaby Leonin in 1983, iar ultimul, Manoil, in 1986.
Cartea lui Victor Papilian este in egala masura roman realist si de moravuri, roman psihologic st de idei. Ea urmareste destinul a doua personalitati contrastante: Gaby Leonin si Marius Lelut; primul, un om al calitatilor morale evidente, dotat, marinimos, evoluind etic, descoperindu-se pe sine si sensul viejii, debarasindu-se de tot ce considera a fi negativ in el, cel de al doicla, figura de adevarat parvenit, intrigant, plin de orgoliu, bineinteles demagog, dar plin de complexe. Romanul e construit dupa o schema maniheista, desi realitatea tinde sa devina autonoma atunci cind autorul introduce o galerie de personaje din lumea medicala (Badea, Mladin), sau din jurnalistica (Blida-riu). Accentul cade pe descrierea realitatii de spital si a bolnavilor, a decaderii fiziologice.
Psihologic, si aici interesul autorului se arata variat, cu mai multe resurse, romanul se sustine prin categoria personajelor problematice, a celor obsedate de propria realizare, fiecare alegind o alta cale de a se desavirsi. Magheru, singurul care nu reuseste sa-si gaseasca drumul intre extremele pe care i le ofera viata, va slirsi prin a se sinucide. Firul epic al romanului pe parcursul celor trei volume se desfasoara lent, inglobind mai multe planuri ce se intersecteaza din cind in cind; o actiune principala este flancata de numeroase actiuni secundare, unele Iara o finalitate narativa, avind doar rolul de a creiona un mediu (ca de pilda incercarea de "demascare" a lui Tomaziu, rivalitatea dintre Podariu si Raica, sau investigatiile "antropologice" ale lui Leonin). Fiecare dintre cele trei volume este scris din perspectiva unui alt personaj, asigurindu-se astfel diverse puncte de vedere complementare ale evenimentelor relatate; - daca primul volum, Marius Leluf, este scris din perspectiva ambitiosului, a arivistului, celalalt inverseaza unghiul de vedere, aducind in centrul constructiei narative figura omului slab, a victimei, ce invata sa fie puternica; e vorba de Gaby Leonin.
In al treilea volum, desi relatarea este facuta din perspectiva aceleiasi persoane, se aduce totodata in prim plan o figura ce serveste drept interlocutor, drept confesor, figura pina atunci secundara (volumul se numeste Manoil).
Romanul incepe cu o scena colectiva, aceea a sarbatorii de absolvire a Facultatii de Medicina, dupa care naratiunea se concentreaza asupra lui Marius Lelut. Personaj de origine obscura (tatal sau este invatator si marunt agitator electoral), resimtind o repulsie greu de infrinat, Marius Lelut (urmas mai palid al omului din subterana imaginat de Dostoievski) este macinat de ambitia puterii, de dorinta de a-i stapini cu orice pret pe semenii sai, dar si de un puternic complex fata de figurile de "boieri" (Leonin, Tomaziu, dar si doctorul Magheru). Toate actiunile sale nu vor urmari decit atingerea acestui scop de dominare si de nimicire a adversarilor - incepind cu insusirea ostentativa a teoriei psihanalitice, in care Lelut vede o unealta de stapinire a spiritelor altora, continuind cu decizia de sprijinire a lui Uriesu, personaj macinat de aceleasi complexe ca si el, si stirsind cu incercarile de compromitere a lui Leonin si Tomaziu. Facindu-si din Uries un aliat, Lelut va reusi sa-l impuna pe acesta (desi numai dupa sinuciderea, slab motivata psihologic, a enigmaticului Magheru); urmeaza o semi-victorie impotriva lui Tomaziu, (acuzat de aranjamente scandaloase in administrarea unui azil pentru prostituate), prilej pentru autor de a introduce episodul lateral al sinuciderii Mitei si al convertirii lui Fanica Domnisoru, ca si a Victoriei, impotriva lui Leonin, ridiculizat pentru neglijenta alcatuirii lucrarii sale de diploma. Lelut va triumfa astfel asupra adversarilor sai; prin moartea tatalui, va scapa definitiv de stigmatul originii sale infamante, iar prin casatoria cu Lia Caloianu (curtata in prealabil si de rivalul sau, Leonin), va intra el insusi in clasa boierilor.
Volumul al doilea, schimbind brusc perspectiva, ni-l infatiseaza pe Leonin prada unei acute crize interioare generate de experienta razboiului, de pierderea Liei, de ruptura cu Alice Teodoru (personaj nu lipsit de inrudiri cu Emilia din Patul lui Procust), de pierderea mamei si de experienta nimicitoare a nerealizarii profesionale si umane. Pentru el va fi acum timpul tristetii si al infringerii, al pierderii credintei; vor urma singuratatea, constiinta vinovatiei si izolarea intr-o lume tot mai straina. Desi cistiga primul sau examen, va fi obligat sa renunte la postul din Bucuresti in urma sicanelor mediocrului Mladin, pentru a accepta o functie mai rentabila, dar lipsita de orizont la Strehaia; aici va trai obtuzitatea vietii de provincie, dar totodata vor aparea si semnele unei viitoare regenerari spirituale; mai intii va descoperi si originea tiganeasca a lui Lelut (satislacindu-si astfel, chiar si in abstract, dorinta de razbunare).
Apoi intilnirea cu Manole ii reveleaza o sensibilitate exceptionala, ascutita si de o boala necrutatoare; in cele din urma, intilnindu-si iubirea, desi pasagera, pentru Marga Logoveanu, personaj angelic, ruda a nu mai putin misteriosului Magheru, ea ii va deschide un orizont sufletesc superior. Ultimul volum ni-l va arata pe Lelut in declin (demascat ca plagiator al propriului binefacator, Uriesu, nefericit in viata de familie, tata al unui copil handicapat si in cele din urma lovit el insusi de paralizie, murind in oprobriul tuturor) si pe Leonin triumfind, potrivit tipicului roman tezist, prin idealul sau superior.
El va obtine meritatul post de profesor, se va implini in iubirea sa pentru Sanda Radoslav si, ca un corolar, isi va regasi credinta pierduta prin contactul fecund cu preotul ortodox, Manoil, Cercul actiunii se va inchide astfel; Lelut, personajul demonic, care la inceput invinsese, este eliminat, iar Leonin triumfa. Ca roman de idei, Chinuitii nemuririi insista asupra acestei categorii, a celor care reusesc sa se detaseze trecind prin infernul suferintei si sa urmeze o cale a initierii. Ceilalti ramin undeva jos, incapabili sa-si dea seama de adevaratele dimensiuni ale vietii. Mai inspirata se arata trilogia in sumarele, dar nu inutilele descrieri de natura; ele deschid romanul pe o dimensiune a visului. Intentia satirica face ca portretele sa se distorsioneze si sa transpara intentia critica a autorului ferm instalat in crezul sau, delimitind si condam-nind, Satira creste dintr-o apreciere critica, Iara iluzii, a lumii. Se confirma, de-a lungul celor trei romane ale ciclului, o tendinta proprie intregii proze a lui P. : eroii sai incearca sa lase in urma amaraciunea, tristetea, printr-o analiza rece, clinica, dincolo de care sa se intrevada o salvare, demna, eroica, prin refuzul compromisului.
Ar fi gresit sa se considere ca aceasta literatura este astazi prea simpla. Atrage la P.
In primul rind mediul; literatura despre medici a fost si va fi gustata de un public larg. Nu i se pot nega nici literare, desi ea nu ofera deliciile unei proze de adevarata, originala analiza. Aceste calitati tin indeosebi de simplitatea si transparenta unui text care pune in fata cititorului dileme ale vietii obisnuite, transpuse intr-un mediu considerat elevat; si, ca atare, semnificativ.
