CHEIA INCHISA - Volum antologic de Constanta Buzea, in ingrijirea autoarei, aparui la Bucuresti, Ed. Eminescu, col. "Poeti romani contemporani", in anul 1987; 257 p.
Urmat de o post fala semnata de Dan C. Mihailescu (intitulata Sufletul si umbra) si de un dosar de Referirile critice despre ansamblul poeziei Constantei Buzea. Sunt antologate poezii din volumele: La ritmul naturii (Bucuresti, E.P.L., 1966), Norii (Bucuresti, E.P.L., 1968), Agonice (Bucuresti, B.P.L.; 1970), Coline (Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1970), Sala nervilor (Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1971), Rasad de spini (Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1973), Ape cu plute (Bucuresti. Ed. Cartea Romaneasca, 1975), Lima/ml orei (Bucuresti, Ed, Eminescu), Ploi de piatra (Bucuresti, Ed. Albatros), Umbra pentru cer (Bucuresti, Ed. Albatros, 1981), Cina bogata in viscol (Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1983), Planta memoria (Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1985).
Volumul - atit prin textele selectate, cit si prin ceea ce s-ar putea numi "sugestiile de lectura" ale semnatarului postf'etei - continua opinia incetatenita a criticii despre lirica autoarei, potrivit careia clasicitatea acesteia, indiferenta la modele vremelnice, ca si la mutatiile operate in poetica romaneasca de alti autori ai generatiei sale, ii confera un caracter aparte, o individualitate paradoxala. Impresia de consecventa a tonalitatii lirice, confesiv-calofile, feminina in nuanta discreta, dar si in patosul disperarii, de la un ciclu la altul in acest volum (de fapt, de la un volum antologat la altul), "atesta o certa profesional itate careia nu-i vine greu sa se inscrie in limitele deplinei exigente, lasind totodata destul spatiu de miscare si pentru mai putin desavirsit, pentru cautari neduse pina la capat.// intre marturisirea directa, dar ratacita adesea prin meandrele accidentelor biografice // si ferecarea starilor de spirit in simboluri // pastrind cu respiratia poetei o legatura cvasifiziologica perpetua" (C. Regman). Paradoxal, "traditionalismul" (D. Micu) asumat devine la Constanţa Buzea o "fronda", in contextul generatiei sale; Cheia inchisa - metafora a poeziei intelese ca accedere la sens(ibilitatc) printr-o melodica rituali/anta si prin inscenari romantice ale eului - "inchide" astfel liniile de evolutie, discrete, ale unei personalitati distincte a poeziei romanesti contemporane. Asa cum observa si Ion Pop, volumul "nu modifica radical datele viziunii poetei. Poemele, alternind mai liberele structuri moderne cu fonnele clasice, ramin, in esenta, niste "agonice", cu accente insa mai apasat dramatice, cu tulburari si rupturi ale discursului". Refuzul (programatic? datorat unui "accident" al fonnulei poetice?) Sensului face ca unele texte sa apara eliptice, iar aluziile din cuprinsul lor (la evenimente din biografia autoarei, probabil) sa nu aiba sens in orizontul referential al cititorului, "l'ortind" realizarea unor cimpuri metaforice incerte. Cheia inchisa este construi! pe axele principale a doua teme lirice si ele. conoiind afcteeasi "indiferenta" a poetei la aerul tare al generatiei sale: erosul si aventura cunoasterii (cel mai adesea, o cunoastere de sine, in experiente-limita precum maternitatea sau moartea).
Erosul se exprima prin scenarii construind - cind accidentat, cind direct, cind patetic - o persoana a doua, in efortul mentinerii perechii
("vino in unna
fii plin de urmare precum
orga respira in coral
de gindul degetelor mele
intre noi nu e Ioc
noua nu ne e data durerea
imi sta pe buze sa strig";
Iluzia).
Imagini ale instrainarii partenerilor deslasoara, in replica, o voluptate a suferintei de care vinovat e mereu "celalalt": "tu vei dori sa fiu indepartata/ misterul meu sa te innebuneasca/ inchisa-n limba mea neomeneasca/ fiind ce nu poti fi tu niciodata// tu vei dori si-am sa te-astept cu masca/ si vei dori prin mine sa aluneci/// si vei dori si eu voi fi in stare/ sa ma predau restristilor finale/ cu umilinta si cu nepasare" (La fel de lin ca miinile). 'facerea inseamna intrare in nepasare si in moarte ("intre tacut si spus imi c totuna/ pentru ca numi mai place adevarul/// si n-am sa-mi amintesc despre nici una/ cit a hranit cit a ucis pe fata/ nimic nu nastem pentru totdeauna/ nimic nu e netulbural in viata"; Mar).
Experienta definitorie a eului nu este, cu toate acestea; crosul - ratat - ci maternitatea, asimilata creatiei poetice, creatiei de sens in genere. Suferinta trupului, cosmaresca in concretetea imaginilor (in Sete) e traita cu bucuria realizarii de sine prin sacrificiu; textul e explicit, dezarmant ("copilul meu cu lacomi-e/ doresti sa te desparti de trupul meu" etc, in Clepsidra). Temelor fundamentale li se alatura pi.lezii-labule, mici scenarii lirice a caror "morala" implicita, dar usor de identificat, simplifica prea mult contururile imaginilor poetice, altminteri de o plasticitate interesanta (ca in fu viata hunii: "as vrea sa facem oameni de zapada/ dar nu mai ninge norii urca sterpi/ e cald pe sub ghetari se misca serpi/ lichizi mladii cu diamante-n coada").
In viziunea Constanţa Buzea , poezia este suferinta explicitata prin cuvintul ritualizant, mediator: "fie poetul/ iertat in limpezimea cenusii lui/ din care izvoraste catre noi tristete/// aluviuni de durere/ ca piatra/ sedimente versuri versuri/// sulletul sau/ usor ca o subliniere/ si ca o profetie strivitor" (Plumb).
