CEZARA - Nuvela de Mihai Eminescu. Publicata pentru prima oara in foiletonul ziarului "Curierul de Iasi", IX, nr. 87, 6 august 1876, p.l-2; nr.88, 11 august 1876, p.l-2; nr.89, 13 august 1876, p. l-3; nr.90, 15 august 1876, p.l-2; nr.91, 18 august 1876, p.l-2, cu mentiunea "Novela originala", Se tipareste in volum prima data in M. Eminescu, Nuvele, Iasi, Ed. Librariei Scoalelor Fratii Saraga, /1893/, p.94-. Cezara apartine epocii iesene (1874-l876) si are la baza texte mai vechi, din care se pastreaza in manuscrise (ms.2276 II, 2286, 2255, 2284) mai multe fragmente, ce corespund capitolelor VI-VIII, respectiv altor doua capitole, care continua actiunea nuvelei. Cap. X, [Moartea Cezarei], este publicat pentru pruna oara ca text independent de D. Murarasu, in "Revista Societatii Tinerimea romana", in 1933 (171, p.338-341).
E. revizuieste versiunea publicata in 1876, inainte de 1880, pentru o antologie de proza romaneasca in traducerea germana, proiectata de T. Maiorescu.
In cele din urma, Cezara nu va fi retinuta in respectiva antologie.
Cu modificarile autorului, nuvela va aparea postum, in foiletonul ziarului "Epoca", X, nr.177, 29 iunie 1904, p.l-2; nr.178, 1 iulie 1904, p.l-2; nr.179, 2 iulie 1904, p.l-2; nr.183, 6 iulie 1904, p.l-2; nr.184, 7 iulie 1904, p.l-. Toate editiile critice reproduc ca text definitiv al nuvelei "versiunea aparuta in . Numele eroinei, Cezara, intilnit si in alte creatii eminesciene, este sugerat, dupa G. Calinescu, de romanul scriitorului german Jean-Paul, Titan, publicat in 1800-l80. Jeronim este si eroul lui K..F. Gutzkow, din romanul Wally, die Zweijlerin (publicat in 1835). Numele lui Castelmare apare in scrierea lui Iacob Negruzzi, Primblari (din "Convorbiri literare", 1868). Nuvela este considerata drept una din scrierile eminesciene cele mai influentate de filosofia schopenhaucriana. Pentru descrierile de peisaje mediteraneene, sursele invocate de exegeti sunt Al. Dumas, Suvenire de calatorie in Italia (aparuta in traducere romaneasca la Bucuresti, in 1853), romancierul german A.G. Meissner (al carui roman, Bianca Capello, tiparit in 1875, are actiunea situata in Italia si contine aluzii la arta picturii), I. Codru Dragusanu (pentru insemnarile de calatorie din 1830 si 1842, cu numeroase informatii despre Italia), nuvelistica lui T. Gautier (Le chevalier double, Lefruit defendu, La Thebaide, Le pavilion sur eau) etc.
Nuvela este alcatuita din opt parti, intriga (amoroasa) fiind in mod evident mai putin importanta pentru autor decit pasajele confesive (monologuri ale personajelor, imbracind uneori forma epistolara) sau descriptive (fie ca este vorba despre portrete ori despre peisaje). Momentele intrigii sunt explicitate laconic, doar pentru a asigura osatura narativa a textului: Cezara, tinara protejata a pictorului Francesco, este promisa, impotriva vointei sale, de tatal ei, marchizul Bianchi, in casatorie marchizului Castelmare; ea il vede de la fereastra pe Ieronim, calugar de la manastirea invecinata, si este atrasa de frumusetea demonica a tinarului. Francesco il invita pe Ieronim sa-i pozeze pentru un tablou avind ca subiect "Caderea ingerilor", Cezara
- ascunsa in atelier - il vede, se indragosteste de el si ii scrie, oferindu-i iubirea. Ieronim primeste insa scrisori si de la batrinul calugar Euthanasius, retras in singuratatea unei insule paradisiace; textele acestuia au, pentru tinarul sau "fiu spiritual", valoare initiatica si
- in ultima instanta - revelatorie: Euthanasius il face sa-si recunoasca dragostea pentru Cezara si sa raspunda chemarilor copilei inocent-tentatoare. Din cauza unui duel cu Castelmare, Ieronim e indemnai de Francesco si de Cezara sa plece din oras - pleaca pe mare si descopera insula lui Euthanasius, unde batrinul murise. Nunta Cezarei e aminata un an din cauza mortii marchizului Bianchi; retrasa la o manastire, tinara (care crede ca Ieronim a murit) are obiceiul sa inoate in mare t;t astfel descopera insula, rclacind cu Ieronim perechea adamica.
In varianta definitiva, nuvela se incheie cu scena intilnirii dintre cei doi si
- gest tipic pentru erosul eminescian - cu recunoasterea identitatii care ii reuneste. De altminteri, textul - dincolo de intriga romantica, grevata adesea de clisee ale genului
- este revelatoriu pentru o serie de toposuri eminesciene majore. Personajele centrale, Cezara (copila inocenta, tentatoare, invitind la dragoste, frumusete angelica, dar principiu activ in pereche) si Ieronim (calugar de o frumusete demonica - infatisare tipica a eroului de exceptie in opera lui Mihai Eminescu, cu o gindire rece, sceptic, insetat de absolut), refac perechea primordiala (aluzii repetate in text la perechea mitologica Venus si Adonis), insumind motivele esentiale ale idilei eminesciene: cadrul nocturn-lunar al idilei, accederea la un spatiu mitic prin implinirea iubirii, distiibutia rolurilor (activ/pasiv, senzual/ spiritual, pasional/rational, angelic/ demonic), precum si retorica specifica fiecaruia dintre parteneri. Puternice reminiscente schopenhaueriene sunt decelabile in viziunea asupra vietii monahale ca modalitate de retragere (in sine) din lume, in figura lui Euthanasius, dar solutia aceasta se vede contracarata de vitalitatea jovialului calugar Onofrei, ca si de senzualitatea indragostitului Ieronim, ce alege despartirea de manastire, asumindu-si un alt tip de destin.
Un punct de interes maxim in configurarea viziunii eminesciene il reprezinta cronotopul "insulei lui Euthanasius", spatiu transcendent, mitic (de eventuala influenta indiana), centrat, cu o arhitectura arhetipala (inconjurata de mare, insula e un paradis al vegetatiei, locuit de armonioase lumi de albine, strabatut de apele unui riu; in centrul sau se afla o pestera, transformata de basoreliefurile lui Euthanasius in templu al erosului - erosul centreaza astfel, si aici, cosmosul eminescian). Stilul romantic al nuvelei, precum si faptul ca este vorba de un text definitivat de autor, au tacut dintr-insa, in exegeza, un exemplu privilegiat in demonstrarea romantismului tipologic eminescian.
Caracterul lacunar (si recursul la clisee de gen) al naratiunii propriu-zise lasa primul-plan al configurarii sensului toposurilor eminesciene relevate anterior, mult mai dezvoltate aici decit in alte scrieri ale autorului, Vizibilele influente schopenhaueriene si orientale (indiene) au permis, la rindul lor, cu precadere exercitii de comparatisra, vizind o incadrare a Cezarei (usor de realizat cu atare argumente) intr-un "gen proxim" al romantismului european, in vecinatatea nuvelisticii lui T. Gautier.
| EDITII: Nuvele, Bucuresti, 1893; Povesti si nuvele. Bucuresti. 1907; Proza, Bucuresti, 1908; Proza literara, ed. ingrijita dupa izvoare, cu o introducere de Ion Scurtii, Bucuresti, 1908; Povestiri, Bucuresti, 1908; Opere complecte, cu o prefata si un studiu introductiv de A. C. Cuza, Iasi, 1914; Povesti si nuvele, editia a Ii-a, Bucuresti, [fa.]; Cezara, Sarmanul Dionis,Bucuresti, 1916; Proza, Bucuresti, 1922; Povestiri, cu un studiu de Mihai Eminescu Lovinescu. Bucuresti, 1928; Scrieri literare, comentate de D. Murarasu, Craiova, 1935; Opere, I, cd. ingrijita de Profesor Ion Cretu, Bucuresti, 1939; Proza literara, ed. ingrijita de Eugen Simian si Flora Suteu, cu un studiu introductiv de Eugen Simion, Bucuresti, 1964; Opere, "Vil, Proza literara, cd. critica intemeiata de Perpessicitis, Bucuresti, 1977; Opere, VI, ed. critica, note si variante de A. Rusu, Bucuresti, 1984; Geniu pustiu, antologie, pretata, note si bibliografie de M. Dragan, Iasi, 1985. |
