CETIND PE AGARBICEANU de Henric Sanielevici referat





Am aratat acum douazeci si cinci de ani, si de atuncea mereu, caracterul sanatos si moral (aceste doua notiuni nu se confunda totdeauna) al literaturii de peste munti, in contrast cu literatura din regat, care a fost sanatoasa pe vremea cind Alecsandri a scris Pastelurile, Ostasii nostri, Ovidiu si Fintina Blanduziei - vreme pe care n-am apucat-o -, iar de atunci incoace, necontenit, o literatura de dezagregare (ceea ce nu exclude nici talentul, nici geniul si nici - in mod principial
- o anume moralitate). Romanii din provinciile subjugate n-au avut o clasa stapinitoare, care, traind in belsug si trin-davje, sa se conrupa si sa se descompuie. Apasate erau toate clasele si toate traiau din munca ; coplesitoarea majoritate
- tarani ; iar la oras, o subtire patura de meseriasi, negustori, acati, doctori, preoti, profesori, functionari de banca etc., stind in serviciul taranimii si de curind iesiti din sinul ei. Fiind sub dominatie straina, aceasta tinara burghezie romaneasca traia servind taranimea, fara a avea mijlocul de a o stapini si exploata. Daca insa politiceste romanii erau asupriti, economiceste traiau destul de bine : taranii se foloseau de pretioasele avantagii pe care le ofera societatile intrate in faza capitalista-burgheza, iar intelectualii nu aveau chip sa se inmulteasca prea tare si deci sa se proletarizeze

Criticii apuseni au dat despre scolile literare definitii complicate si nesfirsite descrieri. Cind e rba de a coordona faptele prin legi din ce in ce mai generale, specialistul adesea nu vede padurea de copaci Noi am aratat mereu ca clasicismul este produsul firesc al oricarei societati sanatoase, pe cind romantismul si realismul sint produse de dezagregare. Aceasta formula pare excesiv de simpla, se va vedea, insa, cu timpul cit e de justa.
Literatura de peste munti n-a putut fi decit clasica. insusirea de moral si aceea de clasic se suprapun, fiind amin-doua produsul vietii de munca si al sanatatii sufletesti.
Operele unui Homer, Eschil, Sofocle, Virgiliu, Horatiu, Goethe, Schiller, Corneille, Racine, Freytag etc. respira o inalta moralitate. Ideea ca un geniu clasic ar putea fi fril ne pare absurda. O opera romantica sau realista poate fi morala ; o opera clasica nu poate fi decit morala. Clasicismul este literatura unei clase stapinitoare, care se afla in apogeul functiunii sale.

Maiorescu a sustinut odinioara ca arta-i in sine moralizatoare. Rar a emis cineva o teorie mai mincinoasa ! Estetul Neron, care si-a omorit pe mama sa - fara a rbi de celelalte, nenumarate, victime ale sale - nu-i o exceptie. Un om iubitor de poezie poate fi un betiv ticalos, un josnic libertin ori un tiran singeros. intre imparatii Chinei, multi au fost poeti rafinati si in acelasi timp mari scelerati, pentru care viata semenilor, si chiar a celor mai de aproape rude de singe, n-avea nici un pret.

Nu numai ca este ingaduit - contrar parerii lui Maiorescu - a cauta in literatura intentiuni etice, dar cu greu ne putem inchipui o opera de arta de valoare durabila care sa nu raspunda neii noastre religioase, adica neii de a introduce in realitatea haotica, si indeosebi in viata sociala, o ordine rationala. Dickens, Eliot, Tolstoi, Zola, Daudet, Suder-mann, Ibsen etc. au fost insufletiti de idealuri etice - si anume, in mod cu atit mai intens, si de idealuri cu atita mai inalte cu cit au fost si ei scriitori mai mari.

Orice activitate sociala - si, deci, si cea artistica - urmareste in ultima analiza cresterea fericirii omenesti. Alt scop, neatirnat de acesta, nu exista. Etica insa nu este decit suma regulilor de conduita menite sa ne asigure o viata eh mai fericita.
Nimeni nu va nega ca dragostea sta in legatura strinsa cu morala. Sentimentului acesta ne inalta, ne innobileaza, ne largeste sufletul, intemeind familia, care-i baza societatii, devine insasi generatricea vietii umane. Nu-i mai putin adevarat, insa, ca un mare numar de oameni, chiar intregi clase sociale in descompunere, fac din amor o placere curat fizica, in cazul cel mai bun un amuzament fril, schimba femeile ca gulerele, nu se casatoresc, sau se feresc de a avea copii, isi zdruncina sanatatea, se molipsesc de boli - ajungind astfel la rezultate direct opuse celor pe care le urmareste natura prin instinctul sexual. Dupa cum libertinajul nu are nimic comun cu dragostea, tot astfel estetismul decadent n-are nimic comun cu arta adevarata
Ceteris paribus, valoarea estetica a unei opere de arta creste in raport cu valoarea ei morala.

Domnii Eugen Lovinescu si Mihail Dragomirescu cer necontenit "disocierea eticului de estetic". Cel din urma, fiind si profesor de estetica, ar trebui sa stie ( Fechner, Vorschule der Astbetik) ca-n sentimentul estetic intra doua elemente, de valoare inegala : a) elementul direct, senzorial, si b) elementul asociativ, cu mult mai insemnat decit cel intii. Chiar si primul element nu-i acelasi la toti oamenii - nu poate fi judecat dupa norme invariabile. Un acord care in-cinta auzul chinezului, sau care fermeca auzul unui european din Evul Mediu, poate jigni urechea noastra. Cit priveste insa elementul asociativ, nimeni nu-l poate fixa si limita.
Zaresc in spital o suava tinara fata si ramin in extaz ; dar, cind doctorul imi spune ca-i o prostituata roasa de boli venerice, sentimentul estetic e inhibat in mod brusc si cedeaza locul sentimentului de repugnare : intorc repede capul, pentru a ma elibera de o stare de suflet penibila. Sa presupunem insa ca despre o femeie frumoasa mai multi barbati afla numai ca e cocota. Unii, juisori caliti in rele, r continua sa-i admire frumusetea ; altii, adinc patrunsi de sentimente etice, nu r simti decit o rece compatimire Si, din contra, frumusetea modesta a unei femei care va fi indeplinit fapte eroice va cistiga in ochii nostri o deosebita stralucire.

Se va obiecta : sentimentul estetic are, deci, numai o valoare cu totul relativa ? Raspund : fara indoiala ca da ; pe notarul de sat Cei trei muschetari il r ineinta neasemanat mai mult decit Hermann si Dorotbea. Dar gustului notarului de sat ii pot opune gustul celor mai inzestrati si mai cultivati oameni din toate timpurile. Sentimentele si ideile etice insa sunt eterne, si cu atit mai adinci cu cit omul e mai ales; nebun cine ar "incerca sa le elimine din elementul asociativ al sentimentului estetic.

Evident, eticul el singur nu are valoare estetica. (Comba-tind odinioara literatura poporanista, am criticat deosebit eticul, si deosebii esteticul, aratind insa si legatura intre amin-doua.) A trage insa de aici incheierea ca o complecta disociere intre ele se impune, este a comite aceeasi gresala de care s-ar face cineva vinovat cind, din imprejurarea ca ne putem cu greu indragosti de o femeie foarte urita, oricite calitati sufletesti ar avea, ar deduce ca insusirile morale nu au nici o influenta asupra sentimentului dragostei, "care are la temelie sexualitatea, deci o legatura trupeasca, insusiri trupesti" etc
Valorile etice sint eterne ; asta nu le impiedica totusi ca, in anume indivizi si in anume clase sociale, in virtutea unor imprejurari marginite in timp, sa fie aproape moarte. Ca un viveur calit in rele isi paraseste sotia - femeie linistita, demna, serios cultivata - pentru o serpuitoare si procatoare baletista, inzestrata cu o bogata animalitate si versata in stiintele Venerei, e firesc. D-nii Dragomirescu si Lovinescu ii pot da binecuvintarea dumnealor pe temeiul disociarii eticului de estetic. Gustului d-lor ii opunem gustul omenirii eterne, al celor mai inzestrati si mai cultivati oameni din toate timpurile, care nu s-au inamorat de cocote. Nu este lipsa de rafinament cind o femeie plina de suflet, dar cu infatisare modesta, te atrage mai mult decit o stralucita preoteasa a Venerei ; si nici cind preferi pe Romain Rolland lui D'Annunzio. Fara indoiala, ca mijloace "propriu-zis estetice", D'Annunzio e infinit superior lui Romain Rolland. De scriitorul italian, totusi, am citit, fara mare placere, un singur roman : pe al doilea nu l-am putut ispravi

Sa fiu eu cumva mai putin rafinat decit ceilalti critici romani ? E neprobabil. Exista un mijloc indirect de a masura rafinamentul estetic : stilul. Si d-nii Ibraileanu, Sado-veanu, Octav Botez si altii au recunoscut ca "sint cel mai elegant minuitor al prozei romane stiintifice". (Mai exact: am fost. Anume ini din Cercetari critice si filozofice se disting printr-o perfectiune pe care nimeni pina acum in tara romaneasca n-a atins-o. De cind ma absoarbe insa un ideal stiintific infinit superior preocuparilor literare, nu mai am nici timpul, nici rabdarea de a slefui stilul.)

Voi continua, deci, sa ramin foarte rece la rafinamentele "curat estetice" ale literaturii decadente. in loc de "curat estetice" ar fi inca mai potrivit a se spune "senzuale", fiindca - repetam - stiinta esteticii ne dovedeste ca-n factorul asociativ al sentimentului estetic intra cele mai diverse elemente : etice, politice, religioase etc. Fara variabilitatea acestor elemente, cum s-ar explica alternarea scolilor literare ? Daca esteticul ar putea fi disociat de etic si etnic si judecat dupa norme fixe, ar trebui ca in toate timpurile toate scolile sa infloreasca deopotriva ! Criticul, daca e un om intreg, iar nu un palavragiu blazat, are si el preferintele lui si lupta sa imprime literaturii o anume directie.
Evident, cind opera de arta isi datoreste succesul unui impuls politic trecator, timpul ii e dusman Si inca si atunci ea poate cistiga o insemnatate istorica nepieritoare, daca si acea miscare politica a avut o astfel de insemnatate istorica. Peste cincizeci de ani, poeziile diletantului Octavian Goga 1 r pastra poate inca marele lor interes istoric ; in schimb, versurile lui St. O. Iosif r desfata generatiile de scolari de toate virstele si r ramine nesterse in mintea si in sufletul oamenilor maturi.
Eticul este insa etern. El va fi totdeauna un coeficient al sentimentului estetic si al valorii operelor de arta.
Omul trindav si conrupt se va inamora de o prostituata frumoasa si va predica eliminarea eticului din dragoste ; ori, impingind "disocierea" la extrem, se va deda unor vitii imunde ; si daca o intreaga categorie sociala va ajunge in halul acesta, ea va cere in mod imperios disocierea eticului de estetic si va reusi sa influenteze si pe criticii slabi de inger. Omenirea respinge gustul unor alari categorii sociale bolnave.


Decadentul este, in genere, un om brutal, de extractie populara, caruia viata de oras i-a rafinat nervii, fara a-i cultiva sufletul si a-i dezlta mintea. Este mahalagiul stricat, care cauta in literatura si in viata ceva analog mustarului si ardeiului ros.

La noi in tara literatura decadenta n-a intrecut niciodata proportiile unor mici eczeme pe corpul societatii - cum le capata caii, cind nu-i plimbi destul Cancer nu va ajunge. De un Verlaine ne va feri ingerul de paza al Romaniei mari - de ar fi sa-l gituie in pintccelc mamei

D-nii Eugen Lovinescu si Mihaal Dragomirescu si-au luat rolul de ideologi ai burgheziei romane Cel dintii a imbratisat teoriile mele sociologice marxiste si antipoporaniste si le dezlta nu fara oarecare talent. Cum se potriveste, insa, acest rol cu acela de apologist al simbolismului ? ! Citeste d. Vinrila Bratianu poezii simboliste ? ! Cum admite d. Vin-tila Bratianu ca criticii oficiali ai partidului sa faca apologia unor opere literare (Patima rosie!), in care burghezia romana e prezentata ca o lume interlopa ? Asta-i literatura unei clase burgheze in ascendenta ? ! Operele d-lui Sadoveanu au mari cusururi, dar sint infinit superioare celor pe care le gusta d. Lovinescu.
Burghezia noastra ori va pacta cu capitalul strain, va pune in valoare bogatiile tarii, va face ordine in stat, va selectiona valorile, va dezlantui energiile, va cere tuturor munca intensa - intr-un cuvint: va merge asanindu-se - ori va duce tara la piei re.
Eu cred ca se va asana.' Si in acest caz, literatura viitorului imediat va fi clasicismul burghez, in genul aceluia al lui Gustav Freytag, Gottfried Keller, Ferdinand Mayer etc. clasicism in care, fireste, eticul ocupa locul de cinste.
.
Aceste reflectii mi-au fost sugerate de ultima sectiune a d-lui Agirbiceanu, Dezamagire. Palavragin criticii, care scriu fara , fara chibzuire si mai ales fara convingere, au strim-bat din nas afinnind ca la acest prozator al nostru tendintele moralizatoare s-au dezltat in dauna calitatilor sale artistice. Mai putin rafinat ca dumnealor, eu am fost prins de la prima ina si n-am mai lasat lumul din mina pina nu l-am ispravit. Sentimentul care m-a stapinit in tot timpul citirii a fost respectul pentru sinceritatea si nobletea de suflet a autorului.
Cunosc scriitori care, dupa conceptia recenzentilor nostri, sint mai artisti decit Agarbiceanu. Durerile si bucuriile semenilor ei le micsoreaza, le stilizeaza si le lacuiesc, facind din ele bibelouri charmante pentru masutele de salon ale cucoanelor din "lumea buna". De vreo preocupare morala, nici pomina : morala nu poate doar cu nimic mari gratia urinelor
Operele acestor literatori imi inspira mai degraba antipatie si rafinamentele lor ma lasa rece. in fiecare rind simti ca ei se considera ca scopul creatiunii, universul intreg ne-avind alta menire decit de a le servi de panorama, lor si celor de o seama ca dinsii Zadarnic imi laudati stilul lor, gratia liniei, frumusetea culorilor, savanta dozare de umor si sentiment. Ati putea tot atit de bine sa-mi cereti sa ma inamorez de o femeie pe motiv ca are ochii ovali, nasul drept si gura mica. Dragostea nu-i o afacere de geometrie, ci de suflet, si arta de asemenea. Frumusetea e pretioasa cind armonia liniilor traduce armonia facultatilor Dar pot iubi cu pasiune o femeie care-i numai placuta, dupa cum o femeie frumoasa ma poate lasa rece.

Pentru Agarbiceanu, omul este - dupa rba lui Kant - un scop in sine. Ideea ca zbuciumele personagiilor i-ar putea servi, lui si cititorilor, ca "priveliste interesanta", nu i-a venit niciodata. Mobilul scrisului sau este simpatia - in cel mai adinc inteles al cuvintului. Descriind framintarile aproapelui si narindu-i viata, el se uita pe sine, intra in pielea aceluia si-i citeste in suflet ca intr-o sectiune deschisa. Si-l judeca in numele moralei - cu mare indulgenta si cu larga intelegere, dar il judeca. S-ar putea, oare, altfel ? Morala, care-i temelia unei vieti sociale sanatoase si normale, sa lipseasca din literatura, care-i oglinda vietii ? ! Care om stapinit in purtarea si simtimintele sale de o constiinta etica se va putea impiedica de a aplica altora criteriul dupa care traieste el insusi ?
De fapt, nu vei gasi in nici o literatura vreun scriitor insemnat care sa ignoreze cu totul valorile etice. Dar la multi dintr-insii ele iau o forma conventionala, ori sint acomodate pasiunilor, ori servesc de pretext pentru revarsarea unor nemultumiri de clasa. Astfel le gasim in literatura din regat : ici prefacute in mila pentru cei suferinzi, colo, in induiosare pentru cei slabi, dincolo, in bici pentru cei bogati si puternici.
La Agarbiceanu morala nu-i o conventie, nici o teorie de mintuit si nici un instrument de razbunare, ci un instinct elementar, de onoare, mindrie, puritate si rectitudine, o forta vie, care nu-i lipsita de asprime si duritate, si care deci nu se identifica cu mila si induiosarea. Din acest punct de vedere, el n-are seaman in literatura din regat si poate nici in cea de peste munti. Agarbiceanu e preot si are sufletul de sacerdot.
Vocatia de preot poate sa fie insasi generatricea talentului sau. Cind atitea suflete ti se destainuiesc, tradindu-ti cele mai adinei ale lor ascunzatori ; cind atitea naprasnice dureri iti cer sfat si cuvinte de alinare ; cind atitea grele pacate se supun judecatii tale nepartinitoare ; cind profesiunea te aduce sa faci abstractie de deosebiri exterioare si te tine in mijlocul poporului si a nestirbitelor sale sentimente etern-omenesti, ce-ti mai lipseste, pentru a deveni scriitor, decit o vie sensibilitate fireasca si o anume cultura generala ?

Cititorul va ramine surprins cind i spune ca totusi Agarbiceanu nu-i decit un diletant, ca toti literatii nostri de azi. Trebuie sa ne intelegem asupra cuvintului. Numai acela nu-i diletant care inchina catiunii sale toata viata sa si toate puterile sale sufletesti. Opera Jean-Christopbe, Romain Rolland a scris-o in zece arii, compilind o intreaga biblioteca. La romanul Romola, din vremea Renasterii italiene, scriitoarea George Eliot a lucrat cincisprezece ani. Pentru Salammbo, nu mai tin minte citi ani a studiat Flaubert arheologia Car-taginei (cred ca sapte). Balzac, Zola, Daudet, Maupassant, Goncourt si atitia altii, de la o anume virsta, au scris cel putin citeva ceasuri in fiecare zi a vietii lor. Si au citit mereu, si au luat note, si au gramadit fise, si au studiat medii, si au framintat luni de zile ul unui roman, si si-au incordat imaginatia in nopti de insomnie
Literatura cere munca - munca tenace, intensa, istovitoare - ca si stiinta. Artistul nu-i o pasare care ciripeste in nestire, cheltuind fara sfortare un dar de la natura. Cu glasul pe care-l are cineva din nascare poate cinta romante usoare, desfatind la o petrecere pe prieteni si cunoscuti; dar, ca sa ajungi mare tenor de opera, mai trebuie si bataie de cap in Apus, cind un scriitor lucreaza o mie de ceasuri la un lum, se spune ca scrie prea repede Lui Balzac, lui Zola, lui V. Hugo, li s-a adus aceasta imputare'
La noi, genialul Eminescu n-a fost un diletant. A trait putin si a scris, in aparenta, putin, dar lumul lui de poezii cuprinde - concentrate si slefuite pina la perfectiune - o lume de gindiri si simtiri originale, produsul a lungi ani de framintare, meditare si continua citire Fiecare vers este o inventiune pentru eternitate, un fulger in exaltarea inspiratiei Ce ar fi ajuns acest Eminescu - care si acum nu cred sa fie inferior nici unui poet european -, daca ar fi trait mai mult si in alte conditiuni, se poate intrevedea 2
Dintre ceilalti mari scriitori ai nostri, unii au produs cantitativ putin, au lasat fara remuscari sa se scurga ani in trindavie, mai preocupati de proza lor de artisti decit de vremea care fuge, dar putinul pe care l-au creat, cu maxima incordare a mintii si a sufletului, oglindeste o intreaga epoca si va ramine deci la adapost de dintele vremii : ginditi-va, spre pilda, la opera lui Caragiale, ori la romanul Dan al lui Vlahuta
Pe cind dintre scriitorii nostri de azi, unii zugravesc din belsug largi louri de moravuri, de o frumoasa gravitate epica, dar le lipseste compozitia, concentrarea artistica si criteriul etic ; altii au scris zimbind, intr-o intreaga viata de om, doua-trei lumase de nuvelete sarmante, cu intentia hotarita "de a face frumos la cucoane", fara a le incorda mintea sau a le tulbura sufletul: mici louri de genre, pe care le gasesti in camerele laterale ale marilor expozitiuni si care te destind de incordarea salilor principale Daca primii imi eca mase de metal masiv - lustruit, dar nu destul de pretios - iar cei din urma, mici bijuterii in double, Agarbiceanu ne da - inir-o parte cel putin din intreaga sa opera - aur nativ : masiv, pretios, dar inca nelucrat.

Il numesc diletant pe Agarbiceanu, fiindca operele sale nu sunt scrise cu maxima incordare a mintii si a sufletului, ci in ceasurile pe care i le-au lasat libere alte ocupatiuni si preocupari
Daca durerile de dupa razboi ale Ardealului - pe care in mod firesc atit de bine il cunoaste - el le-ar studia oarecum stiintificeste, stringind material ; daca apoi, izolindu-se pe vreun an de zile, ar organiza acest material in cadrul unui roman, si ar scrie acest roman chibzuind, meditind, fra-mintindu-se - si slefuind fiecare rind -, atunci ar crea o opera de scriitor de catie, o opera care ar ramine vie pentru generatiunile urmatoare.
Dar si asa cum este opera sa sta, in literatura noastra actuala, pe ul intii ; iar prin sinceritatea simtirii sale si prin nobletea sa morala, Agarbiceanu intrece pe toti ceilalti scriitori de astazi.

(Din l. Noi probleme literare, politice, sociale, Ancora, Buc, [1927].)











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani