Poezia nu mai ritmeaza actiune: ea este inainte.
Poezia adanceste ranile pe care Ie face ratiunea. Acesta este singurul lucru care-i justifica existenta.
Este vorba, in egala masura, de ceea ce se petrece intre noi, ca si de ceea ce se petrece in noi.
Avem mereu in minte faptul ca progresia dialectica este provocata de coexistenta a doua aspecte opuse, de antagonismul si de absorbtia lor de catre o noua categorie. E inutil sa ni se aduca aminte ca numai a pune problema suprimarei uneia din parti inseamna a taia miscarea dialectica. Suntem fortati de a constata faptul poetic: e 1 exista.
Nu e vorba aici numai de limitarea expresiei la stil.
La baza amplei mistificari care face posibila exploatarea ideologica sta mistica aparentei poetice, limitarea realului, separatia visului de realitate, a vietei de moarte, a iubirii de ura, a frumosului de urat, eternizarea unor legi inchizand expresia in catusele ei, acoperite de flori. Ceea ce ramane de neinteles aici este faptul ca poetii, cei care incearca sa emancipeze omul pe planul oarecum specializat - dar deloc separat - al expresiei, se incapataneaza in a pastra o realitate, o iubire, o forma, o morala care nu sunt ale lor, tot atat de libere pe cat gandirea religioasa a fost gandire libera, tot atat de necesara, tot atat de valabila ca si aceste suporturi pe care se sprijina in mare parte cultura de exploatare.
Orice lucru permis nu are nimic a face cu ideea de libertate.
Te vei infiora gasindu-ma atat de poet.
Cuvintele sunt extrem de periculoase, ele intind curse la tot pasul, ele pot uneori, cand suspectarea lor devine mai putin atenta, ucide. inapoia fiecarui cuvant sta totdeauna celalalt cuvant si aproape totdeauna acesta din urma este cel adevarat. Ele au tradat destui poeti, au facut de nenumarate ori oratorii sa se mire ei insisi de cele ce spun in fata multimilor frenetice si a textului bine plasat sub lampa in care scria totdeauna altceva. []
Atata timp cat vor exista poeti, nu vom putea face dragoste.
Poezia trebuie facuta de to(i. Nu de unu. Nu depinde decat de constiinta umana sa se revolte contra celor care o obliga sa se serveasca de poeti. []
Poetul vede, in masura in care orbeste.
Daca se poate vorbi de determinarea in multe cazuri a formelor luptelor istorice prin egala exercitare a actiunei diverselor parti ale suprastructurei, nu se poate vorbi in nici un caz de o elasticitate a necesitatilor in acest sens.
Poetul trebuie sa fie pentru om oglinda libertatii lui. El trebuie sa dea omului posibilitatea sa intrezareasca macar libertatea de multa vreme pierduta, sa nu confunde aceasta oglinda a libertatii depline, a dorintei dezlantuite cu un cliseu reprezentand o etapa, vesnic aceeasi, a unui moment imediat depasit si prin asta inactual, al luptei de totdeauna pentru libertate.
Ceea ce ramane este dorinta, ramanem noi si in noi e lupta celorlalti continuandu-se, e ducerea mai departe a grandiosului lor efort.'[]
Nimic nu-i mai trist si mai abuziv decat un poem, pentru ca nimic nu arata mai bine orizonturile teribile pe care cel care le doreste se teme sa le intalneasca.
E, poate, suficient sa se stie ca toata viata noastra se petrece in mijlocul vastului incendiu al dorintelor.
A face un poem inseamna a sugruma. Intre un poet si un sugrumator e o imensa asemanare: mainile lor sunt imaculate.
Puterea de a se destepta, ca si aceea de a ramane adormit, ne este in intregime necunoscuta. Acest mister poetul si-l propune sa-l dezlege. []
Ceea ce avem de distrus este poezia. Ceea ce avem"3e mentinut este poezia. Cum lesne se poate vedea, poezia este doua lucruri bine distincte.
Marea majoritate a poetilor n-au fost decal marsavi consolatori, sinistri profesori de plans ai umanitatii. Ei au decretat iluzorii dorintele, visele, profitul unei abjecte aparente de realitate. Ei au garantat chiar iluzoriul dorintelor, declarandu-le poetice, gratificand visul cu efigia poeziei, confundand expresia cu un aspect al ci, ideal, frumos. Poetii viitorului au ca punct de plecare aceasta neincredere in poezie.
Ei vor incepe prin a-si dezlantui dorintele. []
A reduce un lucru pana la a-l face capabil sa fie exprimat prin altul, initial capabil numai de a-l mutila, incapabil de a-l reprezenta liber, de a-l cuprinde este o sarcina destul de usoara. Ceea ce asigura mai mult reusita fuziunei acesteia, semn sigur de gandire sclavagista, este lipsa oricarei preocupari de eliberare, cat si necunoasterea dimensiunilor reale ale dorintelor. []
Este vorba de un lucru grav, deosebit de important, este vorba de a scoate expresia umana din mlastinile profunde in care se zbate. []
S-a uitat prea adesea marea noastra posibilitate de a gandi liber si chiar ceea ce era de exprimat - pentru formele exprimarii. Aceasta ne-ar indreptati sa ucidem poetii.
Fii mandru si aminteste-ti ca tu esti acela care nu ti-ai scris poemele. []
Va veni timpul in care toti oamenii vor avea dreptul si datoria de a scoate poezia din propria lor viata, din viata comuna.
Rimbaud calatorul, Lautreamont din POasis, Jacques Vache: l'art nexiste pas, sans doute'