CASA CU NO. 10 - Proza descriptiva de Alexandru Macedonski. Publicata in "Literatorul", IV (1883), nr. 5 si (dupa mai multe republicari in reviste) in Cartea de aur, 190. Tradusa in franceza de Jules Brun, in "Journal des D6bats" din 23 febr. 1895.
Publicind Casa cu no. 10 cu supratitlul "Nuvele iara oameni", Alexandru Macedonski pare a se afla in cautarea unui termen care sa desemneze o noua specie literara, creata dupa modelul "naturilor moarte" din pictura.
In primele variante (inclusiv cea din Cartea de aur), scurta proza descriptiva infatiseaza o imagine quasi-muzeala de Bucuresti patriarhal supravietuind in "casa eu no. 10 din strada Nerva Traian", imagine care face parte (ca si Bucurestii lalelelor si ai trandafirilor.
Oras al bucuriei) dintr-un ciclu de peisaje din orasul de altadata, ciclu complementar portretelor de demult, evocate in Naluci din vechime. IVI. descopera aici un tip de exotism sui-generis - nu exotismul traditional (al romanticilor, parnasienilor si chiar al simbolistilor) insemnind nostalgia unor spatii indepartate, inaccesibile, aflate "in afara" propriei noastre lumi, ci o forma de "exotism temporal". Pe spatiul familiar si accesibil al Bucurestilor, imaginatia suprapune o alta harta, cu puncte de taina si mister. Citit nu pe axa spatiala, ci pe axa temporala, un anume punct (vagauna cu trandafiri din Oras al bucuriei, casa cu no. 10 din strada Nerva Traian) devine depozitar -in fapt sau in amintire - al unui timp de altadata, inceteaza sa apartina lumii noastre si se reclama, temporal vorbind, de la un univers "din afara", iremediabil inaccesibil noua altfel decit in imaginatie.
Cu o buna intuitie a propriei sale descoperiri, Alexandru Macedonski rescrie de citeva ori Casa cu no. 10, facind ca textul sa evolueze de la descrierea unui spatiu - real - cu valoare muzeala, care conserva "timpul vechi" (casa plasata cu exactitate in topografia actuala a orasului) la descrierea unui spatiu ambiguu, fixat - in termeni de arhaicitate fabuloasa intre amintire, vis si realitate, spatiu care primeste valori epifanice in ordinea tem-poralitatii.
Adresa exacta din primele variante se estompeaza prin arhaicizare, si strada Nerva Traian devine "ulita Nemtilor-cu-coada". Registrul descrierii se rafineaza prin uzul imperfectului, un imperfect Iara referinta la vreun alt timp trecut, care plaseaza actiunea intr-o zona neprecizata, intre amintire si irealitate.