CARUSEL - Volum de versuri de Maria Banus - analiza referat





CARUSEL - Volum de versuri de Maria Banus.
Este o antologie din creatia autoarei, prefatata de N, Manolescu, cu o nota biobibliografica de Sorin Banus, Bucuresti, Ed. Minerva, col. "Biblioteca Pentru Toti", 1989, 246 p. Editia nu contine nici o indicatie ca ar fi o antologie intocmita de autoarea insasi, sau urmind vointa sa. Reproduce (intr-o selectie severa, indeosebi cu poezia angajata politic a Măria Banuş , care nu este deloc reprezentata) poezii din volumele Tara fetelor (Bucuresti, Ed. "Cultura Poporului", 1937), Tarim intermediar (1946), Bucurie (Bucuresti, Ed. pentru Literatura si Arta, 1949, premiul "Gh. Cosbuc" al Academiei Romane), Torentul (Bucuresti, ESPLA, 1957), Magnet (Bucuresti, Ed. pentru Literatura, 1962), Metamorfoze (Bucuresti, Ed. pentru Literatura, 1963), Diamantul (Bucuresti, Ed. pentru Literatura, 1965), tocmai ieseam clin arena (Bucuresti, Ed. pentru Literatura, 1967), Portretul din Fayum (Bucuresti, Ed. Eminescu, 1970), Razlete (1971), Oricine si ceva (Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1972), Noiembrie inocentul (Bucuresti, Ed. Eminescu, 1981), precum si 7 poeme inedite, nedatate.

Poemele selectate in Carusel "rotesc" fete diverse pentru citeva teme constante ale autoarei, cele care trec - de altminteri - cel mai bine vamile vremii: iubirea (ca experienta de cunoastere - a sinelui si a lumii), tetnporalitatea (cel mai adesea, descatusare a raului, inaintea careia se cauta spatii de refugiu, precum in Bucurestiul pitoresc, antebelic, al copilariei - v. Bucurestii copilariei, in voi. Bucurie), identitatea subiectului creator (fata cu Poezia sau cu Divinitatea), toate - alese anume? - teme ce scapa determinarilor contingentului. Iubirea inseamna, in poemele din Tara fetelor, traire plenara a senzualitatii (v. Cintec mic, sau mult-comentatul Cintec de leganat genunchii), dorinta (Gind) si impudic-inocenta chemare (Cintec bolnav. Clipa).

Ea determina confuzia fericita a regnurilor, iar fiinta indragostita experimenteaza trairile unei vitalitati vegetale, amplificate paroxistic (Colind pe soptite). Simbolurile eresului (primavara, vegetatie, "inviere", apa) sunt cele ale feminitatii arhetipale; astfel, in Flux, poem din Tarimul intermediar. "Teme-te, trupule, teme-te!/ Clocotul stii cum te lasa./ Oarba aluneci prin casa,/ ca-ntr-o padure", etc, etc. Alchimia iubirii da viata eului ("Privirea ta m-a aflat, m-a cuprins./ Verde, adinc cenusie./ Arde-n aur praful cel stins/ ca intr-o veche-alchimie.// Toate-s in mine si eu sunt in tot:/ veverita, frunza si steaua./ Stilp de sare am fost, ca femeia lui Lot/ Ma-mpacascm cu neaua", in voi. Magnet), ea purifica (Cindpatimi mici ma tin, in Metamorfoze) si, intoarsa la formula clasica a sonetului, Măria Banuş elogiaza erosul ca forma de cunoastere, intr-un splendid ciclu din volumul Metamorfoze (in cite chipuri, Mai departe. Celula).

Temporalitatea (prezentului trait acut, dar supus trecerii) e descrisa fie in termenii jubilatiei (in creatia de tinerete, indeosebi in aceea a anilor '50), fie in aceia ai spaimei nedefinite (Pogrom, in Bucurie) sau ai nostalgiilor privirii retrospective (intreg volumul Diamant este jurnalul liric al unei asemenea priviri).

Timpul e singurul capabil sa supuna iubirea, punctul de intilnire al celor doua serii tematico-simbolice fiind in consecinta unul tragic (v. Nu am scandat hexametri, in Tocmai ieseam din arena). Ceea ce ramine e capacitatea eului - inteleptii in urma suferitoarei initieri - de a se vedea, de a se rosli, de a-si construi propriul chip, un chip purtind insa. de nesters, conotatiile thanati-cului - in Portretul din Fayum.

In sfirsit, Caruselul reia citeva texte (din epoci foarte diverse) continind o poezie a naturii, intr-un stil ce asuma atit filiera unei pseudo-traditii de japonezerie, cit si pe aceea a pastelurilor argheziene, unde natura amplifica pulsatiile indecise ale erosului, nerostit.

De la Acuarela ("A nins moale, a nins,/ peste tot ce-am invins.// Sub (roienitele zale,/ hoituri se umfla, domoale.// Scursul profil, din armura,/ zarile nu Ic mai fura")

sau

Medalionul de toamna ("Printre pietrele de moara,/ cintecul tot se strecoara,/ dupa arsita nebuna/ dulce tot septembrie suna"), amindoua din Tarim intermediar, la Stampa veche (Tocmai ieseam din arena) sau la melancolicul Creion autumnal ("Trec printre lucruri si care./ Asa treceam parca si inainte,/ Erau ca melcii, fragede, gelatinoase,/ scoteau cornite cu ochi/ sau un dinte de lapte, un dinte./ Chiar un geam, in amurg, cind sclipea,/ era taina prea dureroasa/ si inceput.// Strada sta pe loc cu ochii inchisi,/ nu merge cu mine./ Fumul urca incet, niohorit,// Cind s-a desfacut alcatuirea cea gingasa, cind?", in Portretul din Fayum), aceeasi viziune mascat-romantica construieste scena unui spectacol al intrarii in moarte - si al intoarcerii la temele eterne ale lirismului.



Tinind cont de putinatatea aparatului sau critic, ca si de trecerea sub tacere a criteriilor selectiei (evident, una subiectiva), volumul este mai putin un instrument de lucru pentru istoria literara, cit o "ultima imagine a autoarei pentru posteritatea sa" (modificind usor, abia, sensul unei metafore esentiale a liricii ultimelor decenii, un "portret din Fayum"). Liniile de evolutie sunt clare (confirmind judecatile criticii la aparitia volumelor respective), dar punctele de criza se vad obnubilate, tara explicatii; daca se pot reconstitui, astfel, comparind nota biobibliografica si selectia titlurilor din cuprins, perioadele de creatie puse acum intre paranteze (si ratiunile gestului, fiind vorba despre poezia politic-pacifist-proletcultista), absenta exemplelor concrete submineaza chiar coerenta perspectivei diacronice a carei realizare se urmarea, in intentia realizatorilor volumului. De la Tara fetelor, cu ale sale "realitati inregistrate // cu sensibilitatea unei vietati primare, clocotind de sanatate, din care pricina ele apar adesea nebanuile, de o prospetime surprinzatoare" (D. Micu), la ruptura dramatica din constiinta autoarei, pe care Ion Pop o situeaza in anul 1956, apoi la perioada ultima de creatie, a carei nota definitorie o constituie "o translatie spre meditatie in chiar substanta sensibila //

O liniste hieratica descinde peste liniile alterate de pasiune" (Gh. Grigurcu), argumente spre a sustine traseele de continuitate exista, dar ele nu sunt nici complete, nici (intotdeauna) evidente. Istoria care se degaja din toate aceste "secvente de parcurs" este insa aceea a unei voci poetice puternice (mai puternice chiar decit circumstantele vremelnice, carora li se aservise, la un moment dat), bine individualizate, capabila sa isi regaseasca, peste decenii, accentele definitorii, "modalitatea ce-o distinge si care este a perceptiei nemijlocite, familiare, a figurarii unei lumi nostalgic-domestice. O asemenea viziune caracterizeaza si cele mai bune creatii ale sale de inspiratie civica" (Gh. Grigurcu).

Nu o data, critica a atribuit aceasta modalitate specifica a liricii Măria Banuş feminitatii (intr-o relatie de strinsa determinare, in care sexul autoarei conditioneaza viziunea); M. Iorgulescu afirma ca: "Acuitatea senzoriala si predominanta tactilului sunt semnele unui mod specific feminin de reprezentare a lumii prin imagini de o concretete socanta", rezultatul fiind o "curata poezie de cunoastere, prin trairea starii de criza exploziva a senzualitatii fiind expusa o intelegere caracteristic-feminina a integrarii intr-o ordine universala" Ideea ca poezia erotica si cea de meditatie a Măria Banuş reprezinta o viziune absolut, superlativ feminina s-a incetatenit inca de la primele cronici ale Tarii felelor, dar argumentatia este adesea una impresionista, bazata mai degraba pe exemple de lectura, decit pe o definire teoretica, substantiala, consecventa, a "feminitatii" ea modalitate poetica. De aceea, "senzualitatea feminina" pentru a caracteriza erotica Măria Banuş (inclusiv "erotica implicita", mascata in schite de peisaj primavaratec sau autumnal - cele doua anotimpuri specifice ale iubirii) - ni se pare o sintagma mai precisa pentru a numi o realitate definitorie a textului.

In aceasta directie - a erotismului senzual, feminin - antologia Caruselului confirma opinia lui Bugen Simion, dupa care "notatiile nemistificate de literatura au placut si mai tirziu, plac si azi la lectura si, din perspectiva marelui numar de volume publicate ulterior de Măria Banuş , vedem ca Tara felelor ramine, in fapt, cartea ei cea mai buna".

Dupa mai mult de o jumatate de secol de creatie, judecata poate parea severa, dar ea se intemeiaza, in fond, pe cea mai severa dintre probe: a timpului.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani