CARTEA OLTULUI - Reportaj romanesc de Geo Bogza, publicat la Bucuresti, in .
Scris in urma unei calatorii tacute - cum precizeaza autorul - "in vara anului 1939, pe bicicleta lui Bunty" (sotia sa).
Preocuparile pentru reportaj ale lui Geo Bogza trimit inapoi in timp spre inceputul deceniului patru. Poemul petrolifer apare in 1934, urmat, cinci ani mai tirziu, de puternicul volum Tari de piatra, de foc si de pamint, apreciat de critica pentru realismul extatic al viziunii si romantismul halucinant, cosmic al detaliului marunt, cotidian.
" Geo Bogza vede (intr-un inteles larg) realitatea, - scria Miron Constantinescu in nr. 3/1939 al "Cadranului" dar o mareste, limitele cresc lin/ind spre indefinit, o transfigurare neobisnuita se petrece si da lucrurilor sau oamenilor o unica grandoare." Capacitatea de a transfigura realul prin geologic, elementar si primitiv fac din aceste reportaje mari secvente tragice, in care oamenii - aspri, girbovi, incrincenati, si totusi sublimi - nu se mai confrunta cu asperitatile cotidiene ale existentei, ci cu viata in sensul ei total, gregar sau stihial.
Ceea ce pare sa-l preocupe pe autor e stihialul prin excelenta, altfel spus: marea indiferenta a naturii fata de om. "Si Dunarea curge la vale - scrie undeva Bogza. - Tulbure, imensa, inconstienta. Asa cum e si viata de cele mai multe ori." Un asemenea imbold il determina pe Bogza sa planuiasca monografia literara a unui riu, urmarind drumul sau de la cataclismaticul cosmic al nasterii la somptuozitatea linistita a mortii. Sugestia e pe gustul editorului Al. Ro-setti, care finanteaza partial documen-tarea, ceea ce-i permite lui Geo Bogza o fabuloasa calatorie pe firul Oltului, de la izvoare pina la varsare. "Hotarirea [] de a inchina, un volum de peste 400 de pagini unui singur riu, urmarindu-l de la izvoare pina la varsarea-n Dunare - va spune Pompiliu Constantinescu intr-o conferinta radiofonica rostita in data de 8 decembrie 1945 - s-ar parea temerara; nu atit prin subiect, cit prin intindere. Geo Bogza nu este un poet descriptiv, un colorist care sa ne legene intr-o variata panorama de peisagii; paleta sa e redusa la citeva tonuri numai, intre care rosul, albul si negrul predomina. Poetul vede ciclopic, fiind un viguros liric al fortelor cosmice, un contemplator aj energiilor naturii, cum nu mai intilnim altul in proza noastra turistica.
Sensibil, in mod deosebit, la aspectele geologice cele mai infricosatoare si la lupta neobosita dintre elemente, isi face o placere repetata sa le evoce, intr-o retorica ampla, sonora, care se incheaga intr-o puternica viziune: este ceva realist si halucinant in proza sa dura, si un animism de proportii uriase insufleteste natura primordiala, in care se complace. Viziunea sa prezenta ne plimba parca prin erele geologice, ne face sa asistam la cataclismele care s-au petrecut cindva, intr-o lume cu alte dimensiuni, si ne populeaza privelistile cu monstri apocaliptici, scosi dintr-o fantezie care luneca mereu spre momentul genetic." Cartea e - s-a spus dintru inceput o "epopee" a nasterii si a extinctiei, structurata pe sapte etape regresive. Logica volumului e cercul: o fiinta fabuloasa se desprinde de cosmic, de elementar, se individualizeaza dramatic, pentru a visa apoi, pe tot parcursul drumului sau, o "intoarcere" la origini. Cele 7 trepte de combustie (minerala, vegetala, supravegetala, spirituala, istorica, crepusculara si cosmica) par luate din registrul scenariilor alchimice, foarte bine cunoscute avangardistilor, in mijlocul carora Bogza a debutat. Astfel, teribila furtuna a primei "trepte" evoca, prin dansul "puzderiei de vipere fluide", haosul alchimic, massa, materia informis sau confusa. Nu intimplator, ploaia care loveste Hasmasui Mare are consistenta plumbului ("Presimtit, asteptat, un nou act se pregateste, in care prind .sa cada, grei ca de plumb, cei dintii stropi ai ploii"), materia prima care, prin putrefactio, va da, la alchimici, aurul. Mineralul transfigurat prin foc ("leaganul Oltului devine [] un munte incendiat, un ciclopic rug mineral") urmeaza indeaproape traseul alchimic al materiei prime opace, dezagregate (transfortnatio) prin flacara.
Locul in care se petrece reactia e recipientul alchimic (vas mirabile), perfect inchis pentru a permite un ciclu complet. De aceea, calatorul ajuns in cuva de granit a Hasmasului Marc se simte claustrat, cu atributele identitatii sale (fapta, vointa) "strivite", dezintegrate: "A ajunge acolo! A ajunge acolo, la originea legendei! Dar oricine incearca se pomeneste incarcerat, din prima clipa, intre pereti masivi de piatra, in circumvolujiunilc de granit ale muntelui.
In celulele acestora, linistea si nemiscarea se astern in straturi minerale, incit strivesc lotul - si fapta si vointa - sub sensurile si substanta lor." Prin urmare, in ordine simbolica, ascensiunea calatorului in munte inseamna, simultan, si inghitirea, ingurgitarea sa de catre viscerele "calme" ale acestuia; inaltul si adincul se intilnesc, formind o retorta cosmica, din care se va naste, in paginile care urmeaza, dansul imprevizibil al norilor. Rolul cosmic al norilor este in primul rind acela de a conferi forma informului dezagregat: "O lunga vreme, neobositii povestitori si-o petrec dind fapturilor terestre forma si culoarea pe care acestea si le-ar fi dorit, dar la care inca n-au ajuns."