CARTEA NUNTII - Roman de G. Calinescu, Bucuresti, Editura Adevarul, martie .
Versiunea considerata definitiva (Opere, I, editie de autor, 1965), avuta preferential in vedere si de editorul voi. 1 de Opere din 1993, N. Mecu, prezinta unele remanieri, in mare parte conjuncturale, vizind indeosebi pasajele susceptibile, in epoca, de interpretari politico-ideologice nedorite: numele lui Mussolini, invocat in repetate rinduri de unul din personaje, este inlocuit pe alocuri cu acela al lui Kemal-pasa (Atatiirk); in locul "mortii regelui Ferdinand" este pomenita, ca reper temporal, "inmormintarea unei rude colaterale"; "bolsevismului" i se substituie "anarhia", "Dumnezeu" este redus la "fire", iar "religiozitatea", deghizata in "smerenie", aidoma "ingerilor" si "arhanghelilor ce devin genii" etc; in fine, scenele mai acuzat erotice (cap. Vino din Livan, mireasa, in patul meu noaptea. Facerea lumii) suporta si ele relu-suri, de natura sa neutralizeze probabil retinerile pudibonde ale cenzurii.
In rest, marunte interventii stilistice, in general oportune, transcrieri romanesti ale unor replici initial in franceza, actualizari ale unor forme lexicale iesite practic din uz etc.
Marcind un moment de pauza in activitatea criticului, care tocmai incheiase Viata lui Mihai Eminescu (1932) si se pregatea sa-i abordeze Opera (1934-l936), romanul constituie de fapt "un prim atestat propriu-zis epic al viitorului prozator. "Un exercitiu minor", va socoti ulterior istoricul literar, con-fruntindu-si inceputurile cu proba de maturitate a celui de al doilea roman (Enigma Otiliei, 1938). Anticipata si pregatita de ampla dezbatere din presa pe tema compatibilitatii dintre critica si creatie (v., intre altele, art. Critici si literati, din 1932, in care George Călinescu conchide chiar, in termeni de butada, ca "nimeni nu trebuie uns critic inainte de a fi ratat un cit mai mare numar de genuri literare"), Cartea nuntii isi deconspirase insa, in parte, articulatiile, inca sub orizontul practicii gazetaresti a autorului. Ca pledoarie aproape explicita a introducerii ritmurilor si civilizatiei moderne in roman, ea trimite inevitabil la articole precum Romanul si viata moderna ori Sport si literatura ("Romania literara", 1932), carora li se pot asocia, intr-un plan mai analitic, titluri ca Film francez si film german (ibid.) ori O mare aliata ancestrala (moda, in "Adevarul literar si artistic"), re-flectind preocupari si atitudini de asemenea recognoscibile in roman. Alaturi de altele (inserate in aceeasi publicatie), din speta cronicilor sportive sau balneare: Box, inot, Tekirghiol, Pe plaja s.a., texte din care vor fi imprumutate uneori pasaje intregi (v. cap. O gala de box si O partida de natatie). Lucru valabil si in privinta citorva secvente descriptive din chiar primul capitol, preluate din eseul publicat inca in 1928, in "Gindirea", De apparitione angelorum, sau dintr-o cronica la un volum de versuri de N. Crainic, Sesuri natale, datind din anul urmator.
Decizia lui George Călinescu de a se lansa in epica raspundea negresit nu numai unei nevoi structurale, cum rezulta din interviul acordat lui I.Valerian, in toamna lui 1932 ("temperamentul meu nu se multumeste in simpla contemplatiune ideologica"), ci si unei dorinte secrete de succes, sub imperiul careia prozatorul in spe e dispus sa accepte, ca pe o necesitate a momentului, si productia autohtona de serie, capabila cel putin sa se opuna invaziei de maculatura straina, gen Pitigrilli sau Dekobra: "Autorul roman sa nu faca pe genialul si sa aiba curajul sa devina producatorul", adica "sa invete a face carti citibile" (epitet pe care criticul avea probabil convingerea ca putea oricum miza, cu Cartea nuntii). Scris in perioada august-decembrie 1932 (cele "15 zile" la care se refera autorul intr-un alt interviu, din 1936, evoca desigur un "pariu" generic), romanul isi defineste contururile paralel cu publicarea citorva fragmente in periodice (v. Biobibliografia lui I. Balu).
Titlurile succesive, atribuite in asemenea imprejurari viitoarei aparitii, sint concludente pentru ponderea pe care o au, in diverse etape ale elaborarii, principalele planuri ale structurii de ansamblu a cartii: Ursitoarele, punind, se pare, accentul pe un destin ce trebuia sa implice insa mai radical si fauna de fundal, in conturarea conflictului; Vino in [sic] Liban, mireasa, acordind prioritate fictiunii in registrul pasional de traditie clasica; si in sfirsil Cartea nuntii, titlu integrator, ce poate sa semnifice, deopotriva, scena si decor, epos si incantatie, rit si initiere. Personalitatea autorului se impune insa de la inceput, prin insasi asocierea, in planul de profunzime al romanului, a formulei de "carte citibila", cu aceea de constructie vegheata de stiinta si experienta cititorului specializat, fatalmente interesat si de repudiata "contemplatiune" a ideii de roman. Caci abordind - chiar si fara efort de problematizare - dragostea, ca aspiratie si implinire juvenila (optiune tematica de succes indeobste garantat), George Călinescu testeaza implicit, si nu numai din perspectiva "exemplificarii universalului", si sansele unei revitalizari, printr-o infuzie de dinamism si de spirit modern, a desuetei idile clasice de tipul Daphnis si Chloe (la care se si face trimitere, atit in interviul citat, cit si in autocaracterizarea din Istoria literaturii).
Aventura sentimentala a cuplului Jim Mari-nescu - Vera Policrat, despletita cu promitatoare (pentru un "debutant") dezinvoltura epica intre O sarutare in tren si Facerea Uimii (capitolele extreme ale naratiunii), apare dublata astfel de o veritabila demonstratie de program (" Cartea nuntii e o scriere cu teza", afirma chiar N. Manolescu; "un program de introducere in roman a vietii moderne si sportive", opineaza si M. Papaha-gi). intors in tara, asemeni autorului insusi, dupa studii de specializare in patria insurectiei futuriste, intr-un moment cind ecourile miscarii erau inca vii in avangarda romaneasca (posibila asociere onomastica Marinetti - Marinescu pare totusi aleatorie!), Jirh, care numai in scripte se mai numeste Ion, afiseaza de la bun inceput opinii si dispozitii comportamentale de natura a scandaliza Udricanii patriarhali si "mediul de burghezie balrina" din care se desprinsese. Nevinovatul sarut furat in tren nu probeaza decit un prim si modest avatar al acestui presupus Daphnis al erei masiniste. Pasajele descriptive ce-i insotesc reintegrarea in mediu amplifica insa numai-decit nota polemica a demonstratiei. Eroul (socotit de altminteri retrospectiv, de catre istoricul literar, "un simplu simbol", in "programul" autorului) selecteaza cu ostentatie, din capitala interbelica, explozia de "constructii moderniste", cu "umbra de Broadway", aruncata de "micul zgirie-nori" al Telefoanelor, pe portiunea strimta a Caii Victoriei si cu noile palate, rasarite de-a lungul arterelor "de mare metropola" pe care minusculul sau Peugeot "prafuit", redescoperit intr-un arhaic sopron al Casei cu molii, se misca "marunt, ca o broas-ca-testoasa", lasindu-i libertatea de a se iluziona "monoclat, sub palaria de fetru gri", conducind o ultramoderna masina silentioasa, de la volanul careia sa poata privi "flegmatic, ca printul de Wales", la fetele cazute in admiratie in fata ipoteticului Sumbeam de curse, cu aspect provocator de torpila
Faptul ca problemele nu se mai pot pune in termenii altor virste ale romanului pasional (P. Geor-gescu) capata apoi noi accente in capitole consacrate tribulatiilor seducatorului improvizat, definit cit se poate de exact in context ca "indragostit abstract si nehotarit". Sedus de fapt el insusi de noua "civilizatie a confortului" (S. Damian), ce conjuga elementele de urbanistica moderna cu deliciile unei existente mondene, cu frecventarea cinematografelor si a barurilor de noapte, a strandurilor si a salilor de sport, in compania unor tinere emancipate ca Dora, Lola sau Medy, Jim se indeparteaza definitiv de prezumtivul sau arhetip, adoptind degajat masca unui clancly infatuat si "mare nascocitor de teorii", cu concretizari voit epatante, oscilind intre discursul ceremonios si cu bogate insertii livresti (perspectiva culturala se insinueaza de altfel in toate: peisaj, decor, atmosfera, motive ele.) si pledoaria interesata, intemeiata pe calcul si cutezanta. Constituirea cuplului ideal capata astfel, in viziunea personajului (validata in diverse grade de autor si in urmatoarele sale romane), o alura mai eurind pragmatica, raspunzind cu precadere acelei "vocatii de fixare si consolidare" ce-l determina pe M. Papahagi sa deceleze in portretul lui Jim sugestii ibseniene ("un Hel-mer la inceput de cariera"). Reeditarea formulei ingenue de amorez nu numai ca ar fi contrazis insa "teza" ca atare a experimentului, ci ar fi intimpinat si certe dificultati de obiectivare din partea puternicei personalitati a autorului (ale carei proiectii in romane nu vor aparea nici ulterior, decit la modul histrionic, in asemenea ipostaze).
Mai convenabila viziunii calinesciene in aceasta privinta pare in schimb fidelitatea fata de schema (respectiv, "romanul liric la modul grec", pomenit in Istoria literaturii) in zugravirea partenerei predestinate. Programul "modernist" al autorului nu-si mai propune a depasi, la acest nivel al demonstratiei, limitele unei atitudini principial clasice, pe punctul de a se constitui chiar intr-o adevarata filosofic a cuplului, intruchipare a puritatii si abnegatiei, "arhanghel de candori si lumini", Vcra este o Chloe supusa tuturor conditionarilor speciei, un "serafim Iara aripi" menit adoratiei, dar capabil si de gesturile cele mai lumesti de initiere si angajare in biologic. incit, mergind pe firul viitoarelor ipostazieri ale lui Jim - Calinescu, aspect indelung comentat (dar si controversat) in critica, ii vom putea identifica si ei umbra in, sa zicem, Elvira Ioanide, "ancilla moderna" dispusa a-si sacrifica orice alta valenta a propriei personalitati, pentru a corespunde idealului conjugal acaparator, narcisiac si autoritar, al partenerului venerat, in Cartea mmlii se afla de fapt in embrion majoritatea seriilor caracterologice ale eposului calinescian (S. Damian), indiferent daca abordam romanul din perspectiva mai larga a clasicismului, generator de prototipii ale spetei umane (P. Georgescu) sau din aceea, mai particulara, a obsesiei paternitatii, asociata balzacianismului acestui epos (Ov. S. Croh-malniceanu).
Intregul clan pitoresc al Casei cu molii, "tanti" Magdalina, Fira, C'aterina, Lisan-drina, "baba" Chiva, "dom"' Popescu si chiar "unchiul" Silvestru Capitanovici, cu rolul sau de unic personaj "tragic" al romanului, isi trimite cel putin ecourile in creatia romanesca (si nu numai) de mai tirziu, probind si astfel unitatea acesteia si stimulind formarea de noi propozitii interpretative, intre care productiva s-a dovedit indeosebi aceea a Satiricon-ului (N. Balota) sau a Romanului comic calinescian (N. Manolescu). Cititorul postmodern pare de altminteri tentat a-l selecta prioritar tocmai pe acesta din urma.
