CARTEA DE IARNA - Poezii de Ion Muresan. Bucuresti, .
Este volumul de debut al poetului, printre cele mai apreciate de critica deceniului al noualea, cuprinzind versuri scrise intre anii 1974-. O parte dintre ele au fost citite la Cenaclul de Luni al Universitatii din Bucuresti, in prezenta criticului Nicolae Manolescu, conducatorul cenaclului, si a scriitorului Mircea Ciobanu, care vor si sprijini, de altfel, publicarea volumului.
Inainte de a aparea intr-o carte, poeziile au fost liparite in revistele studentesti, care in acea vreme consliluiau principalul (daca nu unicul) factor de evolutie in poezia romanesca. Este vorba de "Echinox", "Forum studentesc", "Convingeri comuniste" si "Amfiteatru". Lor li s-au adaugat doua din revistele mari ale epocii, "Tribuna" si "Steaua", care au publicat si ele din versurile poetului. Noua poezii (Autoportret la tinerete, inaltarea la cer, De la fereastra. Poemul de iarna. Poemul despre poezie. Cit despre frumusete, Frig, Glasul si Izgonirea din poezie) au fost selectate de Alexandru Musina in Antologia poeziei generatiei '80, 1993.
Cartea de iarna (1981) a fost situata, chiar din momentul aparitiei, in descendenta rimbal-diana. loan Buduca, mai intii, a fost de parere ca "regimul paroxistic al poeziei acesteia o va obliga sa aleaga tacerea, onestitatea aparitiei de cometa Halley sau religiozitatea unei tagme spirituale".
Si mai clar s-a exprimai N. Manolescu, scriind ca "de la Nicolae Lahis, nici un poet roman n-a stat sub semnul lui [Rimbaud] intr-o masura mai mare decit Ion Mureşan ", Exista intr-adevar motive temeinice pentru o asemenea situare, sugerata de altfel chiar de autor, caruia, intr-un Autoportret la tinerete, i-a placui, de exemplu, sa-si inventeze o biografie de golan (voyou). Ceea ce l. M. are in comun cu autorul Barcazului beat este refuzul con-stringerilor, al pragmatismului si chemarea juvenila a poeziei. Autoritatea si filistinismul matern, impotriva carora s-a revoltat altadata Rimbaud, sint ironizate in Poemul de iarna. Trebuie spus insa, chiar cu riscul de a introduce o interpretare dualista, ca personajul care figureaza ca poet nu apare doar in aceasta ipostaza rimbaldiana. Exista in volum poezii tara inflexiuni sociale, in care figura poetului rebel e substituita cu o imagine princiara sau sacerdotala, cum se intimpla in Despre constructia unui mare hangar. V. o mare deosebire intre aceste doua infatisari: una dintre ele, cea rimbaldiana, e raspunzatoare pentru un lirism al dezmostenirii; cealalta, vaticinara, duce spre o poezie metafizica, de formula esoterica. Desi poeziile in care autorul creeaza o situatie dia-logica, adresindu-se in mod direct unor interlocutori, sint multe, componenta sociala a poeziei sale a ramas, in mod surprinzator, ca si neobservata. Daca ar trebui sa raportam aceste versuri la una din speciile poeziei sociale, cea mai potrivita ar fi, poate, satira. Fireste ca textele in discutie nu sint niste satire propriu-zise, in sensul vechilor tratate, nici nu intereseaza, de altfel, intr-o poezie de azi respectarea canoanelor, ci un anumit tip de reactie in fata existentei.
Alaturi de formula patetica si imprecatorie, pentru care autorul manifesta predilectie, apare inca una, mai relaxata, cautind efectul comic cu mijloacele ironiei. E nevoie insa, in cazul unor astfel de poezii, de multa atentie pentru a discerne, dincolo de unele asemanari de suprafata, intre atitudinea satirica, animata in general de credinta in perfectibilitatea lumii, si atitudinea iconoclasta de tip avangardist, al carei scop nu este sa corijeze, ci sa provoace reactia spiritelor conformiste. Poetul inceteaza deci sa se manifeste ca moralist, simulind din ratiuni artistice o conduita mai degraba excentrica. La spectacolul de gala descris in Kynos Kephalai, el isi epateaza cunoscutii laudindu-i "pentru frumoasa [lor] moarte", in timp ce iubita sa. la fel de extravaganta, face si ea impresie cu "capetele de ciine tatuate pe genunchi". Valori respectabile, despre care burghezul n-ar indrazni sa vorbeasca decit cu veneratie, sint contrariate prin imagini de o vulgarilale studiata, dar Iara umorul din textele avangardei. Desigur, ar fi gresit sa vorbim de satira in cazul acestor versuri ce nu urmaresc decit sa socheze prin bruscarea conventiilor, dar trebuie spus totusi ca ele se mentin, prin limbajul uzual si prin suprafata de impact, in cadrele largi (sau largite) ale asa-zisei poezii sociale. Nu sint, in orice caz, fragmente dificile, obscure, destinate unui cerc restrins de initiati. Estetica urilului (prezenta si aceasta in opera lui Rimbaud) este unul din factorii ce determina din interior atil poeziile cu tema culturala, cil si allele din partea a doua a volumului. Sint texle care, desi nu mizeaza in mod deosebii pe limbaj, isi afla un speciile lexical in frecventa cuvintelor ce denumesc diferite parti ale corpului uman. Atent in primul rind la functia referentiala a notiunilor anatomice, Ion Mureşan evita sa le dea o intrebuintare metaforica, valorilicind cu predilectie sensul lor propriu. Ivle sint deci creatoare de imagini si mentin versurile in domeniul senzorialitalii. De remarcat, apoi, ca frumusetea Irupului u-raan, proportia si echilibrul din reprezentarile clasice ale omului lipsesc din aceste versuri ce frapeaza, dimpotriva, prin forme ale uriteniei corporale. Sa adaugam ca, in functie de acelasi criteriu estetic, e organizat si bestiarul poeziilor, lipsit de animale frumoase, considerate poetice prin consens, acestea fiind inlocuite cu altele din categoria opusa: paianjenul, soarecele, sobolanul, gindacul de bucatarie.
Aceeasi incisivitate senzoriala se obsena in cazul absurdului, ce apare de mai multe ori la Ion Mureşan, dar parca in nici un loc cu atita pregnanta ca in Izgonirea din poezie. Nu toate poeziile pot II integrate in schema de inteipretare schitata pina aici. Daca ne-am limita la ea, ar ramine pe dinafara o categorie intreaga de versuri in care esentiala este nu atitudinea iconoclasta fata de poezia traditionala, ci sensibilitatea metafizica a poetului.
In aceasta categorie intra, in primul rind, poeziile de tip oracular, scrise intr-un limbaj obscur si totodata solemn, cu verbele la (impui viitor, cum intalnim in poezia Glasul.
Manifestarile sibilinice de tip extatic, frecvente in poezia oraculara, lipsesc la Ion Mureşan , fiind inlocuite cu intuitia unor semne prevestitoare, a unor simboluri naturale in transparenta carora se ghicesc tainele viitorului. Prin viziunile greu descifrabile carora le da nastere, vaticinatia poate fi considerata un mod al poeziei hermetice, nu singurul si nici cel mai extins, caci pe linga el mai apar si altele, de extractie tot cultica.
E vorba, in primul rind, de riturile stranii care, fie ca sint pe de-a-ntregul inventate de poet, fie ca pornesc de la un model din mitologie, creeaza intotdeauna o impresie de esoterism. incercarea de a identifica misterele din versurile hermetice ale lui Ion Mureşan , cind nu ramine cu totul infructuoasa, duce la rezultate aproximative, fiindca autorul imbina elemente din mitologii diferite, atras mai mult de latura spectaculara a fenomenului. Ivste posibil ca ritualurile inventate de poet in cele citeva poezii de factura hermetica sa aiba un model, chiar daca unul indepartat si pe jumatate sters, in misterele orfice. Cu un cuprins mai pujin bogat decit cel al poeziei de tip avangardist, lirica oraculara si hermetica nu poate fi "totusi neglijata, mai intai fiindca ea nu este, ca valoare, neglijabila, iar in al doilea rind, fiindca existenta ei creeaza un paralelism definitoriu pentru creatia de inceput a lui Ion Mureşan
Fireste ca paralelismul nu exclude existenta unor teme poetice comune, atit doar ca acestea sint modulate diferit: urletul de spaima de acolo devine cintecul eshatologic de dincoace. Cartea de iarna este divizata in trei parti, la care se adauga o addenda; ar fi gresit sa o privim drept o culegere de poezii, de vreme ce autorul nu si-a adunat poemele in volum, cum se spune, respectand cronologia scrierii lor, ci a nazuit spre o constructie unitara pe baza unor constante stilistice si tematice. Izgonirea din poezie, considerata oarecum impropriu o addenda, este mai mult o "clauzula" ce da intregului volum un aspect finit. Poeziile, luate separat, au si ele o anumita compozitie, o structura, in care un rol important detin, de obicei, speciile reiteratiei: refrenul si laitnutivul.
In mod obisnuit, reiterai ia e fie semantica, fie lexicala, dar ea cunoaste si manifestari mai subtile, sintactice (in Frig). Chiar si poeziile din a doua parte a caitii, propuse de mai multe ori ea mostre de paroxism al trairii, dezvaluie preocuparile tehnice ale poetului, exercitate la nivel de "versificatie". Datorita rejet-ului, aproape omniprezent, multe versuri au o prelungire de citeva cuvinte care nu pot fi considerate un vers nou, fiind mai degraba un rest al celui dinainte. Aceste versuri cu coada (vers coues) constituie, de altfel particularitatea "prozodica" mai importanta a poeziei lui
I. M. , particularitate vizibila mai ales, cum am spus, in poemele din partea de mijloc.
