CARTE DE VISE -Volum de poezii de Leonid Dimov. Coperta si ilustratiile de Florin Puca. Aparut la Bucuresti, Editura pentru literatura, 1969.
Este a patra carte tiparita de poet, dupa Versuri-le din 1966, 7 poeme (1968), Pe malul Styxului (1968), apreciata drept una dintre scrierile sale cele mai reprezentative. Este alcatuita din patru cicluri: Hipnagogice, 7 proze. La capatul somnului, Poeme de veghe.
Cum ne sugereaza chiar titlul volumului, poemele lui Leonid Dimov se infatiseaza ca tot atitea "vise"; povestite, descrise, dar mai ales construite, caci "onirismul" lor, definit ca atare si programatic de autorul care era membru al grupului "oniric" constituit in anii '70, nu prelungeste epigonic "dicteul automat" suprarealist, ci propune echivalente ale starii de vis, o conventie lucid articulata ca posibilitate de maxima, plurala deschidere spre "irealitatea imediata" si spre dinamica aleatorie a limbajului.
Primul ciclu, Hipnagogice, trimite la stari de dinainte sau de dupa somn, propunind o suita de reverii/halucinatii desfasurate cu o mare libertate a imaginatiei, abia constrinsa (dar si provocata totodata) de mecanismul prozodic, mai ales de rima pereche, si lasindu-se frecvent in voia contaminarilor sonore dintre cuvinte, supravegheate insa si orientate spre efecte de mare rafinament al armonizarii muzicale. Exemplul unui Ion Barbu e foarte productiv in acest sens, "unitatea fonetica a versului" fiind urmarita atent si la discipolul sau. Dinspre autorul Isarlik-ului si, in parte, dinspre Arghezi cel "copilarit", vine la Leonid Dimov si toposul lumii-hazar, al bilciului si oborului, - lume-scena si lume-spectacol in care se intilnesc personaje si evenimente dintre cele mai eteroclite. Scena e "marele circ", "un tirg burlesc", "bilciuri negre cu mici tombole verzui"; alte figuri ale spatiului imaginar se contureaza ca locuri ale expunerii si aglomerarii de obiecte (vitrine, odai, balcoane, subsoluri), spatii ale miscarii (strada, ulita, piata, cartierul, "cvartalul"), toate deschise privirii uimite, curioase, lacome sa cuprinda cit mai mult din agitatia pitoreasca a acestui univers in perpetua perindare: "multimi", "alaiuri", procesiuni peste care contemplatorul din vis pluleste, aluneca, zboara, pentru a cuprinde cit mai mult din panorama vesnicelor metamorfoze. Exemplele sint numeroase. intr-un Vis cu clevisceratii,
"Lunecau cheiurile cu limanuri salmastre,
Oscilau broderii la feresti cu glastre,
Pluteau semintii in directii opuse:
Scandinave, ilire, lunguse,
Zaceau bilciuri negre cu mici tombole verzui
Pierea azbestul drumurilor cu flacarui
Spre marile tirguri de otel nichelat
Unde domneam in oglinda-mparat"; intr-altul, Vis amalgamat, "in miez de cozonac, miez de sofran,
E-un tirg burlesc crutat de Ghinghis Han.
Sa nu mi-l strici: aluneca usor.
Covoare dorm in praguri, boieresc,
Duioase turle clopote pornesc,
Departe zac viroage cu cenusa,
Aprind mangaluri ceaprazari la usa,
si-acum sa trecem la copilarii
Cu capete de cal in balarii,
Cu osti din Indii pe elefanti tristi,
Mor toate daca te misti!" |
Pretutindeni, suprafetele se cer acoperite cu obiecte si fiinte, cu o adevarata voluptate a expansiunii si cu placerea intir-zierii privirii pe contururi, culori, substante, cu sentimentul ca toate aceste spectacole sint fragile si efemere, neavind, de fapt, alta consistenta decit aceeea a fantasmelor. De aici si nota subiacent elegiaca a acestor viziuni in care "forfota" si "alaiul" sarbatoresc conduc, in fond, catre moarte; dincolo de culorile si vivacitatea spectacolului, ramine constiinta caracterului iluzoriu al acestui univers in care poetul e doar un "imparat in oglinda" ori un alchimist ce-si experimenteaza magia, in mod semnificativ, "sub esafod", precum in Vis cu spovedanie: "in definitiv, asa sta treaba. Apar si dispar/ Asa cum stau cu crestetul sub stihar/ Toate cite s-au intimplat la rind,/ Ca-ntr-un oras cladit din amintire si gind./ lata-ma experimentind alchimii sub esafod/ in retorte nevazute cu scrobeala si iod".,. Aparitia mascariciului este si ea elocventa pentru caracterul gratuit-iluzoriu al lumii inventate: "Se misca degeaba, exista Iara sa fie,/ Era daca vreti - o filosofie" (Vis cu bufon).
Moartea si somnul, despre care Ion Barbu spunea ca sint temele fundamentale ale ciclului sau "balcanic", se conjuga deci in chip original si la autorul Cartii de vise. Viziunile sale "hipnagogice" capata un sens mai profund, dincolo de aparenta purei gratuitati; iar unul dintre mijloacele "salvarii" de conditia efemera e cuvintul insusi, cautat cu delicii de estet si asociat in fraza poetica dupa subtile calcule si afinitati muzicale:
"Era totul gol si sonor, incolor, inodor,
Limpede clarinet depunea lucitor
Melodii pe rombice dale reci"; "O! mirele felin cu felii de lumina milaneza
Vargate-n umbra freza
Peste fata-i de lut ars,
Cu rotocoale maligne la tars,
Mirele imbuibat din cimitire,
Coloidalul mire de celuloid. Marele mire
Din fragezimi negre alcatuit" |
Remarcabile sint si cele 7 poeme, cu un caracter narativ-anecdotic mai accentuat, "viziunea" construindu-se in jurul cite unui singur "eveniment" sau al unui grup rcstrins de personaje asupra carora privirea visatorului se concentreaza pina la a produce efecte halucinatorii. Idila insolita dintre "masiva jucatoare" de tenis Clotilda si un "vircolac albastru" pe terasa unui bar (Vircolacul si Clotilda), fascinatia celor "patru "sergenti dezertori" pentru grajios-senzuala fecioara Jeny (in Jeny si cei patru sergenti) ori vizita medicala la care e supus, intr-o atmosfera de cosmar, kafkianul "agrimensor", cu provocarea unei rasturnari grotesti a situatiei (v. O dimineata noroasa), sint, astfel, creatoare de atmosfera straniu tulburatoare, amintind de universul plasticii suprarealiste. Celelalte doua cicluri, La capatul somnului si Poeme de veghe, schimba echilibrul, fie si precar, dintre viziunea naiv-feerica si perspectiva sumbra a stingerii, inclinind balanta spre cea de a doua. Versurile din La capatul somnului, foarte apropiate ca structura de compozitiile "baroce" din primele pagini ale volumului, sugereaza mai degraba un fel de bruiaj al visului, de neimplinire a lui (un poem se intituleaza, de altfel, Vis neizbutit, si e cel ce inaugureaza ciclul), momentul trezirii lasind in urma amintirea unui cosmar.
In chip paradoxal, multimea imaginilor (fantasmelor) invadatoare impiedica conturarea "chipului" intreg aparut in vis (Vis neizbutit), "un militar crunt si bibliofil" ii interzice visatorului sa cinte la "instrumentul muzical/ negru, semicircular, colosal,/ Cit un pachiderm lustruit, cu clape imense" {Vis cu militar), reveria unei iubiri elementare ("gindindu-ne cum vom arata goi") e deviata spre un cosmar in care dezbracarea se transforma in jupuire {Vis cu delta), un Vis cu frizerie recompune, cu un fior poesc, un spatiu in care iubirea e asociata atmosferei macabre, magistral sugerate. Din nou "asezat intre viata si moarte", visatorul are viziunea unor bunici jucind carti "sub razoare,/ in necropola natala cu palanci sunatoare", a stramosilor "fugarindu-se-n hohote cristaline in jurul unei amfore de smalt" din care se ridica fumul; noteaza, intr-un Vis cu dentisti, ca "Dinte scos, moarte inseamna" si face, cu negru umor, jocuri de cuvinte ("Oriunde ne ducem ajungem in Eden,/ Edenul edentat, edenul ardent"), lanseaza, altundeva, un apel ambiguu ca acesta: "Veniti gospodinelor c-au venit podoabele/ Trimise de la "Pompe funebre ' cu roabele" {Vis cu cocos).
La rindul lor, Decompozitiile din Poeme de veghe vorbesc despre "floraresele funerare de Iinga cenotaf", despre "ancestrii prefacuti in praf, ori despre fapturi ce "piereau inainte de a se infiripa". Ansamblul poemelor din Carte de vise ofera astfel, intr-o exemplara convergenta a universului liric, o imagine dintre cele mai pregnante a spatiului specific lui Leonid Dimov , poet - cum s-a spus - cu o "dubla vocatie, onirica si rubensiana" (V. Cristea), pictor somptuos de fantasme, jucator afectind candoarea, dar si ironic, euforic si nelinistit, senzual si livresc, practicant al unei "ars combinatoria" dintre cele mai rafinate.
