Trei personaje sustin epica lui Marin Preda, fiecare reprezentativ pentru momentul in care autorul l-a creat: Ilie Moromete, Niculae Moromete (copil, dar si matur), Victor Petrini.
In jurul lor prozatorul creeaza o adevarata mitologie, care tinteste spre radiografia unui timp prin intermediul constiintelor problematizante. Cornel Ungureanu sesiza aspiratia spre totalitate a personajelor, care produce, din varii motive, caderea in fragmentarism. Privirea lui Ilie Moromete se vede nevoita sa se intoarca spre mizeriile cotidiene, intamplarile meschine care ii macina bucuria contemplarii linistite a lumii.
Niculae Moromete vrea sa intemeieze "o noua religie", dar se trezeste luptand cu "spiritul primar agresiv", exclus de mecanisme dictatoriale, fanatice. Victor Petrini incearca sa dobandeasca sentimentul stapanirii intregului scriind despre Era ticalosilor si analizand, ca odinioara Ilie Moromete, dar intr-un excurs de mai mare anvergura, momentele care au dus la subjugarea constiintei. Sentimentul eliberarii de "barbaria concretului" vine prin confesiune. Personajul descopera ca existenta sa a fost strabatuta de "mitul fericirii prin iubire", deci ca, dincolo de violenta unor episoade, a existat intotdeauna o chemare mai inalta, care ii integra fiinta in "gandirea cosmica". "Noua gnoza", in jurul careia teoretizeaza intelectualul, filozoful Victor Petrini, ar avea puterea sa-l elibereze pe om de teama, "nelinistea cosmica" "in fata unui univers de catran care pare absuran "intelegand ca universul suntem noi insine, putem, prin inteligenta. intelege ca noi nu murim niciodata. Gandind cosmic, continua Victor Petrini, ne salvam chiar prin el, prin univers, care ne-ar putea deveni familiar si eternitatea lui ni s-ar transmite, desi stim ca intr-o buna zi vom muri totusi".
Viziunea integratoare pe care i-o ofera iubirea apare ca un triumf peste tot ceea ce incearca sa produca disolutia, sa intensifice sentimentul perisabilitatii. Fiinta infrunta teroarea realului, care nu este altceva decat exprimarea in concret a terorii istoriei, ca forma de subminare a demnitatii si libertatii umane. Victor Petrini gaseste in iubire forta creatoare de energii care contracareaza adancirea in episodic.
Roman al "obsedantului deceniu". Cel mai iubit dintre pamanteni face, prin Victor Petrini, procesul unei epoci. Personajul cauta explicatia esecului sau din diferite momente existentiale si intelegerea cauzelor care fac din individ o victima a mecanismelor sociale si politice. Tocmai cand se parea ca destinul ii surade ajunge in fata instantei de judecata, acuzat de crima. Dupa despartirea de Matilda, prima sotie, o cunoscuse pe Suzy Culala, casatorita cu un inginer dipsoman, Pencea.
intr-o excursie, in urma unei altercatii cu Pencea, il impinge, involuntar, in prapastie. E a doua crima, dupa ce, in penitenciar, unde fusese aruncat pe nedrept, din motive bizare (acuzat de colaborare cu "sumanele negre"), il suprimase pe un supraveghetor. Sfatul prietenului avocat (Stefan Pop, Ciceo) de a povesti in scris tot ce s-a intamplat cu el de-a lungul anilor declanseaza resorturi foarte adanci, nebanuite. Romanul devine confesiunea unui om intr-o situatie limita. Diferite elemente l-ar apropia de cartile lui Alexandr Soljenitin (Pavilionul cancerosilor. Arhipelagul Gulag), de atmosfera romanelor kafkiene (Procesul, Castelul) sau ale lui F. M. Dostoievski (Amintiri din Casa mortilor. Idiotul).
Povestea lui Victor Petrini are insa notele povestirilor exemplare, de aceea nu o distruge dupa ce o incheie. Un Odiseu confesiv isi poate contempla prin acest intermediu aventura, isi regaseste Centrul (in sens jungian), nu altul decat "mitul fericirii prin iubire", simtindu-si eliberata constiinta de balastul conjuncturalului. Ultimele randuri ale romanului indica substanta cea mai pura a cartii. Celebrele cuvinte din final "daca dragoste nu e, nimic nu e!" au o rezonanta cu totul speciala sub condeiul celui care scria eseul Era ticalosilor. Autorul nu acorda iubirii sensul mistic, teologic, dupa cate se pare, cum face Sf. Apostol Pavel, din epistola caruia s-a inspirat (I Corinteni, cap. 13: "Si de-as avea darul proorociei si tainele toate de-as cunoaste si orice stiinta, si de-as avea atata credinta incat sa mut muntii din loc, iar dragoste nu am, nimic nu sunt").
Cel mai iubit dintre pamanteni, in opinia lui Eugen Simion, e "romanul unui destin care asuma o istorie, romanul unei istorii care traieste printr-un destin". Dragostea pentru Matilda si pentru Suzi Culala sunt marile evenimente care jaloneaza acest destin. Intre acestea, o serie de episoade, cu gradul lor diferit de ironie, culoare, dramatism (Nineta, Caprioara etc). Tema camilpetresciana a luciditatii si suferintei gaseste raspuns ironic la Victor Petrini: "Cata luciditate, atata suferinta! Da, asa el Dar cine dracu te pune! De ce nu ne mai iubeste? Ce stupid, cand totul ar fi fost atat de simplu daca am pastra in noi revelatia acelor clipe sublime, acea seninatate izbavitoare".
Victor Petrini face efortul de a se smulge din 'fatalitatea relatiei", de a descoperi legea secreta a existentei sale, de a spune lucruri esentiale despre conditia omului dintotdeauna. Acceptand ca experientele lui sunt repetabile, cauta totusi unicitatea, acele puncte inalienabile din personalitatea umana care se reveleaza intotdeauna surprinzator. Traversand medii diferite, personajul radiografiaza mentalitati (de la lumea scriitorilor, medicilor, a puscariei politice, pana la lumea grupului de la salubritate), oferind imaginea, "totalitatii unei existente".
Fara indoiala ca Marin Preda a intentionat sa creeze un "om al timpurilor noastre" intr-o naratiune care ar ilustra ceea ce numea odata "tema povestitorului" (v. Imposibila intoarcere).
Dupa Morometii (voi. I si II), unde isi impusese dictatorial prezenta "tema lor. a taranilor", nu "[tema] povestitorului, de mii de ori mai interesanta decat a taranilor care sunt atat de plini de ei incat isi inchipuiesc ca lumea e o lume de taranC visa o carte in care tema lui sa aduca incununarea operei, sentimentul satisfactiei depline. Victor Petrini, alter ego al autorului, personaj situat contrapunctic fata de Niculaie, intruchipeaza ecuatia unei existente traite cu o voluptate sfidatoare de angoase.
